ARIPI FARA MINEEra august si priveam cerul. Aparandu-mi ochii cu o mana, am distins un soim inaltandu-se spre cer pe valuri de fierbinteala. Mai sus si mai sus s-a inaltat, pana cand, cu un tipat supranatural, a disparut. Dintr-o data m-am simtit umilit. "De ce ati crescut, aripi, fara mine?" m-am tanguit. Atunci spiritul mi-a spus: "Drumul soimului nu este unicul drum. Gandurile tale sunt libere ca orice pasare"> Asa ca am inchis ochii si spiritul meu s-a ridicat tot atat de sus cat soimul, si mai departe; priveam jos peste intregul pamant. Dar ceva nu era in ordine. De ce m-am simtit atat de rece si de singur?
"Voi, aripi, ati crescut fara mine" a spus inima mea. "La ce e buna libertatea fara dragoste?". Asa incat am mers incet spre patul unui copil bolnav si i-am cantat un cantec de leagan. El a adormit zambind si inima mea s-a linistit, iar spiritul meu s-a bucurat ca si cum ar fi inconjurat tot pamantul. Eram liber si iubitor, dar ceva nu era totusi in ordine.
"Voi, aripi, ati crescut fara mine" a spus trupul meu. "Zborurile tale sunt numai in imaginatie". Asa ca m-am uitat in cartile pe care, iainte, le ignoram si am citit despre sfintii din toate timpurile, care, de fapt, au zburat. In India, Persia, China si Spania (chiar si Los Angeles!), puterea spiritului a ajuns nu numai in inima, ci chiar in fiecare celula a corpului. "Ca si cum purtat in inalturi de un vultur", spune Sf.Tereza, "extazul meu s-a ridicat in aer".
Am inceput sa cred in acea fapta uluitoare si, pentru prima oara, nu m-am simtit umilit. Eram soimul, si copilul, si sfantul. In ochii mei, vietile lor au devenit atat de sacre. Adevarul venise acasa.
Cand viata este vazuta ca un lucru divin, fiecaruia ii cresc aripi.