Multumesc Alex....vezi si reciteste sa nu le dublam...aceasta poveste, o gasesti la povesti pentru suflet...te astept cu noutati

ok. eu cred ca o sa renunt cu postatul pt ca vad ca nu am sanse sa postez noutati asa ca o sa citesc numai...

Portretul tatalui

In urma cu multi ani, un negustor foarte bogat,s-a stins din viata pe neasteptate, si a lasat in urma lui foarte multe averi. Nu avea nici o ruda apropiata pe nimeni.
Se stia ca are un fiu care fusese trimis in strainatate inca de cand era copil. Nimeni nu stia cum arata acest fiu, asa ca nu puteau sa-l recunoasca pe adevaratul mostenitor.
Toata lumea, se intreba: cine va fi acela care va mosteni averea cea mare a negustorului?
Dupa ceva vreme, iata ca au sosit in oras trei tineri si fiecare dintre ei, spunea ca el este fiul si mostenitorul adevarat al bogatasului.
Pe cine sa crezi? Toti trei au venit inaintea judecatorului si au cerut sa li se faca dreptate. Atunci, judecatorul a cerut sa i se aduca portretul negustorului. Apoi, a zis catre cei trei tineri:
- Mostenirea se cuvine aceluia care va lovi cu sageata in semnul pe care l-am pus pe portret.
Cel dintai, a intins arcul cu indemanare, a ochit linistit si apoi a tras aproape de semn.
Cel de al doilea a tras si mai aproape de semn.
Cand veni randul celui de al treilea, acesta intinse arcul cu sfiala, incepu sa tremure si aproape plangand zise:
- Nu, asta nu pot s-o fac. Nu ma lasa inima sa trag in portretul preaiubitului meu tata, pe care il vad in fata mea si parca e viu... Mai bine ma lipsesc de toata mostenirea... Eu nu pot sa-l batjocoresc dupa moarte.
Atunci judecatorul a zis.
- Tu esti adevaratul fiu si adevaratul mostenitor. Ceilalti doi care au ochit atat de bine sunt niste inselatori, caci un fiu adevarat nu poate intinde arcul cu atata nepasare ca sa strapunga inima tatalui sau iubit.
Acesta este inceputul biruintii,
In viata sa-ti cinstesti intai, parintii.

DRAGA RUX, DACA MAI CITESC MULT POVESTIOARELE TELE VOI AVEA OCHII CAT CEPELE! SUNT MINUNATE... SI FOARTE BUNE INVATATURI, MAI ALES CA A INCEPUT POSTUL PASTELUI...
SA NE AJUTE DOMNUL SA FACEM CAT MAI MULTE FAPTE BUNE!
ITI MULTUMESC!

Cu toata dragostea mariacci!!! Sa ne fie tuturor de folos!!!

Aceasta postare a fost editata de rux25: Mar 11 2008, 09:47 AM

Barbatul si femeia


In reviste. Pe internet. La televizor. Intre prieteni. Peste tot, discutii despre cat de diferiti sunt barbatii si femeile. Si tocmai cand credeam ca am auzit cam tot ce se poate spune despre asta, am dat peste cateva randuri ale lui Victor Hugo…

Barbatul este cea mai elevata dintre creaturi,
Femeia este cel mai sublim ideal.

Dumnezeu a facut pentru barbat un tron,
Pentru femeie un altar.
Tronul exalta, altarul sfinteste.

Barbatul este creierul,
Femeia este inima.
Creierul naste lumina, inima naste iubire.
Lumina fecundeaza, iubirea reinvie.

Barbatul este puternic prin ratiune.
Femeia este invincibila prin lacrimi.
Ratiunea convinge, lacrimile induioseaza.

Barbatul este capabil de orice eroism,
Femeia, de orice sacrificiu.
Eroismul innobileaza, sacrificiul aduce sublimul.

Barbatul are suprematia,
Femeia are alegerea.
Suprematia inseamna forta, alegerea inseamna dreptate.

Barbatul este un geniu,
Femeia este un inger.
Geniul este incomensurabil, ingerul este inefabil.

Aspiratia barbatului este catre gloria suprema,
Aspiratia femei este catre virtutea desavarsita.
Gloria creaza tot ce e maret, virtutea creaza tot ce e divin.

Barbatul este un cod,
Femeia este evanghelia.
Codul ne corecteaza, evanghelia ne face perfecti.

Barbatul este un vultur care zboara,
Femeia - o privighetoare care canta.
A zbura inseamna a cuceri spatiul, a canta inseamna a cuceri sufletul.

Barbatul este un templu,
Femeia este sanctuarul.
In fata templului ne descoperim, in fata sanctuarului ingenunchem.

Pe scurt, barbatul se gaseste acolo unde se sfarseste pamantul.
Femeia, acolo unde incepe cerul.





Aceasta postare a fost editata de rux25: Mar 16 2008, 11:33 PM

Exista sotia perfecta?

Mulla Nasrudin sedea in pravalia sa de ceai cand sosi un vecin care voia sa-i vorbeasca. "Mulla, ma casatoresc si sunt tare emotionat", ii spuse vecinul. "Tu nu te-ai gandit niciodata sa te casatoresti?"
Nasrudin ii raspunse: "Ba da, m-am gandit. Si cand eram tanar mi-o doream foarte mult. Voiam sa gasesc sotia perfecta. Am pornit la drum pentru a o gasi si am mers la Damasc. Acolo am intalnit o femeie frumoasa, plina de gratie, distinsa si foarte spirituala, dar care nu cunostea lumea. Am pornit atunci din nou la drum indreptandu-ma spre Isphahan. Acolo am intalnit o femeie pe cat de spirituala pe atat de mondena, frumoasa din multe puncte de vedere, dar nu reuseam sa comunicam. La urma am mers la Cairo si, dupa multe cautari, am gasit-o. Era profunda, plina de gratie, frumoasa din toate punctele de vedere, in largul ei atat in lume cat si in imperiile care o transcend. Simteam ca am gasit femeia perfecta."
"Atunci de ce n-ai luat-o de sotie, Mulla?", il intreba prietenul.
"Bietul de mine!", spuse Nasrudin clatinand din cap, "si ea cauta sotul ideal."

Un celibatar ii ceru calculatorului sa-i gaseasca tovarasa de viata perfecta. "Vreau o fata micuta si gratioasa careia sa-i placa sporturile nautice si activitatile de grup."
"Casatoreste-te cu un pinguin", ii raspunse calculatorul.

A iubi inseamna a primi pe un "altul" cu felul sau de a fi, cu diversitatea sa, cu defectele sale, si nu copia vreunui vis prostesc de-al nostru. Sotul perfect este cel care nu vrea o sotie perfecta.

(Bruno Ferrero)

Ceasul de buzunar


Aceasta povestire ilustreaza faptul ca o minciuna mica poate creste asa de mare ca n-o mai poti ascunde.

Intr-o seara ploioasa, un domn imbracat destul de bine isi conducea masina spre casa venind de la serviciu. Se gandea la slujba lui in care devenise destul de priceput si bine respectat in oraselul de munte unde locuia. El era acum presedintele unei fabrici de hartie, bucurandu-se de munca lui si familia sa pe care o iubea foarte mult.
In timp ce se gandea la toate acestea, se uita pe drumul de munte si apropiindu-se de-o curba vazu ca ceva se misca pe drum in fata lui. Apropiindu-se mai tare de umbra aceea miscatoare, isi dadu seama ca era un baietel pe o bicicleta. Apasa pe frana ca sa mai reduca din viteza dar era prea tarziu. Din cauza drumului udat de ploaie, masina aluneca si se izbi in baiatul cu bicicleta. In cele din urma opri masina, iesi sa vada ce facuse si cand vazu baiatul jos ghemuit si lesinat, in loc sa-l duca repede la spital, se urca repede in masina, dadu putin inapoi si porni cu viteza, lasand baiatul inconstient acolo jos.

Cateva minute mai tarziu, un tir trecu si el pe-acolo. Soferul tirului vazu si el ceva acolo pe drum, dar nu putea spune exact ce putea fi. In clipa in care si-a dat seama ce era acolo, a pus si el piciorul pe frana, dar din nou era prea tarziu si-l lovi si el pe baietel.
Soferul tirului a sarit din cabina, a ridicat cu grija copilul si a fugit cu el repede la spital. Oricum era prea tarziu si doctorii n-au mai putut face nimic copilului.
In ziua urmatoare, vestea accidentului s-a impanzit in tot oraselul. Oamenii din oras erau toti furiosi pe cel care a lovit prima data cu masina pe baietel si l-a lasat acolo fara sa-i dea vreun ajutor.

In aceeasi zi, in timp ce presedintele fabricii de hartie se pregatea sa mearga la lucru, fiul sau veni alergand in camera si zise:
"Taticule, am fost afara si-am vazut masina ta lovita si becul din fata spart. Ce s-a intamplat?"
Tatal raspunse:
"Las ca am eu grija de asta, da-i drumul la treaba ta."
La serviciu, omul acesta coplesit de vinovatie nu mai putu face nimic gandindu-se cum de-a putut sa lase acolo baietelul acela. Nu mai putea sa traiasca cu sentimentul acesta de vinovatie; s-a urcat in masina sa si s-a dus direct la politie sa le spuna ce-a facut. Imediat, domnul presedinte a fost dus la inchisoare si aruncat acolo intr-o celula.

Toti oamenii din oras, familia sa si prietenii sai au fost socati sa auda ca el a putut sa faca un astfel de accident si sa lase baietelul acela acolo.
Cateva zile mai tarziu, un reporter de la ziar veni la el in inchisoare ca sa-i ia un interviu si l-a intrebat:
"Dumneavoastra pareti a fi un om care are totul - o casa frumoasa, o slujba plina de succes si o familie care va iubeste. Cum de-ati putut lovi un baietel si sa fugiti de la locul accidentului, lasandu-l acolo in drum ?"
Reporterul l-a ascultat pe omul acesta spunandu-i mai multe intamplari din viata sa, afland astfel raspunsul la intrebare.

Cand omul acesta era mic, el era foarte mandru de ceasul de buzunar al tatalui sau si dorea sa-l ia la scoala intr-o zi, ca sa-l arate colegilor sai. El stia ca tatal sau i-a zis o data:
"Nu!", dar el era disperat "sa se mandreasca cu ceasul tatalui" la scoala.
Astfel, se gandi sa-l ia intr-o zi dupa ce tatal sau va pleca la lucru dimineata, si-l va aduce inapoi inainte ca tatal sau sa vina de la serviciu. Si asa, el nu va afla niciodata.
A doua zi dimineata, s-a strecurat in camera parintilor lui, a luat ceasul din sertarul tatalui sau, l-a invelit intr-un servetel de hartie, l-a pus in buzunar si-a plecat la scoala.
Era tare bucuros cand in pauza, a putut iesi afara la joaca. Si-a adunat prietenii in jurul sau si le-a aratat ceasul. Unul din ei, i-a cerut sa-i dea un pic ceasul sa-l tina in mana. Cand sa-l dea celuilalt baiat, ceasul ii cazu din mana si se prefacu in tandari. Baiatul, ingrozit, ridica bucatelele de jos, le puse in servetel si dupa terminarea scolii se duse in graba acasa si puse ceasul spart inapoi in sertarul tatalui sau. Cand tatal veni acasa in seara aceea si vazu ceasul spart, il intreba pe baiatul sau ce s-a intamplat. Baiatul minti si refuza sa recunoasca faptul ca el a spart ceasul.
Minciuna aceea l-a facut sa mai zica una si inca una si tot asa, tiparul vietii sale era bazat pe minciuna. Crescand, baiatul acesta n-a vrut niciodata sa spuna adevarul despre lucrurile rele pe care le-a facut. El a continuat sa minta iar minciuna i-a devenit un obicei.

Cand presedintele fabricii de hartie s-a prezentat la tribunal in fata judecatorului, el a primit 20 de ani de puscarie.
Daca l-ar fi luat pe baiat imediat la spital de la locul accidentului, i-ar fi salvat viata iar rusinea si regretul pe care acum trebuia sa le sufere in inchisoare nu le-ar mai fi cunoscut. In loc sa faca ce era drept si sa spuna adevarul, el a incercat sa acopere adevarul cu o minciuna. Daca ar fi invatat sa spuna adevarul inainte de a se maturiza, viata lui ar fi avut un alt sfarsit.

Intamplarea aceasta ne da numai un exemplu despre cat de important este sa invatam a spune adevarul de mici copii, apoi ca tineri.
Cel mai important lucru pentru voi este sa luati in serios cele cinci decizii de la inceput si astfel veti creste copii mari si tineri care spun adevarul si in cuvantul carora toti pot avea incredere.

FII MULTUMIT!

Povestea noastra se refera din nou la aceasta trasatura de caracter care se numeste virtute. Ce inseamna sa fii un om virtuos sau un om de-o inalta virtute.

Andrei era un baiat sarac, dintr-o familie saraca de fermieri. Si desi lucra din greu ca sa-si ajute tatal la treburi, el totdeauna fluiera sau canta.
Hainele lui erau vechi si tare peticite. Nici jucarii n-avea cu care sa se joace, asa cum aveau alti copii. Insa, lui Andrei nu-i pasa de saracia lui pentru ca avea parinti care-l iubeau foarte mult.
Intr-o zi, pe cand Andrei lucra pe camp, vazu deodata un nor mare de praf. O pereche de cai o luase la goana cu tot cu sareta si nu se mai putea opri. Vazand-o ca se apropie, Andrei isi dadu imediat seama ca trebuie sa faca ceva ca sa opreasca caii inainte de a se izbi in bara unui pod din apropiere lovindu-se, si distrugand caruta facand-o bucatele.
Baietelul sari peste gard si se propti cu picioarele prinzand primul cal care se apropie, de hamuri. Se agata de hamuri cu toata puterea lui si nu-i mai dadu drumul. Era un mare curaj ceea ce facu-se el. Daca n-ar fi reusit sa se prinda de hamuri, ar fi fost aruncat sub copitele cailor si zdrobit pana la moarte. Sub greutatea lui, care se balansa de hamuri, caii s-au oprit.
Nu mult dupa aceea, sosi si proprietarul cailor. Cand vazu ce facuse Andrei, i-a zis:
- " Esti un baiat foarte curajos. Cum as putea sa-ti rasplatesc fapta ta ?
Andrei zambi frumos si-i raspunse:
- " Domnule, eu n-am oprit caii ca dumneata sa ma platesti! M-am gandit la bara aceea de la pod pe care ar fi rupt-o caii si s-ar fi lovit, iar caruta ar fi fost stricata."
Observand hainele lui Andrei foarte vechi , domnul cu caii zise:
- " Vrei sa-mi spui ca nu-mi dai voie sa-ti dau niste bani ca sa-ti cumperi niste haine mai bune ? "
- " Domnule, eu am o pereche de pantofi mai buni acasa si un costum de haine mai bun - pentru Duminica. Aceste haine sunt bune inca pentru lucru.."
- " Dar vei avea nevoie atunci de ceva carti pentru la scoala, la toamna!
i-a zis din nou domnul acela.
- " Nu, nu cred, multumesc ! Cineva mi-a dat niste carti mai vechi iar Mama mi-a lipit foile care cadeau si cred ca le voi putea folosi pe-acelea " - zise Andrei.
- " Atunci, nu ti-ar placea sa ai o paleta de tenis si cateva mingi ?"
- " Nu cred ca mi-ar trebui de vreme ce mi-am facut o minge din ceva lana pe care mi-a dat-o Mama pentru ca era prea incalcita si veche. Iar paleta mi-am facut-o tot eu dintr-o bucata de placaj."
Domnul acesta, isi puse mana pe umarul lui Andrei si zise:
- " Baiatul meu, acum inteleg de ce mi-ai zambit asa de frumos cand am venit; tu ai invatat un secret pe care multi nu-l stiu inca - secretul de a fi multumit cu ce ai. Imi dai voie sa-ti spun " Baiatul Multumit ? "
Si cu aceste cuvinte domnul acela pleca cu sareta si caii in drumul sau.
Cateva zile mai tarziu, o cutie mare veni la posta in sat cu numele si adresa lui Andrei pe ea. Domnul de la posta trimise vorba prin cineva la ferma si tatal lui Andrei veni sa ridice cutia.
Cand Andrei desfacu cutia, gasi o felicitate pe care scria cu litere mari:
" Baiatului Multumit de la un Prieten Dator, cu multumire !
Andrei stia ca aceasta cutie venea de la domnul acela a carui cai ii oprise. In cutie era un costum nou de haine, o salopeta, sosete, o caciula calduroasa si manusi, plus o paleta cu mingi de tenis. Cand lua haina sa vada cum ii vine, gasi in buzunar si o hartie de cinci dolari.
Ce bucuros era Andrei ! Si mergand din nou la camp pentru a-si continua treaba, canta si fluiera mai plin de bucurie ca niciodata.
Si totusi, asta n-a fost totul. De Craciun, o bicicleta frumoasa ii fusese trimisa de noul sau prieten.
Cred ca o sa ma credeti cand va spun ca acest baiat era cel mai fericit baiat din tara lui.
Iata copii, ce inseamna virtute : sa stii sa faci un bine fara sa te astepti la vreo rasplata.

Un om a povestit, cum fiica sa cea mica i-a cerut sa-i citeasca inainte de culcare dintr-o carte de povesti.
Intr-o zi, tatalui i-a venit ideea, sa-i inregistreze povestile pe o banda de magnetofon. Fetita a invatat repede sa manuiasca magnetofonul si totul a mers bine timp de cateva zile,
pana cand, intr-o seara, ea i-a dat din nou cartea de povesti tatalui ei.
- Haide scumpo, stii foarte bine cum sa pornesti magnetofonul, i-a spus tatal.
- Da, a raspuns micuta, dar nu pot sta in bratele sale.