QUOTE(ruxy @ Feb 18 2010, 11:42 PM)
PAVORUL NOCTURN
Pavorul nocturn (teroarea de somn) este tot o descarcare nocturna anxioasa, cu caracter critic, aparuta in primele 2-3 ore de la adormire, in timpul fazei profunde NREM. Se deosebeste de cosmar, care se datoreaza viselor fragmentate ce au loc pe durata somnului REM, de obicei in ultima parte a noptii. Copiii se pot trezi sau nu in urma cosmarului, dar daca se trezesc ei au o explicatie, povestind visul.
In contrast, copiii cu pavor nocturn striga, dar ei numai aparent s-au trezit. Se ridica in sezut, ochii sunt larg deschisi, anxietati, faciesul congestionat, transpirat, tipa, solicita ajutor, prezinta miscari dezordonate de aparare. Durata este de cateva minute, cu linistire ulterioara si amnezie asupra episodului. Agitatia in perioada critica este mare, dramatica. Inaintea unui episod sever, undele electroencefalografice delta de somn pot fi mai crescute in amplitudine decat sunt in mod uzual pentru faza NREM de somn, iar respiratia si bataile inimii mai lente. Debutul episodului este acompaniat de o dedublare pana la o cvadruplare a ritmului cardiac. Apare la 3% din copiii sanatosi, fiind mai frecventa la baieti. Se impune diagnosticul diferential cu epilepsia morfeica.
Etiopatogenetic, pavorul nocturn se considera a fi o disociatie a mecanismelor de somn. Traseul bioelectric este de trezire, desi individul continua sa doarma.
Prognosticul este bun. Cam o treime din cazurile cu debut inainte de 7 ani, se mentin in adolescenta.
Conduita terapeutica de electie este cu Imipramina (dupa control obligatoriu EEG), antideprinul administrat seara avand rolul de a ameliora somnul si fenomenele nocturne (atat in pavor cat si in somnambulism, ambele fiind considerate ca patologie de somn si de anxietate). Daca si diurn exista anxietate mare, se adauga tranchilizante peste zi (Melleril, Diazepam). In toate cazurile se face psihoterapie familiala. Copilul nu va fi trezit, altfel se induce confuzie si disperare (epuizare).
Astazi se include pavorul nocturn in nevrozele particulare copilariei, la majoritatea copiilor fiind precedat de o faza premergatoare in care tensiunea, conflictele, amenintarile, lecturile de groaza, filmele cu violenta, joaca un rol important.
Asociatia Americana de Psihiatrie propune urmatoarele criterii de diagnostic pentru pavorul nocturn:
A. Tulburare episodica recurenta, brusca, cu durata de 1-10 minute, care survine in cursul primei treimi a perioadei de somn major, incepand cu un tipat de panica.
B. Anxietate intensa si semne de excitatie vegetativa in cursul fiecarui episod, cum sunt tahicardia, respiratia rapida si transpiratia, dar nici un vis detaliat nu este evocat.
C. Areactivitate relativa la eforturile altora de a calma persoana in timpul episodului si aproape invariabil, cel putin cateva minute de confuzie, dezorientare si miscari motorii perseverative.
D. Nu poate fi stabilit ca un factor organic a initiat si mentinut tulburarea, de exemplu o tumora cerebrala.
3.3. Anxietatea de vis (cosmarul) este un vis terifiant, cu amenintari la supravietuire, securitate sau stima de sine, insotit de anxietate si de o senzatie de opresiune respiratorie, care conduce frecvent la trezirea subiectului. Adesea se produce o recurenta a aceleias teme, sau a unor teme similare. Aproximativ 5% din populatia generala prezinta o acuza actuala si o alta 6%, o acuza trecuta de cosmaruri, tulburarea fiind mai frecventa la femei. Se incadreaza intre fenomenele care produc modificari importante in electrogeneza cerebrala hipnica, realizand un episod de “trezire electroencefalografica" (Gaustaud). Desi cosmarul este caracteristic perioadei de impregnatie alcoolica cronica si perioadei de sevraj din farmacodependente, poate apare si in stari anxioase, depresive, debutul oniric al schizofreniei, melancolia de involutie. Unele studii au sugerat ca tulburarea este asociata, adesea, cu o aptitudine artistica. Altele, au indicat patternuri de personalitate cu suspiciozitate, alienare, instrainare si hipersensibilitate. Aceste vise infricosatoare se petrec in cursul somnului REM, de obicei in ultima parte a noptii. Peste jumatate din cazuri incep inainte de 10 ani, iar aproape in doua treimi debutul are loc inaintea varstei de 20 de ani. Se asociaza adesea cu pavorul nocturn si cu alte manifestari de stress posttraumatic, la subiecti cu anxietate generalizata. Rezolvarea situatiei psihotraumatizante, psihoterapia cognitiva si de relaxare, administrarea scurta perioada de hipnotice si anxiolitice duce la disparitia tulburarilor. Tulburarile diminua cu fatigabilitatea fizica si uneori, cu schimbarea ambiantei de dormit.
Anumite medicamente ca reserpina, tioridazina, mesoridazina, antidepresivele triciclice, benzodiazepinele, s-au raportat a cauza, ocazional, cosmaruri. Abstinenta brusca de medicamente care suprima somnul REM (triciclicele), induce in general un rebound REM, care poate fi asociat cu cresterea in intensitate a onirismului si cu posibila aparitie a cosmarurilor.
3.4. Jacto capitis nocturna (lovirea cu capul si rotirea lui) presupune existenta unor automatisme habituale hipnice, caracterizate prin balansarea ritmica a capului cu o frecventa de 1-2 cicli/secunda, cu aparitie inainte de adormire, sau in faza de somn superficial, fiind absent in somnul profund. Apare la copiii normali, la hiperkinetici, in unele forme de retard mental. Comportamentul poate fi ritualistic, sau condus cu constiinciozitate, in timp ce copilul se trezeste sau se pregateste pentru somn. Intensitatea miscarilor variaza de la usoare, la viguroase.
Tulburarea este caracteristica copiilor mici, nu adolescentilor, in etiologia ei fiind propuse mai multe ipoteze: deprivarea materna, stimularea insuficienta, satisfacerea erotica. De aceea, tratamentul vizeaza o psihoterapie comportamentala.
3.5. Bruxismul, considerat ca facand parte din automatismele masticatorii, apare atat in somnul lent, cat si in somnul REM. A fost definit ca o miscare de frecare a dintilor intr-un alt moment decat masticatia alimentelor. Miscarile musculaturii masticatorii (in special a celei care inchide gura) sunt coordonate, repetate, rapide si involuntare, nejustificate. Ele pun in contact in afara masticatiei, suprafetele ocluzale ale dintilor, producand un zgomot de scrasnire. Tulburarea debuteaza la scolar, fiind insotita adesea de enurezis si somnilocvie. Bruxismul este clasificat intre deprinderile nevrotice, fiind expresia starii de tensiune subiacenta, de care copilul cauta sa se elibereze in maniera inconstienta, prin declansare de durere. Efecte favorabile are terapia cu Surmontil, administrata dupa control EEG.
3.6. Somnilocvia este o manifestare episodica nocturna neconvulsivanta, cunoscuta si sub denumirea de automatism verbal nocturn, reprezentata de o vorbire inteligibila sau nu, cu aparitie in perioada de tranzitie dintre somnul profund spre somnul superficial, sau spre starea de veghe. De cele mai multe ori are origine psihoreactiva; apare la tineri emotivi, instabili.
3.7. Tresaririle hipnagogice sunt secuse musculare intense, care cuprind toata musculatura; sunt fiziologice.
3.8. Miscarile gestuale nocturne de tip mangaiat, scarpinat, apar in stadiile superficiale ale somnului lent. In sindromul picioarelor nelinistite apar parestezii la nivelul membrelor inferioare, insotite de nevoia imperioasa de a misca gambele, de a freca un picior de altul.
3.10. Encoprezisul este pierderea controlului sfincterian pentru materii fecale, cel mai adesea nocturn, imbracand un caracter nevrotic daca apare dupa un an de contentie, in prezenta unei situatii psihotraumatizante, in absenta unor cauze organice. Tratamentul cu Imipramina are efecte salutare, alaturi de psihoterapia comportamentala.
4.Hipesomniile includ tendinta generala de somnolenta diurna, carte afecteaza circa 5% din populatia generala. Hipersomnia este o stare intermediara intre cea de veghe si somn, cu instalare progresiva, in care constienta nu este suspendata complet. Se poate manifesta intermitent sau tranzitoriu, poate fi reversibila, sau sa evolueze spre coma. Poate avea cauze organice, boli infectioase febrile, afectiuni ale sistemului nervos, intoxicatii.
Dormitul ziua isi are debutul in adolescenta, baietii fiind mai afectati decat fetele. Nevoia de somn pare sa se schimbe semnificativ la intrarea in adolescenta. Corskadon si Dement (1987), in urma unui studiu longitudinal efectuat pe 12 fete si 15 baieti timp de 7 ani, concluzioneaza ca o parte dintre adolescentii normali au o tulburare semnificativa a functiei de trezire ca rezultat a trei factori: a. o crestere fiziologica postpuberala a duratei somnului diurn; b. restrictia somnului nocturn din motive sociale (filme, discoteca); c. impactul cumulativ al restrictiei cronice de somn.
4.1. Hipersomnia primara raspunde, in conformitate cu DSM IV urmatoarelor criterii de diagnostic:
A. Somnolenta excesiva cel putin o luna, fie ca episoade de somn prelungit, fie episoade de somn in timpul zilei, cu aparitie aproape zilnica;
B. Somnolenta excesiva trebuie sa fie suficient de severa pentru a cauza un distress clinic semnificativ sau o inrautatire a functiilor sociale, ocupationale, sau in alte arii importante;
C. Somnolenta excesiva nu apare exclusiv in alte tulburari de somn;
D. sau in alte tulburari mintale;
E. nu se datoreaza efectelor psihologice directe ale unei substante, sau unei conditii medicale generale.
La indivizii cu hipersomnie primara, durata episodului major de somn (pentru cei mai multi somn nocturn) poate dura de la 8 la 12 ore si este de multe ori urmata de dificultate la trezire dimineata. Calitatea actuala a somnului nocturn este normala.
4.2. Narcolepsia se caracterizeaza printr-un acces brusc, de scurta durata, a unei nevoi irezistibile de somn, care poate apare si la persoane sanatoase. Boala Gelineanu este definita ca o hipersomnie cu caracter primitiv, dar exista si forme secundare (postencefalitic, posttraumatism cerebral). Clinic, se manifesta in principal prin atacul de narcolepsie, respectiv criza de somn, ce reprezinta simptomul fundamental, cu durata de ordinul minutelor, sau chiar orelor, favorizata uneori de circumstante emotionale. La hipersomnie se pot asocia si atacurile cataleptice, respectiv o abolire brusca a tonusului postural. In cadrul simptomatologiei narcolepsiei mai apar, atat paralizii in perioada hipnagogica, sau hipnopompica, cat si halucinatii polisenzoriale (A. Sirbu, 1979).
Somnolenta descreste tipic dupa un atac de somn, pentru a reveni cateva ore mai tarziu. Atacurile de somn trebuie sa apara zilnic pe o perioada de cel putin 3 luni (criteriul A de diagnostic, in conformitate cu DSM IV), desi majoritatea indivizilor descriu atacuri de somn de mai multi ani, inainte de a cauta semnificatia clinica. Criteriul B de diagnostic include prezenta a una sau doua din: catalepsie, elemente de somn REM in perioada de tranzitie intre somn si veghe, sau halucinatii oniroide. Criteriul C vizeaza lipsa unei suferinte organice, sau a unui consum de medicamente care sa explice simptomatologia.
Prevalenta tulburarii in populatia generala este sub 1%. Afectiunea se asociaza cu manifestari patologice ale somnului REM. Varsta debutului se situeaza la pubertate, iar diagnosticul nu poate fi confirmat decat in pubertatea tardiva. Atacurile necontrolabile de somn diurn apar in timpul unor activitati monotone sedentare, cum ar fi, de exemplu, privitul la televizor, statul in clasa, lectura, conducerea automobilului (situatiile de hipoactivitate exagereaza tipic gradul de somnolenta). Episoadele de somn dureaza de la secunde la 30 de minute si chiar mai mult, fara a trece prin fazele 3-4 ale somnului. Subiectul se poate trezi odihnit. Intr-un atac de somn sunt descrise “micro-somnuri" asociate cu perioade de motaiala extrema, avand o durata de 1-10 secunde, crescand in frecventa, ajungandu-se, in final, la o succesiune rapida, posibil asociata cu activitati automate (gestuale, ambulatorii, de vorbire). In timpul “mico-somnurilor" ochii subiectului sunt deschisi, dar cu privire fixa, fara reactie, productia verbala putand fi trunchiata, sau in afara contextului.
Cataplexia apare, de obicei, la cativa ani de la debutul somnolentei, la aproximativ 70% din subiecti. Pierderea tonusului muscular nu afecteaza muschii respiratori si pe cei ai globilor oculari. Ocazional, se poate limita numai la muschii capului si gatului, dar poate afecta si toata musculatura voluntara. In atacurile tipice de cataplexie se produce caderea maxilarului, capul se prabuseste inainte, bratele sunt lasate in jos de aceeas parte, iar genunchii se indoaie. Durata atacului cataleptic este de secunde, minute. Indivizii cu catalepsie intra, de obicei, in somnul REM imediat dupa debutul somnului normal, mai repede decat dupa cele 30-60 de minute de somn NREM. Starea de constienta este pastrata in timpul episodului cataleptic. Subiectii pot descrie evenimentele si nu sunt confuzi inainte sau dupa episod. Rareori, episoadele prelungite de catalepsie pot conduce la episoade de somn. Episoadele sunt urmate de o revenire deplina a tonusului muscular normal. Cataplexia este, de obicei, declansata de un stimul emotional puternic (de exemplu furie, surpriza, ras). Deprivarea de somn creste tipic frecventa si severitatea episoadelor de catalepsie.
Aproximativ 20-40% din indivizii cu narcolepsie prezinta fenomene de imagerie asemanatoare visului, inainte de a adormi (halucinatii hipnagogice), sau imediat dupa trezire (halucinatii hipnopompice). Cele mai multe halucinatii legate de somn sunt vizuale si incorporeaza elemente ale mediului. Aproximativ 20-50% din cazuri au paralizii legate de somn chiar la adormire, sau la trezire, adolescentul fiind incapabil sa se miste, iar respiratia sa este mai superficiala. Halucinatiile legate de somn si paraliziile pot apare simultan, rezultand o experienta terifianta. Ambele dureaza cateva secunde, pana la cateva minute si se termina spontan. Sunt considerate un rezultat al elementelor disociate de somn REM, ce apar in starea de veghe.
Factorii ereditari au o importanta certa in predispozitia pentru narcolepsie: intre 10-50% din pacienti au cel putin o ruda de gradul I afectata (Kesgler, 1974). A fost dovedita o legatura intre narcolepsie si antigenul de histocompatibilitate DR2 (Langdon, 1985). Copiii cu narcolepsie au probleme scolare pentru ca se tem de propriile halucinatii hipnagogice si de somnul paralitic. Problemele sociale apar in special daca cataplexia este un sindrom predominant. Prognosticul nu este bun, medicatia poate ameliora simptomatologia, dar nu este o solutie pe termen lung. Tratamentul medical include stimulante cum ar fi Pemoline, Methylphenidate, Amfetamine. Sunt recomandate si antidepresivele triciclice (Chlorimipramina este mult utilizata de englezi). Se pare ca Viloxazine hidrochloride produce un control bun al simptomelor cataleptice, medicamentul putandu-se administra adolescentilor (nu insa si copiilor).
4.2. Somnolenta diurna apare ce simptom constant in nevroze, unde sunt insa asociate insomnii de adormire, somn superficial, vise terifiante, cosmaruri, somn neodihnitor, bolnavul trezindu-se cu senzatia penibila de oboseala, ca si cum nu ar fi dormit deloc.
4.3. Sindromul Kleine Levin este rar, apare la baieti spre sfarsitul pubertatii. Asociaza hipersomnie periodica cu bulimie, iritabilitate, agresivitate, dezinhibitie sexuala. Crizele survin de 2-4 ori/an si pot dura zile sau saptamani. Sindromul se manifesta prin izbucniri bruste, adesea precedate de o faza prodromala, cu: febra, voma, fotofobie, iritabilitate. Fazele de debut si insanatosire imbraca un caracter acut, durata unui episod fiind, in medie, de 1-2 saptamani. Examenul somatic, neurologic, nu evidentiaza modificari, iar electroencefalografic au fost descrise uneori unde lente difuze. Etiologia este necunoscuta, dar prognosticul este bun, tulburarile rezolvandu-se totdeauna la sfarsitul adolescentei. Tratamentul puseelor se face cu neuroleptice (clorpromazina). Unii psihiatri recomanda stimulante (Amfetamine, Methilphenidate). In unele cazuri s-au obtinut rezultate bune cu Carbonat de litiu.
Da acum m-am convins si eu faceam crize de nervi ca de ce se trezeste asa,exact asa face se ridica in fund urla din rasputeri si daca pui mana pe el sa il potolesti face si mai urat vrea sa dea in mine si tipa