bine v-am regasit! ce harnice ati fost la scris in ultima vreme. mi-a luat jumatate de ora sa citesc toate posturile.
eu am fost la Bucuresti. ieri. a fost "mirobolant".
hai sa va povestesc.
ajung la pod la Baneasa pe la 10. trec de podul de la Baneasa pe la 11. ma indreptam spre Europa. la un moment dat, ambuteiaj. stau in trafic, respir gaze de esapament jumatate de ora, si ne hotarim, prietena mea si cu mine sa mergem cu tramvaiu ca poate ajungem mai repede. zis si facut. facem 10 min pe jos pina la statie. asteptam tramvaiu 20 de minute... ajungem intr-un tirziu in celebrul pe nedrept complex Europa, si acolo gasesc in principal mizerii, scumpe. probez o rochie, cam in genul celei pe care mi-o doresc, dar nu chiar, care nu ma cuprindea. doamnele vinzatoare sustineau ca asa e modelu. modelu era prost. oricum renunt, si pentru ca constat ca pe la ora 13.30 tarabele incep sa se stringa si nu mai e nimic de vazut. ne intoarcem la masina si plecam spre lipscani. mare greseala. imi pare foarte, foarte, foarte rau ca nu am avut un aparat foto la mine. Lipscani merita filmata zilele astea. dar sa revin la firul povestii.
deci ajungem pe lipscani, dupa ce vizitasem deja complexul de pe calea victoriei unde n-am gasit nimic, si constat ca intreaga strada e desfacuta, ca un cadavru la autopsie, totul scos afara, retele, pavaj, tot. ma astept, obisnuita fiind cu modul de lucru din brasov, ca pe margini sa fie o cale de acces pentru pietoni. greseala. nu este. magazinele totusi sunt deschise, toate. pietonii, curajosi si nervosi circula, sau mai bine zis topaie, peste fier betoane si moloz si mormane de nisip, se feresc de pamintul aruncat fara directie sau rost de lopata vreunui muncitor, si incearca sa nu fie calcati de excavator, compresor, buldozer, care toate se plimba in sus si in jos, pe ceea ce fusese cindva o strada. stupefiate, eu si prietena mea urmam exemplul celorlalti pietoni si ce aventuram in nebunia aceea. in 3 magazine am intrat urcind pe o scindura, precum gainile in cotet. in alte doua am excaladat niste scari improvizate, intepenite instabil in fundatiile cladirilor, pline de aschii si de cuie. iar in un magazin, am intrat catarindu-ma efectiv pe grilajul de la intrare, pentru ca scindura care tinea loc de rampa fusese aruncata de unul din muncitori. zigzagul intre magazine era presarat cu nisip aruncat in picioarele noastre de vre-un minuitor de lopata care se plictisea, si de necesitatea de a fi cu ochii in patru la soferii de utilaje, care pareau sa aiba impresia ca conduc masini de curse. va jur ca n-am vazut inca pina acum compresor care sa mearga cu viteza celui pe care l-am vazut ieri. aflu de la una din vinzatoare ca nebunia dureaza de ceva timp, si ca e graba pentru ca totul trebuie sa fie gata pina pe data de 20, ma gindesc ca mai sunt 5 zile. am privit la un moment dat intreaga strada, si m-am simtit ca in reclamele alea cu dorel. pentru erau citiva dorei, si zeci de d'aialalti. o armata de muncitori din care cea mai mare parte nu munceau nimic, doar se amuzau incomodind pietonii. totul mi s-a parut haotic si fara un plan prestabilit. citiv muncitori puneau piatra cubica intr-unul din capete strazi, compactind-o cu un vibrator electric manuit haotic in directia unde erau cei mai multi pietoni in acel moment, iar alaturi, un alt muncitor, cu un fierestrau circular pentru piatra, decupa, piatra abia montata si compactata. iar ca apogeu al intregului spectacol, in capatul deja pavat al strazi era montata o scena pe care citiva oameni cintau muzica populara, iar in celalalt capat se auzea muzica de flasneta. m-am simtit ca intr-o piesa de teatru absurd. imi venea sa rid si sa pling in acelasi timp. perplexitate e cuvintul cel mai potrivit pentru impresia pe care mi-a facut-o str. Lipscani.
evident ca rochiile desi unele erau si pe placul meu erau totusi mult prea scumpe. si evident ca in toata harmalaia, praful si mizeria mi-a pierit orice chef de a mai proba ceva. am trecut in revista ca pe o datorie toate magazinele si am concluzionat ca imi voi cumpara material si voi merge la croitoreasa.
stiam de un depozit, undeva pe calea mosilor si am mers pe jos pina acolo dupa ce am reusit sa evadam din "zona de razboi" a str. Lipscani. la depozit, materiale superbe, vinzatoarea s-a uitat la revista mea, si a concluzionat ca imi trebuiesc 6 m de voal de matase naturala, si 3 m de satin de matase naturala. ambele avind un pret de 70 lei /m. mi-am facut un calcul scurt si am ajuns la concluzia ca mai bine merg si cumpar rochia de gata, ca tot acolo ajung. e drept ca matasea avea o textura foarte placuta, si era atit de moale si de fina. dar hai sa fim seriosi. nu-s printesa, si daca tot s-a inventat plasticu, si s-au chinuit unii sa il faca sa semene cu matasea, de ce sa nu-l folosesc ca e mai ieftin. in preumblarea pe Lipscani , pe o straduta perpendiculara descoperisem un alt magazin de tesaturi, unde voalul si satinul (artificiale e drept) erau toate la 9.50 lei. m-am intors acolo si am cumparat aceleasi cantitati recomandate de vinzatoarea de matase naturala. am iesit sub 100 de lei. oricum cred ca vinzatoarea de la primul magazin a exagerat cu metri recomandati. dar la pretul e la al doilea magazin mi-am permis sa ii iau spusele de bune.
asa ca azi trebuie sa ajung la croitorie. musai. si in rest sa ma ajute Dumnezeu sa iasa totul cum e mai bine.
a fost infioratoare experienta de ieri. daca as fi umblat o zi pe munte nu oboseam atit. zgomotul m-a obosit mai mult ca orice.
astazi ma odihnesc.