Povesti Pentru Copii, povesti Optiuni

[mihaela_radu]

Povestea Gastii

Demult, in padurea deasa se afla o acsuta mica si ingrijita unde locuia o batrinica. Din cand in cand trecea pe la ea cate un nepotel ce traia la oras si ii aducea de-ale gurii. Intr-o vara, exact cand a inceput vacanta un nepotel pe nume Alin a ajuns la ea cu bagaj oentru cateva zile bune de relaxare si distractie in padurea fermecata asa cum spunea el.
In primele zile baiatul nu facea prea multe. Asculta povestile bunicii, o ajuta la treburile din gospodarie, privea pasarile si animalutele din ograda si ce sa vezi printre toate orataniile batrinica avea si o gasca care vorbea limba noastra a oamenilor. Atat a fost cuminte baiatul caci de atunci el a stat doar in ograda si cat era ziua de lunga el hoinarea printre copaci alaturi de gasca batrina care mergea incet si care povestea baiatului vrute si nevrute. Tot ce a facut ea in tinerete, cum zbura ea peste mari si tari, ce faceau suratele ei, cum a fugit de un vanator si baiatul era tare incantat. Tot timpul punea intrebari si o ruga sa il duca prin toata padurea sa cunoasca cat mai multe locuri sa poata povesti si el la rindul lui colegilor la scoala. Si tot asa in plimbarile lor gasca a ajuns sa-I povesteasca cum a facut ea de a ramas in ograda bunicii si de ce pina acum nu a vb niciodata . Povestea ei suna cam asa.
- Dragul meu voinic esti tinar si fericit, ai familie, colegi , bucurii, insa eu am imbatrinit cu gandul a o sa mai pot zbura vreodata alaturi de suratele mele .
- De ce zici asa gascuta? Normal ca mai poti, ai experienta si toata viata inainte. Bunica iubeste animalele si nu te va pune in oala niciodata. Voi sunteti singurele care ii tineti de urat.
- Ai dreptate , dar nu de bunica ma tem eu. Nici de fiarele padurii nu ma impiedic ca de acum sunt una de-a lor si nu cred ca mi-ar face rau. O singura greseala din trecut ma tine legata de pamint si nu ma lasa sa zbor aproape de nori, sa trec usor peste mari si tari, sa ma plimb de la frig la cald si invers.
- Ce ai facut asa grav si chiar daca ai facut tu detii controlul aripilor tale gascuta draga. Cu vointa orice este posibil.
- Ei, dragul meu prieten ca de acum asa o sa-ti spun. Am petrecut asa mult timp impreuna ca parca te-as cunoaste de-o viata intreaga. Eram odata pe catargul unui vapor care ducea catre aceasta tara. Era vremea sa ne intoarcem aici din nou si alaturi de alte 12 gaste incercam sa ne ajutam si sa ne intoarcem cu bine. Intr-o zi am ajuns pe malul marii de unde se zarea un castel mare si frumos. Eu atunci le-am spus sa trecem sa vedem de aproape si poate om gasi si ceva mancare. Asa au facut si cand am ajuns acolo la unul din balcoane era o fetita mica care tinea in brate o papusica si plingea.m-am asezat in fata ei si ea atunci a zabmit si cu aripile mele ii faceam aer de ii zburau pletele in vant. Pentru o clipa uita supararea iar eu am vrut sa plec. Atunci ea a strigat stai sia sculta durerea din inima mea. Asa am facut. Cu ochii mari fata spuse: gascuta draga. Ma aflu aici din totdeauna. Am tot ce-mi trebuie insa de cand am venit pe lume nu pot sa merg. Nici un doctor nu poate sa rezolve problema mea.
- Si eu cu ce te pot ajuta a fost intrebarea mea ?
- Fetita spuse : o batrina a venit odata la mama si a spus ca asupra castelului nostru a cazut un mare blestem si ca eu nu o sa merg pina cand aici nu va ajunge un suflet curat de pasare ce zboara in imparatia cerului si pe care candva Dumnezeu o va indruma sa vina.
- Si atunci cum vei putea merge? Am spus eu
- Atunci trebuie sa iau de la acea pasare cate o pana din fiecare aripa si sa o duca mama la batrinica sa dezlege blestemul cazut asupra noastra cu rasfringere asupra mea.
- Am stat putin pe ganduri, aveam lacrimi in ochi si m-am pregatit sa plec spunind ca nu eu sunt acea pasare ce o poate ajuta. Si dusa am fost. Am zburat alaturi de celelalte gaste , le-am povestit si deodata am tresarit. Parca imi parea rau ca nu am ajutat fetita macr cu speranta ca isi revenea. Ce conta daca ii dadeam doua pene din cate aveam eu. Macar stiam ca nu este vina mea ca nu poate sa mearga.le-am spus ca ma intorc la fetita si ca o sa le prind din urma pina la destinatie. Ajunsa din nou la castel am remarcat ca fetita adormise cu pausica in brate si cu lacrimi in ochi. Atunci am smuls cu ciocul o pana dintr-o aripa si alta din cealalta, le-am pus frumos linga fetita si am mers mai departe dupa celelalte. Eram aproape de locul unde trebuia sa ne facem cuiburi cand deodata am simtit ca nu mai am putere si m-am prabusit printre crengile unui copac si am cazut in aceasta padurice. Nu am stiut ce-i cu mine cateva zile bune, eram singura, ranita si nemincata si a inceput si o ploaie marunta ca noroc cu crengile copacilor care au reusit sa mai apere cat de cat. Asa am stat aproape o saptamina si aici bunicuta ta m-a gasit si si-a facut mila de mine, m-a luat acasa la ea si m-a tratat pina cand mi-am revenit . cand am fost dusa linga celelalte pasari din curte am incercat sa zbor insa nimic. Nu puteam sa ma folosesc de aripi in acest sens, erau acum doar niste aripi ce ma protejau de frig si ma ajutam de ele sa scutur praful de pe mine. Mi-am dat seama abia intr-o zi in care din departare se auzea muzica buna si mare mare veselie. Era petrecerea de la castel data in cinstea fetitei care acum probali mergea si a faptului ca scapase de blestem. Am aflata asta mai tarziu cand o cioara a venit sa mamince din mancarea mea si care mi-e povestit ce mare bucurie este la castel si ac o pasare asa mare ca mine a jutat o fetita sa mearga oferind penele ei si o vaita pe biata pasare cum a auzit ea ca daca fetita merge datorita penelor, pasarea nu av mai putea zbura niciodata dar ca va capata grai omenesc .
- Cam asa este povestea mea spuse gasca catre baiat.
- Atunci baiatul care asculta cu mare atentie a varsat o lacrima si a zis:
- Dar de ce ai tu nevoie sa zbori. Aici ai tot ce vrei, esti printesa peste padure si ai mai si facut o fapta buna demna de scris in ziar ?
- Asa este baiatul meu dar viata mea frumoasa este alaturi de celelalte gaste si obiceiul este ca atunci cand aici vine iarna sa plecam in tarile calde.
- Nu-i nimic o sa vorbesc eu cu bunica si la iarna sa te tina in casa
- Multumesc prieten drag dar eu niciodata nu o sa uit si am sa mor cu gandul ca voi mai putea zbura macr o data.
- Atunci baiatul ingandurat se tot gandea cum sa o ajute. Ii treceau prin cap mii de idei care pina la urma se dovedeau a nu fi bune. Si a doua zi de dimineata de cum s-a trezit a fugit prin padure, a iesit la un drum, a ajuns pe malul marii si a gait acolo un vapor care tocmai pleca. S-a urcat fara sa fie vazut in el si foarte tarziu a intrat in vorba cu unul dintre oamnii de acolo. Ia rugat sa-i spuna unde se afla acel castel si daca se poate sa il lase si pe el acolo. Asa au facut oamenii. A mers baiatul mult pe jos, avea talpile ranite si buzele crapate de soare. Dar a ajuns acolo. La poarta a ceut sa vorbeasca cu fata care acum era mare. A fost asezat la o masa si cand fata a aparut ela povestit totul. Era uimita sa auda vesti despre gasca ce o salvase si intr-un sufleta alergat la parintii ei cerind sa o ajute sa revada gasca. Impreuna cu baiatul, condusi de multi slujitori au ajuns in padure la casa bunicutei. Bunicas-a speriat mai ales ca m-au vazut alaturi de acei straini si a intrebat:
- Ce cautati voi aici in gospodaria mea/ stiu ca sunt mai amarata dar nu am suparat pe nimeni niciodata. Ce se intimpla. Atunci mama fetei cu un glas blind a spus
- Asa este nu deranjati pe nimeni, din contra noi trebuie sa va multumim ca de mult ai salvat o gasca care noua ne-a facut bine si asupra careia s-a dus blestemul nostru. Au povestit ore intregi si au hotarit sa ia gasca de la batrina totodata facind si o promisiune. Gasca va trai la noi in castel si ptr ca visul ei de a vizita mari si tari sa fie indeplinit noi vom lua un vapor si o vom plimba pe unde va zice iar nepotelul va putea sa vina pe la noi de cate ori vrea sa o vada.
- Asa a fost si multumita gasca mi-a dat si mie o pana in semn de recunostinta.

[mihaela_radu]

Frumoasa din Padurea Adormita

A fost odata, in vremurile de demult, un imparat si o imparateasa.
Intr-o buna zi, imparateasa nascut o fetita atit de frumoasa ca imparatul nu-si mai incapea in piele de bucurie. In bucuria lui, imparatul dadu o mare petrecere unde pofti toate rudele, prietenii si ursitoarele, ca sa-i inzestreze fiica cu fel si fel de daruri: frumusete, bucurie, virtute, bogatie, noroc.
La petrecere sosira, rind pe rind, sapte ursitoare poftite de imparat la ospat, iar bucatele au fost servite de pe talere de aur. Deodata, petrecerea a fost deranjata de un musafir nepoftit, era o ursitoare, de care nu mai auzisera de foarte multa vreme. Pesemne ca ursitoarea cea rea venise sa se razbune pe rege pentru ca uitase s-o invite. Cind petrecerea era pe sfirsite, ursitoarele au trecut pe rind pe linga leaganul fetitei si au inzestrat-o cu daruri alese. Ursitoarea cea rea se apropie si ea de leaganul fetitei si cu glas tunator spuse:
"-Inainte de a implini 18 ani, copila se va intepa la deget cu un fus si va muri."
La auzul acestor vorbe toti incremenira. A saptea ursitoare, care n-apucase sa urseasca, facu un pas inainte si spuse:
"-Nu am puterea sa ridic blestemul dar pot sa-l indrept. Atunci cind fata se va intepa cu fusul, sa nu moara ci sa cada intr-un somn adinc din care numai sarutul unui print indragostit o poate destepta.
Inca din ziua aceea, imparatul dadu porinca sa se arda toate fusurile din imparatie, iar cine s-ar fi opus acestei porunci ar fi fost intemnitat pe viata. Fetita crescu si se facu domnita frumoasa, prietenoasa si cuminte. Intr-o buna zi, hoinarind singura prin palat, dadu de o usa ferecata tocmai in virful turnului.
"-Pe aici nu am mai fost niciodata, ar fi bine sa arunc o privire, gindi ea." Deschise usa si zari o batrinica care statea si torcea de zor dintr-un fuior de in.
"-Batrinico ce faci aici, ce rasucesti asa de repede? intreba fata curioasa din calea afara. Pot sa incerc si eu?"
In clipa cind lua fusul in mina si incerca sa toarca, se intepa la deget si cazu intr-un somn adinc. Imparatul indurerat ceru ajutor ursitoarei celei bune.
Aceasta auzind vestea rea, incaleca pe balaurul urias, credinciosul ei prieten si zburara iute ca gindul si ca vintul spre palat. Cu bagheta ei fermecata adormi intreg palatul, pe imparat, pe imparateasa, pe bucatar, pe ucenic, pe pisica si chiar pe soricel. Dupa ce adormi intreaga curte, de jur imprejurul palatului incepu sa creasca maracinis care cuprinse toti peretii chiar si steagul din virful turnului. Ani de zile, pe acele meleaguri n-a mai calcat picior de om.
Feciorul imparatului vecin afla taina palatului ascuns in maracinis din spusele unui mosneag batrin. El se hotari ca trebuie sa vada cu ochii lui adevarul celor aflate si isi croi carare cu palosul prin maracinisul incilcit pina la poarta castelului. Inauntru domnea o liniste apasatoare. Strajerii, curtenii, imparatul, imparateasa, orataniile, toate vietuitoarele dormeau. Printul strabatu una cite una incaperile palatului. Deodata vazu o usa intredeschisa, in fata careia sforaiau doi strajeri si intra fioros. Facu ochi mari de uimire cind vazu, dormind pe un pat mare o domnita nemaipomenit de frumoasa si pe loc se indragosti de ea.
Se apleca sa o sarute. Dar de indata ce o atinse, frumoasa domnita se trezi si il privi cu drag si, o data cu ea, tot palatul se trezi din somnul adinc de care era cuprins. Si, dupa ce au facut o nunta de nu s-a mai pomenit, au trait fericiti pina la adinci batrineti ...