Laptele de vaca este un aliment controversat. Pe de o parte, sunt vocile care sustin ca sunt atatea cazuri de bebelusi hraniti numai si numai cu lapte de vaca, pe de alta parte, sunt nutritionistii, care indica dificultatea bebelusilor de a-l tolera.
Daca nu poti sau nu ti se permite sa-l hranesti la san, vei folosi numai lapte praf conceput special pentru bebelusi. Bebe mananca, de regula, din trei in trei ore: nu prea are cand sa-i fie sete. Totusi, daca presupui ca-i este sete, ii poti da – cu biberonul – un pic de apa fiarta sau un pic de ceai de musetel, in care pui un varf de lingurita de zahar.
Introducerea laptelui de vaca in alimentatia bebelusului trebuie facuta cu prudenta. Cel mai indicat moment pentru introducerea sa este varsta de trei-patru luni, momentul disparitiei colicilor. Procurarea laptelui de vaca nu trebuie facuta la intamplare. Este bine sa stii despre vacuta de la care provine ca este perfect sanatoasa, ca are vaccinurile la zi si ca a fost mulsa corespunzator. Daca observi depuneri sau un gust suspect, laptele nu poate fi consumat de bebelus.
Retete pentru bebelusi
Iata 7 retete pentru bebelusi, pe baza de lapte si branza:
1) Lapte cu orez
(varsta bebelusului: 3 luni)
Se pune laptele la fiert intr-un vas (de preferat sa fie un vas din inox cu peretii grosi). Cand incepe sa se umfle, se spumuieste. Se mai lasa la fiert inca cinci minute, inlaturand spuma obtinuta. Intr-un alt vas, se pune la fiert o cescuta de orez si 16 cescute de apa. Se lasa sa fiarba la foc mic, timp de un sfert de ora.
![]() |
Cinci linguri din zeama astfel obtinuta (fara boabe de orez) si cinci linguri de lapte se amesteca intr-un bol sau intr-un ibric.
Cand are temperatura potrivita spre a fi consumat, se inlatura crusta care s-a format si se pune in biberon sau se ofera cu lingurita. Bebelusul va aprecia aceasta mancarica daca vei pune si un varf de lingurita de zahar.
2) Lapte cu biscuiti
(3 luni)
Se fierbe laptele si se degreseaza ca in primul paragraf al retetei precedente. Se zdrobesc biscuitii simpli (pentru aceasta poti folosi chiar si clasica masina de tocat carne). O lingura de biscuiti pisati se amesteca cu noua linguri de lapte fiert. Amestecul se ofera bebelusului in biberon sau cu lingurita.
3) Branza de vaci
(4 luni)
Se degreseaza laptele. Pentru aceasta poti folosi:- o centrifuga sau procedeul natural de sedimentare: pune laptele crud intr-un borcan pe care il pui la rece (intre +5º si +10º C). Dupa aproximativ 12 ore, vei observa un „guler” mai gabui in partea superioara. Aceasta este smantana proaspata, pe care trebuie sa o indepartezi si sa o pui intr-un bol. O poti folosi ca atare, pentru a prepara frisca pentru prajituri sau o poti lasa pe masa din bucatarie, la caldura, timp de 24 de ore, pentru a obtine smantana fermentata, pe care o poti folosi la gatit.
Dupa degresare, laptele se tine la caldura, la aproximativ 24º C, timp de aproximativ doua zile, pana se intareste. Apoi se pune intr-un vas – la foc mic – pe aragaz. Cand temperatura va creste, vei observa un lichid cu o tenta verzuie (zerul), in care plutesc bulgari albi. Se ia vasul la o parte si strecoara printr-un tifon. In tifon va ramane branza, care se lasa la scurs. (Zerul obtinut poate fi folosit la prajituri.) Despre aceasta branza stim ca este naturala si ca este obtinuta din lapte degresat. O lingura cu varf din aceasta branza (50g) o oferim – cu lingurita – copilasului, amestecata bine cu un varf de lingurita de zahar.
4) Branza de vaci cu ou
(4 luni)
![]() |
50g de branza de vaci (o lingura cu varf) preparata ca in reteta 3 se amesteca cu galbenusul unui ou fiert timp de 15 min si zdrobit. Adauga un varf de lingurita de zahar. Amestecul va fi consumat cu lingurita.
5) Branza de vaci cu fructe
(varsta: 4 luni)
50g de branza de vaci (o lingura cu varf) preparata ca in reteta 3 se amesteca cu un mar ras sau cu banana zdrobita. Amestecul va fi consumat cu lingurita. (Sub nicio forma nu vei pune capsuni, fragi, zmeura, mure, kiwi: exista bebelusi al caror organism nu tolereaza asemenea fructe nici la varsta de doi ani. Chiar si perele ne pot da batai de cap.)
6) Branza de vaci cu carne sau legume
(5 luni)
50g de branza de vaci (o lingura cu varf) preparata ca in reteta 3: se amesteca cu un morcov fiert pisat sau/si doua lingurite de piept de pui fiert si maruntit. Acestea pot proveni si din mancarea preparata pentru restul familiei, cu conditia sa fie degresate cu putina apa calduta. Carnea nu trebuie sa aiba piele, nici grasime. Se adauga un varf de lingurita de zahar. Amestecul va fi consumat cu lingurita.
7) Cartof fiert cu branza
(varsta: 6 luni)
Un cartof de marime medie se spala, se curata, se taie si se fierbe. Apoi se zdrobeste si se adauga o lingurita de branza si un varf de lingurita de zahar.
Articol scris de Carmela Botezatu, pentru concursul media-content.
Alte articole recomandate:





