Pay reciteste Lia, ca am expus problema deja cu femeia -prietena chipurile...femeia spin

Ma uitam ca am ramas singurul user in forum si m-am gandit sa "sting lumina", doar ca nu am gasit intrerupatorul. Abia atunci am inteles ca unele lumini sunt facute pentru a veghea vesnic la linistea si la lumina sufletelor noastre iar noi, ne chinuim atat sa le stingem. Apoi ne plangem ca e bezna.

am venit sa iti aduca o raza de lumina si o floare, sanatate multa printesei tale mici ... lumina din ochisorii ei te va calauzii si in bezna, doar este o micuta minune nu?

iti multumesc ca esti alaturi de mine si iti dau dreptate: copiii sunt niste minunatii de izvoare nesecate de lumina

iar micuta ta, este exact ca un micut licurici luminos si plin de viata, o micuta parte dintr-o stea ... o pup cu drag

Povestea Licuriciului

De mult, tare de mult, licuriciul era o gaza micuta si cenusie pe care nimeni n-o lua in seama.
Intr-o zi, un baietel l-a gasit in iarba, s-a uitat lung-lung la el si a zis:
— Hm, ce fel de gaza o mai fi si asta, ca posaca mai e! Sa caut o buburuza; aceea e mai draguta si-am sa-i cant pana ce-o zbura din mana.

Si l-a pus inapoi in -iarba, hotarit sa caute o buburuza.
Tare i-a mai parut rau licuriciului. Ar fi vrut si el sa se joace, sa-i cante si lui baietelul. Asa ca, intristat, s-a pornit sa caute bufnita.
l-a ascultat bufnita pasul: a stat si-a chibzuit, apoi a zis:

— Uite, am sa te invat cum poti sa ajungi o giza deosebita de toate celelalte. Numai ca iti trebuie curaj, mult auraj. Maine in zori, cand se ingana ziua cu noaptea, inainte de a pleca de pe cer, stelele se spala oglindindu-se in bobitele de roua. Tu ai sa stai in iarba si tiptil-tiptil, sa te apropii. Ai sa sorbi stropul de roua taman atunci cand o stea se afla in el; lumina ei are sa-ti ramaie tie, asa ca ai sa luminezi si tu noaptea ca stelele.

A urmat licuriciul sfatui bufnitei si ce credeti ca s-a intimplat?
Chiar in seara aceea, cand sus pe cer au prins sa scapere stelele, jos in iarba, au inceput sa scapere si luminile licuricilor!
De atunci au ajuns licuricii sa lumineze noaptea

superba povestea Dyana , mersi

o poveste plina de sperante .

Cum vi se par oamenii?

Imi amintesc de o perioada cand eram ceva mai tanara, ca oamenii mi se pareau foarte frumosi. Si asta cuprindea mai multe: nu ii vedeam doar frumosi, ci si buni, amabili, fericiti. Vorbeau frumos, erau frumos imbracati si faceau lucruri bune.

Dupa o perioada, au inceput sa nu mi se mai para chiar deloc frumosi: erau imbatraniti, rutaciosi...urati . Incercam sa imi amintesc de vremea cand ii vedeam altfel, incercam sa ma gandesc ca de fapt ei chiar sunt altfel dar din niste motive necunoscute, dar care tineau strict de mine -imi par acum asa...dar degeaba. Ei continuau sa fie tristi, mohorati, nefericiti si pareau ca sunt intr-o alegratura continua, chiar si dupa scaunul liber din autobuz. Imi parea extrem de rau pentru noul meu mod de a vedea lucrurile si am incercat sa imi impun sa imi schimb perspectivele...dar nu am reusit sub nicio forma. Am inceput sa ma gandesc si sa ma invinovatesc pentru faptul ca poate ma supraapreciam si in baza esecurilor proprii am incercat sa imi refac viziunile de altadata. Tot nu am reusit. Atunci m-am gandit ca sunt egoista pur si simplu si superficiala si complet insensibila. Florile si animalele le-am iubit dintotdeauna si in plus am fost o calofila convinsa; dar oameni...?

Nu as putea descrie in cuvinte bucuria pe care am simtit-o cand, intr-o zi, de curand, uitandu-ma la oamenii din jurul meu am constatat ca totul imi pare din nou frumos: in absolut oricine as putea vedea ceva minunat! . Chiar in oricine: si in vagabonzi. Parca sunt fericiti, se imbraca frumos, le sta bine cum isi aranjeaza parul, au pantofii curati, ma uimesc prin ceea ce spun si ceea ce fac...Si par par din nou buni.
Nu pot sa imi explic prea bine schimbarea dar o pun pe seama starilor mele sufletesti, care in ultima perioada sunt destul de confuze si de fapt...nu mi le explic nici eu.

In general, nu prea sunt omul care sa se exteriorizeze prea mult si prea usor, decat fata de cei foarte dragi dar acum as vrea neaparat sa spun tuturor celor care imi citesc randurile, cat si celor care nu mi le citesc ca va iubesc enorm si imi pareti ireal de frumosi! Mi-as dori sa pot si eu 'ingheta' timpul si sa ma plimb peste tot, pana reusesc sa admir toti oamenii, chiar daca asta ar dura sute de ani... tot nu m-as plictisi.

Aceasta postare a fost editata de dyana: Sep 23 2008, 04:20 AM