Sa zicem ca iti astepti cu nerabdare primul copil… Sau te gandesti doar c-ar fi timpul sa ai unul. Te-ai obisnuit cu gandul ca vei arata ca o bila uriasa, ca ai sa te lupti luni de zile cu kilogramele acumulate in timpul sarcinii sau ca va trebui sa te trezesti de mai multe ori pe noapte ca sa-l alaptezi pe bebe. Dar… tot vei fi surprinsa. Chiar daca citesti tone de informatii, esti abonata la toate site-urile pentru mamici sau ai mai multe prietene care au trecut deja prin asta. Dupa ce am nascut-o pe fetita mea, un copil adorabil si perfect sanatos, n-am reusit totusi sa evit celebra depresie postnatala. E un soi de dezechilibru de care sufereau 50% dintre femei, cu doua-trei generatii inainte. Acum procentul a crescut la 75%. Si continua sa creasca. Cazurile grave sunt rare. Majoritatea depresiilor postnatale trec fara sa ai nevoie de un tratament de specialitate. Dar… mai bine sa stii la ce sa te astepti!
Tu si..
O prietena de-a mea se gandea de curand ca ar face un copil… De ce? Pai, iti dai seama, doi ani acasa, fara nicio treaba... Se gandea la serviciu, fireste. Din pacate, a uitat esentialul: te asteapta un job cel putin la fel de solicitant! Diferenta e ca pentru jobul obisnuit te-ai pregatit o multime inainte. Ai facut scoala ani de zile ca sa-i faci fata. Pe cand acum (daca nu esti cadru medical la puericultura, fireste) o iei de la zero. Pe de alta parte, am calculat: mancarica, plimbarica, baita etc, dureaza zilnic opt-zece ore. Daca crezi c-ai sa stai acasa nefacand nimic.. think again! S-ar putea sa duci dorul serviciului. Acolo, cel putin, stiai ca se face ora 6, pleci acasa si scapi. Pana a doua zi… Acum insa e full-time job. Vei pretui la adevarata lor valoare cinci minute in care poti sa te destinzi lasand copilul in grija altcuiva… Cat despre ore petrecute la coafor sau in compania prietenelor ?... Mai bine te pregatesti sufleteste sa le abandonezi pentru un timp.
Copilul
Ce te faci cand iti vine sa-ti iei campii, te simti vinovata ca nu faci fata sau vrei doar sa te asezi intr-un colt si sa plangi? Sunt mai multe solutii, dar cea mai simpla e… sa iei copilul in brate. Crezi ca numai el are nevoie de asta? E posibil sa ai o nevoie la fel de mare ca a lui. Bucura-te de el, studiaza-l, cunoaste-l, permite iubirii sa se reverse dinspre tine spre el… Si asta iti va da toata fericirea si puterea care iti trebuie. Abandoneaza toate gandurile care te necajesc despre el: ca e baietel si tu ti-ai dorit fetita, ca e mic si negricios, iar tu credeai c-o sa arate ca bebelusii din reclame, ca a venit acum, iar tu ai fi preferat sa vina dupa ce-ti dadeai doctoratul… Lasa-le sa curga, sa plece din mintea ta. Si bucura-te de clipa. De moliciunea parului copilasului tau, de mirosul pielii lui dupa baita, de imaginea de inger pe care o are cand doarme…
O noua viata

Nu are rost sa vorbim de cauzele fizice ale depresiei postnatale: ca estrogenul si progesteronul care te-au rasfatat in timpul sarcinii scad la de zece ori valoarea dinainte, in doar 72 de ore de la nastere. Ca prolactina creste vijelios in cateva zile. Ca esti obosita sau anemiata. Pentru corp sarcina si nasterea sunt niste suprasolicitari, oricum. Asa ca e firesc sa-ti fie greu si nu-i nicio rusine.
E important insa sa devii mama avand o atitudine justa despre asta. Daca faci un copil sperand ca el va umple un gol din viata ta, s-ar putea sa nu se intample deloc asa. Copiii sunt fericiti langa mame fericite, nu langa mame care spera sa-si gaseasca fericirea prin ei. Daca n-ai reusit sa iti gasesti implinirea inainte si speri ca un copil ti-o va aduce (doar asa se spune, nu? Ca sunt implinirea menirii unei femei…) s-ar putea sa suferi o cruda dezamagire. Copiii nu trebuie facuti nici ca sa ai o scuza pentru un concediu prelungit, nici ca sa maresti atasamentul unui barbat fata de tine, nici ca sa te joci cu o papusa vie si in niciun caz pentru ca te preseaza familia sa “produci” mostenitori. Cel mai bine e sa faci un copil de dragul LUI. Acceptand ca el va fi diferit de tine si cel mai probabil altfel decat te astepti tu sa fie. Si iubeste-l exact asa cum e, in unicitatea si splendoarea lui.





Exist atunci viata dupa bebe, deci? Da, exista. Doar ca e cu totul si cu totul altfel…

Exista atunci viata dupa bebe, deci? Da, exista. Doar ca e cu totul si cu totul altfel…


mult adevar ai grait

mereu exista viatza dupa orice...............
intradevar cu schimbarle aferente

parca ar fi ptr mine inainte sa nasc...dar acum mi-au disparut toate din minte...ca are mama un baietel mic,frumos,sanatos si destept!!!

nu e nimeni k ingerashul tau
pupici multi de la noi

si noi va poopum p voi!!!

cine nu are bebe...mai are inca multe de invatat de la viata. Nimic nu te desavarseste, nu te inalta, nu te face sa iti doresti sa fii mai bun, perfect daca se poate decat copilul TAU, caruia ii doresti TOTUL. Eu am invatat pur si simplu sa traiesc, dupa venirea copilului meu.

Bebe inseamna viata

De cand am copii, viata mea este mult mai bogata, mai plina de sens, mai incarcata de emotii.Venirea lor pe lumea m-a schimbat intr-o pesrsoana mai responsabila si mai altruista. Nu concep viata fara copii, mi se pare searbada.

sunt multe pasaje in ceea ce ai scris tu care nu-s de acord si nu numai eu ci si specialistii.De exemplu, spuneai undeva ca sarcina e suprasolicitare pentru organism in timp ce toti medicii sustin ca o sarcina iti reface tot corpul si e o binecuvantare pentru organismul unei femei.
Despre noul "job"...copilul nu mi-l voi privi niciodata ca pe un job, oricat de solicitant ar fi un job la un momet dat te plictisesti si intervine rutina pe cand alaturi de un copil asa ceva nu se va intampla !!!
"Copiii sunt fericiti langa mame fericite..." cum defineste fiecare fericirea e o alta chestie, nu?Ceea ce pe mine ma face fericita ,cu siguranta nu te va face si pe tine sau pe alte x-pe mii de femei.In plus un copil iti umple un gol in viata, te implineste ca femeie, te desavarseste ca om, te face mai bun, mai tolerant, mai tandru, mai copil.Altfel pentru ce am trai daca am avea o viata de genul: numai job - acasa- iesiri cu prieteni/e - acasa.La pensie ti-ai face un bilant al vietii si ai fi extrem de trista cu siguranta.
E super greu sa cresti un sufletel si sa-l educi, sa faci un OM din el, dar consider ca din momentul in care il ai, te vei intreba toata viata :" cum de am putut sa traiesc inainte de a avea acest copil??!!"

Eu pot spune ca viata a inceput dupa primul bebe. MA intrebam oare cum am putut trai inainte, sincer nu-mi prea aminteam cum era inainte. Iar acum dupa al doilea, nu-mi inchipui viata fara ei. Mi-am dat seama ca de fapt acum simt cu adevarat ca traiesc.

DE ACORD! as adauga ca oricat de multe lucruri ti-ar povesti altii despre ce inseamna sa ai un copil si cat de greu este, nu ai sa intelegi asta decat in momentul in care vei trai pe pielea ta!

Prin ce iti voi scrie acum nu vreu sub nici o forma sa te sperii sau iti imaginezi ca venirea unui bebe nu este cea mai fericita clipa din viata unei femei dar m-am regasit enorm de mult in ce a scris carmen luminita
Sarcina este o suprasolicitare pentru organism iar umflarea si dezumflarea brusca a burticii lasa urme... am vergeturi de care nu cred ca voi scapa vreodata (e adevarat nu toate avem asa ceva dar eu am), am piele in plus de care ma chinui sa scap cu abdomene, ma doare spatele de plang in fiecare dimineata de durere si merg din cand in cand la acupunctura ca sa mai ameliorez durerea, de sani nu mai zic... sunt lasati. E posibil ca multe dintre mamici sa nu aiba toate aceste simtome dar macar unul din ele tot il au
Mi-am dorit-o enorm pe Ana, am facut tratamente ca sa o am, nu am facut-o ca asa a vrut familia, nici ca sa imi apropii sotul, nici ca era timpul sa fac un copil, am facut-o pentru ca imi doream enorm un copil si e cel mai frumos lucru care mi s-a intamplat si am iubit-o de cand am stiut ca creste in mine si o iubesc din ce in ce mai mult cu fiecare clipa care trece dar toate astea nu m-au ferit de o depresie post natala sau de momente in care simt ca nu mai pot.
Viata ti se schimba .... enorm si dincolo de fericirea de a avea un copil din cand in cand iti aduci aminte ca esti femeie, ca ai vrea sa te epilezi linistita fara sa te intrerupi ca sa te duci la bebe, sa te machezi fara sa iti faci probleme ca bebe e posibil sa te linga pe fata, te gandesti la viata de dinainte, te-ai duce sa bei o cafea linistita fara sa te ridici din 5 in 5 minute ca plange bebe, ai vrea sa dormi macar o noapte cap-coada, sa stai pana dimineata cu prietenii, sa socializezi, sa mai vezi si pe alcineva in afara de copil si sot. Nu e usor sa stai singura toata ziua in casa.... ti-e dor de servici,...de lume
E o perioada grea, subestimata de multi si mai ales de barbati, de sotii care pleaca la servici si vin seara si nu inteleg de ce esti obosita.
Copilul se mai imbolnaveste, si viata lui depinde de tine, de deciziile tale ca daca mergi la doctor zici ca el stie mai bine dar de multe ori doctorul te intreaba... "Doriti sa o internati?" si decizia e a ta desi ar trebui sa fie a lui, e greu, te simti sfarsita de durere si de oboseala cand iti vezi puiul ca sufera si de multe ori nu stii ce il doare... toate astea sunt epuizante pentru o mama si e imposibil sa nu ii afecteze si psihicul
Dar zambetul, sau o evolutie minora pentru unii dar enorma pt tine si bb (de ex momentul cand intinde prima data mana catre un obiect) iti sterg toate aceste probleme si te fac sa mergi mai departe. Un copil iti aduce un zambet in fiecare zi, te face mai intelept, mai bun, mai iubitor .....mai fericit
Dupa ce am nascut am iubit-o pe mama de o mie de ori mai mult decat o iubeam, am inteles ce inseamna sa fii mama

iubita mea nimic din ceea ce ar putea cineva sa-mi spuna sau sa-mi scrie nu m-ar putea speria si asta pentru ca nu mai am 20 ani si nici nu am luat hotararea de a avea un copil din diversele motive enumerate anterior de tine.Avem o varsta si eu si sotul meu, le-am facut pe toate in viata asta ( atat impreuna, cat si separat ), ne-am plimbat si distrat cat pentru 10 vieti ( am fost norocosi sa avem sansa asta ), avem tot ce ne trebuie momentan si am hotarat ca nimic nu ne mai facea atat de fericiti precum un copil : nici iesirile , nici prietenii, nici cafelele baute pe te miri unde, nici calatoriile in locuri exotice la care altii viseaza cu ochii deschisi, nimic.Si atunci ne-am asumat aceste riscuri despre care tu povestesti si am decis ca orice ar fi fericirea maxima pentru noi este acest mic sufletel ce creste in mine.Si eu m-am ingrasat pana acum 15 kg si mai am de luat inca cel putin 10 kg si hainele mele cele frumoase de dinainte nu ma mai incap, nu ma mai vopsesc, nu mai merg sa-mi fac manechiura ca inainte, dar asta este! fiecare lucru pe lume cere sacrificii si nimic nu se obtine usor ( acum imi vine minte anul de dinaintea intrarii la facultate cand invatam zile si nopti si eram atat de stresata ca numaram ca-n armata zilele pana la admitere, in timp ce alti colegi / prieteni bantuiau prin cluburi si pe la munte ) iar daca iti doresti ceva cu adevarat atunci se merita orice sacrificiu.Eu m-am chinuit un an sa raman insarcinata si chestiile de care tu-mi scrii sincer mi se par hilare, si daca am vergeturi ce??? ( eu nu am din fericire ).Exista creme cu sutele si tot felul de solutii de estompat aceste vergeturi, pana la urma aveam si inainte pe coapse de la dietele repetate acele vergeturi si n-a murit nimeni si nici sotul meu nu mi-a spus ever ca arat nu stiu cum ca am asa ceva!
Pe urma mai cred ca e foarte important cum iti cresti / obisnuiesti copilul de mic ( nu dati cu rosii in mine, dar vorbesc din experienta unui cadru didactic ce am fost timp de 10 ani ) : sunt mame care stau cu bebele in brate din prima zi atarnat de gatul lor si ele nu mai pot face nimic absolut pana nu se mareste putin puisorul lor, a doua categorie sunt mamele care il obisnuiesc sa stea si singurel si ele isi fac treaba in liniste ( aici in categoria asta, voi fi si eu, cred )
Spuneai undeva ca e o perioada "subestimata de barbati" , nu vreau sa te superi pe mine dar daca sotul meu ar insinua vreun moment ca m-ar subestima pentru faptul ca i-am adus pe lume un copil ( lucru de care el nu ar fi in stare cu toate sacrificiile de pe lume pe care le-ar face ) eu sincer iti spun ca as divorta in secunda 2 fara nicio remuscare.Copilul este o "atributie" a ambilor parinti, asa cum eu sunt datoare fata de micul sufletel sa-lingrijesc si sa-l cresc frumos tot asa si tatal ii este dator in egala masuira.Nu l-am conceput singura si nici nu sunt mama solitara deci de ce m-ar subestima?Ca m-am ingrasat? Pai nah! acum asta este, voi slabi si voi fi ca inainte, un an si jumate sau doi nu crapa nimeni daca merge cu-n ursulet panda pe drum si nu mai merge cu nevasta.Caci nici eu, daca el va face la batranete, o burta de un kilometru nu o sa-l amenint ca-l las daca nu o sa mai aiba ca-n tinerete "pachetele" pe abdomen.E chestie de familie aici, ce valori are familia respectiva, ce admira un barbat la sotia lui ( o unghie rosie sau faptul ca e desteapta si un om pe care te poti baza ).Cat despre serviciu...ca o sa-mi fie dor ...asta NU!!! In niciun caz nu-mi va fi dor de serviciu cat voi sta acasa.Si cand spun acasa asta nu inseamna ca stau ferecata intre 4 pereti, pot socializa, pot merge sa ma plimb si cu bebe, pot face vizite.Noi dupa ce nasc la 2 luni plecam la munte cu bebe ( ne-am si platit sejurul ), copilul in viziunea noastra nu inseamna a-ti inchide viata ci inseamna o bucurie imensa si un nou membru in familia noastra, un membru pe care nu-l vom trata cu manusi ca nu e chiar atat de fragil,nu-l vom trimite in camera lui daca avem ceva de vorbit, nu-l vom tine numai in Bucuresti in mizeria asta ca se poate deplasa ok cu masina cu noi in concedii.
Scuze ca m-am intins atat dar am vrut sa-ti spun ca e chestie de cum priveste fiecare lucrurile si cum isi "traseaza" traseul vietii.Eu am fost crescuta asa cum ti-am povestit pana acum :la 12 zile am zburat cu avionul timp de 5 ore pana la Bucuresti, la 1 an faceam lunar dus- intors cursa de 5 ore despre care iti povesteam, la 1an si jumatate alergam prin Venetia ( desi uda de pipi ) sa hranesc porumbeii, la 2 ani faceam drumetii pe munte cu parintii mei si la 3 ani skiam la Voina de mama focului.Am fost la cresa, am fost la gradinita, am crescut cu cheia de gat, mi s-a facut educatie sexuala si s-a vorbit cu mine absolut orice ca si cu un adult, nu roseau parintii mei cand ii intrebam ce este acela "penis" de exemplu, si-mi explicau adaptat la varsta mea ce si cum, am fost in vacante cu ei, am fost la petreceri, restaurante, receptii selecte cu ei mot baston peste tot!!Asa vreau si eu si sotul meu sa ne crestem baietelul, asa vedem noi viata si nu ma sperie absolut nimic

cu partea boldata sunt perfect de acord si te felicit pentru minunatele cuvinte !!!

Pai nah! acum asta este, voi slabi si voi fi ca inainte, un an si jumate sau doi nu crapa nimeni daca merge cu-n ursulet panda pe drum si nu mai merge cu nevasta .

:la 12 zile am zburat cu avionul timp de 5 ore pana la Bucuresti, si noi am dus-o la shopping pe Ameera de la 3 saptamani ca dehh trebuia sa cumparam si noi una alta pentru casa iar eu nu mai aveam stare sa stau intre 4 pereti ... vorba ta...depinde de noi cum ii obisnuim... Pe mine ma mai doare sufletul uneori cand o las sigurica in camera dar trebuie sa se obisnuiasca sa stea si singurica.... Imi place ce ai scris si sunt de acord cu tine

dar si gabicostache a spus lucruri frumoase .... fiecare ne crestem copiii asa cum putem , important este sa nu cadem in depresii si sa vedem partea plina a paharului ....

Scurt, cuprinzator si foarte adevarat si fara prea multa vorbarie

pe fetita ta o cheama aproape ca pe mine cu exceptia a 2 litere inlocuite ( sa nu ma intrebi cum, ca nu spun pe forum public numele real )

M-ai facut curioasa ..dar daca nu-l spui...atunci o sa raman asa curioasa ... pana cand voi uita ...si gata ..

te rog sa nu te superi pe mine, dar am motive sa nu pun pe forum public poze si informatii prea intime.

De cand am citit cat ai calatorit am realizat ca e ceva diplomatic la mijloc..te inteleg ....no problem

Tu vorbesti de tot ce au facut parintii tai cu tine si de ceea ce ai facut tu cand erai mica dar i-ai intrebat vreodata cat de greu sau de usor le-a fost? Si eu o plimb peste tot pe Ana cu mine, la munte, la mall, la bucuresti nu am incotro pentru ca nu am cu cine sa o las si pentru ca oricum am facut-o sa o cresc eu nu altii dar asta nu inseamna ca imi e usor. Am banuit ca imi va fi greu dar nu aveam de unde sa stiu ca va fi asa. Am mai facut sacrificii in viata, si eu am invatat ca nebuna si pt facultate si pt master dar toate astea le faci pentru ca asa vrei si daca nu mai poti de duci si te culci pe cand un bebe daca plange nu il poti lasa si sa te culci trebuie sa fii 24 din 24 la dispozitia lui. E cel mai frumos si mai drag sacrificiu pe care l-am facut si pe care il voi face cu draga inima in continuare dar asta nu inseamna ca e usor, nu inseamna ca din cand in cand nu imi aduc aminte cu placere de vremea cand colindam cu prietenii si sotul fara nici o grija
Nu am un copil alintat, ba pot spune ca e un copil foarte cuminte, nu am stat non stop cu ea in brate dar nici nu am last-o sa planga singurica in pat, sunt de acord cu tine in tot ce ai spus despre educatia unui copil si asa am de gand sa o cresc si eu pe Ana
In ceea ce priveste ingrasarea .... m-ai inteles gresit.... nu e un capat de lume ca am 100 de kg de dat jos, la fel si cu vergeturile dar nici nu poti spune ca sarcina nu iti afecteaza organismul
Despre barbati, de exemplu sotul meu pleaca dimineata si vine seara, se ocupa de printesa in timpul ramas liber, adica foarte putin nu intelege si daca stau bine sa ma gandesc nici nu are cum, de ce sunt asa obosita ca doar stau acasa
iar despre inchisul intre 4 pereti.... la cine te duci in vizite, ca ziua toti sunt la servici, iarna ce faci cu plimbatul ca daca prinzi o zi doua pe saptamana fara vant sau ploaie e ok deci iti ramane sa mergi in vizite cand vine lumea de la serv dar la ora aia iti vine si tie sotul deci.... la mine cel putin cam asta e situatia poate tu ai alte posibilitati de socializare

gabi eu nu incerc sa te conving de nimic pe tine! Parintilor mei nu le-a fost greu, tocmai asta credeam ca s-a inteles din toata poliloghia scrisa de mine ( nu ma mai luau cu ei peste tot daca le era greu ca aveau cu cine ma lasa ).faza cu sotul, iarta-ma dar nu inteleg....cum adica nu intelege de ce esti obosita ca stai acasa?! Pai nu stie cat te mult te solicita un copil mic?Ca doar nu stai acasa in varf de pat cu servitoare si bone imprejur si cand vine el te vaiti ca vai ce obosita esti ??!! Exact ce spuneam, depinde mult de familie, de sot, de...
Ca si masterul si facultatea pe care le-ai facut ca asa ai vrut tu si copilul vreau sa cred ca l-ai facut fiindca asa ai vrut tu ca altfel apare o contradictie in ceea ce sustineai mai devreme.Nu te obliga nimeni sa fii mama, nu te obliga nimeni sa faci un copil si mai ales sa te inhami la ce inseamna a fi mama.Eu de exemplu, lucrand atatia ani cu copiii stiu exact la ce sa ma astept, stiu exact ca nu va fi usor deloc si ca un copil nu este o jucarie s-o abandonez cand m-am plictisit, dar nici nu-s de acord ca trebuie sa fiu 24 de ore din 24 la dispozitia lui.Bebe va avea si el un program si nu sta 24 din 24 in priza ca nu-i extraterestru.In fine...pe tema asta s-ar putea discuta la nesfarsit, fiecare vine din viata lui cu un "bagaj" dupa care se ghideaza in viata, la cresterea si educarea copiilor lui deci eu nu vreau si nici nu incerc sa conving pe nimeni de nimic doar imi spun parerea mea si o respect pe a altora citind-o !!

din pacate ori nu suntem pe aceeasi lungime de unda ori eu nu reusesc sa ma fac inteleasa. Nu incerc sa conving pe nimeni de nimic ci pur si simplu ca femeie care a nascut imi exprim parerea si experienta fata de cele scrise si de intrebarea daca mai exista viata dupa bebe
poate ma repet... nu regret ca sunt mama, mi-a dorit enorm sa fiu mama ba chiar m-am chinuit foarte mult pentru a realiza asta, am tot ce imi puteam dori dar asta nu inseamna ca viata mea nu s-a schimbat, nu inseamna ca nu sunt obosita. la comparatia cu examenele ideea era ca daca de la invatat poti lua o pauza de la a fi mama nu poti, cand devii mama deja ai o obligatie fata de acel copil

acum te-am inteles perfect ce ai spus, cred ca e si comunicarea asta virtuala de vina !!! sa-ti traiasca fetita si sa te bucuri mereu de ea !!

ma bucur, multumesc....chiar e greu cu exprimarea virtuala ca poti pune ce ton vrei discutiei si cateodata nu e tonul corect

Nimeni nu te obliga sa faci nimic in viata... Toate sunt alegerile tale... Si facultatea si bebele...
Insa cu un bebe nu mai ai disponibilitate asa mare...
Eu am facut-o pe Eva la 20 de ani...desi n-am facultatea terminata, nu lucrez samd...
Si am fost ferm convinsa ca nu se va schimba nimic... ca voia vaea viata de dinainte...doar ca o sa mai am si un sufletel mic langa mine...
DAR...sufletelul mic cere o atentie nemaipomenita... si vin prieteni la noi...si in mijlocul jocului de carti trebuie sa ma dus sa vad ce face...
si merg la petreceri...dar apoi ma trezeste din somn si sunt si mai obosita...
si plecam cu ea peste tot...dar nu e foarte comfortabil sa stai in brate cu un pui mic care plange ca ii e cald/frig/somn/foame...
nimic nu o sa mai fie la fel dupa venirea pe lume a lui bebe...

Sa nu se inteleaga gresit, n-am regretat nici o secunda ca am ales sa o am pe Eva... o iubesc din tot sufletul... as da orice pt ea...
dar lucrurile se schimba mult...

si in legatura cu sotii... el nu o sa inteleaga pe deplin ce munca depui tu in cresterea bebelului... pur si simplu pt ca nu e acolo sa vada ce faci tu toata ziua... nu ca ar face-o cu rautate...

bine ai grait! absolut de acord!

exista.Dar ce te face daca te gandesti ca oare vei trai indeajuns incat sa te bucuri de ei?teama ca poate maine nu voi mai fi ma face sa ma bucur de fiecare clipa petrecuta cu ei,sa ma mustru singura cand o cert pe sabina pt greselile ei,sa ma calmez cand nu stiu ce sa-i mai fac lui fabian ca sa-l linistesc,cer si ajutorul sotului acum,nu ma mai lupt singura pt ca suntem o familie.

Sunt de acord cu tine...Faptul ca esti mama presupune sa faci unele concesii...Si eu gandeam inainte de nastere ca de la un an al lui Stefi imi voi putea relua activitatile mele insa m-am inselat...Dar nu pot spune ca imi pare rau dupa ele...Si eu as vrea sa fac vizite la prieteni, dar daca il iau pe Stefi cu mine niciodata nu voi sta linistita...plus ca va trebui sa plec cand "cere" copilul nu cand vreau eu...Si eu vreau sa ies cu el afara la joaca, dar ce sa fac iarna cand ninge si este frig, sau toamna cand ploua f tare? Am aici cu cine sa-l las atunci cand am ceva de rezolvat, dar in fiecare minut gandul imi este la el si ce sa-i mai aduc la intoarcere...
Cu musafirii e o alta problema...Unii tind sa stea pe capul tau mai mult decat trebuie, altii poate vin raciti...si tot copilasul trage ponoasele...Unii iti dau sfaturi necerute, altii comenteaza...asta e...
Cat priveste serviciul...si eu de-abia astept sa ma intorc insa ma gandesc cat de greu imi va fi ziua fara copil...Asa ziceam si eu ca nu imi va fi dor...dar nu e chiar asa...Cand trebuie sa faci mancare, sa speli, sa linistesti copilul ca poate are colici, sa primesti si un musafir neasteptat, sa ii dai atentie si sotului seara, cand nu ai cu cine vorbi toata ziua pt ca bebe tipa in loc sa te asculte...iti vei dori sa te duci la servici...
Anul trecut am fost cu Stefi in concediu la Predeal...Nu a fost usor pt ca pe Bran - din cauza acolor curbe - a vomitat pe mine...Cand am ajuns la cabana le fel...M-am inarmat de acasa cu lighean, detergent, carlige de rufe pt ca banuiam ca asa se va intampla...Dar nu regret nici o clipa ca am stat sa spal dupa el...Eu nu am inteles niciodata parintii care dupa ce fac copilasii se duc singuri in concedii si pe ei ii lasa acasa...
Sotul meu nu a schimbat copilul pana a mai crescut...El fiind cu serviciul a zis ca e de datoria mea sa fac asta...Acum ii mai schimba pampersul dar f rar si doar atat cand este neaparata nevoie si eu nu sunt acasa...

Sunt multe de discutat pe tema asta...Eu am inteles postarea fiecareia si fiecare are dreptate...Insa de la teorie la practica este cale lunga sau ...stiti cum se mai zice: "Calculul de acasa nu se potriveste cu cel din targ"...

Subscriu...una e sa fii gravida si sa-ti inchipui cum va fi si alta este situatia reala...

Elena hai sa nu fim rautacioase!!! Eu mi-am exprimat o parere si nu am jignit pe nimeni, tu indirect m-ai jignit.Nu ar fi mult mai frumos sa ne abtinem de la rautati?daca nu-mi place sau nu sunt de acord cu ce scrie cineva, argumentez fara sa jignesc persoana in cauza.Eu ieri nu m-am certat cu gabi si nici nu am jignit-o!!!Urat din partea-ti sa stii !!!

-dar de ce este numai de datoria ta sa schimbi copilul?
-de ce nu ii intelegi? poate vor si ei un moment de respiro daca au cu cine-si lasa copilul ( ma gandesc si eu...)

Citind ce ati scris voi, referitor la soti imi dau seama ce norocoasa sunt...si nu spun asta in sensul ca ai vostri sunt rai sau nepasatori..ci ma refer ca datorita meseriei lui (e marinar, patru luni e plecat si patru luni e in concediu....chiar cand am nascut era in concediu si inca mai este ...) a avut ocazia sa vada exact ce inseamna un bebelus...Inca din prima zi cand am adus-o acasa pe Ameera s-a bagat la schimbat scutecele, la spalat , la cremuit ..si alte cele necesare.
Noaptea, cand Ameera era mai micuta si era super agitata, faceam cu randul la calmat bebelusa...asa ca e foarte constient ce inseamna un bebe . Acuma e plecat la Constanta si mereu cand ma suna ma intreaba: mai poti? ai apucat sa te odihnesti?? si imi spune: lasa ca vin imediat si tu o sa dormi si eu ma ocup de fetita .
Chiar i-am spus ca ma bucur tare mult ca a fost aici langa mine pentru ca, din motive de sanatate, nici mama nici soacra nu au putut fi alaturi de noi si a trebuit sa ne descurcam singuri singurei inca din primele clipe. Acum, cand ne aducem aminte de "teroarea" primelor zile ... ne distram copios
In fine..fiecare familie are un ritm si niste obiceiuri ale ei...eu cred ca nu e nimeni de condamnat..important e sa fim fericite alaturi de persoana iubita

e clar ca exista viata dupa bebe ,insa nimic nu va fi ca inainte de bebe,totul se concentreaza,cel putin un timp asupra lui,nu se poate alfel.................si ,dupa ce creste,viata revine oarecum la normal ,dar nu ca inainte....................copilul va fi al tau toata viata,iar parintii vor fi parinti toata viata!!!
e ,adevarat ca e greu,dar e foarte frumos!!!

Aici chiar ai fost rautacioasa Si-a dat si ea cu parerea nu a dat cu paru'

Sa stii ca nu am intentionat sa te supar...mai ales ca esti insarcinata...ceea ce am spus a fost o opinie ca oricare alta, fara referire la ce s-a scris zilele trecute...de aceea am postat-o astazi. Si sustin ceea ce am scris, in cazul meu a fost asa si in cazul multor mamici...as vrea sa vad o mamica care zice ca nu e asa...
Iti doresc sarcina usoara si repet nu am intentionat sa te jignesc...

poate ca d-asta nu inteleg nici eu anumite fraze scrise de fete ca si al meu barbat face de toate in casa, acum ca nu ma pot misca ca inainte face numai el treaba si eu stau si-i tin companie ( or fi ardelenii astia mai "cuminti" ) dar asta nu inseamna ca am jignit pe cineva sau am aruncat cu vorbe aiurea !!! Am scris si nu o data ca fiecare traieste cum vrea si aici ne expunem niste pareri nu ne apucam sa jignim si sa ne dam mai rotunzi ca altii !!!
pup mica Ameera si a ei mamica

Fiindca unii barbati asa gandesc...Mai departe nu tine de mine...Poate nu-i place sa schimbe copilul de kk... Trebuie sa-l inteleg si pe el, nu?

Nu ii inteleg, si iti spun si de ce...Cumnata si cumnatul meu stau in Timisoara, la casa...Si anul trecut au plecat la mare fara baiat...pt ca socrii mei au zis ca se duc sa aiba grija de casa numai daca lasa copilul acasa cu ei Adica ei au stat fain frumos 10 zile cu burta la soare si s-au distrat si copilul a stat in curte ...Si asta nu e singurul caz...Pai ori sunteti o familie pana la capat...ori..

Elena eu am explicat si ieri, lucrand atatia ani in invatamant am avut de castigat spun eu invatand o lectie pe viata:" niciodata sa nu-ti dai cu parerea despre copilul altuia si sa nu-l jignesti ( indiferent ca-ti vine sa-i crapi teasta de nesuferit ce-ti este ) si nicio familie nu poate trai la fel ca alta".Asa ca sfaturile sau parerile tale sunt ok pentru tine dar nu si pentru mine sau pentru altcineva.Ideea este sa fim putin atente cum ne exprimam parerile caci si asa ne dezavantajeaza comunicarea asta virtuala.In fine s-o lasam balta ca maine e 8 Martie si trebuie sa fim toate femeile fericite si implinite !!!

Alex...suntem diferiti, nu ii poti acuza, cine stie ce-i la ei in casa?Cine stie cum gandeste fiecare??!! Ce buget au, ce probleme, etc.Zic si eu, sunt mai toleranta eu de felul meu si intorc problema pe toate partile.Acum desigur, voi fiind cumnati , tu sti mai bine care-i situatia si-i poti judeca altfel decat noi care citim.

Stii Alexandra acuma depinde ... daca asa fac mereu - se duc in concedii si il lasa pe micut cu bunicii mi se pare ciudat...exact cum spui tu Pai ori sunteti o familie pana la capat...ori.. dar daca s-a intamplat doar o data , sa fie si ei mai relaxati (desi eu numai cu gandul la fetita as sta....) poate ca sunt de inteles. Ma gandesc ca depinde si de copil, daca e unul super agitat care iti cere toata atentia, clipa de clipa, trebuia si mamica aia sa isi incarce cumva bateriile nu??? Ce sa spun? Imi dau si eu cu parerea ca doarme Ameera si ma plictisesc (era un topic Ce faceti cand doarme bebe...iata-ma prezenta la apel

o sa fiu dar cum i-ati ales numele micutei voastre?

Si eu sunt toleranta, dar sa stii ca nu au avutii in casa...Ca sa zici ca nu ar putea sa o incuie si sa plece...Si consider ca daca a existat buget sa plece in afara la mare....exista banuti sa ia si copilul, nu? Mie asa mi se pare normal...



Nu este singura situatie...Copilul este ca oricare altul...Fiecare copil iti cere o atentie marita, dar ma gandesc ca e parte din tine si nu mi se pare corect sa il lasi in urma...

Stai linistita , nu e singurul ...Vazusem un filmuletz mai demult pe Youtube cu tatici care schimba scutecelul si sunt foarte disperati....Poate reusesc sa il gasesc si vi-l pun...Se pare ca noi avem un mecanism defensiv mai puternic care ne facem sa rezistam diverselor "arome", ei sunt mai sensibili.
Si sotul meu, chiar daca se baga la schimbat scutecelul nu as putea spune ca tzopaie de bucurie in fatza marii incercari

Am gasit filmuletzul, sper sa functioneze cu copy -paste

[b][/bhttp://www.youtube.com/watch?v=WTij4txO8Uk

Nu a functionat , dati voi copy - paste daca vreti sa il vedeti...sper ca nu o sa vi se para prea gretos ...