Draga Tania, mii de lacrimi si de imbratisari pentru tine si pentru logodnicul tau, desi stiu ca nu vor alina durerea pe ca o simtiti. Asa cum nu-ti va alina durerea nici explicatia ca asa a vrut Dumnezeu. Nu putem pune totul in carca lui Dumnezeu, nu putem abandona explicatiile logice. Un copil nu moare pentru ca asa a vrut Dumnezeu! Trebuie sa fie o explicatie. Ce au scris la cauza mortii? Spui ca i s-a facut necropsia. Cereti explicatii! Mai ales ca este a doua sarcina oprita din evolutie. Undeva exista o cauza. Mergeti mai departe , la alti doctori. Faceti controale amanuntite, nu numai tu ci si partenerul!
Multa putere si dragoste sa treceti peste durere, caci de uitat nu veti uita!

Draga Dalma....as vrea sa iti dau forta,dar doar Dumnezeu ti-o poate da....ceea ce pot sa iti dau eu e doar un sfat: fa multe controale inainte de a lua vreo decizie, nu te baza doar pe un medic si pe examenul pe care il vei face marti(maine???),mergi si la alti medici...te rog! Eu din ceea ce citesc aici incep sa fiu ingrozita de cate sufletele se pierd in Romania din cauza unor erori!!!! Dumnezeu sa fie cu tine!

Imi pare nespus de rau de suferinta ta! Nu stiu daca povestea care o sa ti-o spun te consoleaza catusi de putin, dar asta e intentia mea. In urma cu 9 ani sora mea a ramas insarcinata accidental. Era pe atunci un copil fara minte de 19 ani. A ascuns acest lucru pana s-a vazut sarcina si toata familia si-a dat seama. Prietenul ei, actualmente sotul ei, era in armata. Dupa socul aflarii, lucrurile s-au linistit, sora mea s-a casatorit, mama se vedea bunica, tata bunic, iar noi, celelalte doua surori matusici. Au urmat vizite la medic, analize... toate lucrurile mergeau normal. A dus sarcina la final cele 9 luni, fara mari probleme, doar spre final se umflasera picioarele, si a urmat o cura fara sare dar nu parea sa se amelioreze, se simtea mai obosita, o mai durea capul, ceea ce nu e neobisnuit. I s-a rupt apa chiar atunci cand trebuia, la finalul celor 40 de saptamani si a mers degraba la spital, dar fara contractii. Simtise, de fapt, numai simtise copilul de vreo trei zile, si glumea cu el ca isi pastreaza fortele pt nastere. Cand a ajuns acolo si au consultat-o copilului nu i se simteau bataile inimii. La ecografie s-a vazut de fapt ceea ce nu gandea nimeni ..........copilul era mort. Si sora mea a trebuit sa nasca normal, cu travaliul indus artificial, un baietel de 3,500kg si 53 cm. .Nu i-a fost usor cum nici tie nu ti-a fost, sa plece din spital fara burtica, fara bebe, doar cu amintirile, durerea in suflet si un pumn de pastile pt a opri lactatia. Diagnosticul a fost eclampsie. Toti eram distrusi. Dar nu m-am gandit ca durerea ar putea fi asa de mare pana cand nu am ajuns sa am copilul meu, si sa fiu foarte aproape de a trece prin ce a trecut ea. Pentru ca aveam antecedente in familie sarcina mea a fost monitorizata foarte atent, si tot era sa mi se intample. Noroc ca m-am internat din timp, la insistentele mele si ale familiei, si am putut sa impiedicam inca o tragedie. Nu am putut naste normal si am nascut prin cezariana, fetita mea avea probleme de oxigenare si de hranire pe care nu aveam cum sa le banuiesc. La fel ca si tine, sora mea nu a mai avut curaj sa mai ramana insarcinata in tot timpul asta. Dar vazandu-ma pe mine acum cu bebelusul, mi-a dat telefon si mi-a spus ca isi doreste foarte mult un copil, si astept in fiecare zi sa-mi dea vesti bune. Se pare ca timpul le vindeca pe toate. Itidoresc si tie mult curaj!

Draga Dalma, sustin si eu punctul de vedere al July Nicol. Nu lua o decizie pana nu ai facut toate controalele. Cu prima mea fetita am fost pusa la mare incercare. Am facut triplul test, care a iesit foarte prost si am fost sfatuita de doctorita care ma urmarea sa fac amniocenteza. Eu sunt o femeie rationala, caut explicatii logice, si le-am cerut si mi s-a ridicat din umeri cand am intrebat care ar putea fi cauza malformatiei Down. Mi s-a spus ca sunt tanara si fac altul, pe asta o sa-l dau afara. Am devenit suspicioasa si am repetat testul, am fost la mai multi doctori specialisti care mi-au spus ca testul nu e relevant, am facut ecografii care nu sustineau testul. In cele din urma am mers la o doctorita de la Cantacuzino, specialista in Down, care, la un ecograf destul de vechi, mi-a garantat ca am un copil perfect sanatos.
Si asa a fost. E perfecta fiica mea cea mare, frumoasa si desteapta.
Exista cauze pentru acest sindrom: varsta, antecedente in familia ta sau a sotului.
Multa succes si un copil sanatos, caci frumosi sunt toti!

salut.am plins in timp ce am citit povestea ta ,si chiar si mai tarziu.eu nu am nascut in Romania,si nu am avut probleme in timpul sarcini,si de ex. stiu ca exista niste tablete care nu se dau obligatoriu la femeile insarcinate pina in 3 luni in romania.in alte tari aceste tablete sant primele care le recomanda pt femeile insarcinata, se numesc tablete de acid folic,care sant recomandate si pt femeile care incearca sa ramane insarcinate si apoi doar pina in primele 3 luni de sarcina(sant tablete care ajuta mult in timpul dezvoltari fatului pina la ultima luna si mai ales bune pt femeia insarcinata ca sa poata sa duca o sarcina pina la capat(acidul folic se gaseste deasemenea in spanac si in restul de legume verzi,brocolli.etc),nu stiu de ca nu sant obligatirii ca sant niste tablete f f f ieftine,cam 30 tablete=1,5 $,deasemenea am luat tablete de vitamine f bune pregnavit!

Este intradevar o tragedie, Dumnezeu te va ajuta sa treci peste asta , dar sa stii ca undeva e o probleme , astfel de lucruri nu se intampla din senin nu te lua dupa ce spune un medic trebuie sa afli de ce? e foarte important daca te mai hatarasti sa i copii daca un medic ridica din umeri asta nu inseamna ca nu exista o cauza ,inseamna ca el nu e destul de pregatit, chiar daca nu gasesti o certitudine ,exista s-ar putea ,dar exista ceva. Sa stii ca ioana elena are dreptate analize ambii parteneri , totul are o cauza.
Ce sa-ti doresc, chiar nu stiu, stiu ca ai nevoie sa gasesti raspunsuri si asta iti doresc.
Sanatate multa

da si analiza de amniocenteza, se poate face doar in unele luni de sarcina ,adica sant luni precise cand se face la inceput de sarcina si la sfarsit pe la 8 luni si este riscat pt mama si bebe si deobicei se recomnada mamelor cu varste mai inaintate,de la 38 ani in sus!

Draga Tania, imi pare nespus de rau ptr. necazul tau. Nupot spune ca stiu prin ce treci. Eu am un baietel de 7 ani si o fetita de 2 sapt. Cu baiatul nu am avut nici o problema, dar cu fata am cam avut probleme. La inceputul sarcini am pierdut sange, apoi pe la 7 luni am intrat in panica deoarece fetita mea nu prea mai misca, cand eu stiam ca nu sta locului nici o clipa.Pana am ajuns la doctor am crezut ca innebunesc, am plans pana nu am mai putut. In momentul cand am ajuns la usa cabinetului a inceput sa dea din picioruse cu o viteza de am zis ca nu-i adevarat.Nu pot spune deci ca stiu cu exactitate prin ce treci, dar am idee.Ma rog la D-zeu ptr tine, si te rog sa ai incredere ca totul va fii bn. Ai sa vezi ca D-zeu iti va da un puiut atunci cand te astepti mai putin. Mult curaj si incredere iti doresc.

eu am citi in ziar despre un copil din america nascut la 5 luni jumate de sarcina( era asa mic ca incapea in palma si a avut 500gr ,care a asupravietuit, a sat un an in spital cu multe complicatii,dar a reusit si este o fetita sanatoasa.eu tot mai cred ca in unele cazuri este vorba de indiferenta medicilor din spitale,pt ca nu ai bani sa le dai ciubuc de milioane de lei ,sau pt ca nu sant dotatii pt orice fel de interventie in cazul nasterilor premature, au incubatoare vechi si nu au aparatura pt copii asa mici nascuti prematur, pt ca spitale nu investesc ca nu au bani ! ex: este necesar de ace pt perfuziii pt un copilas care are manuta sau piciorul cat circumferinta degetului mic a unui adult si mai ales ca au vase de sange atat de mici si de fragile,probleme cu plamanii nedezvoltati suficient la prematuri,si nu am aparatura pt ventilatia plamanilor!chiar daca ai medicul cel mai bun si mai omenos din oras,tara,daca nu au aparatura necesar in spital,sau nu ai bani destui de analize! eu am cand eram insarcinata in 4 luni am discutat cu dr sa-mi faca ecografie 3d ,pt ca vrioam eu (si dr mi-a spus ca se poate la inceput de sarcina pina in 3 luni sau dupa 5 sau 6 luni din nou),si sa am rabdare pina atunci! si pe cand eram intr-o zi la consultatia de rutina pe la 5 luni si in pic,din masuratorile dr, pe care le face a lunar sa vada evolutia bebeului,a zis ca se vede o f f mica diferenta intre marimea unui rinichi si altul,si ca poate sa fie si din cauza ca bebe inca nu facuse pipi in aceea zi,sau pt ca acesta diferenta este normala si se rectifica cam in luna 7-8 de sarcina, dar nu a exclus nici posibiltatea sa fie vreo problema si mi-a zis ca si daca ii asa bebe se naste sanatos, dar ca poate sa apara poate mai tarziu probleme , dar ca omul poate traii cu un singur rinichi daca este cazul,si totusi m-a trimis de urgenta la ecografie 3d(ultima in materie de tehnologie atunci), la dr specialisti in copii nenascuti!si acolo specialistul a zis ca este intradevar asa cum a zis dr meu ginecolog, si ca nu este nimic grav si ca trebuie sa urmareasca evolutia rinichilor la bebe mai des la ecografie si am avut noroc , ca dupa 7 luni rinichi au fost dezvoltati sanatosi si pina la nastere totul a fost bine si si dupa aceea!

tania incarca sa mergi la cluj la dr. ZSIGMOND ANNA la urmatoarea sarcina sau chiar si doar pt controale dupa aceasta ultimul nastere.este una din cele mai bune dr din cluj,toate mamele care au nascut cu ea au fost multimite ,nu i-a murit niciodata bebelasi la nastere sau in timpul sarcini!iti dau nr de la cabinetul ei particular 0264-431570(ADRESA ESTE STR.DODROGEANU GHEREA 21.pt informatii poti suna zilnic intre 16-19.consultatii luni ,miercuri 16-19,mARTI ,JOI,VINERI 9-12.SA STII CA ESTE F F OCUPATA SI CAM GREU GASESTI LOC PT CONSULTATII,DAR MERITA SA INCERCI!MAI ALES CA ISI DESCHIDE SI CLINICA DE OBSTETICA-GINELOGIE PARTICULARA(OPERATI,NASTERI,TRATEMENTE,ETC) LA CLUJ PE STRADA DOFTOIESKI FOARTE CURAND(ACUM ESTE IN STADIUL MOBILARI SI ADUCERI DE APARATURA MEDICALA),SI LUCREAZA IN COLABORARE CU CASA DE SANATATE,DECI DACA AI TRIMITERE DE LA MEDIC DE FAMILIE ASIGURAREA MEDICALA ITI ACOPERA UNELE INTERVENTI.mult curaj si sa ai sa vezi ca totul o sa fie bine!

zici ca aveai cel mai bun dr din timisoara,dar ai nascut cu el,l-ai anuntat pe dr sa vina la spital cand au inceput durerile sau ai nascut cu ce dr a fost la spital!
la fel am avut si eu o prietena si care a ramas gravida si la fel si ea nu era adepta controlelor medicale ,si desi a fost la un medic ginecolog la contrale nu i-a spus ca vrea sa fie medicul ei la nasterea copiluli,a mai primit si alte sfaturi de al alte pers ca, sa nu se streseze, ca nu ii necesar sa ai medic la nastere ca poti sa nasti cu medicul care este de garda la spital atunci!si ea spunea ca o sa-i dea ciubuc la medicul care ii de garda atunci cand va fi timpul sa nasca,si la fel a patit si ea ca si tine ,a fost ignorata la spital,fiecare medic se ocupa de pacientele lui si ea se chinuia cu durerile de nastere!toata lumea o intreba care este medicul ei ,ca sa-l sune sa vina la spital sa se ocupe de ea,si ea zicea ca nu are medic si ca vrea sa nasca cu medicul de garda,dar in valtoarea situatiei,cand toti se comportau urat si cu indiferenta(inclusiv femeile de servici care au rol si de bracadier,pt ca toti se gandeau ca nu are bani pt ciubuc ) si durerile nasteri nu a mai spus ca-l plateste cu ciubuc pe acel medic care o asista la nastere,s-a chinuit 13 ore timp in care nimeninu a consultat-o,si nimeni nu i-a spus ce sa faca o noapte intreaga,apoi un medic de garda de dimineata a consultat-o infarsit si au vazut ca sant complicatii,pt ca fetita inchitise deja lichidul amniotic si i-a facut de urgenta cezariana,mama e fost ok,dar fetita a fost grav afectata de lighidul inchitit,a stat in incubator 10 zile ,noroc ca acum este o fetita sanatoasa si desteapta! putea sa fie nenorocita pe viata cu probleme de sanatate si handicap psihic pt ca creierul nu a mai fost oxigenat!

Fetelor.....cat ma supar cand citesc aceste lucruri....Dar de ce trebuie o mama sa se gandeasca la acel ciubuc intr-un moment atat de important...DA NASTERE UNEI VIETI! Si ce medici avem noi?! Monstri?!
Ca oameni nu pot fi.....
Fetelor...trebuie sa faceti ceva sa va faceti respectate!!! Pai ...eu auzisem mai multe istorioare de genul asta de la unul...de la altul...dar ce citesc pe forum...MA INGROZESTE! Si imi vine sa urlu....inainte ma ingrozeam de bietele animale ale starzii si nu numai si imi spuneam cum e posibil....dar de copii...nu...nu ma pot obisnui cu gandul ca se intampla asa ceva in iubita mea Romanie!!!Sunt fiinte omenesti.....sunt ingeri...sunt singurele motive de a trai!!!

buna
trebuie sa repet,am mare incredere in medicul meu si nu a stat nici o clipa pe ganduri cand a trebuit sa faca ceva sa salveze bebelusul, nu am dat mita, nu am dat ciubuc,nika,am platit ca orice pacienta consultatiile la cabinetul lui particular, si m-a tratat regeste in spital,am avut noroc sa fie de garda el 2 zile si o noapte la rand,am nascut cu el din noroc ca a fost d egarda, dar a fost Dumnzeieste de bun cu mine. Nu pot sa acuz medicii, m-a consultat, a masurat bebelusul meu, mi-a cerut sa fac si triplul test desi am 24 ani, nu am cuvinte.....poate ca in final Dumnezeu asa a vrut, nu mai stiu ce sa cred, va iubesc pe toate ca sunteti alaturi de mine si chiar imi dati speranta sa ma gandesc la alt bebe....voi astepta cele 6 luni de gratie.....care le-a recomandat medicul,timp in care o sa primesc peste 3 sapt si rezultatele de la necropsie si poate o sa aflam o cauza, timp in care o sa imi fac analize si eu si partenerul si timp in care o sa ma rog sa fie bine si pt mine....si pt bebelina mea din cer.......

imi pare asa de rau sa vad atata suferinta si nu este nimic mai greu decat sa-ti simti copilul miscand si sa nu te bucuri de el .am plans si -ti inteleg durerea cu toate ca nu am avut {multumesc lui Dumnezeu }asemenea probleme din contra am 2 fetite sanatoase si ma rog Domnului asa sa ramana . Ma uit la ele si citind povestea ta,incep sa plang e greu sa alini durerea cuiva intr-o asemenea situatie dar voi incerca sa-ti spun ca esti curajoasa putand pune in randuri povestea ta ,esti curajoasa ca ai incercat sa ramai insarcinata cu toate ca ai mai avut probleme asa ca ramai curajoasa si nu-ti pierde speranta. Dumnezeu sa te ajute si ai incredere

TANIA,EU TI-AM CITIT POVESTEA DE LA INCEPUT,DAR NU AM AVUT CURAJUL SA-TI SCRIU,PT CA NU STIU CE INSEAMNA SA-TI PIERZI COPILUL.DAR ITI INTELEG DUREREA SI IN ACESTE CLIPE DOAR DUMNEZEU ESTE CEL CARE TE POATE AJUTA.AI MARE INCREDERE IN EL SI O SA VEZI CA INTR-O BUNA ZI O SA-TI DARUIASCA SI TIE UN COPILAS CARE SA-TI ALINE SUFERINTELE.SI VREAU SA-TI SPUN CA SI EU SUNT DE ACORD CU DOAMNA CARE A SCRIS CA AR TREBUI SA VA CASATORITI IN FATA LUI DUMNEZEU, ASA ESTE MAI BINE,SI ASTA O STIU DIN PROPRIE EXPERIENTA.PANA NU NE-AM CASATORIT RELIGIOS NECAZURILE S-AU TINUT LANT SI LA NOI,SI IMEDIAT DUPA ACEEA A RASARIT SOARELE SI PE STRADA NOASTRA.SPER SA NU TE SUPERI PE MINE,DAR SUNTEM DE ACEEASI VARSTA SI TE INTELEG PERFECT.ITI DORESC MULTA SANATATE SI PUTERE SA TRECI PESTE ACESTE CLIPE GRELE!

Draga mea, cuvintele sunt prea putine pentru a zugravi ceea ce simt. Ca si alte mamici care ti-au fost alaturi aici cu un gand bun, nu pot decat sa-ti doresc sa fii puternica, sa privesti inainte si sa fii convinsa ca la momentul potrivit Dumnezeu iti va trimite ceea ce-ti doresti mai mult! Multa sanatate !!

nu stiu de ce, cu zilele care trec in loc sa imi revin si sa fiu mai puternica, devin si mai obosita, si mai singura si mai pustiita,am impresia ca nimeni nu ma intelege, eu trebuie sa fiu tare toti ma intreaba daca ma simt bine, si eu le zic DA, dar nu e asa, ma simt bine fizic, dar ma doare sufletul la fel de tare si ma adancesc intr-o durere absurda si intr-o singuratate din care pare ca nu mai pot iesi.....si trebuie sa suport zi de zi,povestiile angajatelor mele,care sunt insarcinate amandoua in aproape 2 luni si isi povestesc zilnic despre greturi si alte povare alte sarcinii.....cum sa rezist acasa singura, cum sa rezist la munca, cand se vorbeste doar despre asta? si am impresia ca partenerul asteapta si mai multe de la mine,asteapta sa imi treaca sa uit,sa nu mai vorbesc despre asta, asteapta sa fiu buna, spune ca sunt rea, ca vorbesc urat.......
am incercat sa uit, sa ma concentrez in munca, dar amaintirea revine si zici ca bebelusul meu e si mai activ in mine ca niciodata.....cateodata ma gandesc in singuratate ca inebunesc.......si poate ca asa si este nu stiu......

si stau si plang singura acasa, nu am puterea sa mai lupt cu oamenii,nu am puterea sa demonstrez nimic, nu am puterea sa dau un sens vietii mele,un alt sens, sa am rabdarea sa imi revin,sa ne revenim cu totii, sunt furioasa pe toti cei care isi urmaresc cursul vietii, sunt furioasa pe partenerul meu ca isi traieste existenta mai departe,ca se ocupa de aceleasi lucruri cu o usurinta ingrozitoare, ca nu mai e preocupat de mine, ca a fost atat timp cat am fost in pericol, si acum asteapta sa fiu eu, ACCEASI CARE AM FOST CANDVA, ca uita ca mi-am pierdut copilasul, ca ma considera probabil nebuna,daca ii scriu un sms in care ii spun sa ma invete sa traiesc din nou, si el nu mi raspunde......preocupat de grijile zilnice......si poate ca voi distruge si acea farama din noi doi care a ramas intacta cu toata aceasta nebunie a mea,si nu pot sa cedez, nu pot sa imi cer scuze ca sunt rea.....ca plang si nu pot sa uit!!!!!!!

nu-ti spun decat atat: trezeste-te si lupta sa salvezi, sa recladesti ce ai! daca pici in deznadejde, greu te vei ridica, nu lasa ispita sa te domine... numai tu te poti ridica! ce alegi?

Tania ,nimeni nu te poate ajuta te rog sa ma crezi... eu am fost "zombi" 2 ani si eram la un pas de a pierde tot si casnicie si familie, nu-mi pasa de nimic, daca te adancesti prea tare in povestea asta va fi foarte rau ... ti-o spun din experienta nu din auzite, am fost dependenta de medicamente ... am urat tot ceea ce respira, inclusiv pe mine... toata lumea ma ocolea, sincer nici nu paream foarte zdravana la cap... si trebuia sa suport in fiecare zi cand veneam de la munca, sa le vad si pe cele care erau vinovate de moartea copilului meu... pana intr-o zi cand am realizat ceea ce ajunsesem... sincer nu mi-a placut prea tare ce am vazut... te pustieste durerea, te macina, la mine ghinionul a fost ca nu reuseam sa raman gravida deloc... ceea ce ma putea ajuta ar fi fost un copil... dar care nu a venit decat mult prea tarziu... asa ca am luptat singura, gandindu-ma ca sigur nu i-ar fi placut baiatului meu ceea ce vedea ... zi de zi am luptat sa devin asa cum i-ar fi placut lui sa ma vada si ... am reusit ... incearca sa depasesti durerea chiar daca pentru asta trebuie sa lupti cu tine, ... sper sa reusesti... si daca vrei sa mai vorbim, eu iti voi raspunde cu drag, stiu cum este, stiu ce simti... si mai ales stiu ca acum mai mult ca oricand ai nevoie de prieteni, ai nevoie sa vorbesti

au dreptate fetele...tu esti singura care poti salva ceea ce ai...crezi ca logodnicului tau nu-i este greu?...probabil se refugiaza in grijile zilnice sa uite necazul...stiu ca iti este greu dar nu te lasa doborata, lupta in continuare

Buna Tania si pe mine tot Tania ma cheama imi pare foarte rau pentru ce ti sa intamplat si eu am trecut tot prin asa ceva, la 5 luni jumate am pirdut sarcina n-am crezut ca pot trece peste asa ceva dar cu ajutorul sotului meu si al lui Dumnezeu am depasit acea durere.NU am primit nici un raspuns de la medici in legatura cu pirderea sarcinii.Totul se prabusise in jurul meu nici nu mai vroiam sa traiesc dar sa mai incerc sa raman insarcinata,a fost foarte greu si pentru sotul meu pentru ca il respingeam mereu nu mai aveam nici curajul de a face dragoste cu el pentru nu a mai ramane insarcinata ,gandul imi era tot acolo ca nu o sa reusesc sa dau nastere la copilul ce-l doream foarte mult.Dupa 2 ani am ramas iar insarcinata eram si fericita si speriata de ce se poate intampla, dar am reusit sa nasc o fetita ce are acum 11ani ,au trecut 8 ani de la nastere si am nascut si un baietel.Asa ca nu trebuie sa-ti pierzi increderea in tine si o sa vezi ca totul o sa fie bine si o sa poti sa te bucuri de copilasi.Timpul le vindeca pe toate.Iti doresc sanatate si putere.

e atat de greu....nu sunt egoista, dar el asteapta prea repede sa trec, a uitat prea repede prin ce am trecut eu,incat se comporta ca si cum nu s-a intamplat nimik, nu ma mai ajuta sa duc o simpla geanta, nu imi mai poarta de grija cum a facut-o in primele zile de la iesirea din spital...am impresia ca nu ii mai pasa de mine daca nu mai e copilul. nu as fi crezut ca se va intampla asta, e prins obsedat de afacere, afacere care am cladit-o amandoi, care am ridicat-o......nu ii mai pasa de cum ma simt si toate astea ma doboara si ma deprima......sunt sigura ca as fi trecut mult mai usor daca nu isi schimba comportamentul,dar....asa in pustiietatea din sufletul meu nu mai am cu cine sa vorbesc,suntem doi straini in aceeasi casa......si eu tac, tac pt ca mi-e frica sa strig in gura mare ca ma doare, pt ca as striga degeaba,si ma gandesc de ce s-a schimbat asa???

Draga Tania, eu personal cred ca ceea ce simti este absolut normal: durerea, lacrimile, neincrederea. Cred ca este absolut normal sa-ti plangi copilul. O asemenea durere nu poate trece intr-o saptamana, nu are cum. Si atunci cand rupem o relatie suferim catva timp, dar mai ales dupa moartea propriului copil. Nu are nimeni dreptul sa-ti ceara sa uiti, pentru ca nu vei uita. Vei trece peste, dar dureaza sa te remontezi, sa-ti castigi increderea. Nu te acuza pentru lacrimile care curg, lasa-le sa curga, oricum cred ca sunt putine fata de cele din sufletul tau.
Cat despre logodnicul tau, cred cu tarie ca si el sufera, dar e barbat, si barbatii nu plang, nu? Nu cred ca nu-i pasa, dar nu mai stie cum sa se apropie de tine, sufera cand te vede ca suferi atat si sufera pentru ca nu te poate alina. Lasati-va timp! Fa-l sa inteleaga ca iubirea pentru el e aceeasi, dar acum vrei sa plangi si ai nevoie de el pentru ca el a fost a colo cu tine, a fost si copilul lui, si te poate ajuta cel mai mult.
Iti vei reveni, dar nu atat de repede! Lasa timpul si iubirea sa vindece ranile!

Poate ca el nu a trecut peste asta asa repede cum crezi. Poate acesta e modul lui de a incerca sa te faca sa iti revii. Se gandeste ca daca nu te mai cocoloseste o sa te simti mai bine. Poate ii e teama ca daca va continua sa iti poarte de grija, asa cum a facut-o cand ai iesit din spital te va face sa te simti mai rau, si daca incearca sa fie mai distant iti vei reveni mai repede. Pe de alta parte, vestea ca va deveni tata e ceva extraordinar pentru toti barbatii(sau in fine, majoritatea). Gandeste-te ca nu doar tu ai pierdut un copil. Si el l-a pierdut. Si el sufera ca si tine. Crezi ca pentru el e mai usor? Nu mai are nici copilul, nu te mai are nici pe tine. Tu te inchizi in tine, il acuzi , iar el poate se simte din ce in ce mai singur. Barbatii de obicei se refugiaza in munca sau mai rau in bautura, si alte chestii ca sa nu se mai gandeasca la ce s-a intamplat. Ar trebui sa ai un pic de rabdare cu el. Viata merge inainte. Nu te mai agata de trecut. Ma gandesc ca e foarte greu pt tine. Si eu sunt insarcinata in 18 sapt si ma gandesc cu groaza ca s-ar putea intampla ceva rau cu copilul. Mai ales ca inca nu l-am simtit si toata lumea se asteapta sa il simt deja, desi eu am citit ca pana la 20 de sapt e normal sa nu il simti la prima sarcina. Chiar daca ai pierdut copilul, tu trebuie sa continui sa traiesti. E greu, uneori imposibil de trecut peste, dar trebuie sa fii puternica, si pt tine, si pt partenerul tau. Ai rabdare cu el. Si el sufera. Nu doar tu. Poate ca nu mai suporta sa vorbeasca despre ce s-a intamplat, dar pentru ca nu mai vrea sa sufere. Eu am o prietena care a pierdut doua sarcini pe la 2,3 luni. Nimeni nu poate sa ii spuna de ce. A ramas insarcinata pentru a treia oara, cam in aceeasi perioadda cu mine. Acum sarcina ei ar fi trebuit sa aiba cam 20 de sapt. La eco i s-a spus ca va avea gemeni. A fost in acelasi timp speriata, dar si fericita. Pe de o parte plangea de frica, se gandea ca ii va fi greu, pe de alta parte de fericire. A fost in sapt 17 sa isi faca triplul test si medicul i-a spus ca sunt morti copiii. Am plans eu cadn am auzit, dar ea saraca. Si acum imi vine sa plang cand ma gandesc. Era a treia sarcina pe care a pierdut-o. Si nimeni nu stie cauza. Sunt sanatosi tun, si ea, si sotul. E disperata si a zis ca ea nu mai poate sa o ia de la capat. Si are 30 de ani. Eu nu indraznesc sa o sun, pentru ca copilul meu e bine(sper), iar copiii ei s-au dus. Iar ultima ei pierdere e dubla. Mai sunt oameni care au pierdut, dar trebuie sa mergi inainte. Nu te razbuna pe cei din jur, nu e nici vina lor. Te pup, si ai grija de tine si de relatia ta, pt ca pt bebelul tau nu se mai poate face nimic. El te vegheaza de sus, si poate spera ca iti vei reveni.

buna tania,
am citit si eu povestea ta,deabia azi,sincer sa-ti spun mi-a fost frica sa o citesc de prima data de cand am vazut-o pe forum.eu sunt insarcinata in 24 saptamani si mie goaza de ceea ce ti sa intamplat,mie frica si stau numai cu gandul la bebelusul meu,daca nu-l simt miscand ma sperii si ma gandesc numai la prostii.sincer sati spun nu stiu ce sar intampla cu mine daca mi s-ar intampla asa ceva,am pierdut deja o sarcina(extrauterina)si mam chinuit 8 ani sa raman insarcinata.
nu pot sa spun ca-ti inteleg durerea pentruca nu am trecut exact prin ce treci tu dar durerea pierderii unui copil e foarte mare si mai ales frustarea e si mai mare si te tot intrebi "de ce eu"dar niciodata no sa poti sati raspunzi.
e greu si cea ce urmeaza te sperie si te face sa gandesti ca no sa poti mege mai departe dar totusi nu e chiar asa,viata merge mei depatrte,dumnezeu te pune sa treci prin incercari groaznice si prin dureri f mari dar si cand vine randul tau o sa vezi ca o sa-ti dea cel mai frumos bebelus din lume,gandeste ca acuma asa a vrut el sa se intamle,nu a fost sa fie.
in legatura cu logodnicul tau,incercati sa vorbiti despre ce sa intamplat,incercati sa va descarcati povara durerii din suflet si sa vorbiti despre planuri de viitor si prezent,nu lasati ca aceasta nenorocire sa va stea in calea fericiriii.viata e lunga si plina de neprevazut si daca reactionati asa de pe acuma cand sunteti la inceput ce osa faceti mai tarziu?
incercati sa comunicati mai mult,zii ce te deranjeaza la el si fal si pe el sa-ti spuna ce are pe suflet
te pup si sper sa-ti revii cat mai repede si osa vezi ca totul o sa fie bine

imi pare rau ca va dezamagesc,am incercat sa vorbesc cu el,nu am cu cine......s-a inchis si separe ca acesta e sfarsitul.....poate am gresit cu ceva, sau poate asa a fost mereu si nu am vazut......e pacat sunt atatia ani impreuna,avem o afacere de condus impreuna......pacat ca nu vede ca imperiul lui se va prabusi in curand...singur nu va face fata......si eu continui oricat ma chinuiesc sa rezist sa ma distrug, sunt puternica,dar sunt singura si singuratatea nu are solutie, parintii nu sunt in tara, doar pe el il aveam......si suntem doi straini in aceeasi casa, aparent parteneri la munca, si totusi straini de tot.......

si ca lucrurile sa fie si mai urate, mi se face rau de cate ori le aud sau le vad pe fetele mele de la firma ca isi povestesc despre sarcini....cred ca o iau razna serios, pt ca nu le pot da nici afara si nici sa imi las afacerea pe mana lor nu pot, ce sa fac????? sa nu ma mai afecteze ca lor le creste burtica si a mea scade pe zi ce trece......
sunt egoista, le urasc intr-un fel, nu pot fi fericita pt ele,deloc......pt ca ele sunt tinere si au sansa care mie mi-a fost luata....DE CE??

cu parere de rau iti spun ca ai ales calea cea grea ... daca nu incerci acum sa iti revii pregateste-te pentru iadul ce va urma, ura este cel mai puternic aliat in astfel de cazuri ... te va macina tot mai tare incat nu vei avea prieteni, rude...nu vei avea nimic ... sper totusi sa reusesti candva sa treci peste tot dar fara vointa nu vei face nimic... este simplu sa urasti si sa te inchizi in aceasta stare , este greu sa lupti , este greu sa-ti recapeti credinta , este greu sa devi intelegator cu cei din jur ... eu aveam 27 de ani si nici macar nu am stiut ce m-a lovit, lumea mea sa spulberat intr-o clipa ... ura insa nu mi-a adus copilul inapoi, din contra ma indeparta de el tot mai mult ... nu am avut sansa ca alte mame sa pot face un copil imediat si iata am devenit mama la 39 de ani... dar asta sa intamplat doar dupa ce m-am impacat cu mine... cand am invatat sa iert, sa iubesc din nou ... lupta cu tine, scoate din carapace fata care ai fost candva , asta pana nu e prea tarziu si pana nu o pierzi definitiv, eu niciodata nu m-am mai regasit cu adevarat , nu voi mai putea sa devin cum am fost, pentru mine este prea tarziu... poate tu ai mai multa vointa, mai multe putere ... si mai ales nu uita, acel mic ingeras care nu mai este cu tine te vede... oare ii place ceea ce vede?... macar ptr el incearca sa te schimbi sa te ajute DD sa treci peste aceasta cumpana... si la intrebarea DE CE ?? nu exista raspuns, eu l-am cautat vreo 10 ani... si nu l-am gasit, inca ma intreb si azi ... dar...

Fetelor, e cumplit de tragic sa pierzi un copil. Ramii fara cuvinte, caci nu exista consolare si vorbele de regret sint prea neputincioase... Eu am o cunostinta care tocmai si-a pierdut al treilea copil. De fapt, sint sigura ca ati auzit si voi zilelea astea cazul copilului de 6 ani care a fost lovit de masina pe trecerea de pietoni si caruia i s-au prelevat ieri si alaltaieri organele pentru a fi donate. Toti cei care-l stiam am fost impietriti la aflarea vestii. Nu ne-a ramas decit sa ne rugam pentru parinti. In rest, ce poti sa mai spui?! Ramin doar niste intrebari pe veci fara raspuns, de ce, pentru ce, cum se poate asa ceva...

D-zeu sa aiba mila si sa-i intareasca pe sarmanii parintii Fara cuvinte.....nici nu pot sa-mi imaginez,iar in cazurile astea doar D-zeu mai poate ajuta sufletele acestor parinti indurerati.D-zeu sa-i intareasca

nu am cuvinte... este ingrozitor ... sa-i ajute DD pe parintii lui, nu putem decat sa ne rugam pentru el si pentru ei condoleante

Da, Dana, rugati-va pentru parinti pentru ca e important. Nu e primul drum cind isi duc copilul la cimitir. Tu poti sa-ti dai seama cel mai bine ce poate fi in sufletul mamei (ea era de mina cu copilul cind traversa strada, ce poate fi mai cumplit de atit!?)
uite si unul din zecile de articole scrise zilele acestea despre Andu, asa il cheama pe baiat. Pe donatorul care a dat speranta si bucurie atitor oameni acum.
http://www.ziare.ro/1203627111-Cinci_vieti..._moarte_clinica

am citit tot articolul si sincer nu-i inteleg pe cei despre care scria reportera ca nu au vrut sa doneze ... este cel mai bun lucru pe care il poti face si apoi sti macar ca o parte din copilul tau traieste undeva... conteaza mult ... oricum nu vreau sa ma gandesc prin ce trece biata mama... este cumplit

SALUT Taniuta ma numesc Erika si as vrea sa iti spun ca imi pare rau pt pierderea suferita .sunt alaturi de tine pt ca eu am simtit pe pielea mea ce inseamna sa vrei un copil si sa-l pierzi.Dar hai sa iti spun eu ce am patit.M-am casatorit plina de speranta ca toate o sa fie bine dar nu au fost ,am primit cea mai grea lovitura de la viata. Am fost la un control oncologic la vreo 6 luni dupa casatorie si mi-au gasit 7 duli la sani.Concluzia a fost ca trebuie operat unul din sani (dulul avea cam 3.5 cm) si ca sa iti spun pe scurt m-au opoerat si totul a decurs bine.Dupa operatie trebuia sa imi vina ciclul dar nu m-ia venit asa ca am facut untest de sarcina si surpriza!..... eram insarcinata.A fost un moment magic prietena mea cea mai buna care e si nasa mea de cununie sarea si dansa de bucurie, sotul a fost atat de socat ca nu ia venit sa creada.S-a bucurat enorm dar bucuria a fost scurta in timpul opertiei eu mi-au facut anestezie generala si exista riscul sa fie afectat fatul ,asa ca am reusit sa aflu ca substanta cu care am fost anesteziatanu afecta sarcina .Am fost f f fericiti.Totul a decurs normal la sarcina am aflat ca este baiat si ca se dezvolta normal .A fost cea mai fericita perioada din viata mea.Toata lumea imi spunea ca baietii nu misca asa de mult ca fetele si este adevaratAm fost la control periodic si doctorul meu BUTNARU ALIN m-ia spus ca totul decurge normal. In fine eram gravida in 39 de sapt si m-am dus la control toate erau normale asta se intampla sambata .Luni seara m-au apucat durerile si am fugit la spital la cj (eu stau la 50 de km de cj in gherla)Am ajuns la spital la timp aveam cotractii din 3 in 3 minutesi am fost dusa la urgenta.Doctorul meu nu era de garda dar a fost anuntat si a venit dupa 20 de min .M-au pus la ecograf sa vada daca copilul sa intors era intors si dintrodata am vazut cum stagiarul care facea ecografia sa albit si a iesit in fuga din cabinet.sotul meu a fost invitat inauntru si cand a sosit doc de garda sa pus in fata monitorului si a cautat inima dar degeaba copilul meu murise inexplicabil .Nu ii batea inima! si acum imi aduc aminte ce a zis doctorita care era de garda ' CE VRETI SA VAD AICI !? NU II GASESC INIMA .FATUL ESTE MORT .NOTA-TI ORA DECESULUI.....' toata lumea era socat nu se putea sa fie adevarat eu am intrat in stare de soc asa ca m-au dus in sala de nasteri mai mult moarta decat vie si a trebuit sa nasc normal .la fel ca tine Taniuta nu am avut curaj sa-l vad .Asta e povestea mea. acum am o fetita de 7 luni si o chiama TEODORA adica DAR DE LA DUMNEZEU.

bine ai venit ingeras...trista tare povestea ta ca de altfel toate povestile in care copilasii merg catre casa Tatalui lor ceresc ,odihneasca-se in pace ingerasul tau... sa va traiasca fetita, sa va bucurati de ea, DD ti-a daruit o minune , ... multa sanatate iti doresc

draga mea,iti intelege foarte bine durerea, inteleg ce ai simtit cand ai aflat ca trebuie sa dai nastere unui copil mort,ca nu te va striga cand il vei naste, si brusc mi-au dat lacrimile,este o durere sfasietoare care te chinuieste....ma bucur ca ai reusit sa treci cu bine,pe mine ma poate costa relatia mea,ma poate costa aceasta nefericire tot,pot sa pierd toata fericirea, pt ca suntem straini unul cu altul si oricat ma straduiesc sa-l inteleg si sa ma inteleg,nu stiu de ce nu ne revenim.....sa ai noroc de fetita ta, dumnezeu e langa tine.....
te imbratisez calduros....
ps.:ai aflat vreo cauza a decesului bebelusului???

foarte trista povestea ta dar d-zeu te-a rasplatit pt. suferinta ta cu o fetita minunat un ingeras : si eu ma trecut prin asaceva si stiu cum e .Acum am un baietel de 1an si 10 luni si sunt foarte fericita.,ai grija de tine si de fetita

Buna
Eu sunt mamica unui baietel de 4 ani .Am sa-ti istorisesc povestea mea din ultimul an si poate ceva din ce traiesc eu te v-a face sa-ti alini putin din durerea pe care o ai acum.Cand am nascut pe cel mic medicul mea interzis categoric sa mai am alti copii pentru ca sunt diabetica si am si alte probleme care ar face (dupa parerea lor )sarcina inposibila.M-am resemnat bucurandu-ma ca am macar un copil sanatos si destept ,tinand cont ca noi iubim foarte mult copii.In urma cu un an sotul meu a avut un accident de masina unde o fetita de 5 ani i-a sarit in fata la nici juma de metru iar dupa o saptamana a murit in spital ,la mine in brate si durerea mai mare este ca a murit din culpa medicala asa cum reese din raportul medicului legist.Am suferit enorm mi-as fi dat viata daca era posibil pentru Iona (asa o chema pe fetita),nu m-am deslipit de patul ei timp de o saptamana dar inainte sa moare i-am promis ca nu-mi voi intoarce fata de la D-nezeu orice s-ar intampla.Soarta a facut ca la 3 luni dupa moartea ei am ramas insarcinata desi timp de 4 ani dupa nastere nu am ramas niciodata desi nu foloseam nimic.Iti dai seama simplu ce reactie am avut,AM SA PASTREZ COPILUL CU ORICE RISC.M-am dus la medic care dupa anumite teste obligatorii m-a implorat sa renunt si mi-a spus care sunt sansele :sa mor eu ,sa moara fatul,sa murim amandoi.Si atunci am decis ,daca este scris sa mor voi muri daca nu ...nu.Azi sunt in luna a 7-a de sarcina ,fac perfuzii de 2 ori pe saptanana ,mi-e frica sa ma uit in oglinda ca nu ma recunosc dar ma bucur ca fatul este bine ,eu sunt bine atat cat se poate ,ultima luna o voi petrece in spital sub stricta supraveghere a medicului dar marea diferenta este ca acum cand o visez pe Ioana(fetita din accident) are fata vesela si stiu ca de acolo de sun ea ma vegheaza si ma va ajuta sa trec peste acest moment.Am dat o declaratie pe propria raspundere ca daca mor nu v-a fi vina nimanui dor a mea.
Asa ca draga mea capul sus si atunci cand v-a veni momentul sa ramai insarcinata nu renunta si nu porni cu imaginea sarcini pierdute.Stiu ca este greu si orice s-ar spune nu te poate ajuta sa uiti sau sa treci mai usor .D-nezeu are grija ca toate lucrurile sa se intample la vremea lor ,nu e timpul pierdut .Incearca sa iei fiecare lovitura ca pe un pas inainte ,incearca sa-ti rasfringi dragostea pe care doreai sa o dai copilului tau celor din jur celor ce sunt la acest moment alaturi de tine ,nu te izola si ocupa-ti timpul .Vorbeste cat mai mult despe ce te framanta si durerea v-a deveni mai blanda si cu timpul vei invata sa o ascunzi intr-un colt al sufletului tau si sa-i dai drumul doar cand te simti tu pregatita.
Multa bafta si nervi de otel.
Te pup

intra adevar speranta moare ultima, si tot ce imi doresc este sa imi redea doamne doamne fericirea si bucuria de a mi mangaia burtica.....sa mi redea fetita pierduta.......iti multumesc pt cuvintele tale, incet,in viata mea va aparea stralucirea, si ochii isi vor recapata sclipirea aceea de femeie insarcinata......mi-e dor sa burtica mea.......

Buna Tania.Stiu ca nu exista cuvinte de alinare pentru ce ai patit. Stiu, deoarece am trecut si eu prin asa ceva.Nici macar nu am avut puterea sa scriu, sa vorbesc cu altcineva.
Fetita mea a murit la 31 de saptamani-avea cordonul ombilical necrozat pe o portiune de 3 cm. Cauza? Niste raspunsuri balbaite- nimic concret, nimic clar, doar supozitii. De fapt, incompetenta crasa.
Pe data de 1 iunie 2006 am fost la control( nu-mi simteam puiul miscand asa cum ar trebui sa miste la 31 saptamani). Am facut eco si dr. a spus ca totul este OK. A doua zi am plecat din oras si am vrut sa mai fac un eco la alt doctor.Deja inimioara ei se oprise... a urmat internarea, cezariana(a doua) si toata durerea de pe fata pamantului... pe care o cunosti si tu la fel de bine...Daca ar fi fost atent dr.ar fi putut sa-mi faca cezariana mai repede si ar fi trait. Daca...
In luna ianuarie 2007 a murit tatal meu. La cateva zile dupa inmormantare am mers la un control (avusesem o infectie urinara) si...eram insarcinata. La numai 7 luni de la operatie aveam un nou pui.
Mi-a fost foarte frica .Aveam 39 de ani, si era a treia cezariana. Dar ce pot sa-ti spun? Dumnezeu e mare si ajuta pe toata lumea. Mi-am depasit temerile si am mers inainte. Acum am un baietel superb de 5 luni si jumatate. Sa fii tare si sa mergi inainte ... va veni si puiul tau..

buna
asa este ,cunosc durerea la fel de bine ca multe alte mamici....dragele mele,tocmai am aflat o veste sfasietoare si nu pot sa nu ma intreb de ce se intampla asa de des.m-a sunat o prietena sa imi spuna ca tocmai a pierdut sarcina.......la 10-12 sapt parca, pur si simplu s-a oprit din evolutie.....a aflat la un control de rutina....apoi mi-a zis ca alte 2 prietene de-a ei,insarcinate in aceeasi perioada....au pierdut si ele....ce se intamppla oare?? nu am explicatie pt aceste pierderi,nimeni nu are explicatie......sunt socata!!!!!!

draga mea...poate ca nu sunt cea mai in masura sa postez pe acest topic dar iti un singur lucru: DUMNEZEU EXISTA, lasa-ti soarta in mainile Lui si va avea grija de tine. Poate in aceste momente e singurul lucru la care te gandesti, poate chiar iti spui ca ai avut incredere in El si te-a dezamagit...poate toti gandim asa in acele momente...eu am o fetita de 1 an jumate...am avut o [url="http://www.utilecopii.ro/sarcina.asp"]sarcina[/url] relativ usoara....dar in ultima saptamana de [url="http://www.utilecopii.ro/sarcina.asp"]sarcina[/url] la un ctrl de rutina am aflat ca am hipertensiune si ca fetita mea are probleme...nu are rost sa iti spun ce a fost in sufletul meu...dar DUMNEZEU a fost acolo..a vegheat asupra noastra...am nascut prin cezariana, s-a nascut micuta de numai 1,900kg si am stat o luna cu ea in spital pentru recuperare, dar D-zeu mi-a dat putere pentru ea si in mod sigur iti va da si tie putere sa treci peste aceasta nedreapta si cruda tragedie...iti doresc tot binele din lume si ma rog pentru tine sa te intareasca Dumnezeu si sa iti dea inapoi viata pe care o meriti...multi pupici...

O poveste trista dar cu un final fericit ! Mala, sa-ti traiasca minunea de baietel si poate ne pui si niste poze cu el!

buna Cristina67.Imi cam prind urechile la pus poze. Am incercat dar nu am reusit.

sa iti traiasca puiutul scump ... nu-i asa greu ai cont pe photobucket... acolo incarci pozele, dupa care sub fiecare poza ai 4 coduri, il iei pe ultimul (cel cu img) cu copy si il pui cu paste aici , succes pupam

buna dana. Incerc dar pozele mele sunt prea mari. Sa-ti traiasca si tie bb

taniutza nu ma refeream la medicul tau ci la persoana care ti-a dat replica ca a nascut in timisoara,de ex la Cluj(la fel in toate orasele mari) femeile gravide isi aleg medicul cu care sa nasca si nasc la spitalul unde medicul lor lucreaza(si prietena mea de care ti -am povestit, nu a facut acest lucru si a avut de suferit in ziua ce a mare ,in loc sa fie bucuroasa sa tina bebe in brate si a vazut fetita dupa 2 zile in incubator legata la aparate cu fire de perfuzii pe tot corpuletul ei mic si a plins de necaz in fiecare zi pina a plecat acasa cu bebeluca),si chiar daca medicul nu este de servici in noaptea/ziua aceea
este obligatia lui sa vina la spital daca este sunat ca este o pacienta de -a lui internata(sau daca il suni personal ca au inceput durerile)!

trebuie sa fii atre si sa mergi mai departe......m-a intristat povestea ta....iti doresc tot binele din lume si cu speranta in suflet intr-o zi i sa stai cu bebe in brate......probabil l-a vrut Doamne Doamne mai mult......