5 idei de jocuri pentru copiii de 3-5 ani
Iata 5 idei de jocuri care-l ajuta pe micutul tau sa-si dezvolte memoria, sa asocieze sunetele cu obiectele care le produc si, nu in ultimul rand, sa-si dezvolte increderea de sine.
1. De unde vine sunetul?
Copilul paraseste camera, moment in care programezi desteptatorul sa sune dupa 2 sau 3 minute, timp in care il ascunzi intr-un sertar sau sub pat. Dupa ce l-ai ascuns, cheama copilul in camera si asteptati sa sune ceasul. Treaba lui este sa gaseasca ceasul dupa sunet.
Jocul este simplu si este destinat copiilor de 3 ani, in vederea asocierii sunetului cu locul in care se afla obiectul care produce respectivul zgomot.
2. Loteria zgomotelor
De aceasta data, trebuie sa inregistrezi zgomotele produse de o masina care porneste, o poarta care zcartaie, zgomotul trenului care paraseste gara, zgomotul produs de apa care curge sau vocile de la televizor. Pentru fiecare dintre aceste zgomote, pregateste o imagine cu obiectul care il produce. Cand aude sunetul, copilul trebuie sa aleaga imaginea corespunzatoare.
Jocul ii permite copilului sa-si dezvolte auzul, sa faca asocieri intre sunete si obiecte si ii stimuleaza memoria. Este indicat pentru copiii de 4 ani, dar, cu putin ajutor din partea ta, poate fi potrivit si pentru un copilas de 3 ani.
3. Sunetele identice
Pentru copiii care au 4 sau 5 ani, iti propun urmatorul joc: umple doua cutii mai mici cu orez, alte doua cu pietricele, altele cu vata, altele cu boabe de fasole si alte doua cu nisip. Copilul trebuie sa aseze cutiile pe perechi, pe baza sunetului pe care-l aude cand scutura cutiile.
Jocul stimuleaza memoria micutului tau si ii dezvolta auzul.
4. Plimbarea de seara si sunetele
Acest joc este mai interesant daca este initiat cand plecati in vacanta la munte sau la mare. Cand se intuneca, ia-ti copilul la o scurta plimbare si invata-l sa asculte sunetele produse de valurile marii, de pescarusi sau fosnetul frunzelor.
Jocul va fi cu atat mai interesant, cu cat locatia ofera o gama mai bogata de sunete care-i suscita interesul. Este destinat copiilor de 4-5 ani.
5. Jocul gustului
Stoarce mai multe fructe si pune sucul in cate un paharel, apoi invita-ti micutul la o degustare. Pe masura ce analizeaza culoare si gustul sucului, el trebuie sa-ti indice fructul din care este facut.
Copilasii vor fi incantati de acest joc delicios, iar tu ii vei obisnui sa consume fructe.
Articole recomandate:
Sezonul estival ne intampina cu soare si voie buna pentru intreaga familie. Iata cum sa realizezi st ...
Afla mai jos care este evolutia dezvoltarii normale a unui bebelus de 2 luni. ...