Motanul incaltat, poveste de Charles Perrault

Motanul incaltat

Povestea Motanul incaltat Un morar avea trei fii. Dupa moartea sa, lasase o mostenire destul de modesta: o moara un asin si un motan. Imparteala se facu de indata. Celui mai mare i se cuvenea moara, celui de-al doilea, asinul, iar celui mai tanar nu-i ramase decat motanul. Mezinul era oarecum nemultumit cu atat de putin.

- Fratii mei isi vor putea castiga cinstit bucatica de paine. Dar eu? Motanul il auzi si-i sopti cu multa seriozitate si intelepciune: - Nu te necaji, stapane. Da-mi un sac si porunceste sa mi se faca o pereche de cizme, sa pot porni printre ierburile inalte si vei vedea ca n-ai fost nedreptatit cu partea de mostenire, asa precum ti se pare.

Cand isi vazu dorinta indeplinita, motanul isi trase cu multa barbatie cizmele si, luandu-si sacul in spinare, se duse de-a dreptul intr-o crescatorie de iepuri. Isi puse in sac tarate si laptuci si se intinse ca si cum ar fi mort, asteptand ca vreun iepure tanar sa intre de buna voie in sac, ca se infrupte din ce era acolo.Dupa cateva clipe, un iepuras se furisa in sac.

Motanul il lua, apoi mandru de prada sa, se duse de-a dreptul la rege si ceru sa-i vorbeasca. Fu condus chiar in apartamentul Majestatii Sale, in fata caruia facu o plecaciune adanca si ii vorbi:

- Iata, Sire, un iepure pe care marchizul de Carabas (caci asa il numise pe stapanul sau) m-a insarcinat sa vi-l aduc in dar din partea sa.

- Spune-i stapanului tau ca ii multumesc si ca mi-a facut o mare placere. Altadata, motanul se ascunse in grau, tinand desaga pregatita.

Cand doua potarnichi nimerira in sac, le prinse inauntru, tragand baierele desagii. Apoi se duse din nou la rege si le darui, cum facuse si cu iepurele.

Acesta primi cu placere cele doua potarnichi si ii multumi motanului. Si mereu tot asa, timp de vreo doua-trei luni, motanul ii ducea regelui cate un vanat din partea stapanului sau.

Intr-o buna zi, afla ca regele avea sa iasa la plimbare pe malul raului, impreuna cu fiica sa, cea mai frumoasa fiinta din cate s-au vazut vreodata si-i spuse stapanului sau:

- Daca vei lua in seama sfatul meu, ti-ai gasit norocul. Nu ai decat sa te scalzi in rau, la locul pe care ti-l voi arata si dupa aceea lasa pe mine!

Marchizul de Carabas facuse tocmai cum il invatase motanul, fara a-i cunoaste planurile. In timp ce se scalda, trecu pe acolo regele in caleasca si motanul se porni sa strige cat il tinea gura: - Ajutor! Ajutor! Marchizul de Carabas se ineaca!

La strigatele acestea, regele scose capul pe fereastra calestii si, recunoscandu-l pe motanul care ii daduse de atatea ori vanat in dar, porunci garzii sa alerge degraba in ajutorul marchizului de Carabas. In timp ce-l scoteau pe bietul marchiz din rau, motanul se apropie de caleasca si spuse regelui:

- Banditii au furat vesmintele marchizului! Vestminte pe care insusi siretul motan le ascunse sub un bolovan. Regele porunci servitorilor sai, sa aduca in graba cele mai frumoase vesminte pentru marchizul de Carabas si ii arata acestuia toata prietenia sa. Iar cum vesmintele cele frumoase, care tocmai ii fusesera daruite, ii veneau de minune marchizului, printesa il gasi pe placul ei si il indragi.

Regele dori sa faca plimbarea impreuna cu marchizul de Carabas, care se urca in caleasca regala si continuara drumul. Motanul, care intelese ca planurile sale aveau sorti de izbanda, merse inainte, amenintand taranii intalniti pe camp:

- Oameni buni, daca nu veti spune ca pasunea pe care o cositi este a marchizului de Carabas, va fi vai si amar de voi. Regele intreba pe tarani a cui era pasunea cosita.

- A marchizului de Carabas, au raspuns cu totii, caci amenintarile motanului le bagase frica in oase. - Vad ca aveti o avere frumoasa! spuse regele marchizului de Carabas.

- Da, sire, este o faneata care aduce, an de an, roade imbelsugate, raspunse marchizul. Regele, care trecu imediat dupa aceea, vru sa stie ale cui sunt granele pe care le vede inaintea ochilor.

- Ale marchizului de Carabas, raspunsera seceratorii. Si regele se bucura din nou. Motanul, care mergea inaintea calestii, le repeta aceleasi lucru tuturor celor intalniti in cale, iar regele se minuna de averile nenumarate ale marchizului de Carabas.

Ajunse, in cele din urma, in fata unui castel frumos, ce apartinea unui capcaun care era stapanul tuturor pamanturilor pe unde trecuse regele pana atunci. Motanul, care avusese grija sa afle cate ceva despre ce era in stare capcaunul, ceru sa-i vorbeasca.

El ii spuse:

- Nu voiam sa trec prin apropierea castelului fara sa am cinstea sa va fac o plecaciune. Capcaunul il primi atat de frumos pe cat poate un capcaun. - Mi s-a spus ca aveti darul de va preface in fel si chip de animale. Intr-un leu, de pilda sau intr-un elefant, vorbi motanul. - Este foarte adevarat, raspunse brusc capcaunul si, pentru a te convinge, ma voi preface pe loc intr-un leu.

Motanul fu atat de inspaimantat la vederea leului, ca tremura tot. Dupa putin timp, il vazu pe capcaun reluandu-si intruchiparea dinainte si ii destainui spaima prin care trecuse.

- Mi s-a mai povestit, spuse motanul, ca puteti lua si infatisarea celor mai mici animale, de exemplu va puteti preschimba in sobolan sau chiar in soarece, ceea ce nu-mi prea vine a crede.

- Si de ce nu-ti vine a crede? intreba capcaunul. Vei vedea.

Si capcaunul se prefacu pe data intr-un soricel, care alerga pe podea.

Motanul atat astepta, se azvarli asupra lui si-l inghiti. Intre timp, regele, zarind frumosul castel al capcaunului, dadu sa intre. Motanul care auzise zgomotul calestii, ii sari inainte. - Majestate, fiti binevenit in castelul marchizului de Carabas, spuse el regelui.

- Asadar, domnule marchiz si acest castel va apartine?! exclama regele. Marchizul oferi bratul tinerei printese si porni in urma regelui, care urca cel dintai. Intrara intr-o sala mare, unde gasira masa imbelsugata pentru ospatul pe care il pregatise oaspetilor sai. Regele, incantat de calitatile marchizului, ii spuse acestuia:

- As dori sa-mi fiti ginere, domnule marchiz.

Marchizul accepta onoarea acordata de rege si, in aceeasi zi, se casatori cu printesa.

Iar motanul, ajunse mare dregator, nu mai prindea soareci decat pentru propria lui placere.

Sfarsit