Povestea mea incepe trist desi este totusi una plina de speranta. In august 2004 mama mea a inceput sa aiba dureri f mari de cap. Am reusit s-o ducem la doctor. Diagnosticul a fost unul dur.... metastaze in creierul mic (fusese operata de cancer la san in urma cu 4 ani). Eram derutati cu totii, nu stiam incotro s-o apucam, cu cine sa vorbim. Am apelat la toate cunostintele, am reusit s-o operam pe 9 septembrie, de Sf Ana. Credeam ca totul s-a rezolvat, ii promisesem o nepoata, Ana, deoarece asta isi dorea cel mai mult... un nepot
Am adus-o acasa, am urmat un tratament, dar era din ce in ce mai rau. Asa dureri n-am vazut niciodata. Am internat-o pentru a doua operatie... reusita credeam noi. Ei insa stiau ca nu mai e nimic de facut. Pe 22 septembrie am fost eu la ginecolog pentru un control.... eram insarcinata. Nu stiam cum sa ma bucur... era tot ce voia mama... dar nu era bine sa se poata bucura de veste. Pe 24 a venit acasa. Am apucat sa-i zic... era aproape in coma.... pe 28 a murit...
De dragul sufletelului nenascut am incercat sa ma tin tare... nu stiu cum am reusit. Intr-o luna ramasesem fara fiinta cea mai draga... mama.
Am hotarat atunci sa ma casatoresc cu tatal copilului meu... am locuit impreuna 8 luni dar nu ne-am inteles, desi eram impreuna de 3 ani. Am decis atunci sa anulez nunta. Mai aveam o luna si nasteam. Curaj puteti crede.. poate atunci era si un soi de inconstienta.
Ca sa ma pedepseasca, tatal copilului meu n-a venit sa recunoasca copilul. N-a fost o tragedie deoarece aveam familia care ma sprijinea neconditionat si aveam si posibilitatea sa ma intretin.
Asa a aparut minunea mea... curajul meu de zi cu zi... Andrei. Acum tatal lui vrea sa-l treaca pe numele lui sa-si repare greseala... dar am aflat ca trebuie sa-si dea acordul pt gradinita, scoala, iesitul din tara.... si nu cred ca e o idee buna. Sper sa nu gresesc.
Andrei m-a salvat pe mine, pe tatal meu.... pe toti ce o iubim pe mama si o simtim aproape prin el. Nici nu stiu cum am putut trai pana acum fara el
Am adus-o acasa, am urmat un tratament, dar era din ce in ce mai rau. Asa dureri n-am vazut niciodata. Am internat-o pentru a doua operatie... reusita credeam noi. Ei insa stiau ca nu mai e nimic de facut. Pe 22 septembrie am fost eu la ginecolog pentru un control.... eram insarcinata. Nu stiam cum sa ma bucur... era tot ce voia mama... dar nu era bine sa se poata bucura de veste. Pe 24 a venit acasa. Am apucat sa-i zic... era aproape in coma.... pe 28 a murit...
De dragul sufletelului nenascut am incercat sa ma tin tare... nu stiu cum am reusit. Intr-o luna ramasesem fara fiinta cea mai draga... mama.
Am hotarat atunci sa ma casatoresc cu tatal copilului meu... am locuit impreuna 8 luni dar nu ne-am inteles, desi eram impreuna de 3 ani. Am decis atunci sa anulez nunta. Mai aveam o luna si nasteam. Curaj puteti crede.. poate atunci era si un soi de inconstienta.
Ca sa ma pedepseasca, tatal copilului meu n-a venit sa recunoasca copilul. N-a fost o tragedie deoarece aveam familia care ma sprijinea neconditionat si aveam si posibilitatea sa ma intretin.
Asa a aparut minunea mea... curajul meu de zi cu zi... Andrei. Acum tatal lui vrea sa-l treaca pe numele lui sa-si repare greseala... dar am aflat ca trebuie sa-si dea acordul pt gradinita, scoala, iesitul din tara.... si nu cred ca e o idee buna. Sper sa nu gresesc.
Andrei m-a salvat pe mine, pe tatal meu.... pe toti ce o iubim pe mama si o simtim aproape prin el. Nici nu stiu cum am putut trai pana acum fara el
Posteaza un comentariu folosind contul de Utilecopii.ro
