Ce ar trebui să facem în cazul păcatelor care se încăpățânează să rămână în viețile noastre, de care se pare că nu scăpăm nici după multă rugăciune și o dorință de schimbare sinceră și din toată inima?
Una din marile lucrări clasice ale creștinismului este o broșură devoțională scrisă de Sfântul Thomas a Kempis, intitulată Imitarea lui Hristos. În acea carte el vorbește despre lupta pe care atât de mulți creștini o poartă cu obiceiurile păcătoase. El spune că lupta pentru sfințire este adesea dificilă, iar biruințele pe care le câștigăm par să fie atât de puține și de rare, încât chiar și în cazul celor mai mari sfinți, puțini sunt cei ce au fost în stare să învingă obiceiurile cu care s-au deprins. Vorbim aici despre oameni care mănâncă prea mult și sunt ispitiți în felul acesta, nu despre cei înrobiți de păcate odioase și scandaloase. E adevărat, cuvintele lui Thomas a Kempis nu sunt sacre așa cum e Scriptura, dar el ne oferă înțelepciune din viața unui mare sfânt.
Autorul cărții Evrei spune că suntem chemați să ne împotrivim păcatului care ne înfășoară așa de lesne și suntem avertizați și îndemnați pur și simplu să încercăm mai din greu să biruim aceste păcate. Mă întrebați cum putem scăpa de aceste păcate care se încăpățânează să rămână în viețile noastre, în ciuda dorinței noastre sincere și din toată inima de a nu le înfăptui? Dacă dorința de a nu le înfăptui este într-adevăr sinceră și din toată inima, suntem 90% victorioși. De fapt, trebuie să lămurim un lucru. Motivul pentru care continuăm să facem aceste păcate în mod repetat este pentru că dorim din toată inima să le continuăm, nu pentru că dorim din toată inima să le oprim. Mă întreb oare cât de sincer este angajamentul nostru de a renunța la ele. Există tendința să ne înșelăm singuri în această privință ori de câte ori îmbrățișăm un păcat favorit. Trebuie să înțelegem faptul că înfăptuim păcatul pentru că în acel moment dorim să îl facem mai mult decât dorim să ascultăm de Hristos. Asta nu înseamnă că nu dorim să scăpăm de el, dar nivelul dorinței noastre oscilează. E ușor să treci pe regim după un banchet; e greu să continui regimul dacă n-ai mâncat nimic toată ziua. Așa stau lucrurile mai ales în cazul păcatelor cu care ne-am obișnuit și care implică dorințe fizice sau senzuale. Fluxul și refluxul dorinței este crescut și scăzut. Ea crește și se atenuează. Hotărârea de a ne pocăi e mare atunci când dorințele ne-au fost săturate, dar atunci când nu sunt, există o atracție sporită să practicăm acele păcate, oricare ar fi ele.
Cred că ce trebuie să facem mai întâi de toate este să fim sinceri și să recunoaștem că de fapt avem un conflict de interese între ceea ce vrem noi să facem și ceea ce Dumnezeu vrea să facem. Cred că trebuie să ne hrănim sufletele cu Cuvântul lui Dumnezeu, astfel încât să înțelegem clar ceea ce Dumnezeu vrea să facem și apoi să ne întărim dorința de a asculta.
Scripturile ne spun că "omul este așa cum gândește în inima lui". Adesea gândurile mele par să fie pline de păcat, și totuși sunt creștin. Cum rezolv această problemă?
Versetul pe care l-ați citat este unul foarte crucial. [Prov. 23:7, în traducerea engleză -n.trad.] Sună un pic ciudat, pentru că atunci când vorbim despre gândire, de obicei identificăm gândurile și procesul gândirii cu capul, cu creierul. De ce spune Biblia: "omul este așa cum gândește în inima lui"? Noi nu gândim în inimile noastre; gândim în capetele noastre. Cred că Scriptura folosește cuvântul inimă pentru a descrie ceea ce noi numim miezul, esența. Însuși cuvântul miez [core în engleză -n.trad.] vine din cuvântul latin pentru inimă. Se referă la lucrul asupra căruia ne concentrăm întreaga atenție, astfel încât centrul, miezul, inima gândurilor noastre este ceea ce face din noi ce suntem. În alte cuvinte, lucrul asupra căruia se concentrează mintea mea determină ce devin eu ca persoană.
E un concept critic pentru că oamenii îmi spun întotdeauna că nu vor să studieze teologia și nu vor să studieze probleme intelectuale, pentru că singurele lucruri care-i interesează sunt dimensiunile practice ale trăirii creștine. Și totuși, pentru fiecare practică există întotdeauna o teorie. Fiecare din noi trăiește o teorie semnificativă a vieții. Noi trăim de fapt conform cu ceea ce gândim. Poate că nu putem articula acea teorie într-un mod tehnic, dar toți avem o teorie după care trăim viața noastră practică. De aceea Isus ne spune să ne corectăm gândirea. Ceea ce consideri ca fiind important îți va controla aspectele practice ale modului în care trăiești.
Ați menționat frustrarea pe care o simțiți din cauza conflictului dintre lucrurile la care știți că trebuie să vă gândiți și lucrurile care se furișează de fapt în mințile voastre. Unul dintre cele mai bune tratate despre rugăciune pe care l-am citit vreodată a fost scris de John Calvin, teologul reformator francez, în Institutele sale. Întotdeauna le-am cerut studenților mei să citească capitolul său despre rugăciune înainte de orice altceva, ca să se poată familiariza cu Calvin, gigantul spiritual, omul care a avut o pasiune atât de mare pentru inima lui Dumnezeu. El a avut o viață devoțională deosebit de aprinsă. Calvin se plânge de faptul că, în mijlocul rugăciunii fiind, mintea sa era invadată de gânduri păcătoase. Acest lucru e normal, pentru că suntem ființe umane, și trebuie să învățăm să biruim astfel de gânduri cotropitoare, la fel cum învățăm să tratăm alte aspecte ale naturii noastre păcătoase. Apostolul ne spune că orice lucru curat, orice lucru adevărat și vrednic de iubit, acestea sunt lucrurile la care trebuie să ne gândim. În lumea calculatoarelor există o expresie numită Principiul GIGO: gunoi înăuntru, gunoi afară. Dacă ne umplem mințile cu gunoi, viețile noastre vor începe să împrăștie mirosul greu al acelui gunoi. Cred că cheia este să ne umplem mințile cu lucrurile lui Dumnezeu.
de R.C. Sproul