Tatal uita...
Niciodata nu devenim mai constienti de noi insine, decat atunci cand ii iubim pe ceilalti.
Asculta, fiule. Iti spun aceste vorbe in timp ce tu dormi, cu o manuta sub cap si cu suvitele blonde si carliontate lipite de fruntea umeda. M-am furisat singur in odaia ta. Acum cateva minute, in timp ce citeam ziarul, in biblioteca, m-a coplesit un sentiment greu de vinovatie... Asa ca, am venit spasit langa patul tau...
Uite la ce m-am gandit, fiule. Am fost dur cu tine. Te-am certat in timp ce te imbracai sa pleci la scoala fiindca nu te-ai spalat bine pe fata. Te-am mustrat pentru ca nu ti-ai curatat bine pantofii. Am strigat la tine cand am vazut cum iti arunci lucrurile pe podea.
Si la micul-dejun am inceput sa-ti fac reprosuri. Ca ai varsat laptele, ca ai plescait, ca ai uns felia de paine cu prea mult unt...Cand tu plecai la joaca si eu ma duceam la gara, te-ai intors si mi-ai facut cu mana spunandu-mi: " La revedere taticule!"...iar eu ti-am raspuns taios: " Umerii inapoi!"
Dupa amiaza am luat-o de la capat. Cand m-am intors de la serviciu, te-am pandit in timp ca tu stateai in genunchi si te jucai. Sosetele tale erau gaurite. Te-am umilit in fata prietenilor tai, obligandu-te sa mergi inaintea mea pana acasa. Ciorapii erau scumpi- si daca ai fi fost nevoit sa-i cumperi tu- ai fi avut mai multa grija de ei. Imagineaza-ti asta din partea unui tata...
Iti amintesti ce s-a intamplat mai tarziu, pe cand citeam ziarul in biblioteca? Tu ai venit la mine timid, cu o privire oarecum trista. Cand eu te-am privit pe deasupra ziarului, suparat ca m-ai intrerupt, tu ai ezitat.
- Ce vrei sa spui? te-am intrebat eu.
Mi-ai spus ca nu vrei nimic, dar te-ai aruncat la pieptul meu, m-ai strans in brate si m-ai sarutat, si manutele tale m-au inconjurat cu o dragoste pe care Dumnezeu a sadit-o in inima ta si pe care nici macar neglijenta mea nu o putea ignora. Si apoi ai disparut urcand grabit pe scari.
Ei bine, fiule, la scurt timp dupa aceea, ziarul mi-a alunecat din mana, si m-a cuprins o teama cumplita. Ce facuse obiceiul din mine? Obiceiul de a-ti gasi nod in papura si de a te critica-- asa te rasplatisem eu-- pentru ca erai doar un baietel. Nu ca nu te iubeam; dar aveam pretentii prea mari de la tine. Te masuram din perspectiva varstei mele...
Si caracterul tau era asa de frumos si bine format! Inimioara ta era la fel de mare ca apusul soarelui deasupra dealurilor si asta s-a vazut din felul in care te-ai grabit sa ma saruti inainte de culcare. Nimic altceva, nu mai conteaza in seara asta, fiule. Am venit la capul patului tau, pe intuneric, si am ingenuncheat aici jenat...
E un moment de slabiciune; stiu ca nu ai intelege aceste lucruri daca ti le-as spune cand te trezesti. Dar maine o sa fiu un tatic adevarat! O sa stau la taclale cu tine, o sa sufar cand suferi si tu; o sa radem impreuna. O sa-mi musc limba de cate ori voi vrea sa-ti spun ceva neplacut. O sa-mi repet la nesfarsit in minte:
- E un baietel! Lasa-l sa fie asa cum e!
Mi-e teama ca te-am considerat un barbat. Si totusi, vazandu-te ghemuit si fragil in patutul tau, imi dau seama ca esti inca un copil. Ieri stateai in bratele mamei tale, cu capul pe umarul ei. Ti-am cerut prea mult fiule si ti-am daruit prea putin in schimb.
Promite-mi ca pe masura ce eu te voi invata sa fii barbat, imi vei aminti si tu ce inseamna sa ai un suflet iubitor de copil...
Versiune completa: O Poveste Pentru Tatici... Si Mamici...
Foarte frumos, multumim! Trebuie citita din cind in cind ...ca omul mare mai uita 
ce poveste...ce frumos.
Rux, multumesc
Rux, multumesc
shama, max...cu muuuult drag!!!! 
"- Tata, cum incepe un razboi? intreba Andreea, impresionata de ceea ce vazuse la jurnal...
- Vezi tu, puiule, cam asa stau lucrurile: daca, de pilda, intre Statele Unite si Anglia apare o serioasa neintelegere intr-o anumita chestiune...
Mama il intrerupse:
- Nu vorbi prostii! Intre Anglia si America nu sunt niciodata conflicte!''.
- Dar ce importanta are? Dadeam doar un exemplu...
- Numai asa poti sa-i impui copilului capul cu tot soiul de prostii!
- Macar eu ii umplu capul cu ceva, in vreme ce dupa tine ar putea sa ramana gol.
- Hai, nu mai spune... Nu-ti dai seama ca esti ridicol?
Andreea interveni atunci:
- Va multumesc, am priceput..."
- Vezi tu, puiule, cam asa stau lucrurile: daca, de pilda, intre Statele Unite si Anglia apare o serioasa neintelegere intr-o anumita chestiune...
Mama il intrerupse:
- Nu vorbi prostii! Intre Anglia si America nu sunt niciodata conflicte!''.
- Dar ce importanta are? Dadeam doar un exemplu...
- Numai asa poti sa-i impui copilului capul cu tot soiul de prostii!
- Macar eu ii umplu capul cu ceva, in vreme ce dupa tine ar putea sa ramana gol.
- Hai, nu mai spune... Nu-ti dai seama ca esti ridicol?
Andreea interveni atunci:
- Va multumesc, am priceput..."
Multumesc pentru "poveste"
Intr-adevar, foarte frumoasa
Intr-adevar, foarte frumoasa
QUOTE(patrickiss @ Dec 14 2007, 01:59 PM) 
Multumesc pentru "poveste"
Intr-adevar, foarte frumoasa
Intr-adevar, foarte frumoasa
si o alta povestioara frumoasa...
Ruga cu suflet de copil
Intr-o zi, un preot aude o voce in biserica, dar cuvintele erau neinteligibile.
Apropiindu-se de locul de unde venea vocea, el gaseste un copil care spunea ceva, si isi da seama ca nu-i intelegea cuvintele fiindca, de fapt, copilul repeta alfabetul.
Atunci preotul l-a intrebat:
- De ce tot repeti literele?
- Pai, asa imi fac eu rugaciunea, raspunde copilul.
- Cum asa? Eu aud doar ca spui alfabetul, se mira preotul.
- Da, dar eu am uitat cuvintele rugaciunii si atunci ii dau lui Dumnezeu literele, ca stie El sa le puna in ordinea care trebuie...
Sa aveti o zi plina de curatenie sufleteasca!
Iata o sotie inteleapta...
Te iubesc oricum!
...Era intr-o dimineata de vineri cand un tanar angajat la o firma sa hotara- in sfarsit- sa-i ceara sefului sau, o marire de salariu. Inainte de a pleca la serviciu, i-a spus sotiei ce avea de gand sa faca... Toata ziua , a fost nervos si agitat. In cele din urma, pe la amiaza, si-a luat inima in dinti si l-a abordat pe seful sau. Spre marea incantare a tanarului nostru, patronul a fost de acord sa-i mareasca salariul.
Cand sotul fericit a ajuns acasa, a fost intampinat de o masa frumos aranjata, cu lumanari si vesela de portelan. Simtind aroma unei mese festive, se gandi ca cineva de la serviciu, o sunase pe sotia lui sa-i vanda pontul. Intalnind-o in bucatarie, ii impartasi pe nerasuflate vestea cea buna. Ei se imbratisara cu dragoste si dansara fericiti prin camera inainte de a se infrupta din bucatele ales pregatite...Cand se aseza la masa, gasi langa farfuria lui, un biletel scris cu litere frumos caligrafiate:" Felicitari, iubitul meu"..." Stiam ca vei obtine marirea de salariu, pe care ti-o doreai. Am aranjat aceasta masa ca sa-ti arat cat de mult te iubesc."
Mai tarziu, urmand-o pe sotia lui in bucatarie ca s-o ajute sa serveasca desertul, el observa pe jos un biletel, ce cazuse din buzunarul sotiei lui. Iata ce citi:
" Nu te necaji pentru ca nu ai obtinut marirea de salariu visata pe care o meritai... Am aranjat aceasta masa ca sa-ti arat cat de mult te iubesc"
Te iubesc oricum!
...Era intr-o dimineata de vineri cand un tanar angajat la o firma sa hotara- in sfarsit- sa-i ceara sefului sau, o marire de salariu. Inainte de a pleca la serviciu, i-a spus sotiei ce avea de gand sa faca... Toata ziua , a fost nervos si agitat. In cele din urma, pe la amiaza, si-a luat inima in dinti si l-a abordat pe seful sau. Spre marea incantare a tanarului nostru, patronul a fost de acord sa-i mareasca salariul.
Cand sotul fericit a ajuns acasa, a fost intampinat de o masa frumos aranjata, cu lumanari si vesela de portelan. Simtind aroma unei mese festive, se gandi ca cineva de la serviciu, o sunase pe sotia lui sa-i vanda pontul. Intalnind-o in bucatarie, ii impartasi pe nerasuflate vestea cea buna. Ei se imbratisara cu dragoste si dansara fericiti prin camera inainte de a se infrupta din bucatele ales pregatite...Cand se aseza la masa, gasi langa farfuria lui, un biletel scris cu litere frumos caligrafiate:" Felicitari, iubitul meu"..." Stiam ca vei obtine marirea de salariu, pe care ti-o doreai. Am aranjat aceasta masa ca sa-ti arat cat de mult te iubesc."
Mai tarziu, urmand-o pe sotia lui in bucatarie ca s-o ajute sa serveasca desertul, el observa pe jos un biletel, ce cazuse din buzunarul sotiei lui. Iata ce citi:
" Nu te necaji pentru ca nu ai obtinut marirea de salariu visata pe care o meritai... Am aranjat aceasta masa ca sa-ti arat cat de mult te iubesc"
QUOTE(rux25 @ Dec 18 2007, 07:07 PM)
Iata o sotie inteleapta...
Te iubesc oricum!
...Era intr-o dimineata de vineri cand un tanar angajat la o firma sa hotara- in sfarsit- sa-i ceara sefului sau, o marire de salariu. Inainte de a pleca la serviciu, i-a spus sotiei ce avea de gand sa faca... Toata ziua , a fost nervos si agitat. In cele din urma, pe la amiaza, si-a luat inima in dinti si l-a abordat pe seful sau. Spre marea incantare a tanarului nostru, patronul a fost de acord sa-i mareasca salariul.
Cand sotul fericit a ajuns acasa, a fost intampinat de o masa frumos aranjata, cu lumanari si vesela de portelan. Simtind aroma unei mese festive, se gandi ca cineva de la serviciu, o sunase pe sotia lui sa-i vanda pontul. Intalnind-o in bucatarie, ii impartasi pe nerasuflate vestea cea buna. Ei se imbratisara cu dragoste si dansara fericiti prin camera inainte de a se infrupta din bucatele ales pregatite...Cand se aseza la masa, gasi langa farfuria lui, un biletel scris cu litere frumos caligrafiate:" Felicitari, iubitul meu"..." Stiam ca vei obtine marirea de salariu, pe care ti-o doreai. Am aranjat aceasta masa ca sa-ti arat cat de mult te iubesc."
Mai tarziu, urmand-o pe sotia lui in bucatarie ca s-o ajute sa serveasca desertul, el observa pe jos un biletel, ce cazuse din buzunarul sotiei lui. Iata ce citi:
" Nu te necaji pentru ca nu ai obtinut marirea de salariu visata pe care o meritai... Am aranjat aceasta masa ca sa-ti arat cat de mult te iubesc"
Te iubesc oricum!
...Era intr-o dimineata de vineri cand un tanar angajat la o firma sa hotara- in sfarsit- sa-i ceara sefului sau, o marire de salariu. Inainte de a pleca la serviciu, i-a spus sotiei ce avea de gand sa faca... Toata ziua , a fost nervos si agitat. In cele din urma, pe la amiaza, si-a luat inima in dinti si l-a abordat pe seful sau. Spre marea incantare a tanarului nostru, patronul a fost de acord sa-i mareasca salariul.
Cand sotul fericit a ajuns acasa, a fost intampinat de o masa frumos aranjata, cu lumanari si vesela de portelan. Simtind aroma unei mese festive, se gandi ca cineva de la serviciu, o sunase pe sotia lui sa-i vanda pontul. Intalnind-o in bucatarie, ii impartasi pe nerasuflate vestea cea buna. Ei se imbratisara cu dragoste si dansara fericiti prin camera inainte de a se infrupta din bucatele ales pregatite...Cand se aseza la masa, gasi langa farfuria lui, un biletel scris cu litere frumos caligrafiate:" Felicitari, iubitul meu"..." Stiam ca vei obtine marirea de salariu, pe care ti-o doreai. Am aranjat aceasta masa ca sa-ti arat cat de mult te iubesc."
Mai tarziu, urmand-o pe sotia lui in bucatarie ca s-o ajute sa serveasca desertul, el observa pe jos un biletel, ce cazuse din buzunarul sotiei lui. Iata ce citi:
" Nu te necaji pentru ca nu ai obtinut marirea de salariu visata pe care o meritai... Am aranjat aceasta masa ca sa-ti arat cat de mult te iubesc"
mi-a placut fffff mult....mi-ai luminat ziua cu povestioarele tale.multumesc!
giulia, adevarat sunt tare frumoase...sa ai o seara speciala...
si o alta povestioara...
De la Parintele Cleopa, ne-au ramas mostenire foarte multe istorioare cu talc, adevarate si pline de intelepciune...
Una dintre acestea ne vorbeste un batran calugar care a intalnit intr-o toamna tarzie... demult, pe drumul lui, un copilas neastamparat, cam la vreo cinci anisori. Copilul tocmai chinuia un catel, tragandu-l de coada. Acesta scheuna, sarmanul, ca de moarte, asteptand parca sa-l ajute cineva. Calugarul n-a stat pe ganduri...
S-a oprit si l-a certat parinteste pe baietelul care era soios, descult, plin de bube, cu hainele facute ferfenita. Numai ochii erau de el, mari, albastri, uimiti si curati ca ai unui inger coborat in clipa aceea din cer. Atunci preacuviosul l-a intrebat bland, punandu-i mana alba pe crestet:
- Dragutule, de unde vii tu?
Piticul, cu o mutrita rautacioasa, plin de el, ii raspunse raspicat, privindu-l adanc si scotand limba de-un cot:
- Iaca din Iad vin, mosule!
Vazand asa, tare s-a mai mirat batranul calugar. Ducandu-si mana la barba, acesta zise:
- Si cum se numeste taticul tau?
Baietelul a zambit rau:
- Daca vrei sa stii, Satana il cheama pe tata!
Din ce in ce mai nedumerit, parintele continua sa-l interogheze pe copilul obraznic:
- Dar pe mama ta, cum o cheama?
Dand un sut unei gaini golase, care se nimerise tocmai atunci pe ulita prafuita, piticania zise, tuguind din buze:
- Mama mea e aripa satanei, na!
- Dar ai tu oare frati sau surori? il descusu preotul, din ce in ce mai exasperat.
Copilul ii raspunse ca da, mai are frati vreo trei si patru surori, si toti sunt diavoli adevarati.
- Aoleu, piei satana! s-a speriat batranul, facandu-si semnul crucii. Apoi, luandu-si inima-n dinti, spuse:
- Si unde locuiesti tu, micutule, caci vreau sa vin cu tine, sa-i cunosc pe ai tai!
- Lasa ca te duc eu, mosule, la casa mea! Vino cu mine! ii raspunse copilul, luandu-l pe preot de haina si tragandu-l iute dupa el.
Au mers ei ce-au mers, pana au dat de un sat amarat, cu cocioabe care stateau sa se darame. Peste tot mirosea a fan ars, a lemn de brad, a saracie-lucie si a strugure zdrobit. La marginea localitatii, spre campul pustiu, se ridica o cosmelie din pamant si lemne, cam cat o cutiuta de chibrituri. De acolo se auzea mare scandal. Doua voci, una de barbat, alta de femeie, se certau rau. Calugarul il lua pe baietas de manuta si intra curios. Erau parintii copilului, care se sfadeau cumplit. Tatal o injura pe mama, zicandu-i:
- Sa nu te mai vad in ochii mei, nemernico! Tu esti aripa satanei!
La care femeia raspunse imediat, tafnoasa:
- Eu sunt aripa satanei, dar tu esti satana in carne si oase, ma, barbate prost!!!
In timpul asta, fratii baietelului fugeau din casa in curte, unul dupa altul, batand cu linguri de fier in niste strachini si facand o galagie de nesuportat. Impiedicandu-se de cel mai mic, tatal scandalagiu urla:
- Aoleu, piei drace d-aici, ca te calc!
Piticaniile, vreo opt la numar, intoarse din nou in casa dupa ce au dat un ocol ograzii, se suira pe singurul pat, sareau spre tavan si clampaneau din tingiri, chiraind infricosator. Mama lor, uitand de cearta cu barbatul, zise sfarsita:
- Vai de mine, casa asta e un Iad!!! O sa-mi iau campii si-o sa ma duc la vagauni!
Abia atunci, preotul, care asistase din ascuns la toate acestea, isi dadu seama de ce sarmanul baietel spuse ca vine din iad, ca mama lui e aripa satanei, iar tatal lui, chiar satana.
Luandu-l pe genunchi, il povatui de bine, ii povesti despre Mantuitorul nostru Iisus Hristos si il invata sa zica "Tatal nostru". La plecare, il binecuvanta pe micut, si, cu lacrimi in ochi, o lua pe drumul lui, cu speranta in suflet ca a mai schimbat un destin.
AVETI GRIJA CE CUVINTE FOLOSITI....PRIN ACESTE CUVINTE CHEMATI SPRE VOI CEEA CE DORITI...DORITI BINELE...CHEMATI BINELE...DORITI RAUL...CHEMATI RAUL...E ALEGEREA NOASTRA PE CE DRUM MERGEM IN VIATA...
si o alta povestioara...
De la Parintele Cleopa, ne-au ramas mostenire foarte multe istorioare cu talc, adevarate si pline de intelepciune...
Una dintre acestea ne vorbeste un batran calugar care a intalnit intr-o toamna tarzie... demult, pe drumul lui, un copilas neastamparat, cam la vreo cinci anisori. Copilul tocmai chinuia un catel, tragandu-l de coada. Acesta scheuna, sarmanul, ca de moarte, asteptand parca sa-l ajute cineva. Calugarul n-a stat pe ganduri...
S-a oprit si l-a certat parinteste pe baietelul care era soios, descult, plin de bube, cu hainele facute ferfenita. Numai ochii erau de el, mari, albastri, uimiti si curati ca ai unui inger coborat in clipa aceea din cer. Atunci preacuviosul l-a intrebat bland, punandu-i mana alba pe crestet:
- Dragutule, de unde vii tu?
Piticul, cu o mutrita rautacioasa, plin de el, ii raspunse raspicat, privindu-l adanc si scotand limba de-un cot:
- Iaca din Iad vin, mosule!
Vazand asa, tare s-a mai mirat batranul calugar. Ducandu-si mana la barba, acesta zise:
- Si cum se numeste taticul tau?
Baietelul a zambit rau:
- Daca vrei sa stii, Satana il cheama pe tata!
Din ce in ce mai nedumerit, parintele continua sa-l interogheze pe copilul obraznic:
- Dar pe mama ta, cum o cheama?
Dand un sut unei gaini golase, care se nimerise tocmai atunci pe ulita prafuita, piticania zise, tuguind din buze:
- Mama mea e aripa satanei, na!
- Dar ai tu oare frati sau surori? il descusu preotul, din ce in ce mai exasperat.
Copilul ii raspunse ca da, mai are frati vreo trei si patru surori, si toti sunt diavoli adevarati.
- Aoleu, piei satana! s-a speriat batranul, facandu-si semnul crucii. Apoi, luandu-si inima-n dinti, spuse:
- Si unde locuiesti tu, micutule, caci vreau sa vin cu tine, sa-i cunosc pe ai tai!
- Lasa ca te duc eu, mosule, la casa mea! Vino cu mine! ii raspunse copilul, luandu-l pe preot de haina si tragandu-l iute dupa el.
Au mers ei ce-au mers, pana au dat de un sat amarat, cu cocioabe care stateau sa se darame. Peste tot mirosea a fan ars, a lemn de brad, a saracie-lucie si a strugure zdrobit. La marginea localitatii, spre campul pustiu, se ridica o cosmelie din pamant si lemne, cam cat o cutiuta de chibrituri. De acolo se auzea mare scandal. Doua voci, una de barbat, alta de femeie, se certau rau. Calugarul il lua pe baietas de manuta si intra curios. Erau parintii copilului, care se sfadeau cumplit. Tatal o injura pe mama, zicandu-i:
- Sa nu te mai vad in ochii mei, nemernico! Tu esti aripa satanei!
La care femeia raspunse imediat, tafnoasa:
- Eu sunt aripa satanei, dar tu esti satana in carne si oase, ma, barbate prost!!!
In timpul asta, fratii baietelului fugeau din casa in curte, unul dupa altul, batand cu linguri de fier in niste strachini si facand o galagie de nesuportat. Impiedicandu-se de cel mai mic, tatal scandalagiu urla:
- Aoleu, piei drace d-aici, ca te calc!
Piticaniile, vreo opt la numar, intoarse din nou in casa dupa ce au dat un ocol ograzii, se suira pe singurul pat, sareau spre tavan si clampaneau din tingiri, chiraind infricosator. Mama lor, uitand de cearta cu barbatul, zise sfarsita:
- Vai de mine, casa asta e un Iad!!! O sa-mi iau campii si-o sa ma duc la vagauni!
Abia atunci, preotul, care asistase din ascuns la toate acestea, isi dadu seama de ce sarmanul baietel spuse ca vine din iad, ca mama lui e aripa satanei, iar tatal lui, chiar satana.
Luandu-l pe genunchi, il povatui de bine, ii povesti despre Mantuitorul nostru Iisus Hristos si il invata sa zica "Tatal nostru". La plecare, il binecuvanta pe micut, si, cu lacrimi in ochi, o lua pe drumul lui, cu speranta in suflet ca a mai schimbat un destin.
AVETI GRIJA CE CUVINTE FOLOSITI....PRIN ACESTE CUVINTE CHEMATI SPRE VOI CEEA CE DORITI...DORITI BINELE...CHEMATI BINELE...DORITI RAUL...CHEMATI RAUL...E ALEGEREA NOASTRA PE CE DRUM MERGEM IN VIATA...
Trece-le cu vederea!
Eu si Sheila tocmai am sarbatorit implinirea a treizeci de ani de la casatoria noastra. Cineva a intrebat-o care e secretul acestei casnicii atat de indelungate, iar ea a raspuns urmatorul lucru:
-In ziua in care ne-am casatorit, am hotarat sa fac o lista cu zece din defectele lui Tim, pe care-- de dragul casniciei noastre-- le voi trece mereu cu vederea. Aveam sa invat sa traiesc cu aceste zece defecte.
Intrebata care erau defectele pe care le trecuse pe lista, Sheila a raspuns:
- N-am ajuns niciodata sa fac o lista... Dar de fiecare data cand viata ne este tulburata de unul din aceste defecte, imi spun: Norocul lui, este unul dintre cele zece defecte pe care am hotarat sa le trec cu vederea... 
Tim Hudson
Eu si Sheila tocmai am sarbatorit implinirea a treizeci de ani de la casatoria noastra. Cineva a intrebat-o care e secretul acestei casnicii atat de indelungate, iar ea a raspuns urmatorul lucru:
-In ziua in care ne-am casatorit, am hotarat sa fac o lista cu zece din defectele lui Tim, pe care-- de dragul casniciei noastre-- le voi trece mereu cu vederea. Aveam sa invat sa traiesc cu aceste zece defecte.
Intrebata care erau defectele pe care le trecuse pe lista, Sheila a raspuns:
- N-am ajuns niciodata sa fac o lista... Dar de fiecare data cand viata ne este tulburata de unul din aceste defecte, imi spun: Norocul lui, este unul dintre cele zece defecte pe care am hotarat sa le trec cu vederea...
Tim Hudson
Exista o poveste...care spune, ca in urma cu un numar de ani un om si-a pedepsit fetita in virsta de 5 ani pentru ca a risipit o hartie aurie de impachetat foarte scumpa.
Omul statea rau cu banii si deveni si mai suparat cand a vazut ca fetita a folosit hartia respectiva ca sa decoreze o cutie si sa o puna sub bradul de Craciun. Cu toate acestea, fetita a adus tatalui ei cadoul in dimineata urmatoare spunind:
"Acesta este pentru tine, taticule!..."
Tatal a fost rusinat de reactia lui furioasa de cu o zi in urma, dar supararea lui se arata din nou cind a vazut ca, de fapt, cutia era goala. El i-a spus pe un ton raspicat:
"Nu stiai, domnisoara, ca atunci cand da dai un cadou cuiva, trebuie sa pui ceva in el?"
Fetita s-a uitat in sus spre tatal sau, cu lacrimi in ochi, si a zis:
"Taticule, cutia nu este goala... Am suflat in ea atitea saruturi pana cand s-a umplut."
Tatal a ramas fara grai... S-a pus in genunchi si si-a imbratisat fetita si rugat-o sa-l ierte pentru supararea lui fara rost.
La scurt timp dupa aceasta, micuta fetita a murit intr-un accident si se spune ca tatal ei a tinut acea cutie aurie alaturi de patul sau tot restul vietii sale. Si de cite ori a fost descurajat sau a avut de trecut peste situatii dificile, deschidea cutia si lua un sarut imaginar si isi amintea de dragostea care a pus-o fetita acolo.
Intr-un adevarat sens, fiecare dintre noi, ca si oameni, primim o cutie aurie cu dragoste neconditionata si saruturi de la copiii nostri, de la familie, de la prieteni. Nu putem avea altceva mai pretios decit asta.
Copiii, familia, prietenii sunt ca ingerii care te ridica pe picioarele tale atunci cind ai probleme sa-ti aduci aminte tu insuti sa zbori...
Omul statea rau cu banii si deveni si mai suparat cand a vazut ca fetita a folosit hartia respectiva ca sa decoreze o cutie si sa o puna sub bradul de Craciun. Cu toate acestea, fetita a adus tatalui ei cadoul in dimineata urmatoare spunind:
"Acesta este pentru tine, taticule!..."
Tatal a fost rusinat de reactia lui furioasa de cu o zi in urma, dar supararea lui se arata din nou cind a vazut ca, de fapt, cutia era goala. El i-a spus pe un ton raspicat:
"Nu stiai, domnisoara, ca atunci cand da dai un cadou cuiva, trebuie sa pui ceva in el?"
Fetita s-a uitat in sus spre tatal sau, cu lacrimi in ochi, si a zis:
"Taticule, cutia nu este goala... Am suflat in ea atitea saruturi pana cand s-a umplut."
Tatal a ramas fara grai... S-a pus in genunchi si si-a imbratisat fetita si rugat-o sa-l ierte pentru supararea lui fara rost.
La scurt timp dupa aceasta, micuta fetita a murit intr-un accident si se spune ca tatal ei a tinut acea cutie aurie alaturi de patul sau tot restul vietii sale. Si de cite ori a fost descurajat sau a avut de trecut peste situatii dificile, deschidea cutia si lua un sarut imaginar si isi amintea de dragostea care a pus-o fetita acolo.
Intr-un adevarat sens, fiecare dintre noi, ca si oameni, primim o cutie aurie cu dragoste neconditionata si saruturi de la copiii nostri, de la familie, de la prieteni. Nu putem avea altceva mai pretios decit asta.
Copiii, familia, prietenii sunt ca ingerii care te ridica pe picioarele tale atunci cind ai probleme sa-ti aduci aminte tu insuti sa zbori...
Care sa fie cheia potrivita ?
La un calugar a venit o femeie sa-i ceara ajutorul, fiindca nu avea intelegere in casa.
- Ce-ai facut in aceasta situatie, a intrebat-o calugarul ?
- Am incercat sa-mi conving barbatul, certandu-l.
- Cand ati avut iar probleme, ce-ai mai facut ?
- Acelasi lucru, i-a raspuns din nou femeia. I-am reprosat si l-am certat. Si de fiecare data am facut la fel.
Atunci, calugarul a scos o gramada de chei si dandu-i una femeii a rugat-o sa deschida usa din fata lor. A incercat femeia, dar, nepotrivindu-se cheia respectiva, i-a cerut calugarului alta cheie.
- Poate n-ai stiut cum sa deschizi, i-a spus calugarul, mai incearca!
Dar oricat s-a straduit femeia, nu a putut deschide.
- Parinte, dati-mi toata gramada de chei si aflu eu care-i cea potrivita - l-a rugat aceasta. Privind-o cu caldura, duhovnicul i-a raspuns:
- Acum intelegi ce-am vrut sa-ti dovedesc ? Cum nu poti tu deschide acea usa cu o cheie nepotrivita, oricat ai incerca, tot asa nu poti deschide sufletul barbatului tau cu aceeasi vorba de cearta cu care incerci mereu. Cauta cheia potrivita si, daca o vei gasi, sigur vei putea deschide!
La un calugar a venit o femeie sa-i ceara ajutorul, fiindca nu avea intelegere in casa.
- Ce-ai facut in aceasta situatie, a intrebat-o calugarul ?
- Am incercat sa-mi conving barbatul, certandu-l.
- Cand ati avut iar probleme, ce-ai mai facut ?
- Acelasi lucru, i-a raspuns din nou femeia. I-am reprosat si l-am certat. Si de fiecare data am facut la fel.
Atunci, calugarul a scos o gramada de chei si dandu-i una femeii a rugat-o sa deschida usa din fata lor. A incercat femeia, dar, nepotrivindu-se cheia respectiva, i-a cerut calugarului alta cheie.
- Poate n-ai stiut cum sa deschizi, i-a spus calugarul, mai incearca!
Dar oricat s-a straduit femeia, nu a putut deschide.
- Parinte, dati-mi toata gramada de chei si aflu eu care-i cea potrivita - l-a rugat aceasta. Privind-o cu caldura, duhovnicul i-a raspuns:
- Acum intelegi ce-am vrut sa-ti dovedesc ? Cum nu poti tu deschide acea usa cu o cheie nepotrivita, oricat ai incerca, tot asa nu poti deschide sufletul barbatului tau cu aceeasi vorba de cearta cu care incerci mereu. Cauta cheia potrivita si, daca o vei gasi, sigur vei putea deschide!
O amenintare de zile mari...
Cred in ras. Cred ca rasul e hrana sufletului.
Tommy Lasorda
Micutul Benjamin se aseza la birou sa-i scrie o scrisoare lui Dumnezeu, ca sa-i ceara sa-i trimita o surioara. Incepu scrisoarea asa:
Doamne, Dumnezeule, am fost baiat cuminte...
Zabovi putin si se gandi. Nu! Dumnezeu n-o sa ma creada. Mototoli foaia de hartie si o lua de la capat:
Doamne Dumnezeule, de cele mai multe ori am fost un baietel cuminte...
Dar, se opri in mijlocul frazei si se gandi: Dumnezeu nu se va lasa impresionat de asta. Asa ca mototoli foaia de hartie si o arunca in cos.
Benjamin, se duse in baie si lua un prosop mare din dulap. Il duse in sufragerie, unde il intinse cu grija pe canapea. Il netezi cu mare bagare de seama. Apoi se opri in dreptul semineului si lua de pe tejghea de deasupra lui o statuie a Fecioarei Maria. O privise pe mama lui adesea stergand statuia de praf.
De cateva ori parintii ii spusesera ca putea sa priveasca statuia, dar ca nu avea voie sa o atinga. Acum, cu toata grija din lume o tinea in maini.
Benjamin aseza cu grija statuia pe prosop si o inveli. Apoi, infasura totul cu o banda elastica. Aseza statuia pe birou, lua o alta bucata de hartie si incepu sa scrie cea de-a treia scrisoare catre Dumnezeu. Suna in felul urmator:
Draga Doamne, daca vrei sa-ti mai vezi vreodata mama...
Extras din Moments for Mothers
Cred in ras. Cred ca rasul e hrana sufletului.
Tommy Lasorda
Micutul Benjamin se aseza la birou sa-i scrie o scrisoare lui Dumnezeu, ca sa-i ceara sa-i trimita o surioara. Incepu scrisoarea asa:
Doamne, Dumnezeule, am fost baiat cuminte...
Zabovi putin si se gandi. Nu! Dumnezeu n-o sa ma creada. Mototoli foaia de hartie si o lua de la capat:
Doamne Dumnezeule, de cele mai multe ori am fost un baietel cuminte...
Dar, se opri in mijlocul frazei si se gandi: Dumnezeu nu se va lasa impresionat de asta. Asa ca mototoli foaia de hartie si o arunca in cos.
Benjamin, se duse in baie si lua un prosop mare din dulap. Il duse in sufragerie, unde il intinse cu grija pe canapea. Il netezi cu mare bagare de seama. Apoi se opri in dreptul semineului si lua de pe tejghea de deasupra lui o statuie a Fecioarei Maria. O privise pe mama lui adesea stergand statuia de praf.
De cateva ori parintii ii spusesera ca putea sa priveasca statuia, dar ca nu avea voie sa o atinga. Acum, cu toata grija din lume o tinea in maini.
Benjamin aseza cu grija statuia pe prosop si o inveli. Apoi, infasura totul cu o banda elastica. Aseza statuia pe birou, lua o alta bucata de hartie si incepu sa scrie cea de-a treia scrisoare catre Dumnezeu. Suna in felul urmator:
Draga Doamne, daca vrei sa-ti mai vezi vreodata mama...
Extras din Moments for Mothers
Un barbat si o femeie se casatorira la o varsta inaintata si spre marea lor bucurie si surprindere avura un copil. Il crescura cu toata iubirea si grija lor si, desi erau foarte saraci, il trimisera la scoala unui intelept pentru ca si sufletul sa-i fie cultivat. Intors acasa, baiatul avea o singura dorinta: aceea de a se revansa fata de parintii sai.
"Ce lucru as putea face care sa va faca intr-adevar placere?"
"Lucrul cel mai drag noua esti tu, fiule", raspunsera batranii. "Dar daca totusi tii sa ne faci un dar, adu-ne putin vin. Ne place foarte mult si sunt ani de zile de cand n-am mai baut un strop macar..."
Baiatul nu avea o letcaie. Intr-o zi, pe cand mergea prin padure sa taie lemne, isi intinse mainile in apa care curgea dintr-o cascada enorma si bau: i se paru ca apa avea gustul celui mai bun si mai limpede vin pe care-l gusta vreodata. Umplu un ulcior pe care-l avea cu el si se intoarse in graba acasa.
"Iata darul meu", le spuse parintilor. "Un ulcior de vin doar pentru voi."
Parintii gustara apa si, desi nu simteau decat gustul apei, ii zambira si-i multumira din inima. "Saptamana viitoare va voi aduce un altul", le spuse baiatul. Si asa facu multe saptamani la rand. Batranii intrara in joc: baura apa cu mult entuziasm si erau bucurosi sa vada bucuria inflorind pe chipul fiului lor.
Astfel, se intampla ceva nemaipomenit: bolile si ridurile le disparura.
Ca si cum acea apa ar fi avut ceva miraculos...
Este minunea cuvantului "multumesc". Sunt persoane care spala, calca, gatesc pentru altii timp de zece, douazeci, treizeci de ani. Le tin companie, ii ingrijesc, ii iubesc zi de zi si totusi n-au auzit niciodata spunandu-li-se "multumesc!".
A spune "multumesc" nu e o chestiune de politete. Inseamna sa-i spui celuilalt: "Stai! Mi-am dat seama ca existi!" De aceea lumea e plina de atatea persoane care nu se vad.
1. Petru 3:7 Barbatilor, purtati-va si voi, la rindul vostru, cu intelepciune cu nevestele voastre, dand cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele cari vor mosteni impreuna cu voi harul vietii, ca sa nu fie impiedecate rugaciunile voastre.
Ephesians 6:1 Copii, ascultati in Domnul de parintii vostri, caci este drept.
2."Sa cinstesti pe tatal tau si pe mama ta" -este cea dintii porunca insotita de o fagaduinta-
3."ca sa fii fericit, si sa traiesti multa vreme pe pamint."
"Ce lucru as putea face care sa va faca intr-adevar placere?"
"Lucrul cel mai drag noua esti tu, fiule", raspunsera batranii. "Dar daca totusi tii sa ne faci un dar, adu-ne putin vin. Ne place foarte mult si sunt ani de zile de cand n-am mai baut un strop macar..."
Baiatul nu avea o letcaie. Intr-o zi, pe cand mergea prin padure sa taie lemne, isi intinse mainile in apa care curgea dintr-o cascada enorma si bau: i se paru ca apa avea gustul celui mai bun si mai limpede vin pe care-l gusta vreodata. Umplu un ulcior pe care-l avea cu el si se intoarse in graba acasa.
"Iata darul meu", le spuse parintilor. "Un ulcior de vin doar pentru voi."
Parintii gustara apa si, desi nu simteau decat gustul apei, ii zambira si-i multumira din inima. "Saptamana viitoare va voi aduce un altul", le spuse baiatul. Si asa facu multe saptamani la rand. Batranii intrara in joc: baura apa cu mult entuziasm si erau bucurosi sa vada bucuria inflorind pe chipul fiului lor.
Astfel, se intampla ceva nemaipomenit: bolile si ridurile le disparura.
Ca si cum acea apa ar fi avut ceva miraculos...
Este minunea cuvantului "multumesc". Sunt persoane care spala, calca, gatesc pentru altii timp de zece, douazeci, treizeci de ani. Le tin companie, ii ingrijesc, ii iubesc zi de zi si totusi n-au auzit niciodata spunandu-li-se "multumesc!".
A spune "multumesc" nu e o chestiune de politete. Inseamna sa-i spui celuilalt: "Stai! Mi-am dat seama ca existi!" De aceea lumea e plina de atatea persoane care nu se vad.
1. Petru 3:7 Barbatilor, purtati-va si voi, la rindul vostru, cu intelepciune cu nevestele voastre, dand cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele cari vor mosteni impreuna cu voi harul vietii, ca sa nu fie impiedecate rugaciunile voastre.
Ephesians 6:1 Copii, ascultati in Domnul de parintii vostri, caci este drept.
2."Sa cinstesti pe tatal tau si pe mama ta" -este cea dintii porunca insotita de o fagaduinta-
3."ca sa fii fericit, si sa traiesti multa vreme pe pamint."
Si cat de mult conteaza sa spui acel 'multumesc'... uneori se mai uita... desi e cea mai frumoasa rasplata pt ceea ce facem!
Iubitii mei parinti...
1. Mainile mele sunt micute. Va rog sa nu asteptati ca ceea ce-mi cereti sa fie perfect, indiferent daca e sa-mi fac patul, sa desenez sau sa arunc mingea.
2. Ochii mei nu vad lumea asa cum o vedeti voi cu ai vostri. Lasati-ma va rog s-o explorez eu singur fara sa interveniti cu restrictii ce nu sunt necesare.
3. Munca de pe langa casa va fi mereu acolo, dar eu n-am sa mai fiu mic decat o scurta perioada de vreme. Faceti-va timp va rog, sa-mi aratati si sa-mi explicati despre minunatiile din lumea aceasta.
4. Sentimentele mele sunt deosebit de plapande. Fiti sensibili la nevoile mele. Tratati-ma asa cum ati vrea sa fiti voi tratati.
5. Eu sunt un dar special al lui Dumnezeu pentru voi. Pastrati-ma asa cum vrea Dumnezeu. Cresteti-ma in simtul raspunderii fata de faptele mele. Dati-mi calauzirea in viata asa cum o vrea El. Supuneti-ma la disciplina cu multa dragoste.
6. Am nevoie de incurajare pentru a creste armonios. Critica aspra ma poate dobori. Incercati sa-mi corectati comportamentul fara sa ma criticati ca persoana.
7. Dati-mi libertatea sa iau decizii. Permiteti-mi sa falimentez, ca sa pot invata din greselile mele. Numai in felul acesta voi putea sa iau acele decizii corecte la care ma va supune viata de adult...
Si nu uitati...sa fiti langa mine...cresc, repede!
Balada unui copil nenascut...
Picioarele mele plapande nu vor alerga niciodata pe pajistea inrourata a diminetii, ele mi-au fost strivite inainte ca sa salute rasaritul.
Degetele mele nu se vor intinde niciodata sa apuce laurii invingatorului, pentru ca alergarea mea s-a incheiat inainte de-a fi invatat sa fac primii pasi.
Inaltimea mea nu va fi niciodata masurata pe peretele casei; cresterea mea a fost oprita, cand inca nu ma vazuse nimeni. Buzele si gura mea nu vor gusta niciodata fructele gustoase ale pamantului, pentru ca eu am fost aruncat ca un fruct nedorit.
Ochii mei nu vor scruta niciodata cerul urmarind zmeul de hartie colorata cum se inalta in vazduh, ei mi-au fost distrusi atunci cand stateau in pantecut intunecos.
Nu voi sta niciodata pe deal cu parul in vantul primaverii; nu voi pasi niciodata pe tarmurile vietii si nu voi cunoaste niciodata bataia valurilor timpului, pentru ca eram pe drum, dar eram neiubit, si aceasta era vina mea cea mai mare.
Nu am nici un nume, un graunte de nisip, unul din mortii fara numar, dar fapta ce m-a facut cenusa pluteste rosie pe marea vesniciei.
Era odata o familie fericita care locuia intr-o casa de la perifieria orasului. Intr-o noapte insa, izbucni un incendiu puternic in bucatarie. In timp ce flacarile se intindeau, parintii si copiii fugira afara. Dar in acea clipa isi dadura seama ca lipsea cel mai mic, un copil de cinci ani. Pe cand dadea sa iasa, speriat de puterea flacarilor si de fumul inecacios, se intoarse din drum si urca cu un etaj mai sus.
Ce sa faca? Mama si tatal se uitau unul la altul disperati, iar fetitele incepura sa planga. Acum era imposibil sa te mai aventurezi in cuptorul de dinauntru.
Dar iata ca de sus, se deschise geamul mansardei si copilul se arata la fereastra strigand disperat: "Tata! Tata!"
Tatal fugi si-i striga: "Sari jos!" Dedesubt, copilul nu vedea decat foc si fum, dar auzi vocea si raspunse: "Tata, nu te vad ... "
"Te vad eu si e destul. Sari jos!", urla barbatul.
Copilul sari si se trezi teafar si nevatamat in bratele puternice ale tatalui, care-l prinsese in zbor.
Tu nu-l vezi pe Dumnezeu. Dar el te vede. Arunca-te!
Ce mult imi plac povestioarele tale Rux
Eu acest gen de povesti le citesc din copilarie si imi plac la nebunie(fac si rime )iti multumesc din tot sufletul ptr.ele. 
Indraznesc sa te intreb daca ai citit vreodata"Secretul Multumirii"???Nu stiu de cine-i scrisa,dar am s-o caut si iti spun.Sunt sigura ca ti-ar placea,daca nu cumva ai citit deja.Sunt 3 volume,nu f groase.
D-zeu sa te binecuvinteze si sa-ti rasplateasca ptr.toata bucuria,mangaierea si invatatura care ne-o aduci prin aceste povestioare.
Si D-zeu sa dea intelepciune tuturor celor care le citeste,sa inteleaga invataturile care se desprind din ele
Eu acest gen de povesti le citesc din copilarie si imi plac la nebunie(fac si rime
)iti multumesc din tot sufletul ptr.ele. Indraznesc sa te intreb daca ai citit vreodata"Secretul Multumirii"???Nu stiu de cine-i scrisa,dar am s-o caut si iti spun.Sunt sigura ca ti-ar placea,daca nu cumva ai citit deja.Sunt 3 volume,nu f groase.
D-zeu sa te binecuvinteze si sa-ti rasplateasca ptr.toata bucuria,mangaierea si invatatura care ne-o aduci prin aceste povestioare.
Si D-zeu sa dea intelepciune tuturor celor care le citeste,sa inteleaga invataturile care se desprind din ele
QUOTE(AdeDia @ Jan 5 2008, 01:07 AM)
Ce mult imi plac povestioarele tale Rux
Eu acest gen de povesti le citesc din copilarie si imi plac la nebunie(fac si rime )iti multumesc din tot sufletul ptr.ele.
Indraznesc sa te intreb daca ai citit vreodata"Secretul Multumirii"???Nu stiu de cine-i scrisa,dar am s-o caut si iti spun.Sunt sigura ca ti-ar placea,daca nu cumva ai citit deja.Sunt 3 volume,nu f groase.
D-zeu sa te binecuvinteze si sa-ti rasplateasca ptr.toata bucuria,mangaierea si invatatura care ne-o aduci prin aceste povestioare.
Si D-zeu sa dea intelepciune tuturor celor care le citeste,sa inteleaga invataturile care se desprind din ele
Eu acest gen de povesti le citesc din copilarie si imi plac la nebunie(fac si rime
)iti multumesc din tot sufletul ptr.ele. Indraznesc sa te intreb daca ai citit vreodata"Secretul Multumirii"???Nu stiu de cine-i scrisa,dar am s-o caut si iti spun.Sunt sigura ca ti-ar placea,daca nu cumva ai citit deja.Sunt 3 volume,nu f groase.
D-zeu sa te binecuvinteze si sa-ti rasplateasca ptr.toata bucuria,mangaierea si invatatura care ne-o aduci prin aceste povestioare.
Si D-zeu sa dea intelepciune tuturor celor care le citeste,sa inteleaga invataturile care se desprind din ele
Asa sa dea Dumnezeu Ade...si sa-i binecuvanteze, pe toti cei ce le citesc, nu stiu daca am citit cartile, dar daca imi spui cine le-a scris, le voi cauta, si le voi citi cu drag...de cand aveam 9 ani, am inceput sa citesc astfel de carti....tot ce-mi pica de acest gen, citeam pe nerasuflate...si uite ca tot nu ma despart de ele
nici acum... sa ai o seara frumoasa!
QUOTE(rux25 @ Dec 1 2007, 08:38 PM)
Tatal uita...
Niciodata nu devenim mai constienti de noi insine, decat atunci cand ii iubim pe ceilalti.
Asculta, fiule. Iti spun aceste vorbe in timp ce tu dormi, cu o manuta sub cap si cu suvitele blonde si carliontate lipite de fruntea umeda. M-am furisat singur in odaia ta. Acum cateva minute, in timp ce citeam ziarul, in biblioteca, m-a coplesit un sentiment greu de vinovatie... Asa ca, am venit spasit langa patul tau...
Uite la ce m-am gandit, fiule. Am fost dur cu tine. Te-am certat in timp ce te imbracai sa pleci la scoala fiindca nu te-ai spalat bine pe fata. Te-am mustrat pentru ca nu ti-ai curatat bine pantofii. Am strigat la tine cand am vazut cum iti arunci lucrurile pe podea.
Si la micul-dejun am inceput sa-ti fac reprosuri. Ca ai varsat laptele, ca ai plescait, ca ai uns felia de paine cu prea mult unt...Cand tu plecai la joaca si eu ma duceam la gara, te-ai intors si mi-ai facut cu mana spunandu-mi: " La revedere taticule!"...iar eu ti-am raspuns taios: " Umerii inapoi!"
Dupa amiaza am luat-o de la capat. Cand m-am intors de la serviciu, te-am pandit in timp ca tu stateai in genunchi si te jucai. Sosetele tale erau gaurite. Te-am umilit in fata prietenilor tai, obligandu-te sa mergi inaintea mea pana acasa. Ciorapii erau scumpi- si daca ai fi fost nevoit sa-i cumperi tu- ai fi avut mai multa grija de ei. Imagineaza-ti asta din partea unui tata...
Iti amintesti ce s-a intamplat mai tarziu, pe cand citeam ziarul in biblioteca? Tu ai venit la mine timid, cu o privire oarecum trista. Cand eu te-am privit pe deasupra ziarului, suparat ca m-ai intrerupt, tu ai ezitat.
- Ce vrei sa spui? te-am intrebat eu.
Mi-ai spus ca nu vrei nimic, dar te-ai aruncat la pieptul meu, m-ai strans in brate si m-ai sarutat, si manutele tale m-au inconjurat cu o dragoste pe care Dumnezeu a sadit-o in inima ta si pe care nici macar neglijenta mea nu o putea ignora. Si apoi ai disparut urcand grabit pe scari.
Ei bine, fiule, la scurt timp dupa aceea, ziarul mi-a alunecat din mana, si m-a cuprins o teama cumplita. Ce facuse obiceiul din mine? Obiceiul de a-ti gasi nod in papura si de a te critica-- asa te rasplatisem eu-- pentru ca erai doar un baietel. Nu ca nu te iubeam; dar aveam pretentii prea mari de la tine. Te masuram din perspectiva varstei mele...
Si caracterul tau era asa de frumos si bine format! Inimioara ta era la fel de mare ca apusul soarelui deasupra dealurilor si asta s-a vazut din felul in care te-ai grabit sa ma saruti inainte de culcare. Nimic altceva, nu mai conteaza in seara asta, fiule. Am venit la capul patului tau, pe intuneric, si am ingenuncheat aici jenat...
E un moment de slabiciune; stiu ca nu ai intelege aceste lucruri daca ti le-as spune cand te trezesti. Dar maine o sa fiu un tatic adevarat! O sa stau la taclale cu tine, o sa sufar cand suferi si tu; o sa radem impreuna. O sa-mi musc limba de cate ori voi vrea sa-ti spun ceva neplacut. O sa-mi repet la nesfarsit in minte:
- E un baietel! Lasa-l sa fie asa cum e!
Mi-e teama ca te-am considerat un barbat. Si totusi, vazandu-te ghemuit si fragil in patutul tau, imi dau seama ca esti inca un copil. Ieri stateai in bratele mamei tale, cu capul pe umarul ei. Ti-am cerut prea mult fiule si ti-am daruit prea putin in schimb.
Promite-mi ca pe masura ce eu te voi invata sa fii barbat, imi vei aminti si tu ce inseamna sa ai un suflet iubitor de copil...
Niciodata nu devenim mai constienti de noi insine, decat atunci cand ii iubim pe ceilalti.
Asculta, fiule. Iti spun aceste vorbe in timp ce tu dormi, cu o manuta sub cap si cu suvitele blonde si carliontate lipite de fruntea umeda. M-am furisat singur in odaia ta. Acum cateva minute, in timp ce citeam ziarul, in biblioteca, m-a coplesit un sentiment greu de vinovatie... Asa ca, am venit spasit langa patul tau...
Uite la ce m-am gandit, fiule. Am fost dur cu tine. Te-am certat in timp ce te imbracai sa pleci la scoala fiindca nu te-ai spalat bine pe fata. Te-am mustrat pentru ca nu ti-ai curatat bine pantofii. Am strigat la tine cand am vazut cum iti arunci lucrurile pe podea.
Si la micul-dejun am inceput sa-ti fac reprosuri. Ca ai varsat laptele, ca ai plescait, ca ai uns felia de paine cu prea mult unt...Cand tu plecai la joaca si eu ma duceam la gara, te-ai intors si mi-ai facut cu mana spunandu-mi: " La revedere taticule!"...iar eu ti-am raspuns taios: " Umerii inapoi!"
Dupa amiaza am luat-o de la capat. Cand m-am intors de la serviciu, te-am pandit in timp ca tu stateai in genunchi si te jucai. Sosetele tale erau gaurite. Te-am umilit in fata prietenilor tai, obligandu-te sa mergi inaintea mea pana acasa. Ciorapii erau scumpi- si daca ai fi fost nevoit sa-i cumperi tu- ai fi avut mai multa grija de ei. Imagineaza-ti asta din partea unui tata...
Iti amintesti ce s-a intamplat mai tarziu, pe cand citeam ziarul in biblioteca? Tu ai venit la mine timid, cu o privire oarecum trista. Cand eu te-am privit pe deasupra ziarului, suparat ca m-ai intrerupt, tu ai ezitat.
- Ce vrei sa spui? te-am intrebat eu.
Mi-ai spus ca nu vrei nimic, dar te-ai aruncat la pieptul meu, m-ai strans in brate si m-ai sarutat, si manutele tale m-au inconjurat cu o dragoste pe care Dumnezeu a sadit-o in inima ta si pe care nici macar neglijenta mea nu o putea ignora. Si apoi ai disparut urcand grabit pe scari.
Ei bine, fiule, la scurt timp dupa aceea, ziarul mi-a alunecat din mana, si m-a cuprins o teama cumplita. Ce facuse obiceiul din mine? Obiceiul de a-ti gasi nod in papura si de a te critica-- asa te rasplatisem eu-- pentru ca erai doar un baietel. Nu ca nu te iubeam; dar aveam pretentii prea mari de la tine. Te masuram din perspectiva varstei mele...
Si caracterul tau era asa de frumos si bine format! Inimioara ta era la fel de mare ca apusul soarelui deasupra dealurilor si asta s-a vazut din felul in care te-ai grabit sa ma saruti inainte de culcare. Nimic altceva, nu mai conteaza in seara asta, fiule. Am venit la capul patului tau, pe intuneric, si am ingenuncheat aici jenat...
E un moment de slabiciune; stiu ca nu ai intelege aceste lucruri daca ti le-as spune cand te trezesti. Dar maine o sa fiu un tatic adevarat! O sa stau la taclale cu tine, o sa sufar cand suferi si tu; o sa radem impreuna. O sa-mi musc limba de cate ori voi vrea sa-ti spun ceva neplacut. O sa-mi repet la nesfarsit in minte:
- E un baietel! Lasa-l sa fie asa cum e!
Mi-e teama ca te-am considerat un barbat. Si totusi, vazandu-te ghemuit si fragil in patutul tau, imi dau seama ca esti inca un copil. Ieri stateai in bratele mamei tale, cu capul pe umarul ei. Ti-am cerut prea mult fiule si ti-am daruit prea putin in schimb.
Promite-mi ca pe masura ce eu te voi invata sa fii barbat, imi vei aminti si tu ce inseamna sa ai un suflet iubitor de copil...
super tare!!!...acestea sunt intr-adevar greselile "noastre" ...a parintzilor!!! (din pacate uitam sa traim si sa ne bucuram de fiecare etapa a vietzii!
) sa speram k ne vom revenii!!!!
QUOTE(Dana81 @ Jan 5 2008, 01:28 AM)
super tare!!!...acestea sunt intr-adevar greselile "noastre" ...a parintzilor!!! (din pacate uitam sa traim si sa ne bucuram de fiecare etapa a vietzii! ) sa speram k ne vom revenii!!!!
) sa speram k ne vom revenii!!!!Asa e Dana, ar trebui sa o citim mai des....ca si noi mamicile mai uitam...nu numai tatii...noroc ca ne mai aduc aminte copiii...baietelul meu ma mai trage de maneca...si spune....Hey mami, ai uitat?....sunt doar un copil in crestere!!!...si-l iau in brate si-l pup ca uit de toate atunci
QUOTE(rux25 @ Jan 5 2008, 03:32 AM)
Asa e Dana, ar trebui sa o citim mai des....ca si noi mamicile mai uitam...nu numai tatii...noroc ca ne mai aduc aminte copiii...baietelul meu ma mai trage de maneca...si spune....Hey mami, ai uitat?....sunt doar un copil in crestere!!!...si-l iau in brate si-l pup ca uit de toate atunci
VIATA CA UN FLUTURE ALBASTRU
A fost odata un barbat caruia i-a murit sotia, astfel incat el locuia impreuna cu cele doua fete ale sale, care erau din fire foarte curioase si inteligente. Fetele ii puneau mereu multe intrebari… la unele stia sa le raspunda, la altele nu…
Tatal lor isi dorea sa le ofere cea mai buna educatie, de aceea intr-o zi si-a trimis fetele sa petreaca o perioada de timp in casa unui intelept. Acesta stia intotdeauna sa le raspunda la intebarile pe care ele le puneau.
La un moment dat una dintre ele a a adus un fluture albastru pe care planuia sa il foloseasca pentru a insela inteleptul.
-Ce vei face? o intreba sora ei.
-O sa ascund fluturele in mainile mele si o sa intreb inteleptul daca e viu sau mort. Daca va zice ca e mort, imi voi deschide mainile si il voi lasa sa zboare. Daca va zice ca e viu, il voi strange si il voi strivi. Si astfel orice raspuns va avea, se va insela!
Cele doua fete au mers intr-o clipa la intelept si l-au gasit meditand.
-Am aici un fluture albastru. Spune-mi, inteleptule, e viu sau mort?
Foarte calm, inteleptul surase si ii zise:
-Depinde de tine… fiindca e in mainile tale!
Asa este si viata noastra, prezentul si viitorul nostru. Nu trebuie sa invinovatim pe nimeni cand ceva nu merge: noi suntem responsabili pentru ceea ce dobandim sau nu. Viata noastra e in mainile noastre, ca si fluturele albastru. De noi depinde sa alegem ce vom face cu ea.
bine-spus, numai de noi depinde .. si de voia Domnului!
Cand Dumnezeu I-a creat pe TATI...
(Erma Bombeck)
Cand Dumnezeu i-a creat pe TATI, El a inceput printr-un contur prelung. Un inger, ce se tot invartea pe-acolo, L-a intrebat:
- Ce fel de TATA mai e si asta, Doamne? Daca pe copii ii vei face de-o schioapa, de ce-i faci pe TATI atat de inalti? Nici un TATA nu va fi in stare sa se joace cu trenuletul fara sa ingenuncheze, nici sa-l inveleasca pe mezin cu plapumioara fara sa se aplece, ca sa nu mai vorbim ca va trebui de-a dreptul sa se incovoaie ca sa-l sarute de "noapte buna"...
Dumnezeu a zambit si a raspuns:
- Da, dar daca il fac dupa masura unui copil, la cine vor mai putea privi in sus copiii?
Si cand Dumnezeu a modelat mainile TATALUI, le-a facut mari si late. Ingerul a dat trist din cap si a murmurat:
- Oare Te-ai gandit bine, Doamne? Iti dai seama ce faci? Mainile mari sunt intotdeauna aspre, si nu de putine ori stangace, mai ales daca e vorba sa prinda scaiul de la pampers, sa incheie nastureii de la jacheta baietelului, sa lege funditele din coditele fetitei sau - mai rau! - sa scoata aschia ce i-a intrat mezinului in deget cand isi cioplea barcuta...
Dumnezeu a zambit din nou si a raspuns:
- Stiu, stiu, ai dreptate. Dar vezi tu, mainile acestea sunt incapatoare, in ele are loc aproape orice - de la toate nimicurile din buzunarul baietelului, pana la toate figurinele de hartie ale fetitei, plus sfori, suruburi, cuie... In acelasi timp, insa, ele sunt suficient de primitoare, ca in causul lor sa se cuibareasca fata unui copil.
Apoi Dumnezeu a modelat picioare lungi, un bazin ingust si umeri lati si puternici. Ingerul privea aproape ingrozit la noua creatie.
- Nu, nu se poate, Doamne! Daca se aseaza si vrea sa ia copilul in brate, o sa-i cada printre picioare, ca ai uitat sa-i faci o poala!
Zambind, Dumnezeu a raspuns:
- MAMA, da, ea are nevoie de poala. In schimb TATAL are nevoie de umeri puternici ca sa impinga masina la nevoie, sa-si sprijine fiul in timp ce-l invata sa mearga pe bicicleta sau sa sustina un capsor adormit in drum spre casa dupa o plimbare mai lunga in racoarea serii.
Cand Dumnezeu era pe punctul sa finiseze picioarele ce urmau sa intre in cei mai mari pantofi ce au existat vreodata, ingerul nu s-a putut abtine sa nu remarce chicotind:
- Nu-i drept, Doamne! Chiar crezi ca laboacele astea se vor putea cobori din pat in miez de noapte cand bebelusul plange in leagan? Si cum crezi ca va putea pasi un TATIC cu asemenea picioare printre jucariile rasfirate pe covor, fara sa zdrobeasca una sau doua sub pasul lui greu si apasat?
Dumnezeu a zambit din nou si a raspuns cu aceeasi rabdare si intelegere in glas:
- Se va descurca, ai sa vezi... In plus, il va putea duce in spate pe Praslea, care vrea sa calareasca prin gradina, sau, la o singura bataie de picior, va putea speria soriceii din casuta de vacanta... Si apoi, care copil nu se va bucura sa incerce pantofii "uriasi" ai TATALUI, anticipand nerabdator ziua cand va fi si el la fel de mare ca TATA?
Dumnezeu a lucrat toata noaptea, dandu-i TATALUI cuvinte putine, dar un glas ferm si plin de autoritate si doi ochi care, desi pot sa vada absolut totul, raman blanzi si intelegatori... In cele din urma, chiar in ultima clipa a creatiei, a adaugat lacrimile. Dupa care S-a intors incet spre inger si, privindu-l cu aceeasi blandete pe care o pusese in ochii TATALUI, l-a intrebat:
- Ei, acum esti multumit? Un TATA iubeste la fel de mult ca o MAMA. Inima lui este la fel de sensibila, dragostea lui - la fel de nemarginita.
Ingerului nu i-a mai ramas nimic de spus.
frumos, emotionant, de-ar fi toti asa.. ar fi perfect!
Un copil desena si invatatoarea ii spuse: Este un desen interesant. Ce reprezinta?
- Este chipul lui Dumnezeu.
- Dar nimeni nu stie cum este Dumnezeu.
- Atunci cand voi fi terminat desenul, vor sti cu totii!
La putina vreme dupa nasterea fratiorului sau, micuta Sachi incepu sa le ceara parintilor ei sa o lase singura cu noul-nascut. Acestia erau preocupati ca - asemeni tuturor copiilor de patru ani - ea putea sa fie geloasa si sa doreasca sa-l loveasca sau bruscheze in vreun fel si de aceea spusera nu. Dar Sachi nu dadea semne de gelozie. Se purta cu pruncul cu foarte multa delicatete si-si exprima tot mai insistent dorinta de a ramane singura cu el. Astfel, parintii hotarara sa ii faca acest hatar.
In culmea bucuriei, Sachi merse in camera bebelusului si apropie usa, dar nu pana intr-atat incat prin crapatura parintii sai sa nu poata sa traga cu urechea, spionand. Vazura astfel ca micuta Sachi se indrepta linistita spre fratiorul ei si, apropiindu-si fata de a lui, ii spuse linistit:
- Copilas, spune-mi cum este Dumnezeu. Eu am inceput sa-L uit.
(Dan Millman)
Danseaza cu mine
Cand suntem tineri si visam la iubire si implinire, avem in minte nopti pariziene inundate de luna sau lungi plimbari pe faleza la apus de soare.
Nu ne spune nimeni ca momentele cele mai importante din viata zboara ca gandul, sunt neplanificate si ne surprind aproape intotdeauna cu garda jos.
Nu cu mult timp in urma, ii citeam, la culcare o poveste fetitei mele Annie, care are sapte ani, cand am devenit brusc constienta de privirea ei concentrata. Ma privea, parca de la mare distanta, ca in transa. Parea ca terminarea povestii nu era chiar atat de importanta cum crezusem.
Am intrebat-o la ce se gandeste.
- Mami, a soptit ea, nu ma pot abtine sa nu ma uit la chipul tau frumos...
Am simtit ca ma topesc.
N-a stiut niciodata prin cate momente de incercare m-a ajutat sa trec in decursul anilor, lumina afirmatiei ei, pline de iubire si sinceritate.
Nu mult dupa aceea, m-am dus cu baietelul meu la un mare si elegant magazin, unde sunetele melodioase ale unui cantec vechi de dragoste, ne-au atras langa un muzician imbracat in costum de seara, care canta la un pian imens. M-am asezat impreuna cu Sam pe o banca de marmura din apropierea lui. Sam parea la fel de transfigurat de melodie ca si mine.
Nu mi-am dat seama ca Sam se ridicase si statea in picioare langa mine decat cand s-a intors spre mine, mi-a luat capul in mainile lui micute si a spus:
- Danseaza cu mine, mami!
De-ar stii femeile care se plimba in Paris sub clar de luna, imensa bucurie a unei asemenea invitatii, facute de un baietel rubicond cu dinti de lapte...
Desi vanzatorii au chicotit, au zambit si ne-au aratat cu degetul in vreme ce noi alunecam si ne invarteam in holul magazinului, n-as schimba dansul cu un asemenea gentleman incantator, nici daca mi s-ar oferi in dar tot universul...
Rochelle M. Pennington
"Tata il intreaba pe Alexe care avea cinci anisori:
- Ce-ti place cel mai mult la tata?
Dupa ce s-a gandit putin, Alexe ii spune:
- Mama."
"Cand iti dai seama ca toate merg bine in familie ?, fu intrebata o fetita.
Cand ii vad pe tata si pe mama ca se saruta, raspunse ea."
Parintii nu trebuie sa se ascunda in dulap pentru a se saruta. De fiecare data cand isi arata iubirea care-i uneste, copiii se simt cuprinsi de o incredere care ii incalzeste si ii bucura. Ei stiu bine ca iubirea reciproca a parintilor este stanca solida pe care-si pot cladi viata."
BRUNO FERRERO
Frumos, tare frumos
Cele doua fete ale iubirii
Increde-te in Domnul din toata inima ta si nu te bizui pe intelepciunea
ta! Recunoaste-L in toate caile tale si El, iti va netezi cararile.
Prov. 3:5,6
Darrell statea in fata magazinului de pizza, ezitand, inainte sa
deschida usa. Isi scutura capul de parca voia sa alunge indoielile
legate de aceasta intalnire. In sfarsit, isi inlatura temerile cu un
suspin, deschise usa si intra in restaurantul preferat al fiului sau.
Se temea asa de tare de intalnirea aceasta incat s-a straduit din
rasputeri sa intre in restaurant si sa nu plece de acolo. Nu stia ca, in
cateva ore, avea sa aiba parte de unul dintre cele mai frumoase
evenimente ale vietii sale.
Darrell venise sa se intalneasca cu fiul lui, Charles, in varsta de 17
ani.
Desi il iubea foarte mult pe Charles, Darrell stia ca, dintre cei doi fii
ai sai, acesta ii semana cel mai putin.
Cu fiul sau cel mare, Larry, nu avea niciodata probleme de
comunicare.
Atitudinea si maniera lor de a gandi era atat de asemanatoare, incat
nu mai era nevoie de cuvinte. Faceau totul impreuna: reparau masinile,
sau mergeau la vanatoare. Darrell il trata pe Larry, la fel ca pe
barbatii de pe santierul lui de constructie: dur. Iar : Larry, reactiona
foarte bine la acest gen de tratament--chiar asta isi dorea.
Dar Charles era cu totul altfel. Darrell si-a dat seama devreme ca
era altfel decat Larry. De cate ori isi certa fiul ca sa-l motiveze sa
faca un lucru anume, un semnal de alarma se declansa in sufletul lui
Darrell. Lui Darrell i se administrasera doze majore de disciplina si
raceala--de-a lungul vietii--fata dura a iubirii--si numai o doza mica
de caldura si afectiune--fata frumoasa a iubirii. Si putinul pe care-l
primise il daruise si fiilor sai.
E de datoria mea, sa-i imbrac si sa-i hranesc si e de datoria mamei
lor, sa-i faca sa se simta iubiti, isi tot repeta el in gand.
Dar, nu se putea convinge, ca asta inseamna sa fii tata. Darrell stia
cat de mult suferise din pricina tatalui sau. Si constatase de
nenumarate ori, ca si fiul sau sufera la fel.
Darrell, stia care era problema. Charles se astepta la o relatie
apropiata cu tatal sau--chiar insistase asupra acestui fapt, de-a
lungul anilor.Abia de curand isi daduse seama, ca singurul motiv
pentru care el si Charles se intelegeau acum era ca fiul lui renuntase
definitiv sa mai stea de vorba cu el. Asa cum procedase si Darrell cu
tatal sau., incercand sa stea cat mai departe de el.
Ca multi altii, Darrell, se straduise sa evite relatiile foarte apropiate.
Ani de-a randul, sotia si fiul sau incercasera sa-l cucereasca, iar el,
fugise de ei, dorind sa pastreze o distanta sigura.
Apoi intr-o zi, a avut ocazia sa-si studieze propriul comportament, in
timp ce se afla in biserica. In ziua aceea el a inteles ca exista doua
fete ale iubirii.. Ca multi alti barbati el devenise expert in ce priveste
fata dura a acesteia. Era capabil sa administreze o bataie, dar nu
putea sa-si imbratiseze fiul. Putea oricand sa-i reproseze lui Charles
o greseala, dar cuvintele de incurajare nu i le oferea decat de
sarbatori sau de ziua lui--sau nici atunci!
Darrell, invatase ca desi dragostea mamei este foarte importanta,
copii au nevoie in egala masura si de dragostea tatalui.
Darrell, era un om puternic, atat din punct de vedere emotional, cat
si din punct de vedere fizic.. Desi era multumit de el insusi, una din
intrebarile celui care tinea discursul, l-a impresionat:
- Cand a fost ultima oara cand v-ati imbratisat fiul si i-ati spus ca-l
iubiti?
Darrell, nu se putea gandi cand fusese ultima oara. De fapt nu-si
putea aminti nici de prima oara... A ascultat discursul si si-a dat
seama ca-l iubise pe Charles numai cu jumatati de masura. Ani la
rand, Darrell ii administrase un tratament dur fiului sau, ca sa-i
castige respectul, dar ceea ce primise el in schimb erau temerile si
remuscarile. Si din acest motiv l-a convins pe fiul sau, sa accepte
acea intalnire la restaurant, dupa antrenament.
- Salut tata, zise Charles, strangand mana tatalui sau, care abia
intrase. Charles avea 1,90m si era obisnuit sa-i priveasca de sus pe
majoritatea oamenilor. Dar intotdeauna privea in sus, ca sa
intalneasca privirile tatalui sau.
- Charles, spuse Darrell, potrivindu-si ochelarii si privind in jos. In
ultima vreme, m-am gandit la anumite lucruri. Mi-am dat seama ca e
ultima vacanta pe care o vei petrece acasa. In curand vei pleca la
colegiu. Si impreuna cu hainele pe care le vei impacheta, in bagaje vei
pune si sentimente, fie bune fie rele pe care eu te-am ajutat sa le
acumulezi de-a lungul anilor...
In general Charles era o persoana foarte glumeata. Dar acum...a
ramas tacut. Tatalui sau nu-i statea in fire sa discute despre relatia
lor. De fapt nu-i statea in fire sa discute despre nimic serios. De
aceea Charles era ochi si urechi.
- Fiule, as vrea sa-ti cer ceva. Gandeste-te la copilaria ta, chiar si la
perioada in care aveai sapte ani si aminteste-ti cand ti-am ranit
fiecare sentiment si nu am procedat cum trebuia. Aminteste-ti de
cate ori te-am facut sa te simti nedorit si incapabil, printr-un gest
sau printr-o vorba. Stiu ca suntem foarte diferiti si abia acum imi dau
seama ca de multe ori am fost dur cu tine. De fapt...aproape
intotdeauna am fost dur cu tine. Am incercat sa te fac asa cum
credeam eu ca trebuie sa fii si abia acum imi dau seama ca nu te-am
intrebat niciodata ce iti doreai tu de la viata. Te rog sa imi spui tot ce
am facut sa te ranesc. Eu nu voi face decat sa te ascult. Apoi as vrea
sa discutam despre asta si apoi sa-ti cer iertare pentru toate acele
greseli. Nu vreau sa iei cu tine si amintirile neplacute pe care ti le-am
pricinuit eu. Vei avea destule probleme in cei patru ani de colegiu si
fara sa te gandesti la asta. Imi dau seama ca am irosit foarte mult
timp.
Scotandu-si ochelarii si stergandu-si lacrimile, Darrell suspina si-l
privi pe Charles.
- S-ar putea sa stam aici toata noaptea, continua el si sunt pregatit
pentru asta. Dar intai as vrea sa-ti spun ca te iubesc si sunt mandru
de tine.
Charles vazuse cuvintele "te iubesc" scrise pe felicitarile de ziua lui si
de Craciun, dar era pentru prima data auzidu-l pa tatal lui spunandu-i
asta. Invatase sa se astepte la duritate din partea tatalui sau. Acum
ca el devenise mai bland Charles nu stia ce sa-i spuna.
- Tata, spuse el, nu te mai gandi la trecut. Stiu ca ma iubesti. Dar la
insistentele lui Darrell, Charles isi lasa gandurile sa alunece de-a
lungul celor 17 ani, petrecuti alaturi de tatal sau.
Treptat, pe masura ce devenea sigur, ca discutia nu e riscanta,
Charles incepu sa-i aminteasca tatalui sau de suferinta pe care i-o
pricinuise. I-a vorbit despre stradania sa de a devni un bun jucator
de fotbal american desi el ar fi preferat sa joace fotbal.
In toti acei ani, Charles simtise ca oricat de mult s-ar fi straduit nu
l-ar fi egalat niciodata pe fratele sau mai mare. Tatal sau facuse o
multime de comentarii menite sa-l motiveze dar care nu reusisera
altceva decat sa-l descurajeze si sa-l raneasca.
In timp ce ii relata lui Darrell toate acele experiente, Charles citi
tristetea si suferinta in privirea tatalui sau. Si mai mult decat atat
tatal sau ii ceru iertare pentru fiecare lucru fie el si marunt, care ii
lasase o amintire neplacuta.
Dupa aproape trei ore conversatia se sfarsi. In timp ce achita nota
de plata Darrell ii spuse fiului sau:
- Stiu ca te-am luat prin surprindere. Dar nu uita ca usa mea e
deschisa si ca daca iti mai amintesti de vreun gest de al meu care ti-a
pricinuit suferinta vreau sa-ti cer iertare.
Cina se terminase, dar o noua relatie se cladise. Dupa 17 ani, in care
fusesera doi straini care locuisera sub acelasi acoperis, in sfarsit
tatal si fiul se regasisera.
In seara aceea la restaurant, ingerii s-au bucurat ca zidul emotional
dintre tata si fiu incepuse in sfarsit sa se prabuseasca.
Fusese o seara impresionanta si importanta pentru amandoi. Cand
s-au ridicat de la masa, Charles a facut un gest care l-a socat pe
tatal lui.
Cei cativa oameni de la mesele alaturate au avut ocazia sa vada un
jucator de fotbal inalt si puternic imbratisandu-si tatal la fel de
puternic, pentru prima data dupa multi ani. Cu lacrimi in ochi, cei doi
barbati s-au imbratisat, ignorand privirile celorlalti.
Gary Smalley si John Trent
Increde-te in Domnul din toata inima ta si nu te bizui pe intelepciunea
ta! Recunoaste-L in toate caile tale si El, iti va netezi cararile.
Prov. 3:5,6
Darrell statea in fata magazinului de pizza, ezitand, inainte sa
deschida usa. Isi scutura capul de parca voia sa alunge indoielile
legate de aceasta intalnire. In sfarsit, isi inlatura temerile cu un
suspin, deschise usa si intra in restaurantul preferat al fiului sau.
Se temea asa de tare de intalnirea aceasta incat s-a straduit din
rasputeri sa intre in restaurant si sa nu plece de acolo. Nu stia ca, in
cateva ore, avea sa aiba parte de unul dintre cele mai frumoase
evenimente ale vietii sale.
Darrell venise sa se intalneasca cu fiul lui, Charles, in varsta de 17
ani.
Desi il iubea foarte mult pe Charles, Darrell stia ca, dintre cei doi fii
ai sai, acesta ii semana cel mai putin.
Cu fiul sau cel mare, Larry, nu avea niciodata probleme de
comunicare.
Atitudinea si maniera lor de a gandi era atat de asemanatoare, incat
nu mai era nevoie de cuvinte. Faceau totul impreuna: reparau masinile,
sau mergeau la vanatoare. Darrell il trata pe Larry, la fel ca pe
barbatii de pe santierul lui de constructie: dur. Iar : Larry, reactiona
foarte bine la acest gen de tratament--chiar asta isi dorea.
Dar Charles era cu totul altfel. Darrell si-a dat seama devreme ca
era altfel decat Larry. De cate ori isi certa fiul ca sa-l motiveze sa
faca un lucru anume, un semnal de alarma se declansa in sufletul lui
Darrell. Lui Darrell i se administrasera doze majore de disciplina si
raceala--de-a lungul vietii--fata dura a iubirii--si numai o doza mica
de caldura si afectiune--fata frumoasa a iubirii. Si putinul pe care-l
primise il daruise si fiilor sai.
E de datoria mea, sa-i imbrac si sa-i hranesc si e de datoria mamei
lor, sa-i faca sa se simta iubiti, isi tot repeta el in gand.
Dar, nu se putea convinge, ca asta inseamna sa fii tata. Darrell stia
cat de mult suferise din pricina tatalui sau. Si constatase de
nenumarate ori, ca si fiul sau sufera la fel.
Darrell, stia care era problema. Charles se astepta la o relatie
apropiata cu tatal sau--chiar insistase asupra acestui fapt, de-a
lungul anilor.Abia de curand isi daduse seama, ca singurul motiv
pentru care el si Charles se intelegeau acum era ca fiul lui renuntase
definitiv sa mai stea de vorba cu el. Asa cum procedase si Darrell cu
tatal sau., incercand sa stea cat mai departe de el.
Ca multi altii, Darrell, se straduise sa evite relatiile foarte apropiate.
Ani de-a randul, sotia si fiul sau incercasera sa-l cucereasca, iar el,
fugise de ei, dorind sa pastreze o distanta sigura.
Apoi intr-o zi, a avut ocazia sa-si studieze propriul comportament, in
timp ce se afla in biserica. In ziua aceea el a inteles ca exista doua
fete ale iubirii.. Ca multi alti barbati el devenise expert in ce priveste
fata dura a acesteia. Era capabil sa administreze o bataie, dar nu
putea sa-si imbratiseze fiul. Putea oricand sa-i reproseze lui Charles
o greseala, dar cuvintele de incurajare nu i le oferea decat de
sarbatori sau de ziua lui--sau nici atunci!
Darrell, invatase ca desi dragostea mamei este foarte importanta,
copii au nevoie in egala masura si de dragostea tatalui.
Darrell, era un om puternic, atat din punct de vedere emotional, cat
si din punct de vedere fizic.. Desi era multumit de el insusi, una din
intrebarile celui care tinea discursul, l-a impresionat:
- Cand a fost ultima oara cand v-ati imbratisat fiul si i-ati spus ca-l
iubiti?
Darrell, nu se putea gandi cand fusese ultima oara. De fapt nu-si
putea aminti nici de prima oara... A ascultat discursul si si-a dat
seama ca-l iubise pe Charles numai cu jumatati de masura. Ani la
rand, Darrell ii administrase un tratament dur fiului sau, ca sa-i
castige respectul, dar ceea ce primise el in schimb erau temerile si
remuscarile. Si din acest motiv l-a convins pe fiul sau, sa accepte
acea intalnire la restaurant, dupa antrenament.
- Salut tata, zise Charles, strangand mana tatalui sau, care abia
intrase. Charles avea 1,90m si era obisnuit sa-i priveasca de sus pe
majoritatea oamenilor. Dar intotdeauna privea in sus, ca sa
intalneasca privirile tatalui sau.
- Charles, spuse Darrell, potrivindu-si ochelarii si privind in jos. In
ultima vreme, m-am gandit la anumite lucruri. Mi-am dat seama ca e
ultima vacanta pe care o vei petrece acasa. In curand vei pleca la
colegiu. Si impreuna cu hainele pe care le vei impacheta, in bagaje vei
pune si sentimente, fie bune fie rele pe care eu te-am ajutat sa le
acumulezi de-a lungul anilor...
In general Charles era o persoana foarte glumeata. Dar acum...a
ramas tacut. Tatalui sau nu-i statea in fire sa discute despre relatia
lor. De fapt nu-i statea in fire sa discute despre nimic serios. De
aceea Charles era ochi si urechi.
- Fiule, as vrea sa-ti cer ceva. Gandeste-te la copilaria ta, chiar si la
perioada in care aveai sapte ani si aminteste-ti cand ti-am ranit
fiecare sentiment si nu am procedat cum trebuia. Aminteste-ti de
cate ori te-am facut sa te simti nedorit si incapabil, printr-un gest
sau printr-o vorba. Stiu ca suntem foarte diferiti si abia acum imi dau
seama ca de multe ori am fost dur cu tine. De fapt...aproape
intotdeauna am fost dur cu tine. Am incercat sa te fac asa cum
credeam eu ca trebuie sa fii si abia acum imi dau seama ca nu te-am
intrebat niciodata ce iti doreai tu de la viata. Te rog sa imi spui tot ce
am facut sa te ranesc. Eu nu voi face decat sa te ascult. Apoi as vrea
sa discutam despre asta si apoi sa-ti cer iertare pentru toate acele
greseli. Nu vreau sa iei cu tine si amintirile neplacute pe care ti le-am
pricinuit eu. Vei avea destule probleme in cei patru ani de colegiu si
fara sa te gandesti la asta. Imi dau seama ca am irosit foarte mult
timp.
Scotandu-si ochelarii si stergandu-si lacrimile, Darrell suspina si-l
privi pe Charles.
- S-ar putea sa stam aici toata noaptea, continua el si sunt pregatit
pentru asta. Dar intai as vrea sa-ti spun ca te iubesc si sunt mandru
de tine.
Charles vazuse cuvintele "te iubesc" scrise pe felicitarile de ziua lui si
de Craciun, dar era pentru prima data auzidu-l pa tatal lui spunandu-i
asta. Invatase sa se astepte la duritate din partea tatalui sau. Acum
ca el devenise mai bland Charles nu stia ce sa-i spuna.
- Tata, spuse el, nu te mai gandi la trecut. Stiu ca ma iubesti. Dar la
insistentele lui Darrell, Charles isi lasa gandurile sa alunece de-a
lungul celor 17 ani, petrecuti alaturi de tatal sau.
Treptat, pe masura ce devenea sigur, ca discutia nu e riscanta,
Charles incepu sa-i aminteasca tatalui sau de suferinta pe care i-o
pricinuise. I-a vorbit despre stradania sa de a devni un bun jucator
de fotbal american desi el ar fi preferat sa joace fotbal.
In toti acei ani, Charles simtise ca oricat de mult s-ar fi straduit nu
l-ar fi egalat niciodata pe fratele sau mai mare. Tatal sau facuse o
multime de comentarii menite sa-l motiveze dar care nu reusisera
altceva decat sa-l descurajeze si sa-l raneasca.
In timp ce ii relata lui Darrell toate acele experiente, Charles citi
tristetea si suferinta in privirea tatalui sau. Si mai mult decat atat
tatal sau ii ceru iertare pentru fiecare lucru fie el si marunt, care ii
lasase o amintire neplacuta.
Dupa aproape trei ore conversatia se sfarsi. In timp ce achita nota
de plata Darrell ii spuse fiului sau:
- Stiu ca te-am luat prin surprindere. Dar nu uita ca usa mea e
deschisa si ca daca iti mai amintesti de vreun gest de al meu care ti-a
pricinuit suferinta vreau sa-ti cer iertare.
Cina se terminase, dar o noua relatie se cladise. Dupa 17 ani, in care
fusesera doi straini care locuisera sub acelasi acoperis, in sfarsit
tatal si fiul se regasisera.
In seara aceea la restaurant, ingerii s-au bucurat ca zidul emotional
dintre tata si fiu incepuse in sfarsit sa se prabuseasca.
Fusese o seara impresionanta si importanta pentru amandoi. Cand
s-au ridicat de la masa, Charles a facut un gest care l-a socat pe
tatal lui.
Cei cativa oameni de la mesele alaturate au avut ocazia sa vada un
jucator de fotbal inalt si puternic imbratisandu-si tatal la fel de
puternic, pentru prima data dupa multi ani. Cu lacrimi in ochi, cei doi
barbati s-au imbratisat, ignorand privirile celorlalti.
Gary Smalley si John Trent
Creativitatea- reintoarcerea la adevarata noastra natura
Intr-o zi un baietel s-a dus la scoala. Baietelul era mic, iar scoala era mare. Dar cand baietelul a vazut ca intrarea in clasa lui se facea printr-o usa direct din curte a fost foarte fericit… iar scoala nu i s-a mai parut atat de mare ca la inceput.
Intr-o dimineata cand baietelul se afla in clasa, profesoara le-a spus copiilor:
-Astazi o sa facem un desen.
-Grozav, a spus baietelul, caci ii placea foarte mult sa deseneze. Stia sa deseneze o multime de lucruri: lei si tigri, pui si vaci, trenulete si vapoare. Si si-a scos cutiuta cu creioane colorate si a inceput sa deseneze…
Dar profesoara a zis:
-Asteptati! Nu incepeti inca! Si a asteptat pana cand toti copiii au fost pregatiti.
-Acum o sa desenam o floare, a zis profesoara.
“Grozav” s-a gandit baietelul, caci ii placea sa deseneze flori. Si a inceput sa deseneze flori frumoase, si le-a colorat in roz, portocaliu, albastru.
Dar profesoara le-a zis copiilor:
- Asteptati, va voi arata eu cum sa colorati. Si a desenat o floare rosie cu o tulpina verde.
- Acum puteti incepe, a zis profesoara.
Baietelul a privit floarea profesoarei, apoi s-a uitat la floarea sa. A lui era mai frumoasa decat a profesoarei; dar n-a spus nimic. A intors doar pagina si a desenat o floare ca cea a profesoarei… Era rosie, cu o tulpina verde.
Intr-o alta zi, cand baietelul intrase in clasa prin usa din curte profesoara le-a spus copiilor:
- Astazi o sa facem ceva din argila.
-Grozav, a spus baietelul, caci ii placea sa lucreze cu argila. Stia sa faca tot felul de lucruri din argila: serpi si oameni de zapada, elefanti si camioane. Dar a asteptat pana ce toti copiii au fost gata.
- Acum o sa facem o farfurie, a zis profesoara.
„Grozav”, s-a gandit baietelul caci ii placea sa faca farfurii de toate formele si marimile. Si a inceput sa faca farfurii de toate formele si marimile.
Dar profesoara le-a spus copiilor:
- Asteptati, va arat eu cum se face! Si le-a aratat cum sa faca o farfurie adanca.
- Asa! Acum puteti incepe!, a zis profesoara.
Baietelul s-a uitat la farfuria profesoarei si apoi la ale sale. Ii placeau mai mult farfuriile lui, decat farfuria adanca a profesoarei. Dar n-a spus nici un cuvant. Si-a transformat farfuriile lui intr-o bila mare de argila din care a facut o farfurie adanca si mare ca cea facuta de profesoara.
Si foarte curand baietelul a invatat sa astepte si sa priveasca si sa faca lucruri ca cele facute de profesoara, si foarte curand n-a mai facut nimic de unul singur.
Si s-a intamplat intr-o zi ca baietelul si familia lui s-au mutat intr-o alta casa, intr-un alt oras. Si baietelul a trebuit sa mearga la scoala. Scoala cea noua era si mai mare si nu mai avea nici o usa prin care sa intre direct din curte in clasa lui. Trebuia sa urce niste trepte inalte si sa mearga de-a lungul unui coridor lung pana ajungea in clasa lui.
In prima zi de scoala profesoara le-a zis copiilor:
- Astazi o sa facem un desen!
- Grozav, a zis baietelul, si a asteptat sa-i spuna profesoara ce sa faca…
Dar ea n-a zis nimic. S-a plimbat prin clasa. Cand a ajuns langa baietel i-a spus:
- Tu nu vrei sa desenezi?
- Ba da, a zis baietelul.
- Ce desen facem?
- Nu stiu pana nu-l faci, a zis profesoara.
- Cum sa-l fac? zise baietelul.
- Cum isi place tie! raspunse ea.
- Sa-l colorez cum vreau eu? a mai intrebat baietelul.
- Cum vrei tu!, a fost raspunsul ei. Daca toti ati face acelasi desen , si l-ati colora la fel, cum sa stiu eu cine l-a facut?
- Nu stiu, zise baietelul.
Si a inceput sa deseneze o floare rosie cu o tulpina verde…
Morala?
Creativitatea umana este un dar nepretuit. Iti aduci aminte de usurinta cu care puteai sa iti imaginezi jocuri cand erai copil, sau sa vezi in jucaria de carpe cea mai frumoasa papusa din lume? Cine spune ca floarea trebuie sa aiba petale rosii si frunze verzi? Puterea de a fi creativi este ceea ce ne defineste ca oameni.
Einstein spunea ca “Mintea intuitiva este un dar sacru iar mintea rationala este servitorul ei de incredere. Am creat o societate care onoreaza servitorul si a uitat darul. ”
dupa Jack Canfield
Intr-o zi un baietel s-a dus la scoala. Baietelul era mic, iar scoala era mare. Dar cand baietelul a vazut ca intrarea in clasa lui se facea printr-o usa direct din curte a fost foarte fericit… iar scoala nu i s-a mai parut atat de mare ca la inceput.
Intr-o dimineata cand baietelul se afla in clasa, profesoara le-a spus copiilor:
-Astazi o sa facem un desen.
-Grozav, a spus baietelul, caci ii placea foarte mult sa deseneze. Stia sa deseneze o multime de lucruri: lei si tigri, pui si vaci, trenulete si vapoare. Si si-a scos cutiuta cu creioane colorate si a inceput sa deseneze…
Dar profesoara a zis:
-Asteptati! Nu incepeti inca! Si a asteptat pana cand toti copiii au fost pregatiti.
-Acum o sa desenam o floare, a zis profesoara.
“Grozav” s-a gandit baietelul, caci ii placea sa deseneze flori. Si a inceput sa deseneze flori frumoase, si le-a colorat in roz, portocaliu, albastru.
Dar profesoara le-a zis copiilor:
- Asteptati, va voi arata eu cum sa colorati. Si a desenat o floare rosie cu o tulpina verde.
- Acum puteti incepe, a zis profesoara.
Baietelul a privit floarea profesoarei, apoi s-a uitat la floarea sa. A lui era mai frumoasa decat a profesoarei; dar n-a spus nimic. A intors doar pagina si a desenat o floare ca cea a profesoarei… Era rosie, cu o tulpina verde.
Intr-o alta zi, cand baietelul intrase in clasa prin usa din curte profesoara le-a spus copiilor:
- Astazi o sa facem ceva din argila.
-Grozav, a spus baietelul, caci ii placea sa lucreze cu argila. Stia sa faca tot felul de lucruri din argila: serpi si oameni de zapada, elefanti si camioane. Dar a asteptat pana ce toti copiii au fost gata.
- Acum o sa facem o farfurie, a zis profesoara.
„Grozav”, s-a gandit baietelul caci ii placea sa faca farfurii de toate formele si marimile. Si a inceput sa faca farfurii de toate formele si marimile.
Dar profesoara le-a spus copiilor:
- Asteptati, va arat eu cum se face! Si le-a aratat cum sa faca o farfurie adanca.
- Asa! Acum puteti incepe!, a zis profesoara.
Baietelul s-a uitat la farfuria profesoarei si apoi la ale sale. Ii placeau mai mult farfuriile lui, decat farfuria adanca a profesoarei. Dar n-a spus nici un cuvant. Si-a transformat farfuriile lui intr-o bila mare de argila din care a facut o farfurie adanca si mare ca cea facuta de profesoara.
Si foarte curand baietelul a invatat sa astepte si sa priveasca si sa faca lucruri ca cele facute de profesoara, si foarte curand n-a mai facut nimic de unul singur.
Si s-a intamplat intr-o zi ca baietelul si familia lui s-au mutat intr-o alta casa, intr-un alt oras. Si baietelul a trebuit sa mearga la scoala. Scoala cea noua era si mai mare si nu mai avea nici o usa prin care sa intre direct din curte in clasa lui. Trebuia sa urce niste trepte inalte si sa mearga de-a lungul unui coridor lung pana ajungea in clasa lui.
In prima zi de scoala profesoara le-a zis copiilor:
- Astazi o sa facem un desen!
- Grozav, a zis baietelul, si a asteptat sa-i spuna profesoara ce sa faca…
Dar ea n-a zis nimic. S-a plimbat prin clasa. Cand a ajuns langa baietel i-a spus:
- Tu nu vrei sa desenezi?
- Ba da, a zis baietelul.
- Ce desen facem?
- Nu stiu pana nu-l faci, a zis profesoara.
- Cum sa-l fac? zise baietelul.
- Cum isi place tie! raspunse ea.
- Sa-l colorez cum vreau eu? a mai intrebat baietelul.
- Cum vrei tu!, a fost raspunsul ei. Daca toti ati face acelasi desen , si l-ati colora la fel, cum sa stiu eu cine l-a facut?
- Nu stiu, zise baietelul.
Si a inceput sa deseneze o floare rosie cu o tulpina verde…
Morala?
Creativitatea umana este un dar nepretuit. Iti aduci aminte de usurinta cu care puteai sa iti imaginezi jocuri cand erai copil, sau sa vezi in jucaria de carpe cea mai frumoasa papusa din lume? Cine spune ca floarea trebuie sa aiba petale rosii si frunze verzi? Puterea de a fi creativi este ceea ce ne defineste ca oameni.
Einstein spunea ca “Mintea intuitiva este un dar sacru iar mintea rationala este servitorul ei de incredere. Am creat o societate care onoreaza servitorul si a uitat darul. ”
dupa Jack Canfield
ceva de vis...
Ingerasii de langa noi
http://www.trilulilu.ro/xdale/942627070911fd
puritate, sinceritate...frumusete...
Ingerasii de langa noi
http://www.trilulilu.ro/xdale/942627070911fd
puritate, sinceritate...frumusete...
QUOTE(rux25 @ Feb 5 2008, 08:24 PM)
ceva de vis...
Ingerasii de langa noi
http://www.trilulilu.ro/xdale/942627070911fd
puritate, sinceritate...frumusete...
Ingerasii de langa noi
http://www.trilulilu.ro/xdale/942627070911fd
puritate, sinceritate...frumusete...
Cata dreptate ai,draga mea!M-am emotionat pana la lacrimi!
QUOTE(rux25 @ Feb 5 2008, 12:24 PM)
ceva de vis...
Ingerasii de langa noi
http://www.trilulilu.ro/xdale/942627070911fd
puritate, sinceritate...frumusete...
Ingerasii de langa noi
http://www.trilulilu.ro/xdale/942627070911fd
puritate, sinceritate...frumusete...
Oh, Doamne, Ruxi, de-ai sti ca abia vad de lacrimi sa scriu, m-au terminat copiii astia... parca am vazut-o pe Ilincuta mea vorbind si mi s-a umplut sufletul de emotii, ochii de lacrimi... divin!
QUOTE(rux25 @ Feb 5 2008, 07:24 PM)
ceva de vis...
Ingerasii de langa noi
http://www.trilulilu.ro/xdale/942627070911fd
puritate, sinceritate...frumusete...
Ingerasii de langa noi
http://www.trilulilu.ro/xdale/942627070911fd
puritate, sinceritate...frumusete...
absolut superba micuta, un ingeras nevinovat
BUNICUL AR FI STIUT
Beniamin se trezi. Din bucatarie razbateau voci galagioase. Mama si tata se certau iarasi. Lucrurile continuau asa de saptamani. Beniamin nu intelegea deloc de ce parintii lui nu se mai suportau. Cand era in aceeasi incapere cu ei, acestia se purtau de parca totul ar fost in ordine. Insa copilul simtea ca lucrurile nu stateau de loc asa. In fond, acum mergea deja la scoala nu mai era un prostanac. De ce oare erau atat de rai unul cu celalalt? Uneori se intreba daca nu cumva totul era din cauza lui. Era adevarat ca mai era si neascultator. Uita de multe ori sa faca ceea ce i se ceruse; camera lui era mai intotdeauna in dezordine si tot zabovea pana sa porneasca spre scoala. Pentru toate astea mama desigur se necajea. Beniamin se temea ca parintii lui se vor desparti. In fond, cam la fel se petrecusera lucrurile si cu Marc. Marc era prietenul lui. El isi vedea tatal doar la doua saptamani. Beniamin nu putea sa-si imagineze o asemenea viata! Isi iubea tatal. Cand acesta nu venea prea obosit de la serviciu, se juca prin toata casa, cu el si cu Miriam, surioara mai mica. Ce frumos se mai distrau! In ultima vreme insa abia daca se mai jucau impreuna. Tata era cel mai adesea intr-o proasta dispozitie, astfel ca-i certa pentru orice nimic. Miria plangea foarte tare si se necajeau toti.
Cu toate ca Beniamin isi trasese patura peste cap, continua sa-l auda pe tatal sau tipand si pe mama izbucnind in hohote de plans. Daca ar inceta totusi odata! Aseara, inainte de culcare, Beniamin se rugase langa pat. Bunicul ii povestise ca putea sta de vorba oricand voia cu Dumnezeu. Ii spusese si ca Dumnezeu ii cunoaste pe toti oamenii si-i iubeste. El este minunat si puternic. Beniamin ascultase cu ochii mari.
"Este mai puternic chiar decat tati?", intrebase el. "Mult mai puternic", ii raspunsese bunicul, "iar cine se increde in El, pe acela il ajuta." Beniamin crezuse cuvintele batranului. De cand murise bunica, acesta traia singur intr-o casuta la marginea orasului. Din familia batranului mai faceau parte Bello, cainele, si Molli, motanul. Lui Beniamin ii placea mult sa locuiasca la bunic. Nimeni nu stia sa spuna povesti atat de minunate. In plus, el avea aproape intotdeauna timp la dispozitie. Cand il ruga Beniamin, isi aranja cu grija fotoliul, isi punea ochelarii pe nas si lua vechea Biblie pentru copii din raft. Bello se intindea la picioarele bunicului si Moli torcea pe pervazul ferestrei. Bunicul povestea despre Domnul Iisus, cum ii facea pe orbi sa vada, pe bolnavi sanatosi si pe oamenii tristi fericiti.
De toate acestea isi amintise Beniamin ieri seara, cand ii auzise iarasi pe parinti certandu-se. Iisus putea face ceva ca ei sa se inteleaga din nou!
De ce oare Iisus nu-l ascultase? Beniamin plangea incetisor. Chiar si aici sub patura ii auzea pe parinti cum se certau. Nu mai putea suporta. "Vreau sa merg la bunicul", sopti el si sari hotarat din pat. Isi trase rapid pantalonii in picioare si pulovarul peste cap. Nici o clipa nu se gandi ca peste o ora trebuia sa plece la scoala. Beniamin nu voia decat sa ajunga la bunic. Acesta trebuia sa stie de ce Dumnezeu nu-i ascultase rugaciunea.
Beniamin isi sterse cu dosul palmei lacrimile de pe obraz. Deschise fereastra dormitorului sau si arunca o privire scrutatoare in jos. Nu era prima oara cand cobora pe tufa de soc. Reusi si de data asta fara nici o problema. Afara era inca semiintuneric. Pe strada insa era deja un trafic intens. Abia acum Beniamin isi dadu seama ca uitase sa-si ia geaca. Era rece, asa ca incepu sa alerge mai repede. De ce oare in dimineata asta toate semafoarele indicau culoarea rosie?
Beniamin nu lua in seama privirile mirate ale trecatorilor, cand trecea in goana pe langa ei, imbracat subtire ca intr-o zi calduroasa de primavara. Pentru el era important doar ca, cu cat se afla mai departe de tipetele parintilor lui, cu atat se simtea mai bine.
Cu toate ca semaforul trecuse de pe verde pe rosu, Beniamin sari in strada. Doua faruri se apropiau de el ca niste ochi uriasi. Scrasnira niste frane si apoi se intuneca totul in jurul lui Beniamin.
Abia cand lumina diminetii patrunse difuz in camera, Beniamin se trezi din starea de inconstienta. Clipi din ochi. Unde se afla? Camera asta alba cu patul inalt in care se gasea el, ii era complet straina. Ah, da, dorise sa mearga la bunicul...
Beniamin ofta. Cand deschise larg ochii, i se paru ca viseaza. La capataiul lui se gaseau parintii. Mami plangea. Tati o tinea in brate si-i vorbea plin de dragoste, incercand s-o consoleze. Cand observara ca Beniamin se trezise, il privira plini de fericire.
"Asadar, totusi m-a ascultat", suspina Beniamin satisfacut si adormi imediat din nou. Parintii se privira intrebator, dar n-aveau nici o idee despre ce anume vorbea micutul lor.
Bunicul insa ar fi stiut.
Beniamin se trezi. Din bucatarie razbateau voci galagioase. Mama si tata se certau iarasi. Lucrurile continuau asa de saptamani. Beniamin nu intelegea deloc de ce parintii lui nu se mai suportau. Cand era in aceeasi incapere cu ei, acestia se purtau de parca totul ar fost in ordine. Insa copilul simtea ca lucrurile nu stateau de loc asa. In fond, acum mergea deja la scoala nu mai era un prostanac. De ce oare erau atat de rai unul cu celalalt? Uneori se intreba daca nu cumva totul era din cauza lui. Era adevarat ca mai era si neascultator. Uita de multe ori sa faca ceea ce i se ceruse; camera lui era mai intotdeauna in dezordine si tot zabovea pana sa porneasca spre scoala. Pentru toate astea mama desigur se necajea. Beniamin se temea ca parintii lui se vor desparti. In fond, cam la fel se petrecusera lucrurile si cu Marc. Marc era prietenul lui. El isi vedea tatal doar la doua saptamani. Beniamin nu putea sa-si imagineze o asemenea viata! Isi iubea tatal. Cand acesta nu venea prea obosit de la serviciu, se juca prin toata casa, cu el si cu Miriam, surioara mai mica. Ce frumos se mai distrau! In ultima vreme insa abia daca se mai jucau impreuna. Tata era cel mai adesea intr-o proasta dispozitie, astfel ca-i certa pentru orice nimic. Miria plangea foarte tare si se necajeau toti.
Cu toate ca Beniamin isi trasese patura peste cap, continua sa-l auda pe tatal sau tipand si pe mama izbucnind in hohote de plans. Daca ar inceta totusi odata! Aseara, inainte de culcare, Beniamin se rugase langa pat. Bunicul ii povestise ca putea sta de vorba oricand voia cu Dumnezeu. Ii spusese si ca Dumnezeu ii cunoaste pe toti oamenii si-i iubeste. El este minunat si puternic. Beniamin ascultase cu ochii mari.
"Este mai puternic chiar decat tati?", intrebase el. "Mult mai puternic", ii raspunsese bunicul, "iar cine se increde in El, pe acela il ajuta." Beniamin crezuse cuvintele batranului. De cand murise bunica, acesta traia singur intr-o casuta la marginea orasului. Din familia batranului mai faceau parte Bello, cainele, si Molli, motanul. Lui Beniamin ii placea mult sa locuiasca la bunic. Nimeni nu stia sa spuna povesti atat de minunate. In plus, el avea aproape intotdeauna timp la dispozitie. Cand il ruga Beniamin, isi aranja cu grija fotoliul, isi punea ochelarii pe nas si lua vechea Biblie pentru copii din raft. Bello se intindea la picioarele bunicului si Moli torcea pe pervazul ferestrei. Bunicul povestea despre Domnul Iisus, cum ii facea pe orbi sa vada, pe bolnavi sanatosi si pe oamenii tristi fericiti.
De toate acestea isi amintise Beniamin ieri seara, cand ii auzise iarasi pe parinti certandu-se. Iisus putea face ceva ca ei sa se inteleaga din nou!
De ce oare Iisus nu-l ascultase? Beniamin plangea incetisor. Chiar si aici sub patura ii auzea pe parinti cum se certau. Nu mai putea suporta. "Vreau sa merg la bunicul", sopti el si sari hotarat din pat. Isi trase rapid pantalonii in picioare si pulovarul peste cap. Nici o clipa nu se gandi ca peste o ora trebuia sa plece la scoala. Beniamin nu voia decat sa ajunga la bunic. Acesta trebuia sa stie de ce Dumnezeu nu-i ascultase rugaciunea.
Beniamin isi sterse cu dosul palmei lacrimile de pe obraz. Deschise fereastra dormitorului sau si arunca o privire scrutatoare in jos. Nu era prima oara cand cobora pe tufa de soc. Reusi si de data asta fara nici o problema. Afara era inca semiintuneric. Pe strada insa era deja un trafic intens. Abia acum Beniamin isi dadu seama ca uitase sa-si ia geaca. Era rece, asa ca incepu sa alerge mai repede. De ce oare in dimineata asta toate semafoarele indicau culoarea rosie?
Beniamin nu lua in seama privirile mirate ale trecatorilor, cand trecea in goana pe langa ei, imbracat subtire ca intr-o zi calduroasa de primavara. Pentru el era important doar ca, cu cat se afla mai departe de tipetele parintilor lui, cu atat se simtea mai bine.
Cu toate ca semaforul trecuse de pe verde pe rosu, Beniamin sari in strada. Doua faruri se apropiau de el ca niste ochi uriasi. Scrasnira niste frane si apoi se intuneca totul in jurul lui Beniamin.
Abia cand lumina diminetii patrunse difuz in camera, Beniamin se trezi din starea de inconstienta. Clipi din ochi. Unde se afla? Camera asta alba cu patul inalt in care se gasea el, ii era complet straina. Ah, da, dorise sa mearga la bunicul...
Beniamin ofta. Cand deschise larg ochii, i se paru ca viseaza. La capataiul lui se gaseau parintii. Mami plangea. Tati o tinea in brate si-i vorbea plin de dragoste, incercand s-o consoleze. Cand observara ca Beniamin se trezise, il privira plini de fericire.
"Asadar, totusi m-a ascultat", suspina Beniamin satisfacut si adormi imediat din nou. Parintii se privira intrebator, dar n-aveau nici o idee despre ce anume vorbea micutul lor.
Bunicul insa ar fi stiut.
Poveste de decembrie...
Intr-un oras, intr-o noapte geroasa, tocmai se starnise un viscol. Un baietel vindea ziare la coltul strazii, iar oamenii treceau cand si cand. Baietelului ii era atat de frig incat nici nu mai incerca sa mai vanda ziare.
S-a dus la un politist si l-a intrebat: "Domnule, stiti cumva din greseala un loc calduros unde ar putea dormi un baiat sarac in noaptea asta? Vedeti dumneavoastra, eu dorm ghemuit intr-un colt, mai jos, pe alee, si e ingrozitor de frig acolo in noaptea asta. Mi-ar prinde bine un loc caldut unde sa stau."
Politistul s-a uitat la baiat si i-a raspuns: "Du-te pe strada asta la vale si vei ajunge la o casa alba mare. Cand ajungi acolo, sa bati la usa si cand iti va deschide sa spui doar "Ioan 3 cu 16" si te vor lasa sa intri."
Si asa a si facut. A urcat treptele, a batut la usa si dupa cateva clipe i-a deschis o doamna. Baiatul s-a uitat la ea si a zis: "Ioan 3 cu 16". Femeia i-a zis: "Intra, fiule." L-a luat inauntru si i-a aratat un leagan in fata unui semineu pe care sa se aseze si a plecat. Baiatul a stat acolo un timp, gandindu-se: "Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta incalzeste un baiat inghetat."
Putin mai tarziu ea s-a intors si l-a intrebat: "Iti este foame?". El a raspuns: "Ei bine, doar un pic. Nu am mancat de cateva zile si cred ca as putea da gata un pic de mancare." Femeia l-a invitat in bucatarie si l-a invitat sa se aseze la o masa plina cu bucate. A mancat si iar a mancat pana ce nu a mai putut. Apoi s-a gandit: "Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta satura un baiat infometat."
Apoi l-a chemat sus intr-o baie unde se afla o cada imensa plina cu apa calda si a stat acolo ca sa se inmoaie putin. Dupa ce s-a spalat, s-a gandit: "Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta curata un baiat murdar." Baiatul nu mai facuse niciodata o baie cu adevarat. Singura baie care a facut-o vreodata a fost cand statea langa un hidrant care era deschis.
Femeia l-a luat apoi si l-a dus intr-un dormitor, l-a infasurat cu un cearsaf, l-a pus pe un pat, l-a invelit cu o patura pana la gat, l-a sarutat de noapte buna si a stins lumina. In timp ce statea in intuneric si privea afara pe fereastra cum ningea in acea noapte geroasa, s-a gandit: "Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce
inseamna, dar cu siguranta odihneste un baiat frant de oboseala."
Dimineata, femeia a venit sus si l-a luat din nou in bucatarie, la acea masa plina de bucate. Dupa ce a mancat, ea l-a luat din nou si l-a asezat in acel
leagan, in fata semineului si a luat o Biblie. S-a asezat in fata lui, uitandu-se la fata lui inocenta:
"Intelegi tu ce inseamna "Ioan 3 cu 16"?" l-a intrebat ea gentil.
El a raspuns: "Nu, doamna, nu inteleg. Am auzit prima oara cuvintele acestea aseara, cand politistul mi-a zis sa le folosesc." Ea a deschis Biblia la Ioan 3 cu
16 si a inceput sa-i vorbeasca despre Isus. Chiar acolo, in fata acelui semineu, baiatul si-a predat inima lui Isus. Stand acolo, s-a gandit: "Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta salveaza un baiat pierdut."
Stii tu, trebuie sa marturisesc ca nici eu nu inteleg? cum Dumnezeu a fost atat de binevoitor sa-L trimita pe Isus, Fiul Sau, sa moara pentru mine si Isus sa fie de acord sa faca un asemenea lucru. Nu inteleg agonia Tatalui si a ingerilor din ceruri in timp ce-L priveau cum Isus suferind si murind. Nu inteleg dragostea-I
fierbinte pentru MINE ce L-a tinut pe Isus pe cruce pana la sfarsit. Nu inteleg, dar cu siguranta face ca viata sa merite traita.
Ioan 3:16
"Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica."
Intr-un oras, intr-o noapte geroasa, tocmai se starnise un viscol. Un baietel vindea ziare la coltul strazii, iar oamenii treceau cand si cand. Baietelului ii era atat de frig incat nici nu mai incerca sa mai vanda ziare.
S-a dus la un politist si l-a intrebat: "Domnule, stiti cumva din greseala un loc calduros unde ar putea dormi un baiat sarac in noaptea asta? Vedeti dumneavoastra, eu dorm ghemuit intr-un colt, mai jos, pe alee, si e ingrozitor de frig acolo in noaptea asta. Mi-ar prinde bine un loc caldut unde sa stau."
Politistul s-a uitat la baiat si i-a raspuns: "Du-te pe strada asta la vale si vei ajunge la o casa alba mare. Cand ajungi acolo, sa bati la usa si cand iti va deschide sa spui doar "Ioan 3 cu 16" si te vor lasa sa intri."
Si asa a si facut. A urcat treptele, a batut la usa si dupa cateva clipe i-a deschis o doamna. Baiatul s-a uitat la ea si a zis: "Ioan 3 cu 16". Femeia i-a zis: "Intra, fiule." L-a luat inauntru si i-a aratat un leagan in fata unui semineu pe care sa se aseze si a plecat. Baiatul a stat acolo un timp, gandindu-se: "Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta incalzeste un baiat inghetat."
Putin mai tarziu ea s-a intors si l-a intrebat: "Iti este foame?". El a raspuns: "Ei bine, doar un pic. Nu am mancat de cateva zile si cred ca as putea da gata un pic de mancare." Femeia l-a invitat in bucatarie si l-a invitat sa se aseze la o masa plina cu bucate. A mancat si iar a mancat pana ce nu a mai putut. Apoi s-a gandit: "Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta satura un baiat infometat."
Apoi l-a chemat sus intr-o baie unde se afla o cada imensa plina cu apa calda si a stat acolo ca sa se inmoaie putin. Dupa ce s-a spalat, s-a gandit: "Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta curata un baiat murdar." Baiatul nu mai facuse niciodata o baie cu adevarat. Singura baie care a facut-o vreodata a fost cand statea langa un hidrant care era deschis.
Femeia l-a luat apoi si l-a dus intr-un dormitor, l-a infasurat cu un cearsaf, l-a pus pe un pat, l-a invelit cu o patura pana la gat, l-a sarutat de noapte buna si a stins lumina. In timp ce statea in intuneric si privea afara pe fereastra cum ningea in acea noapte geroasa, s-a gandit: "Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce
inseamna, dar cu siguranta odihneste un baiat frant de oboseala."
Dimineata, femeia a venit sus si l-a luat din nou in bucatarie, la acea masa plina de bucate. Dupa ce a mancat, ea l-a luat din nou si l-a asezat in acel
leagan, in fata semineului si a luat o Biblie. S-a asezat in fata lui, uitandu-se la fata lui inocenta:
"Intelegi tu ce inseamna "Ioan 3 cu 16"?" l-a intrebat ea gentil.
El a raspuns: "Nu, doamna, nu inteleg. Am auzit prima oara cuvintele acestea aseara, cand politistul mi-a zis sa le folosesc." Ea a deschis Biblia la Ioan 3 cu
16 si a inceput sa-i vorbeasca despre Isus. Chiar acolo, in fata acelui semineu, baiatul si-a predat inima lui Isus. Stand acolo, s-a gandit: "Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta salveaza un baiat pierdut."
Stii tu, trebuie sa marturisesc ca nici eu nu inteleg? cum Dumnezeu a fost atat de binevoitor sa-L trimita pe Isus, Fiul Sau, sa moara pentru mine si Isus sa fie de acord sa faca un asemenea lucru. Nu inteleg agonia Tatalui si a ingerilor din ceruri in timp ce-L priveau cum Isus suferind si murind. Nu inteleg dragostea-I
fierbinte pentru MINE ce L-a tinut pe Isus pe cruce pana la sfarsit. Nu inteleg, dar cu siguranta face ca viata sa merite traita.
Ioan 3:16
"Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica."
Multumesc Alex....vezi si reciteste sa nu le dublam...aceasta poveste, o gasesti la povesti pentru suflet...te astept cu noutati 
ok. eu cred ca o sa renunt cu postatul pt ca vad ca nu am sanse sa postez noutati 
asa ca o sa citesc numai...
asa ca o sa citesc numai...
Portretul tatalui
In urma cu multi ani, un negustor foarte bogat,s-a stins din viata pe neasteptate, si a lasat in urma lui foarte multe averi. Nu avea nici o ruda apropiata pe nimeni.
Se stia ca are un fiu care fusese trimis in strainatate inca de cand era copil. Nimeni nu stia cum arata acest fiu, asa ca nu puteau sa-l recunoasca pe adevaratul mostenitor.
Toata lumea, se intreba: cine va fi acela care va mosteni averea cea mare a negustorului?
Dupa ceva vreme, iata ca au sosit in oras trei tineri si fiecare dintre ei, spunea ca el este fiul si mostenitorul adevarat al bogatasului.
Pe cine sa crezi? Toti trei au venit inaintea judecatorului si au cerut sa li se faca dreptate. Atunci, judecatorul a cerut sa i se aduca portretul negustorului. Apoi, a zis catre cei trei tineri:
- Mostenirea se cuvine aceluia care va lovi cu sageata in semnul pe care l-am pus pe portret.
Cel dintai, a intins arcul cu indemanare, a ochit linistit si apoi a tras aproape de semn.
Cel de al doilea a tras si mai aproape de semn.
Cand veni randul celui de al treilea, acesta intinse arcul cu sfiala, incepu sa tremure si aproape plangand zise:
- Nu, asta nu pot s-o fac. Nu ma lasa inima sa trag in portretul preaiubitului meu tata, pe care il vad in fata mea si parca e viu... Mai bine ma lipsesc de toata mostenirea... Eu nu pot sa-l batjocoresc dupa moarte.
Atunci judecatorul a zis.
- Tu esti adevaratul fiu si adevaratul mostenitor. Ceilalti doi care au ochit atat de bine sunt niste inselatori, caci un fiu adevarat nu poate intinde arcul cu atata nepasare ca sa strapunga inima tatalui sau iubit.
Acesta este inceputul biruintii,
In viata sa-ti cinstesti intai, parintii.
DRAGA RUX, DACA MAI CITESC MULT POVESTIOARELE TELE VOI AVEA OCHII CAT CEPELE! SUNT MINUNATE... SI FOARTE BUNE INVATATURI, MAI ALES CA A INCEPUT POSTUL PASTELUI...
SA NE AJUTE DOMNUL SA FACEM CAT MAI MULTE FAPTE BUNE!
ITI MULTUMESC!
QUOTE(mariacci @ Mar 11 2008, 09:41 AM)
DRAGA RUX, DACA MAI CITESC MULT POVESTIOARELE TELE VOI AVEA OCHII CAT CEPELE! SUNT MINUNATE... SI FOARTE BUNE INVATATURI, MAI ALES CA A INCEPUT POSTUL PASTELUI...
SA NE AJUTE DOMNUL SA FACEM CAT MAI MULTE FAPTE BUNE!
ITI MULTUMESC!
SA NE AJUTE DOMNUL SA FACEM CAT MAI MULTE FAPTE BUNE!
ITI MULTUMESC!
Cu toata dragostea mariacci!!! Sa ne fie tuturor de folos!!!
Barbatul si femeia
In reviste. Pe internet. La televizor. Intre prieteni. Peste tot, discutii despre cat de diferiti sunt barbatii si femeile. Si tocmai cand credeam ca am auzit cam tot ce se poate spune despre asta, am dat peste cateva randuri ale lui Victor Hugo…
Barbatul este cea mai elevata dintre creaturi,
Femeia este cel mai sublim ideal.
Dumnezeu a facut pentru barbat un tron,
Pentru femeie un altar.
Tronul exalta, altarul sfinteste.
Barbatul este creierul,
Femeia este inima.
Creierul naste lumina, inima naste iubire.
Lumina fecundeaza, iubirea reinvie.
Barbatul este puternic prin ratiune.
Femeia este invincibila prin lacrimi.
Ratiunea convinge, lacrimile induioseaza.
Barbatul este capabil de orice eroism,
Femeia, de orice sacrificiu.
Eroismul innobileaza, sacrificiul aduce sublimul.
Barbatul are suprematia,
Femeia are alegerea.
Suprematia inseamna forta, alegerea inseamna dreptate.
Barbatul este un geniu,
Femeia este un inger.
Geniul este incomensurabil, ingerul este inefabil.
Aspiratia barbatului este catre gloria suprema,
Aspiratia femei este catre virtutea desavarsita.
Gloria creaza tot ce e maret, virtutea creaza tot ce e divin.
Barbatul este un cod,
Femeia este evanghelia.
Codul ne corecteaza, evanghelia ne face perfecti.
Barbatul este un vultur care zboara,
Femeia - o privighetoare care canta.
A zbura inseamna a cuceri spatiul, a canta inseamna a cuceri sufletul.
Barbatul este un templu,
Femeia este sanctuarul.
In fata templului ne descoperim, in fata sanctuarului ingenunchem.
Pe scurt, barbatul se gaseste acolo unde se sfarseste pamantul.
Femeia, acolo unde incepe cerul.
Exista sotia perfecta?
Mulla Nasrudin sedea in pravalia sa de ceai cand sosi un vecin care voia sa-i vorbeasca. "Mulla, ma casatoresc si sunt tare emotionat", ii spuse vecinul. "Tu nu te-ai gandit niciodata sa te casatoresti?"
Nasrudin ii raspunse: "Ba da, m-am gandit. Si cand eram tanar mi-o doream foarte mult. Voiam sa gasesc sotia perfecta. Am pornit la drum pentru a o gasi si am mers la Damasc. Acolo am intalnit o femeie frumoasa, plina de gratie, distinsa si foarte spirituala, dar care nu cunostea lumea. Am pornit atunci din nou la drum indreptandu-ma spre Isphahan. Acolo am intalnit o femeie pe cat de spirituala pe atat de mondena, frumoasa din multe puncte de vedere, dar nu reuseam sa comunicam. La urma am mers la Cairo si, dupa multe cautari, am gasit-o. Era profunda, plina de gratie, frumoasa din toate punctele de vedere, in largul ei atat in lume cat si in imperiile care o transcend. Simteam ca am gasit femeia perfecta."
"Atunci de ce n-ai luat-o de sotie, Mulla?", il intreba prietenul.
"Bietul de mine!", spuse Nasrudin clatinand din cap, "si ea cauta sotul ideal."
Un celibatar ii ceru calculatorului sa-i gaseasca tovarasa de viata perfecta. "Vreau o fata micuta si gratioasa careia sa-i placa sporturile nautice si activitatile de grup."
"Casatoreste-te cu un pinguin", ii raspunse calculatorul.
A iubi inseamna a primi pe un "altul" cu felul sau de a fi, cu diversitatea sa, cu defectele sale, si nu copia vreunui vis prostesc de-al nostru. Sotul perfect este cel care nu vrea o sotie perfecta.
(Bruno Ferrero)
Ceasul de buzunar
Aceasta povestire ilustreaza faptul ca o minciuna mica poate creste asa de mare ca n-o mai poti ascunde.
Intr-o seara ploioasa, un domn imbracat destul de bine isi conducea masina spre casa venind de la serviciu. Se gandea la slujba lui in care devenise destul de priceput si bine respectat in oraselul de munte unde locuia. El era acum presedintele unei fabrici de hartie, bucurandu-se de munca lui si familia sa pe care o iubea foarte mult.
In timp ce se gandea la toate acestea, se uita pe drumul de munte si apropiindu-se de-o curba vazu ca ceva se misca pe drum in fata lui. Apropiindu-se mai tare de umbra aceea miscatoare, isi dadu seama ca era un baietel pe o bicicleta. Apasa pe frana ca sa mai reduca din viteza dar era prea tarziu. Din cauza drumului udat de ploaie, masina aluneca si se izbi in baiatul cu bicicleta. In cele din urma opri masina, iesi sa vada ce facuse si cand vazu baiatul jos ghemuit si lesinat, in loc sa-l duca repede la spital, se urca repede in masina, dadu putin inapoi si porni cu viteza, lasand baiatul inconstient acolo jos.
Cateva minute mai tarziu, un tir trecu si el pe-acolo. Soferul tirului vazu si el ceva acolo pe drum, dar nu putea spune exact ce putea fi. In clipa in care si-a dat seama ce era acolo, a pus si el piciorul pe frana, dar din nou era prea tarziu si-l lovi si el pe baietel.
Soferul tirului a sarit din cabina, a ridicat cu grija copilul si a fugit cu el repede la spital. Oricum era prea tarziu si doctorii n-au mai putut face nimic copilului.
In ziua urmatoare, vestea accidentului s-a impanzit in tot oraselul. Oamenii din oras erau toti furiosi pe cel care a lovit prima data cu masina pe baietel si l-a lasat acolo fara sa-i dea vreun ajutor.
In aceeasi zi, in timp ce presedintele fabricii de hartie se pregatea sa mearga la lucru, fiul sau veni alergand in camera si zise:
"Taticule, am fost afara si-am vazut masina ta lovita si becul din fata spart. Ce s-a intamplat?"
Tatal raspunse:
"Las ca am eu grija de asta, da-i drumul la treaba ta."
La serviciu, omul acesta coplesit de vinovatie nu mai putu face nimic gandindu-se cum de-a putut sa lase acolo baietelul acela. Nu mai putea sa traiasca cu sentimentul acesta de vinovatie; s-a urcat in masina sa si s-a dus direct la politie sa le spuna ce-a facut. Imediat, domnul presedinte a fost dus la inchisoare si aruncat acolo intr-o celula.
Toti oamenii din oras, familia sa si prietenii sai au fost socati sa auda ca el a putut sa faca un astfel de accident si sa lase baietelul acela acolo.
Cateva zile mai tarziu, un reporter de la ziar veni la el in inchisoare ca sa-i ia un interviu si l-a intrebat:
"Dumneavoastra pareti a fi un om care are totul - o casa frumoasa, o slujba plina de succes si o familie care va iubeste. Cum de-ati putut lovi un baietel si sa fugiti de la locul accidentului, lasandu-l acolo in drum ?"
Reporterul l-a ascultat pe omul acesta spunandu-i mai multe intamplari din viata sa, afland astfel raspunsul la intrebare.
Cand omul acesta era mic, el era foarte mandru de ceasul de buzunar al tatalui sau si dorea sa-l ia la scoala intr-o zi, ca sa-l arate colegilor sai. El stia ca tatal sau i-a zis o data:
"Nu!", dar el era disperat "sa se mandreasca cu ceasul tatalui" la scoala.
Astfel, se gandi sa-l ia intr-o zi dupa ce tatal sau va pleca la lucru dimineata, si-l va aduce inapoi inainte ca tatal sau sa vina de la serviciu. Si asa, el nu va afla niciodata.
A doua zi dimineata, s-a strecurat in camera parintilor lui, a luat ceasul din sertarul tatalui sau, l-a invelit intr-un servetel de hartie, l-a pus in buzunar si-a plecat la scoala.
Era tare bucuros cand in pauza, a putut iesi afara la joaca. Si-a adunat prietenii in jurul sau si le-a aratat ceasul. Unul din ei, i-a cerut sa-i dea un pic ceasul sa-l tina in mana. Cand sa-l dea celuilalt baiat, ceasul ii cazu din mana si se prefacu in tandari. Baiatul, ingrozit, ridica bucatelele de jos, le puse in servetel si dupa terminarea scolii se duse in graba acasa si puse ceasul spart inapoi in sertarul tatalui sau. Cand tatal veni acasa in seara aceea si vazu ceasul spart, il intreba pe baiatul sau ce s-a intamplat. Baiatul minti si refuza sa recunoasca faptul ca el a spart ceasul.
Minciuna aceea l-a facut sa mai zica una si inca una si tot asa, tiparul vietii sale era bazat pe minciuna. Crescand, baiatul acesta n-a vrut niciodata sa spuna adevarul despre lucrurile rele pe care le-a facut. El a continuat sa minta iar minciuna i-a devenit un obicei.
Cand presedintele fabricii de hartie s-a prezentat la tribunal in fata judecatorului, el a primit 20 de ani de puscarie.
Daca l-ar fi luat pe baiat imediat la spital de la locul accidentului, i-ar fi salvat viata iar rusinea si regretul pe care acum trebuia sa le sufere in inchisoare nu le-ar mai fi cunoscut. In loc sa faca ce era drept si sa spuna adevarul, el a incercat sa acopere adevarul cu o minciuna. Daca ar fi invatat sa spuna adevarul inainte de a se maturiza, viata lui ar fi avut un alt sfarsit.
Intamplarea aceasta ne da numai un exemplu despre cat de important este sa invatam a spune adevarul de mici copii, apoi ca tineri.
Cel mai important lucru pentru voi este sa luati in serios cele cinci decizii de la inceput si astfel veti creste copii mari si tineri care spun adevarul si in cuvantul carora toti pot avea incredere.
Aceasta povestire ilustreaza faptul ca o minciuna mica poate creste asa de mare ca n-o mai poti ascunde.
Intr-o seara ploioasa, un domn imbracat destul de bine isi conducea masina spre casa venind de la serviciu. Se gandea la slujba lui in care devenise destul de priceput si bine respectat in oraselul de munte unde locuia. El era acum presedintele unei fabrici de hartie, bucurandu-se de munca lui si familia sa pe care o iubea foarte mult.
In timp ce se gandea la toate acestea, se uita pe drumul de munte si apropiindu-se de-o curba vazu ca ceva se misca pe drum in fata lui. Apropiindu-se mai tare de umbra aceea miscatoare, isi dadu seama ca era un baietel pe o bicicleta. Apasa pe frana ca sa mai reduca din viteza dar era prea tarziu. Din cauza drumului udat de ploaie, masina aluneca si se izbi in baiatul cu bicicleta. In cele din urma opri masina, iesi sa vada ce facuse si cand vazu baiatul jos ghemuit si lesinat, in loc sa-l duca repede la spital, se urca repede in masina, dadu putin inapoi si porni cu viteza, lasand baiatul inconstient acolo jos.
Cateva minute mai tarziu, un tir trecu si el pe-acolo. Soferul tirului vazu si el ceva acolo pe drum, dar nu putea spune exact ce putea fi. In clipa in care si-a dat seama ce era acolo, a pus si el piciorul pe frana, dar din nou era prea tarziu si-l lovi si el pe baietel.
Soferul tirului a sarit din cabina, a ridicat cu grija copilul si a fugit cu el repede la spital. Oricum era prea tarziu si doctorii n-au mai putut face nimic copilului.
In ziua urmatoare, vestea accidentului s-a impanzit in tot oraselul. Oamenii din oras erau toti furiosi pe cel care a lovit prima data cu masina pe baietel si l-a lasat acolo fara sa-i dea vreun ajutor.
In aceeasi zi, in timp ce presedintele fabricii de hartie se pregatea sa mearga la lucru, fiul sau veni alergand in camera si zise:
"Taticule, am fost afara si-am vazut masina ta lovita si becul din fata spart. Ce s-a intamplat?"
Tatal raspunse:
"Las ca am eu grija de asta, da-i drumul la treaba ta."
La serviciu, omul acesta coplesit de vinovatie nu mai putu face nimic gandindu-se cum de-a putut sa lase acolo baietelul acela. Nu mai putea sa traiasca cu sentimentul acesta de vinovatie; s-a urcat in masina sa si s-a dus direct la politie sa le spuna ce-a facut. Imediat, domnul presedinte a fost dus la inchisoare si aruncat acolo intr-o celula.
Toti oamenii din oras, familia sa si prietenii sai au fost socati sa auda ca el a putut sa faca un astfel de accident si sa lase baietelul acela acolo.
Cateva zile mai tarziu, un reporter de la ziar veni la el in inchisoare ca sa-i ia un interviu si l-a intrebat:
"Dumneavoastra pareti a fi un om care are totul - o casa frumoasa, o slujba plina de succes si o familie care va iubeste. Cum de-ati putut lovi un baietel si sa fugiti de la locul accidentului, lasandu-l acolo in drum ?"
Reporterul l-a ascultat pe omul acesta spunandu-i mai multe intamplari din viata sa, afland astfel raspunsul la intrebare.
Cand omul acesta era mic, el era foarte mandru de ceasul de buzunar al tatalui sau si dorea sa-l ia la scoala intr-o zi, ca sa-l arate colegilor sai. El stia ca tatal sau i-a zis o data:
"Nu!", dar el era disperat "sa se mandreasca cu ceasul tatalui" la scoala.
Astfel, se gandi sa-l ia intr-o zi dupa ce tatal sau va pleca la lucru dimineata, si-l va aduce inapoi inainte ca tatal sau sa vina de la serviciu. Si asa, el nu va afla niciodata.
A doua zi dimineata, s-a strecurat in camera parintilor lui, a luat ceasul din sertarul tatalui sau, l-a invelit intr-un servetel de hartie, l-a pus in buzunar si-a plecat la scoala.
Era tare bucuros cand in pauza, a putut iesi afara la joaca. Si-a adunat prietenii in jurul sau si le-a aratat ceasul. Unul din ei, i-a cerut sa-i dea un pic ceasul sa-l tina in mana. Cand sa-l dea celuilalt baiat, ceasul ii cazu din mana si se prefacu in tandari. Baiatul, ingrozit, ridica bucatelele de jos, le puse in servetel si dupa terminarea scolii se duse in graba acasa si puse ceasul spart inapoi in sertarul tatalui sau. Cand tatal veni acasa in seara aceea si vazu ceasul spart, il intreba pe baiatul sau ce s-a intamplat. Baiatul minti si refuza sa recunoasca faptul ca el a spart ceasul.
Minciuna aceea l-a facut sa mai zica una si inca una si tot asa, tiparul vietii sale era bazat pe minciuna. Crescand, baiatul acesta n-a vrut niciodata sa spuna adevarul despre lucrurile rele pe care le-a facut. El a continuat sa minta iar minciuna i-a devenit un obicei.
Cand presedintele fabricii de hartie s-a prezentat la tribunal in fata judecatorului, el a primit 20 de ani de puscarie.
Daca l-ar fi luat pe baiat imediat la spital de la locul accidentului, i-ar fi salvat viata iar rusinea si regretul pe care acum trebuia sa le sufere in inchisoare nu le-ar mai fi cunoscut. In loc sa faca ce era drept si sa spuna adevarul, el a incercat sa acopere adevarul cu o minciuna. Daca ar fi invatat sa spuna adevarul inainte de a se maturiza, viata lui ar fi avut un alt sfarsit.
Intamplarea aceasta ne da numai un exemplu despre cat de important este sa invatam a spune adevarul de mici copii, apoi ca tineri.
Cel mai important lucru pentru voi este sa luati in serios cele cinci decizii de la inceput si astfel veti creste copii mari si tineri care spun adevarul si in cuvantul carora toti pot avea incredere.
FII MULTUMIT!
Povestea noastra se refera din nou la aceasta trasatura de caracter care se numeste virtute. Ce inseamna sa fii un om virtuos sau un om de-o inalta virtute.
Andrei era un baiat sarac, dintr-o familie saraca de fermieri. Si desi lucra din greu ca sa-si ajute tatal la treburi, el totdeauna fluiera sau canta.
Hainele lui erau vechi si tare peticite. Nici jucarii n-avea cu care sa se joace, asa cum aveau alti copii. Insa, lui Andrei nu-i pasa de saracia lui pentru ca avea parinti care-l iubeau foarte mult.
Intr-o zi, pe cand Andrei lucra pe camp, vazu deodata un nor mare de praf. O pereche de cai o luase la goana cu tot cu sareta si nu se mai putea opri. Vazand-o ca se apropie, Andrei isi dadu imediat seama ca trebuie sa faca ceva ca sa opreasca caii inainte de a se izbi in bara unui pod din apropiere lovindu-se, si distrugand caruta facand-o bucatele.
Baietelul sari peste gard si se propti cu picioarele prinzand primul cal care se apropie, de hamuri. Se agata de hamuri cu toata puterea lui si nu-i mai dadu drumul. Era un mare curaj ceea ce facu-se el. Daca n-ar fi reusit sa se prinda de hamuri, ar fi fost aruncat sub copitele cailor si zdrobit pana la moarte. Sub greutatea lui, care se balansa de hamuri, caii s-au oprit.
Nu mult dupa aceea, sosi si proprietarul cailor. Cand vazu ce facuse Andrei, i-a zis:
- " Esti un baiat foarte curajos. Cum as putea sa-ti rasplatesc fapta ta ?
Andrei zambi frumos si-i raspunse:
- " Domnule, eu n-am oprit caii ca dumneata sa ma platesti! M-am gandit la bara aceea de la pod pe care ar fi rupt-o caii si s-ar fi lovit, iar caruta ar fi fost stricata."
Observand hainele lui Andrei foarte vechi , domnul cu caii zise:
- " Vrei sa-mi spui ca nu-mi dai voie sa-ti dau niste bani ca sa-ti cumperi niste haine mai bune ? "
- " Domnule, eu am o pereche de pantofi mai buni acasa si un costum de haine mai bun - pentru Duminica. Aceste haine sunt bune inca pentru lucru.."
- " Dar vei avea nevoie atunci de ceva carti pentru la scoala, la toamna!
i-a zis din nou domnul acela.
- " Nu, nu cred, multumesc ! Cineva mi-a dat niste carti mai vechi iar Mama mi-a lipit foile care cadeau si cred ca le voi putea folosi pe-acelea " - zise Andrei.
- " Atunci, nu ti-ar placea sa ai o paleta de tenis si cateva mingi ?"
- " Nu cred ca mi-ar trebui de vreme ce mi-am facut o minge din ceva lana pe care mi-a dat-o Mama pentru ca era prea incalcita si veche. Iar paleta mi-am facut-o tot eu dintr-o bucata de placaj."
Domnul acesta, isi puse mana pe umarul lui Andrei si zise:
- " Baiatul meu, acum inteleg de ce mi-ai zambit asa de frumos cand am venit; tu ai invatat un secret pe care multi nu-l stiu inca - secretul de a fi multumit cu ce ai. Imi dai voie sa-ti spun " Baiatul Multumit ? "
Si cu aceste cuvinte domnul acela pleca cu sareta si caii in drumul sau.
Cateva zile mai tarziu, o cutie mare veni la posta in sat cu numele si adresa lui Andrei pe ea. Domnul de la posta trimise vorba prin cineva la ferma si tatal lui Andrei veni sa ridice cutia.
Cand Andrei desfacu cutia, gasi o felicitate pe care scria cu litere mari:
" Baiatului Multumit de la un Prieten Dator, cu multumire !
Andrei stia ca aceasta cutie venea de la domnul acela a carui cai ii oprise. In cutie era un costum nou de haine, o salopeta, sosete, o caciula calduroasa si manusi, plus o paleta cu mingi de tenis. Cand lua haina sa vada cum ii vine, gasi in buzunar si o hartie de cinci dolari.
Ce bucuros era Andrei ! Si mergand din nou la camp pentru a-si continua treaba, canta si fluiera mai plin de bucurie ca niciodata.
Si totusi, asta n-a fost totul. De Craciun, o bicicleta frumoasa ii fusese trimisa de noul sau prieten.
Cred ca o sa ma credeti cand va spun ca acest baiat era cel mai fericit baiat din tara lui.
Iata copii, ce inseamna virtute : sa stii sa faci un bine fara sa te astepti la vreo rasplata.
Povestea noastra se refera din nou la aceasta trasatura de caracter care se numeste virtute. Ce inseamna sa fii un om virtuos sau un om de-o inalta virtute.
Andrei era un baiat sarac, dintr-o familie saraca de fermieri. Si desi lucra din greu ca sa-si ajute tatal la treburi, el totdeauna fluiera sau canta.
Hainele lui erau vechi si tare peticite. Nici jucarii n-avea cu care sa se joace, asa cum aveau alti copii. Insa, lui Andrei nu-i pasa de saracia lui pentru ca avea parinti care-l iubeau foarte mult.
Intr-o zi, pe cand Andrei lucra pe camp, vazu deodata un nor mare de praf. O pereche de cai o luase la goana cu tot cu sareta si nu se mai putea opri. Vazand-o ca se apropie, Andrei isi dadu imediat seama ca trebuie sa faca ceva ca sa opreasca caii inainte de a se izbi in bara unui pod din apropiere lovindu-se, si distrugand caruta facand-o bucatele.
Baietelul sari peste gard si se propti cu picioarele prinzand primul cal care se apropie, de hamuri. Se agata de hamuri cu toata puterea lui si nu-i mai dadu drumul. Era un mare curaj ceea ce facu-se el. Daca n-ar fi reusit sa se prinda de hamuri, ar fi fost aruncat sub copitele cailor si zdrobit pana la moarte. Sub greutatea lui, care se balansa de hamuri, caii s-au oprit.
Nu mult dupa aceea, sosi si proprietarul cailor. Cand vazu ce facuse Andrei, i-a zis:
- " Esti un baiat foarte curajos. Cum as putea sa-ti rasplatesc fapta ta ?
Andrei zambi frumos si-i raspunse:
- " Domnule, eu n-am oprit caii ca dumneata sa ma platesti! M-am gandit la bara aceea de la pod pe care ar fi rupt-o caii si s-ar fi lovit, iar caruta ar fi fost stricata."
Observand hainele lui Andrei foarte vechi , domnul cu caii zise:
- " Vrei sa-mi spui ca nu-mi dai voie sa-ti dau niste bani ca sa-ti cumperi niste haine mai bune ? "
- " Domnule, eu am o pereche de pantofi mai buni acasa si un costum de haine mai bun - pentru Duminica. Aceste haine sunt bune inca pentru lucru.."
- " Dar vei avea nevoie atunci de ceva carti pentru la scoala, la toamna!
i-a zis din nou domnul acela.
- " Nu, nu cred, multumesc ! Cineva mi-a dat niste carti mai vechi iar Mama mi-a lipit foile care cadeau si cred ca le voi putea folosi pe-acelea " - zise Andrei.
- " Atunci, nu ti-ar placea sa ai o paleta de tenis si cateva mingi ?"
- " Nu cred ca mi-ar trebui de vreme ce mi-am facut o minge din ceva lana pe care mi-a dat-o Mama pentru ca era prea incalcita si veche. Iar paleta mi-am facut-o tot eu dintr-o bucata de placaj."
Domnul acesta, isi puse mana pe umarul lui Andrei si zise:
- " Baiatul meu, acum inteleg de ce mi-ai zambit asa de frumos cand am venit; tu ai invatat un secret pe care multi nu-l stiu inca - secretul de a fi multumit cu ce ai. Imi dai voie sa-ti spun " Baiatul Multumit ? "
Si cu aceste cuvinte domnul acela pleca cu sareta si caii in drumul sau.
Cateva zile mai tarziu, o cutie mare veni la posta in sat cu numele si adresa lui Andrei pe ea. Domnul de la posta trimise vorba prin cineva la ferma si tatal lui Andrei veni sa ridice cutia.
Cand Andrei desfacu cutia, gasi o felicitate pe care scria cu litere mari:
" Baiatului Multumit de la un Prieten Dator, cu multumire !
Andrei stia ca aceasta cutie venea de la domnul acela a carui cai ii oprise. In cutie era un costum nou de haine, o salopeta, sosete, o caciula calduroasa si manusi, plus o paleta cu mingi de tenis. Cand lua haina sa vada cum ii vine, gasi in buzunar si o hartie de cinci dolari.
Ce bucuros era Andrei ! Si mergand din nou la camp pentru a-si continua treaba, canta si fluiera mai plin de bucurie ca niciodata.
Si totusi, asta n-a fost totul. De Craciun, o bicicleta frumoasa ii fusese trimisa de noul sau prieten.
Cred ca o sa ma credeti cand va spun ca acest baiat era cel mai fericit baiat din tara lui.
Iata copii, ce inseamna virtute : sa stii sa faci un bine fara sa te astepti la vreo rasplata.
Un om a povestit, cum fiica sa cea mica i-a cerut sa-i citeasca inainte de culcare dintr-o carte de povesti.
Intr-o zi, tatalui i-a venit ideea, sa-i inregistreze povestile pe o banda de magnetofon. Fetita a invatat repede sa manuiasca magnetofonul si totul a mers bine timp de cateva zile,
pana cand, intr-o seara, ea i-a dat din nou cartea de povesti tatalui ei.
- Haide scumpo, stii foarte bine cum sa pornesti magnetofonul, i-a spus tatal.
- Da, a raspuns micuta, dar nu pot sta in bratele sale.
Intr-o zi, tatalui i-a venit ideea, sa-i inregistreze povestile pe o banda de magnetofon. Fetita a invatat repede sa manuiasca magnetofonul si totul a mers bine timp de cateva zile,
pana cand, intr-o seara, ea i-a dat din nou cartea de povesti tatalui ei.
- Haide scumpo, stii foarte bine cum sa pornesti magnetofonul, i-a spus tatal.
- Da, a raspuns micuta, dar nu pot sta in bratele sale.
Aceasta este o versiune "lo-fi" a continutului principal. Pentru a vizualiza versiunea completa, cu mai multe informatii, formate si imagini, va rugam sa dati clic aici.