In ultimii ani, modelul de cuplu si de familie a suferit mari schimbari. Cum faci fata acestor diferente de viziune intre generatii?

Societatea este in continua schimbare si acesta este un fapt de necontestat. Si noi ne schimbam in ceea ce inseamna modul de viata, aspiratiile sau alegerile pe care le facem.

Modelul traditional de familie - cu tatal ca autoritate suprema si mama responsabila cu mentinerea armoniei in familie si educarea copiilor - pare astazi ceva indepartat, ca o poveste.

Desi ai fost educata de mama ta, care a trait altfel si ti-a transmis o anumita ierarhie de valori, viata ta este mult diferita de a ei, optiunile si perspectivele tale sunt altele.

O mare parte din noi inseamna educatie, adica transmiterea unor principii si valori de la o generatie la alta. Si, totusi, generatiile tinere reconstruiesc viata si societatea, de fiecare data.

Relatiile de cuplu se confrunta astazi cu mari dileme. Viata in cuplu este pusa la incercare de tot felul de obstacole, de la stresul cotidian si timpul liber din ce in ce mai redus, pana la modificari ale valorilor morale. Sunt din ce in ce mai frecvente cuplurile divortate, cele care nu doresc o oficializare a relatiei sau familiile monoparentale.

Cu siguranta si mamele sau bunicile nostre se confuntau cu tot felul de probleme in viata de cuplu, dar, in ciuda disputelor sau racirii relatiei dintre parteneri, familiile ramaneau unite. Oare acesta era modelul ideal? Sau, intr-un fel, doresti sa te indepartezi de acest model pe care l-ai cunoscut?

Cum iti alegi partenerul?
Bunica isi asculta parintii si se marita cu cel recomandat de ei, de obicei un barbat ceva mai in varsta, cu o situatie materiala stabila. Dragostea era ultimul criteriu de care se tinea cont si, de cele mai multe ori, sotul era primul barbat cu care avea o relatie.

Tu te indragostesti, incepi o relatie si cauti sa vezi daca el este cel mai potrivit. Parerea parintilor poate fi, de multe ori, un motiv de neintelegere, dar nu mai are influenta pe care o avea in trecut.

Atunci cand intri intr-o relatie care se anunta a fi stabila si de lunga durata, criteriile sunt legate de sentimente si interese comune, desi si situatia materiala ramane un criteriu de luat in seama. Dar, spre deosebire de bunica sau mama ta, probabil ca esti independenta financiar si aspiri spre o cariera care iti asigura un rol activ in relatia de cuplu.

Bunica se supara atunci cand aude ca v-ati mutat impreuna fara sa fi oficializat mai intai legatura, iar mama accepta cu greu noul tau statut. Locuitul in aceeasi casa este o proba foarte importanta pentru un cuplu modern, care este supus unor presiuni exterioare - sociale sau materiale - care nu existau in trecut. Relatiile stabile par mai nesigure astazi, cand „ispitele“ pandesc la tot pasul.

Dar chiar si ideea ca o relatie nu este pentru totdeauna si ca iti poti schimba optiunea garanteaza, intr-un fel sau altul, libertatea ta si sentimentul de securitate.

Daca ai avut ocazia sa afli, de la parintii tai, ce inseamna singuratatea in doi, cu siguranta vrei sa ai libertatea de pune punct unei relatii care nu corespunde asteptarilor tale.

Cand vine primul copil?
Procreerea, pusa la mare pret candva, si-a mai pierdut din valoare in ziua de azi. Numarul copiilor dintr-o familie este in continua scadere si rar mai auzi de familii care sa locuiasca la oras si sa aiba mai mult de trei copii. Cel mai frecvent, cuplurile de astazi au unul sau maxim doi copii.

Si momentul in care apare primul copil in familie s-a schimbat. Acum doua generatii, daca nu aparea un copil in primul an de casnicie, insemna ca exista o problema.

Azi, cuplurile isi traiesc perioada de idila pentru mai mult timp si amana momentul in care trebuie sa devina parinti.
Probabil ca si tu, din cauza studiilor sau a carierei, ai amanat momentul conceperii copilului. Dorinta de a avea ce sa-i oferi (ca stabilitate materiala), dar si nevoia de realizare profesionala te face sa „programezi“ aparitia copilului.

Cum e viata de zi cu zi in cuplu?
Amandoi munciti mult. Plecati dimineata si ajungeti seara acasa. Mancati in oras sau fiecare pe unde apuca, iar mesele luate impreuna devin un lux. Poate ca barbatii regreta vremurile in care erau asteptati acasa, cu mancarea aburind pe masa si papucii pregatiti langa fotoliul preferat. Dar femeile?

Ele au devenit, in mod recunoscut, o forta de munca atat de importanta, incat asteapta, in mod firesc, si un statut aparte, ca recompensa sociala.
Ai o cariera, muncesti la fel de mult ca si partenerul tau si poate chiar castigi mai bine. Acest lucru inseamna ca modul de impartire a responsabilitatilor si a dominantelor in cuplu este cu totul altul decat in trecut.

Nimeni nu se mai asteapta ca doar tu sa gatesti sau sa speli. Nu iti revine numai tie, ca in modelul traditional, grija pentru educatia si cresterea copiilor. Deciziile le luati impreuna si, de multe ori, rolul tau in viata sociala si profesionala a partenerului este mai mult decat cel de ajutor din umbra.

Dar petreceti foarte putina vreme impreuna. In timpul saptamanii aproape deloc, mai ales ca televizorul a devenit un mijloc de distractie universal si a urmari acelasi film, unul langa altul pe canapea, nu este tocmai ceea ce s-ar numi timp petrecut impreuna. Iesitul in oras cu propriul grup de prieteni este o alta libertate a cuplului modern, dar si un oarecare risc - apropierea emotionala de altcineva este foarte probabila, lucru care poate afecta relatia.


Sfat
Pentru a evita tensiunile dintre tine si parintii tai, incearca sa discuti deschis cu ei si sa le explici ca esti suficient de matura pentru a lua decizii corecte in ceea ce priveste viata ta. Asigura-i ca nu vei face nimic din ceea ce i-ar putea rani si astfel le vei castiga increderea.

Parintii sunt programati genetic sa nu inteleaga lucrul asta. Probabil e normal...

sa nu accepte lucrul asta!

Ehh, sa ne vedem pe noi atunci, generatia noua, cum o sa ne descurcam cu copiii

categoric nu vom face greselile parintilor nostri!!!!!!

chiar ca va fi greu cu generatia asta nou. Al meu e inca mic, dar ii vad pe copii cumnatei cum sunt ... greu sa ii mai stapanesti ...

Parintii ca parintii, dar socrii.....doar la autopsie....se reprogrameaza....

))


Eu, la 20 de ani, satula de scandalurile cu ai mei, am plecat de acasa (normal, m-am mutat cu prietenul, ca nu aveam unde sa ma duc ) Timp de un an, cand cu nu stiu ce ocazie ne-am reintalnit, ai mei nu au dat niciun semn de viata, nu s-au interesat unde stau, ce fac, cum imi e... Dar nu s-au manifestat cum ca nu le convenea faptul ca ma mutasem...

Noi locuiam separat, nu cu parintii lui. Cu ei am stat doar vreo 3 zile, cat ni s-a uscat parchetul timp in care, 'tata-socru' a avut timp sa strambe o data din nas ca nu i-am dat prioritate intr-o dimineata, la baie. Dar ma grabeam foarte tare si stiam ca daca il las intai pe el, nu mai ajungeam niciunde. Dar atlfel, relatiile dintre mine si ei erau foarte bune: stateam cu orele la taclale (ai lui erau artisti, aveau o cultura generala imensa si niste viziuni ceva mai largi si era o placere sa vorbesti cu ei). II mai ajutam si eu cu vasele, cumparaturile cand mama lui era plecata mai multa vreme din Bucuresti. Insa nu lociuam impreuna cu parintii lui; ei, cand au inteles ca vrem sa stam impreuna, ne-au luat apartament, fara ca la momentul respectiv, sa se puna problema sa ne casatorim. Oricum, el era destul de mare sa fie pasibil de zesre.

Foarte bine ca le-a pasat de voi...socrilor mei nu le pasa ca avem un copil si stam in chirie, iar ei se lafaie intr-o casa cu 6 camere.....bine, nu e terminata toata, dar nu mai au mult....dar....ma rog, nu are rost sa incep sa-i barfesc si aici...ca deja am epuizat toate topicurile...

esti fenomenala!
inca o data multumesc lui Dzeu pt socrii pe care ii am...nu sunt ei perfecti, dar e bine...si stau si destul de departe de noi

Aha, in sfarsit si poza cu tine satena, acum am vazut poza de la avatar (m-apuc acu' sa scotocesc si prin blogul tau, poate gasesc una mai mare ).... Iti sta superb ...orice culoare ar avea parul tau....dar cred ca ti-am mai spus

draguta ca de obicei
ti-am lasat o dedicatie pe blogul meu...e cam singura poza cu mine satena...acum sunt un fel de visina putreda...de fapt culoarea parului nu eu

....eu as zice ca sunt o combinatie intre traditional si modern...si ma simt fff bine asa ....incerc sa combin ceea ce am invatat de la parinti si bunici....cu putin din vremurile in care traim...dar nu prea mult...ptr ca ceea ce este in ziua de azi...este mai mult dezastru....mie nu imi place deloc ce vad in jurul meu...prea multe neantelegeri,certuri,despartiri,suflete ranite,visuri spulberate,multa durere si suferinta ...incerc sa imi educ copiii in asa fel incat in viata sa stie sa deosebeasca binele de rau,sa stie sa isi asculte constiinta...voi fi mereu la dispozitia lor,dar cand vor fi pe picioarele lor,vor avea liber sa aleaga drumul pe care vor sa mearga si le voi ramane mereu la dispozitie...ptr asta traiesc...dar sper din tot sufletul sa tina cont de ceea ce au invatat acasa si la biserica...sper sa le ajute D-zeu si ma rog ne-ncetat ptr asta...fara D-zeu si ajutorul Lui suntem nimic si tot ce facem si ne zbatem este goana dupa vant si lupte zadarnice....din pacate prea putina lume se mai ingrijeste si de suflet...si cred ca asta este motivul principal ptr declinul din lume...
...ma lupt cu mine si cu ei impotriva petrecerii timpului la televizor...cat ma tin puterile(destul de slabe dealtfel )ii pun in miscare si desi de multe ori nu le convine...mergem la plimbare...desi nu mai sunt asa tanara,ma prostesc impreuna cu ei si incerc sa-i fac sa se simta bine...si de fiecare data s-au bucurat ca i-am oblicat sa iasa cu mine...desi sotul este o fire mai rece...ma bucur ca accepta si el lucrurile astea,desi nu pre intra in jocurile noastre...dar e bine si asa...nu putem sa le avem chiar pe toate...iar legaturile intre noi si copii se sudeaza...
...in mare masura conteaza educatia care a primit-o sau o primeste fiecare la randul lui...eu si fratii mei am fost binecuvantati cu o mama deosebita...simpla dar cu intelepciune de la D-zeu...si nu s-a bagat in deciziile noastre,dar a fost mereu gata sa ne ajute....ma simt binecuvantata ptr asta...si ma rog la D-zeu sa o binecuvinteze si pe ea si sa-i rasplateasca cum stie El mai bine,ptr tot...cred ca asta conteaza cel mai mult...cand ajungi la sfarsitul vietii,sa simti ca nu ai trait degeaba...
...sper ca nu am suparat pe nimeni cu gandurile mele si precizez ca asta este doar parerea mea si ceea ce simt si incerc sa traiesc eu