Nu e vorba de un comportament neobisnuit al copilului, desi imi amintesc ca si pe mine, atunci cand avea baietelul meu un an, m-a alarmat. Mai ales atunci cand copilul a facut o astfel de "crizuta" si la soacra mea si imi amintesc cum ea si cumnata isi aruncau priviri cu subinteles, de parca ceva nu e era in regula cu copilul meu. Am inceput atunci sa citesc studii despre un astfel de comportament la copii. Copiii se pare ca reactioneza asa, dintr-un sentiment de frustrare. Nu stiu cum sa-si exprime emotiile, nu inteleg foarte bine explicatiile si isi testeaza limitele. Asta nu inseamna insa, ca nu trebuie sa-i refuzi nimic, ci, dimpotriva ca trebuie sa fii consecventa in fixarea limitelor. Daca azi nu i-ai dat telefonul mobil ca sa se joace, maine nu ai cum sa il dai. Nici tu, nici sotul tau. In rest, ai grija sa nu se loveasca copilul la cap in timpul crizelor si multa rabdare. A, ii mai ziceam baietelului ca acolo unde se loveste, il pup. Il luam si-l pupam ca si cum s-a lovit din intamplare, nu intentionat. Treptat, treptate episoadele astea au disparut. E drept ca acum copilul vorbeste si stie sa spuna ce il deranjeaza, deci nu mai e atat de frustrant pentru el.