No SSO cookie

Recomanda prietenilor Utilecopii.ro

Consideri ca LEBEDELE, de Hans Christian Andersen poate fi de folos si prietenilor sau cunostintelor tale?

Da un share si spune-le si lor despre acesta!

LEBEDELE, de Hans Christian Andersen

In Povesti video si audio , adaugat in
(0/ 0)
Printeaza Articol

LEBEDELE, de Hans Christian Andersen Cata iubire a putut avea Elsa pentru fratii ei, printii transformati in lebede! Ce dovada mai mare exista decat acest sacrificiu al frumoasei printese, pentru…

LEBEDELE, de Hans Christian Andersen Cata iubire a putut avea Elsa pentru fratii ei, printii transformati in lebede! Ce dovada mai mare exista decat acest sacrificiu al frumoasei printese, pentru care nimic nu a fost prea greu, de dragul lebedelor! Povestea Lebedele, lasa urme adanci in sufletul nostru, dragi copii, ne inspira din bunatatea, curajul si forta printesei si ne face mai puternici in fata durerii, mai dispusi la sacrificiu si nu in ultimul rand, mai buni!
LEBEDELE, de Hans Christian AndersenPovesti video si audio, LEBEDELE, de Hans Christian Andersen

Vezi mai multe video din Animatie Povestea LEBEDELE, de Hans Christian Andersen Departe, tare departe de aici, pe meleagurile spre care isi iau zborul randunelele toamna, domnea un rege care avea unsprezece baiei si o fata, pe nume Elsa. Cei unsprezece frai, prinisorii, purtau o cruce pe piept si o spada la sold. Cand se duceau la scoala, scriau cu beigase de diamant pe tablie de aur; invaau pe dinafara tot atat de bine pe cat stiau sa citeasca. Traiau, intr-adevar, ca niste prini. Surioara lor, Elsa, asezata langa ei pe un scaunel cioplit dintr-un cristal de stanca, rasfoia o carte cu poze care valora, ea singura, cat jumatate din imparaie. Erau, asadar, cat se poate de fericii, dar fericirea lor nu avea sa mai ina mult. Tatal lor, regele, care stapanea peste toata acea ara, ramasese vaduv. Asa ca se casatori pentru a doua oara, dar avu nenorocul sa ia o regina haina la suflet, care nu putea suferi copiii. Prinisorii si surioara lor s-au putut convinge de asta inca din prima zi. Intr-adevar, la castel s-a incins o mare petrecere la care au fost poftii si ei. Dar, in locul prajiturilor si merelor coapte pe care le primeau de obicei, noua regina si proaspata lor mama vitrega le dadu doar nisip, spunand ca si acela era destul de bun pentru ei. Saptamana urmatoare, o trimise pe fetia la tara, la o familie de tarani, si nu-i trebui mult pentru a-i suci regelui minile in asa hal incat acesta uita cu totul de sarmanii lui prinisori. - Luati-va zborul si duceti-va sa cutreierai lumea, le spuse regina cea haina la suflet, care era pe deasupra si vrajitoare. Zburai de aici ca pasarile cele mari. Dar nu le-a putut face atata rau pe cat ar fi dorit, caci ei s-au prefacut in niste frumoase lebede care isi luara zborul, scotand strigate ciudate, pe deasupra palatului si padurii. Era dis-de-dimineata tare, cand au trecut pe la casuta in care statea sora lor, Elsa. La vremea asta, ea dormea. S-au invartit pe deasupra casei, si-au intins gaturile lungi si au batut din aripi, dar nimeni nu i-a vazut nici auzit. Asa ca au plecat mai departe, s-au inaltat deasupra norilor si s-au tot dus pana au ajuns la o padure, care se intindea chiar pana la marginea marii. Micua Elsa ramase in coliba cu acoperis de paie de la ara. Se juca cu frunze verzi in lipsa de ceva mai bun, caci nu mai avea nici cari cu poze, nici alte jocuri. Strapungea una dintre ele cu acul si privea spre soare prin gaura. I se parea ca zareste ochii stralucitori ai fraiorilor ei si, de fiecare data cand razele fierbini ale soarelui ii mangaiau obrajorii, se gandea la sarutarile lor. Zilele treceau una dupa alta, fara sa se intample nimic. Cand vantul ciufulea florile din gradina din faa casei, Elsa le soptea trandafirilor: - Poate fi ceva mai frumos decat voi? Iar trandafirii isi scuturau capsoarele lor dragalase si spuneau: - Da, este prea frumoasa Elsa! Duminica, atunci cand batrana taranca se aseza in pragul usii sa-si citeasca rugaciunile, vantul venea sa intoarca paginile si-i punea carii o intrebare: - Este, oare, cineva mai credincios decat tine? Iar cartea ii raspundea: - Da, este preafrumoasa Elsa. Si trandafirii incuviinau cu toii. Cand a implinit cincisprezece ani, Elsa a fost chemata inapoi, la palat. Dar cand vazu cat de frumoasa se facuse, reginei i se umplu inima de ura si de furie. Ar fi prefacut-o bucuroasa in lebada si pe ea, dar nu indraznea, pentru ca regele vroia sa-si vada fata. A doua zi, dimineaa devreme, regina se duse in baie, care era toata din marmura, cu perne moi si covoare care ii luau ochii. Lua trei broaste raioase, le mangaie si ii spuse celei dintai dintre ele: - Urca-te pe capul ei cand va veni la baie, ca sa se faca la fel de proasta ca tine. - Cocoata-i-te pe frunte, ii spuse celei de a doua, ca sa se faca la fel de urata ca tine, iar tatal ei sa nu o mai cunoasca. - Asaza-te pe inima ei, ii sopti celei de a treia, si o sa aiba ganduri urate, in asa fel incat ceilali sa aiba de suferit de pe urma ei. Dadu apoi drumul celor trei broaste raioase in apa limpede, care capata numaidecat o culoare verzuie; o chema pe Elsa, o dezbraca si ii porunci sa faca baie. Elsa se intinse in apa, una din broastele raioase ii inta in par, alta i se urca pe frunte, iar a treia i se aseza pe piept. Elsa nu paru sa le ia in seama si, cand iesi din baie, trei maci rosii ramasera plutind pe apa. Daca nu ar fi fost veninoase si nu ar fi fost sarutate si mangaiate vrajitoare, broastele ar fi fostt  preschimbate in trandafiri. Se prefacura, totusi, in flori, pentru ca statusera pe capsorul si pe inimioara Elsei. Caci micua era atat de cucernica si de nevinovata, incat nici o vraja nu o putea atinge. Cand vazu regina cea haina la suflet ce se intamplase, o freca pe Elsa cu coji de nuci verzi ca s-o innegreasca; ii manji obrajorii dragalasi cu o unsoare scarboasa si ii incalci parul cel lung si frumos. Acum ii era cu neputinta? sa o mai recunosti pe frumoasa Elsa. Cand regele dadu cu ochii de ea si vazu cum arata, se inspaimanta si striga ca aceasta sperietoare nu putea fi cu niciun chip fata lui. Si nimeni nu mai vroia sa o recunoasca, in afara cainelui de paza si a randunelelor, dar acestea erau doar niste biete vietai care nu aveau dreptul sa isi spuna parerea. Sarmana Elsa izbucni in lacrimi si se gandi la cei unsprezece fraiori ai ei care disparusera ca prin farmec. Se furisa din palat si rataci toata ziua pe camp, pana cand ajunse in preajma padurii celei mari. Era atat de suparata, ca nici nu vedea pe unde merge. Totusi, oricat de mahnita ar fi fost, se gandea mereu ca a plecat ca sa-si caute fraiorii si ca acestia, pesemne, colindau ca si ea, lumea in lung si in lat. De-abia apucase sa faca caÂaiva pasi in padure, ca se si lasa noaptea. Se ratacise si nu mai gasea drumul, asa ca se intinse pe muschiul moale, isi spuse rugaciunea de seara si isi puse capul pe radacina unui copac in loc de perna. Totul era linistit. Noaptea era calda; in jurul ei, sute de licurici straluceau in frunzis ca niste mici flacarui verzi, iar cand se scutura vreo creanga parca ploua cu stele. Toata noaptea ii visa pe fraii ei. Se jucau ca atunci cand erau copii, scriau cu beigase de diamant pe tablie de aur si se uitau pe vestita carte cu poze care preuia cat jumatate de imparaie. Dar, pe tabliele lor, nu faceau doar zerouri si bastonase, ci scriau si despre ispravile lor, despre tot ceea ce vazusera si despre tot ceea ce li se intamplase cand fusesera desparii. In cartea cu poze totul prindea viata?. Pasarelele ciripeau, oamenii ieseau din carte si stateau de vorba cu Elsa si cu fraii ei. Cand intorceai pagina, alergau repede inapoi la locul lor, in asa fel incat nimic sa nu se schimbe in pozele din carte. Cand Elsa se trezi, soarele era deja sus pe cer. Nu putea sa-1 vada, caci copacii inali isi intindeau deasupra ei crengile dese, dar razele lui se jucau printre frunze, parand niste flori de aur. Aerul era inmiresmat. Pasarelele ciripeau si veneau sa se aseze chiar pe umerii prinesei. Auzea susurul apei curgand din mai multe izvoare ce se varsau toate intr-un iaz inconjurat de verdeata?. Tufisurile dese erau strabatute de o poteca pe care cerbii veneau sa se adape in iaz, asa ca Elsa se putu strecura prin acelt  loc de trecere, pana la malul apei. Privi. Apa era atat de limpede incat, daca vantul n-ar fi clatinat frunzele copacilor, ai fi putut crede ca acestea sunt pictate in adancul iazului, asa de deslusit se oglindea fiecare dintre ele. De indata ce se vazu in oglinda apei, Elsa se infricosa, intr-atat era de neagra si de urata. Lua un pic de apa in palmele ei micue si isi freca ochii si fruntea, iar pielea ei se facu din nou alba ca mai inainte. Isi lepada straiele si intra in iaz. Niciodata o fata de rege n-a fost mai frumoasa. Dupa ce se imbraca, bau din pumni apa de la unul dintre izvoare, apoi se afunda in padure, fara sa stie incotro merge. Se gandea la fraii ei si la bunul Dumnezeu, care, negresit, nu avea sa o paraseasca. Cel care face sa creacasca merii salbatici, pentru cei infometai. Si chiar a dat peste unul dintre acesti pomi, plin cu poame. Se opri sa manance, manca pe saturate, sprijini crengile incarcate de fructe, cu proptele si isi vazu mai departe de drum. Linistea era atat de adanca, incat isi putea auzi pasii si fosnetul frunzelor uscate sub talpile ei. Nicio pasare nu era nicaieri, nicio raza de lumina nu reusea sa strabata prin frunzisul des. Trunchiurile copacilor inalti, pareau atat de apropiate, cand le priveai de la o oarecare departare, ca ai fi zis ca sunt zabrelele de la fereastra unei temnie. Niciodata in viaa ei, nu mai pomenise Elsa o astfel de singuratate. Cand se facu noapte, se simi cuprinsa de o neliniste adanca. In muschiul de pe jos nu se mai zarea niciun licurici. Se cuibari langa un trunchi de copac si adormi. In vis, i se paru ca vede cum se indeparteaza crengile copacilor si cum, printre ele, rasare chipul bunului Dumnezeu, care o priveste cu multa inelegere, in timp ce ingerasi dragalasi se invartesc in zbor, in jurul capului sau. Cand se trezi in zori, Elsa nu mai stia daca visase sau totul fusese aievea. Dupa ce merse o vreme, intalni o femeie batrana, cu un cos cu porumbe. Ii intinse Elsei un pumn de porumbe, iar fata ii mulumi si o intreba daca nu vazuse cumva, trecand prin padure, unsprezece prini. - Nu, ii raspunse batranica, dar chiar ieri am vazut unsprezece lebede, fiecare purtand o coroana de aur pe cap, care pluteau duse de curent, pe rauleul din apropiere. O duse pe Elsa pana in preajma malului rapos, la picioarele caruia curgea acel raule. Copacii de pe cele doua maluri isi impreunasera crengile, iar frunzele alcatuiau o bolta groasa deasupra apei. Elsa isi lua ramas bun de la batranica si o lua pe firul apei, pana in locul in care rauleul se pravalea in mare. In faa ochilor avea acum intinderea nesfarsita a apei albastre, dar nu zarea nicio panza, nici o barca. Cum sa mergi mai departe? Privea pietrisul de pe mal, rotunjit de valuri. Sticla, fier, piatra, tot ceea ce fusese aruncat pe tarm, fusese macinat de ape, ajungand la fel de placut la pipait, ca mana prinesei. - Marea, isi spuse Elsa, le rostogoleste fara ragaz, netezindu-le toate denivelarile. As vrea sa fiu la fel de neobosita. Ineleg ceea ce vrei sa ma invaai, valuri stravezii. Printre alge, zari unsprezece pene de lebada. Le aduna si facu din ele un manunchi. Erau presarate cu picaturi stralucitoare. Sunt oare, picaturi din apa marii sau lacrimi? Era singura pe mal, dar nu-i pasa, atat era de prinsa de jocul nesfarsit al valurilor. Daca un nor urias si intunecat aparea deodata, marea parea sa spuna: - Si eu pot parea tot atat de aspra. Cand se starnea vantul, valurile spumegau. Cand statea vantul, iar norii capatau o culoare sangerie, marea semana cu un bloc de marmura roz. Era ba alba, ba verde; dar, oricat de linistita ar fi fost, mereu se auzea cum clipoceste usor la mal. Apa se inala si se lasa usurel in jos, precum pieptul unui copil care doarme. La apusul soarelui, Elsa zari la orizont unsprezece lebede mari, albe, cu coroane de aur pe cap, care se indreptau spre tarmul pe care se afla ea. Zburau una in spatele alteia, parand o panglica lunga si alba. Elsa se ascunse in spatele unui tufis. Lebedele se lasara obosite pe pamant, aproape de ea, scuturandu-si aripile lungi si albe. De indata ce soarele disparu la orizont, penele cazura dintr-o data, si Elsa vazu unsprezece prini, unul mai frumos ca altul – fraii ei. Bucuroasa, scoase un strigat puternic, caci, desi se schimbasera mult, simea, in adancul inimii, ca ei sunt. Si, atunci cand fraii o recunoscura pe surioara lor, care se facuse mare si atat de frumoasa, nu mai stiura cu toii ce sa faca de bucurie. Cu totii plangeau in acelasi timp si incepura sa i povesteasca, cum puteau de repede, despre rautaile mamei lor vitrege. - Fraii mei si cu mine, spuse cel mai mare, zburam atata timp cat soarele straluceste pe cer; capatam din nou infaisare omeneasca de cum dispare soarele. Asa ca trebuie sa avem mare grija sa fim in preajma uscatului, la apusul soarelui. Daca am mai fi inca in vazduh in clipa aceea, ne-am prabusi din inaltul cerului si ne-am zdrobi de pamant. - Nu locuim aici, ci de partea cealalta a marii, intr-un inut la fel de frumos ca si acesta. Drumul este lung, trebuie sa treci peste mare si nu intalnesti in cale, nicio insula pe care sa poi sa ii petreci noaptea. Exista, chiar in mijlocul apei, doar o stanca pe care abia putem incapea, daca ne strangem unul in altul, asa ca ne putem odihni acolo. Cand vine fluxul, valurile urca pana la noi, dar si asa ii mulumim bunului Dumnezeu, ca petrecem noaptea acolo, sub infaisare omeneasca. Fara aceasta stanca, nu ne-am mai putea revedea niciodata ara, pentru ca avem nevoie de doua zile si inca de cele mai lungi ale anului, pentru a trece marea. O data pe an ne este ingaduit sa venim aici si sa stam unsprezece zile. Atunci zburam pe deasupra codrului; ne uitam la castelul in care ne-am nascut si in care locuieste tatal nostru, si la clopotnia inalta a bisericii, langa care odihneste sarmana noastra mama. Aici, copacii si tufele ne sunt prieteni buni, iar carbunarii ingana vechile cantece care ne faceau sa dansam in copilarie. Ceva ne cheama mereu pe aceste meleaguri si iata ca tot aici te-am regasit pe tine, draga noastra surioara! Mai avem doua zile de stat; apoi trebuie sa o pornim din nou la drum, peste mare ca sa ne intoarcem pe acele frumoase meleaguri, care nu sunt ale noastre. Daca te-am lua cu noi? Dar, cum sa facem, n-avem nici barca, nici corabie! - Cum as putea oare, sa va scap? ii intreba Elsa. Si statura la taifas aproape toata noaptea, aipind de-abia intr-un tarziu, spre ziua. Pe Elsa o trezi zgomotul unor aripi care bateau deasupra capului ei. Erau cei unsprezece frai, prefacui din nou in lebede, care se invarteau in cercuri largi deasupra ei. Se inalau, se inalau mereu. Apoi, se indepartara. Dar, unul dintre ei, praslea, ramasese langa sora lui, isi puse capul in poala Elsei si ea il mangaie pe pene. aasi petrecura toata ziua impreuna. Ceilali se intoarsera spre seara si, de indata ce apuse soarele, capatara din nou infaisare omeneasca. - Maine vom pleca peste mare si nu ne vom intoarce decat peste un an. Dar nu putem sa te lasam aici. Ai avea curajul sa ne insoesti? Braele noastre sunt destul de puternice ca sa te caram, daca ar fi nevoie, prin padure, crezi ca aripile noastre nu sunt destul de zdravene ca, impreuna, sa te purtam pe deasupra marii? - Fie, luai-ma cu voi, incuviinta? Elsa. Fraii isi petrecura toata noaptea impletind o plasa cat mai trainica, din stuf si rachita. Elsa adormi in plasa aceea si, cand rasari soarele, iar fraii ei se prefacura in lebede, acestia apucara plasa in cioc si isi luara zborul, inaltandu-se pana la nori, impreuna cu sora lor, care dormea linistita mai departe. Razele de soare o izbeau in ochi; atunci, una dintre lebede incepu sa zboare deasupra capului ei, ca sa o fereasca de lumina, cu aripile ei mari. Cand se trezi, Elsa crezu ca inca viseaza, atat de minunat i se parea sa fie purtata astfel in vazduh, pe deasupra marii si a norilor. Langa ea se afla o creanga plina cu poame gustoase si o gramajoara de radacini hranitoare. Tot praslea se gandise si la asta. Ii surase drept semn de mulumire. Il recunoscuse, el era acela care zbura deasupra ei si o ferea de soare. Se aflau acum atat de sus, incat prima corabie pe care o zarira parea un pescarus ce dormita pe valuri. In spatele lor era un nor cat un munte, pe care Elsa isi vazu umbra, alaturi de cele ale frailor ei. Nu mai vazuse in viaa ei ceva atat de frumos. Dar, cum soarele urca, iar norul se indeparta, umbrele lor disparura. Zburara fara ragaz toata ziua, ca o sageata suierand prin vazduh. Inaintau insa, mai incet ca de obicei, pentru ca o carau pe sora lor. Vremea incepuse sa se strice si se apropia seara. Elsa vedea plina de neliniste, cum coboara soarele, fara ca stanca cea mica sa se zareasca inca. I se parea ca lebedele isi inteisera bataile de aripa. ” Ah! isi spuse ea, daca nu ajung la timp! La apusul soarelui se vor preface in oameni, ne vom pravali in mare si ne vom ineca.” Se ruga lui Dumnezeu, din adancul inimii, sa-i vina in ajutor. Dar stanca tot nu se vedea; norii negri erau din ce in ce mai aproape si vantul batea din ce in ce mai tare, vestind furtuna. Norii erau acum plumburii, strapunsi din cand in cand de fulgere. Soarele atinse suprafaa marii. Elsa simi cum inima aproape ca inceta sa-i mai bata. O clipa doar, si lebedele se lasara in jos atat de repede, incat crezu ca se prabusesc. Dar nu, in curand incepura sa pluteasca din nou prin aer. Soarele era pe jumatate cufundat in apa cand Elsa zari, in sfarsit, stanca, chiar sub ea. Nu parea mai mare decat o foca ce-si scoate capul deasupra apei ca sa respire. Soarele disparea cu repeziciune. Mai ramasese doar o fasie ingusta de lumina deasupra liniei orizontului cand puse piciorul pe stanca. Licarirea indepartata se stinse, ca ultimele scantei care sar dintr-o hartie facuta scrum. Cei unsprezece frai se aflau langa ea, dar aveau doar atata loc cat sa incapa cu toii, unul in altul. Valurile se rostogoleau pana la picioarele lor. Cerul scanteia de parca ar fi fost in flacari si tunetele bubuiau intruna. Dar fraii si sora se ineau de maini si cantau psalmi pentru a-si intari curajul. Cand se ivira zorii, aerul era curat si proaspat si, numaidecat, lebedele se inalara in zbor, luand-o din nou cu ele, pe Elsa. Marea era inca involburata; de acolo, de sus, li se parea ca valurile, de un verde intunecat si inspumate, seamana cu o puzderie de lebede care se leagana pe apa. Cand soarele se mai ridica puin, Elsa vazu in faa ei, inaltandu-se in vazduh, un inut muntos, acoperit de gheari stralucitori. Se zarea un palat urias, inconjurat de tot felul de colonade asezate unele peste altele. In fund, se vedeau o padure de palmieri si straturi de flori. Elsa intreba daca acest inut era capatul calatoriei lor, dar lebedele scuturara din cap. Ceea ce se vedea era un castel minunat, dar vesnic schimbator, inalat doar pentru o clipa, de zana inchipuirii. Niciun suflet de om nu putea patrunde acolo. Elsa se uita si se minuna, cand, deodata, muni, palat, vegetaie, totul disparu cat ai clipi din ochi, pentru a face loc unor catedrale semee, douazeci la numar, toate la fel, cu turnuri inalte si clopotnie nespus de frumoase. Elsa crezu ca aude acorduri de orga, dar era doar murmurul marii. Se apropiasera deja de catedrale cand acestea se preschimbara intr-o flota uriasa, care trecu iute pe langa ei, plutind cu panzele in vant, pierzandu-se in zare. Si tot asa, pe intreg parcursul calatoriei, intalnira multe alte imagini, pana se zari, in sfarsit, inutul spre care se duceau. Acolo se inalau muni inali, albastrui, cu paduri de cedri, castele si orase; cu mult inainte de apusul soarelui, Elsa fu asezata binisor pe o stanca, la intrarea intr-o pestera in care cresteau o mulime de plante agatatoare ce alcatuiau un covor minunat. - La ce o sa visezi in noaptea asta? o intreba praslea, in timp ce-i arata incaperea in care avea sa se culce. - Sunt sigura ca Dumnezeu vrea sa gasesc in somn mijlocul de a va scapa de vrajitoria mamei noastre vitrege! raspunse Elsa. Acest gand nu ii dadea pace. Se ruga lui Dumnezeu sa-i vina in ajutor. Somnul o prinse rugandu-se. I se parea ca zboara din nou spre castelul minunat, dar iluzoriu, intalnit in drum, si ca o zana venea spre ea, frumoasa si plina de stralucire, dar semanand, totusi, cu batrana care ii daruise poame, in padure si ii vorbise despre lebedele cu coroane de aur. - Ii poi scapa pe fraii tai, ii spuse zana, dar vei avea curajul si staruina de care este nevoie? Apa este mai blanda si mai usoara decat mainile tale moi si catifelate si totusi, slefuieste pietrele cele mai tari. Dar ea nu simte durerea pe care ar incerca-o degetele tale. Nu are inima si nu sufera ca tine. Vezi aceste urzici? Sunt o puzderie imprejurul pesterii in care dormi. Doar soiul acesta si acelea care cresc in cimitire, ii pot fi de folos, nu uita. Va trebui sa le culegi si mainile tale se vor umple de basici usturatoare. Apoi, striveste-le calcandu-le in picioare. Vei obine atunci un fel de canepa, din care vei putea ese unsprezece tunici cu maneci lungi. Arunca-le peste cele unsprezece lebede si vraja se va destrama. Dar ine bine minte ca, de cand te vei apuca de treaba si pana ce vei ispravi, chiar daca vor trece ani de zile, va trebui sa nu scoi o vorba. Prima pe care o vei rosti, va fi ca o lovitura ucigasa de pumnal, cu care vei strapunge inima frailor tai. De tacerea ta atarna viaa lor. Zana o lovi cu urzicile peste maini si Elsei i se paru ca i-au luat foc. Se trezi. Se luminase bine de ziua; langa ea se afla urzica pe care o vazuse in vis. Cazu in genunchi, ii mulumi lui Dumnezeu si iesi din pestera pentru a se apuca de treaba. Incepu sa smulga cu mainile goale, urzicile care ii ardeau pielea. In curand se acoperi de basici pana la coate. Dar indura cu inima usoara aceste suferine pentru ca, cu preul lor, avea sa ii scape pe fraii ei. Strivi urzicile cu talpile goale si incepu sa easa tunicile verzi. La apusul soarelui se intoarsera si fraii ei. Se inspaimantara cand isi dadura seama ca acum este muta. La inceput crezura ca era vorba tot de farmecele hainei lor mame vitrege. Dar, cand ii vazura mainile, isi dadura seama ca lucra pentru ei. Praslea incepu sa planga si, cu cat plangea el mai tare, cu atat suferina surioarei lui se ogoia, iar basicile de pe mainile ei dispareau. Isi petrecu toata noaptea trudind, pentru ca nu vroia sa se mai odihneasca pana nu avea sa ii scape pe fraii ei. Toata ziua urmatoare ramase singura, in timp ce lebedele isi luasera zborul, pierzandu-se in departare, dar niciodata nu i se paruse timpul mai scurt. Ispravi o tunica si o incepu pe a doua. Deodata, un corn de vanatoare rasuna in muni. Elsa se inspaimanta, caci sunetul se apropia. Curand auzi si latratul cainilor, asa ca se ascunse infricosata in pestera. Facu o legaturica din tunica pe care o esuse si se aseza pe ea. Un caine navali alergand spre ea, urmat de toata haita. Puin mai tarziu, toi vanatorii erau stransi gramada la intrarea in pestera. Erau vanatorii care il insoeau pe regele acelor inuturi. Regele se duse ca tras de ata, drept la Elsa. Nu mai vazuse in viata lui, o fata atat de frumoasa. - Cum ai ajuns aici, fermecatoare copila? o intreba el. Elsa clatina din cap. Nu putea vorbi, caci erau in joc soarta si viaa frailor ei. In acelasi timp, isi ascundea mainile sub sor, ca sa nu se vada cat ii sunt de rosii si de umflate. - Vino cu mine, ii spuse regele, nu poi sa ramai aici. Daca esti tot atat de buna pe cat esti de frumoasa, te voi imbraca in matasuri si catifele si ii voi aseza o coroana de aur pe cap. Vei sta in castelul meu. Si o urca pe calul sau. Elsa plangea si isi frangea mainile. Dar regele ii spuse: - Nu ii vreau raul. Intr-o zi imi vei mulumi. Dupa care se avanta peste munte, inand-o pe cal in faa lui, in vreme ce cavalerii calareau dupa el. La apusul soarelui, ajunsera in oras. Regele o conduse pe Elsa la castelul lui. In salile inalte de marmura, susurau fantani de ot  frumusee rara, pereii erau acoperii cu portrete. Dar Elsa n-avea ochi pentru toate minunaiile din jur, plangea si se jelea. Fara sa-i pese, le lasa pe doamnele de onoare sa o imbrace in vesminte regesti, sa-i impodobeasca parul cu perle si sa-i puna manusi moi si parfumate, in mainile arse. Astfel gatita, era atat de frumoasa incat toata curtea se pleca si mai adanc in faa ei. Regele vesti logodna lor, desi arhiepiscopul daduse din cap si spusese ca negresit, aceasta copila a padurii trebuie sa fie o vrajitoare, ai carei ochi au pus pe jar inima regelui, scotandu-l din mini. Dar regele nu vroi sa auda nimic. Avu loc o petrecere cu cele mai vesele dansuri ale locului. Dar niciun suras nu aparu pe buzele Elsei, nicio raza de bucurie nu lumina ochii ei tristi, in care se citea o durere fara margini. Atunci, regele deschise usa odaii pe care i-o pregatise. Pereii erau acoperii cu tapiserii de mare pre, in asa fel incat intreaga incapere semana cu pestera in care o gasise pe Elsa. Intr-un col fusese asezata legatura de urzici de care se folosea la esut, iar pe un umeras atarna tunica deja incheiata. Unul dintre vanatori se gandise ca n-ar fi rau sa aduca toate acestea la palat. - Poi visa aici ca te afli inca in vechiul tau salas, ii spuse regele. Iata lucrul cu care te indeletniceai acolo, intre bogaiile in mijlocul carora vei trai de-acum inainte, poate ca te vei mai inveseli intorcandu-te cu gandul la vremurile trecute. Cand vazu din nou, tot ceea ce ii era atat de scump la inima, Elsa surase. Faa i se lumina si sangele ii colora din nou, obrajii. Se gandi la mantuirea frailor ei si ii saruta mana regelui; acesta si-o apasa pe piept si porunci sa se traga clopotele pentru a vesti casatoria lor. Frumoasa fata fara grai, era de-acum regina acestor meleaguri. Degeaba murmura arhiepiscopul la urechea regelui, tot felul de vorbe veninoase, acestea nu ajunsera la inima lui si ceremonia avu loc. Arhiepiscopul se vazu silit sa aseze coroana pe capul Elsei. Plin de rautate, i-o indesa atat de tare pe frunte, incat o facu sa sufere. Dar suferinele trupului nu o mai atingeau, caci cele sufletesti erau mult mai vii: toate gandurile ii erau indreptate spre soarta nefericita a frailor ei. Ramase mai departe muta, caci o singura vorba de-a ei, i-ar fi costat viaa. Doar in ochi i se putea citi cat de mult inea la rege, care facea totul pentru a-i aduce mangaierea. Din zi in zi il indragea mai mult si isi dorea din toata inima sa ii poata incredina taina ei. Dar nu putea sa o faca. In fiecare noapte se retragea in odaia care arata la fel ca pestera de unde fusese luata si continua sa easa tunicile, una dupa alta. Cand ajunse la a saptea, terminase toate firele de urzica. Urzicile de care avea nevoie cresteau, stia asta foarte bine, doar in cimitire si trebuia, neaparat, sa le culeaga cu mana ei. Cum sa faca? “Ah! ce inseamna arsurile de pe mainile mele pe langa nelinistea ce imi frange inima!” isi spuse regina. aâ¬aN-am incotro! trebuie sa ma duc: Dumnezeu ma va avea in paza Lui.” Tremurand, ca si cum ar fi facut o fapta rea, intr-o noapte cu luna plina cobori in gradina si, mergand pe aleile lungi si strazile pustii, se indrepta spre cimitir. Acolo vazu, pe cel mai mare dintre morminte, sezand in cerc, niste vrajitoare batrane si infricosatoare, isi lepadara straiele de parca ar fi vrut sa se scalde si, cu degetele lor lungi si incovoiate ca niste gheare, incepura sa scurme pamantul de deasupra mormintelor proaspete. Nu avu incotro si trecu pe langa ele, dar tare urat se mai uitara la ea. Dar Elsa incepu sa spuna o rugaciune in gand si asa scapa de vrajitoare. Aduna urzici si se intoarse la castel. Un singur om o vazuse. Arhiepiscopul. Se trezise, din intamplare, cand toata lumea inca dormea, o urmase si observase aproape tot ceea ce se intamplase”. Si se bucura ca avusese dreptate cand ii spusese regelui ca este ceva necurat cu regina. Era, intr-adevar, o vrajitoare care il legase cu farmece pe rege, impreuna cu toi supusii lui. A doua zi, ii povesti regelui ceea ce vazuse peste noapte. Dar, pe cand vorbea, statuile din palat, clatinau din cap de parca ar fi vrut sa spuna: “Elsa este nevinovata!” Arhiepiscopul socoti altfel si spuse ca statuile o invinovaeau pe regina. Atunci, doua lacrimi mari se prelinsera pe obrajii regelui si acesta se intoarse la palat cu o indoiala cumplita in suflet, noaptea urmatoare se prefacu ca doarme si o vazu pe Elsa parasind pe furis, castelul. Si tot asa cateva nopi la rand. Regele se facu din zi in zi tot mai posomorat. Elsa nu putea inelege de ce. Era inca un necaz pentru ea, dar grija ei cea mai mare era pentru soarta frailor ei. Lacrimile ei se scurgeau pe catifeaua si purpura imparateasca precum niste diamante stralucitoare; si totusi, toi cei care o vedeau cat era de frumoasa o invidiau. In vremea asta, aproape ca ispravise. Nu mai avea decat o singura tunica de facut, dar ramasese din nou fara urzici. Trebuia sa mai iasa inca o data pentru a mai culege doar cateva legaturi. Gandindu-se ca trebuia sa umble pe intuneric si sa se intalneasca iar cu infricosatoarele vrajitoare, incepu sa tremure de spaima, dar voina ei era la fel de nestramutata ca si credina in Dumnezeu. Porni. Regele si arhiepiscopul o urmareau. O vazura intrand pe poarta cimitirului. Apropiindu-se, le zarira pe vrajitoare calare pe un mormant. Regele pleca infuriat, parandu-i-se ca printre ele o zarise pe aceea pe al carei piept isi culcase capul, chiar in acea seara. - Sa o judece poporul! spuse el. Si poporul o osandi pe regina sa piara pe rug. Din odaile luminoase si pline cu lucruri de pre, se vazu aruncata intr-o temnita? intunecoasa, in care, patrunzand printre gratiile de la fereastra, suiera un vant naprasnic. In loc de catifele si matase i se azvarlira pe podeaua de piatra, rece ca gheaa, legaturile de urzici, pentru a-si odihni capul pe ele. Tunicile aspre si usturatoare le folosea, intinse pe jos, in chip de pat. Dar nimic nu putea sa o bucure mai mult. Se apuca pe data de lucru, mulumind lui Dumnezeu. strengarii de pe strada cantau despre ea tot felul de cantecele deochiate. Nimeni nu ii spunea un cuvant de mangaiere. Spre seara, o aripa de lebada ii batu in fereastra. Era praslea, care cu greu reusise sa o gaseasca. Elsa se bucura nespus, desi stia ca noaptea urmatoare avea sa fie ultima pentru ea, caci aproape ca ispravise de esut tunicile, iar fraii ei, iata, nu erau departe. Arhiepiscopul veni sa o incurajeze in ultimele ei clipe, dupa cum ii poruncise regele. Elsa clatina din cap si ii facu semn sa o lase in pace. Trebuia sa easa si ultima tunica in acea noapte, altfel totul ar fi fost in zadar: suferine, lacrimi, nopi nedormite. Arhiepiscopul se indeparta aruncand cuvinte grele; dar ea se stia nevinovata. Soriceii venira cu pasi marunei sa o ajute sa descalceasca urzicile. O privighetoare se cocota? la fereastra ei si ii canta toata noaptea pentru a-i mai da un pic de curaj. Puin inainte de rasaritul soarelui, cei unsprezece frai se infaisara la castel si cerura sa fie dusi la rege. Li se raspunse ca era cu neputinta?. Era inca noapte si nimeni nu isi putea ingadui sa il trezeasca. Fraii se rugara si ameninara cu atata inflacarare, incat sosira in goana toi strajerii; insusi regele veni in cele din urma si intreba cine face atata larma. In aceeasi clipa rasari soarele; nici urma de frai, doar unsprezece lebede, cu coroane de aur pe cap, se invarteau in zbor, deasupra castelului. Norodul se inghesuia la poarta cea mare a orasului pentru a merge sa o vada pe vrajiitoare: arzand. O imbracasera intr-un camesoi de panza gros si o urcasera intr-o carua. Frumosul ei par lung atarna in lae incalcite pe langa obraji; chipul avea paloarea morii; buzele pareau sa se roage, in timp ce degetele eseau mai departe. Chiar si pe drumul spre rug lucra de zor, caci pe langa cele zece tunici care erau gata trebuia sa se grabeasca sa o ispraveasca si pe cea de a unsprezecea. - Uitai-o pe vrajitoare! Uitai-va la ea cum bodoganeste printre dini! Nici macar nu are o carte de psalmi in mana. Trebuie sa sfasiem in bucai acea infioratoare lucrare diavoleasca, pe care o cara cu ea. Se imbulzira cu toii si erau gata-gata sa ii smulga tunicile, cand cele unsprezece lebede sosira in zbor. Se asezara in jurul ei, in caruta? si incepura sa bata aerul cu aripile lor mari. Mulimea, uluita, se dadu inapoi. - Este un semn de sus, fara nici o indoiala ca este nevinovata! soptira caÂaiva. Ajunsera la rug, iar calaul o insfaca pe Elsa de o mana. Atunci, ea reusi sa arunce in mare graba tunicile peste lebede, care se prefacura pe data, in cei unsprezece tineri prini. Doar praslea ramasese cu o aripa de lebada, in locul unui bra, caci de la ultima tunica, cea la care lucrase pe drum, lipsea o maneca. - Acum pot sa vorbesc! striga Elsa. Pot sa spun ca sunt nevinovata! Tot poporul adunat acolo, vazand ceea ce se intamplase, ingenunche dinaintea ei, ca in faa unei sfinte. Dar Elsa se prabusi lesinata in braele frailor ei, intr-atat era de sfarsita de truda, de spaima si de durere. - Da, este nevinovata, spuse cel mai mare dintre fraiti. Si povesti cat putu el de scurt tot ceea ce se intamplase. In timp ce vorbea, o mireasma puternica se raspandi in aer, de parca ar fi inflorit milioane de trandafiri. Erau bucaile de lemn din care fusese facut rugul; prinsesera radacini si dadusera in floare. Pe locul unde se inalase rugul, se ivisera acum o mulime de tufe de trandafiri rosii; deasupra lor era o floare alba, stralucitoare ca o stea. Regele o culese si o aseza pe pieptul Elsei, care se trezi imediat cu inima plina de bucurie si de fericire. Si toate clopotele incepura sa bata de la sine, speriind pasarelele care se inalara in stoluri, in vazduh, iar la castel se incinse un zaiafet cum nu s-a mai vazut de atunci si pana astazi.






Posteaza un comentariu folosind contul de Utilecopii.ro
rares
rares

 ne-a fost de djutor pentru scoala.sper sa bucure si pe alti copii care o vor asculta .

2012-10-28 la 17:12

 esti fr.

2012-10-13 la 08:37
ANA
ANA

 OK POVESTI

2012-07-03 la 08:55
andreea larysa dicanu
andreea larysa dicanu

mia placut ffffforate mult............................

2012-03-30 la 08:17
andreea larysa dicanu
andreea larysa dicanu

 teibesc tara

2012-03-29 la 10:48
alina cerasela lakatos
alina cerasela lakatos

afost interesant afost frumos

2011-03-23 la 19:09
luca gabriela maria
luca gabriela maria

va multumesc din suflet ca existati,m-a ajutat f. mult in rezolvarea temei la scoala,de poveste nu mai vorbesc...foarte frumoasa...

2010-10-23 la 13:02
roxy andreea
roxy andreea

mia placut ffffffoarte mult ... am 4 ani sunteti tariii

2010-05-16 la 12:42
roxy
roxy

super frumos

2010-05-16 la 12:40
maxtrit
maxtrit

ce interesant

2010-05-08 la 22:12

btn_anunturi

Reclama
close_button

Autentificare

Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum

Adresa email
Parola
Ati uitat parola?