Momentul recunoasterii in oglinda

Bebe se recunoaste in oglinda!

Aceasta este o etapa foarte importanta in dezvoltarea copilului, care se defineste ca "stadiul oglinzii".  Este etapa dezvoltarii constiintei de sine. Este momentul in care bebelusul isi recunoaste propria imagine proiectata in oglinda si asociaza in mod constient, de acum, intreg ansamblul corpului sau cu imaginea de sine. Este capabil sa-si identifice reflectarea cu propriile trasaturi.

La inceput nu se constientizeaza ca un tot unitar si independent de mama, necunoscandu-si limitele corpului si nefacand deosebirea clara intre ceea ce reprezinta el si lucrurile din jur. In timp, se exploreaza, isi studiaza mainile, trupul si obiectele din jur.

In ceea ce priveste varsta la care se recunoaste copilul, specialistii nu s-au pus inca de acord, aceasta incepand de la 4 luni pana spre 7-8 luni. In jurul varstei de 4 luni isi contempla cu atentie, entuziasm si bucurie, imaginea reflectata ca si cum ar fi vorba de aparitia altui copil. Ajunge sa recunoasca si imaginea mamei in oglinda, de acum facand o distinctie clara si marcand astfel prin reactii, implicit recunoasterea de sine.

In 7-8 luni lucrurile devin tot mai pregnante. Si-a explorat deja intregul corp cu mainile sau cu gura si reuseste sa se serveasca de el. Este familiarizat cu figurile celor care-l inconjoara si poate reactiona la numele lui. La aceasta varsta se poate observa chiar un interes pentru oglinda si chiar fascinatie, el adresandu-se imaginii reflectate prin gesturi din ce in ce mai expresive. Bebelusul ia act de propria persoana la nivelul constiintei, un mare pas in conturul personalitatii. Sa nu va asteptati totusi ca aceste lucruri sa se intample de la o zi la alta. Acest stadiu se intinde de la 6-8 luni pana la varsta de aproximativ doi ani, perioada in care el se contureaza si face legatura intre propriul corp si imaginea din oglinda.

Exercitii pentru a afla momentul "stadiului oglinzii"

Specialistii recurg la exercitii-truc pentru a descoperi stadiul in care se afla bebelusul si abilitatea lui de a intelege si a-si recunoaste propria imagine in oglinda. Este interesant de incercat cu copilul vostru, fara a avea insa garantia reusitei.

● Plasati copilul singur, in fata oglinzii si apoi apropiati-va fara zgomot si fara ca el sa va observe venind, pana cand, reflectati in oglinda, ajungeti in raza lui vizuala. Daca isi intoarce fata de la oglinda spre voi, inseamna ca a inteles principiul oglinzii si cum functioneaza acesta. Daca nu se intoarce, aceasta presupune ca are senzatia ca mama se afla chiar in fata lui.

● Un alt exercitiu, pe cat de interesant pe atat de haios si amuzant pentru toti, este cel in care mazgaliti cumva fata copilului, cu ruj sa spunem, dupa care il duceti in fata oglinzii. Gestul instinctiv de a indrepta mana spre partea rujata, aduce convingerea ca bebelusul constientizeaza faptul ca se afla in fata imaginii sale si ca a depasit recunoscutul stadiu al oglinzii, foarte util de altfel.

● Sugeram ca bebelusul sa aiba o oglinda in camera sa, in care sa se reflecte tot, inca din primele zile. O va identifica intocmai ca pe un element "altfel", incitant, ce-l va provoca si-i va starni curiozitatea. Acest lucru il va ajuta sa devina cat mai curand constient de trasaturile corpului sau, formandu-si astfel devreme imaginea lucida despre sine. N-aveti teama ca veti dezvolta tendinte catre narcisism sau cochetarie exagerata, odata cu varsta, intelegerea se aprofundeaza si distinctiile se fac clar. Oglinda din camera bebelusului ar trebui sa fie mare, incasabila, fixata inca de la nivelul podelei.

● Sa aveti grija sa nu induceti in eroare copilul, debusolandu-l, amestecand notiunile si sugerandu-i ca in oglinda se afla el, prin intrebarea clasica: "Cine-i acolo?". Ci trebuie sa faceti clar distinctia: "Aici esti tu, aici este imaginea ta".

Este fascinanta evolutia copilului si prilejuieste mari satisfactii parintilor care-i asista, care se implica activ si participa sustinut la toate etapele de dezvoltare. Dar presupune si mari responsabilitati aceasta activitate si riscul de a induce copilului notiuni gresite sau idei preconcepute, mentalitati indoielnice din prorpiul sistem, acesta din urma putand dobandi deprinderi contradictorii.

De aceea recomandata este metoda descoperirii, a propriilor descoperiri, fara sa le impunem sentintele si judecatile noastre de masura, care e posibil sa nu reflecte intocmai realitatea, ci sa-i lasam sa aprecieze si sa decida singuri.