Sa fii insarcinata macar o data in viata e un lucru minunat ,e cea mai frumoasa perioada din viata unei femei dar sa ai norocul sa ramai pentru a doua oara insarcinata si sa nasti si al doilea copil tot de ziua ta de nastere e penru mine o minune divina...si poate e greu de crezut dar, da asta mi s-a intamplat chiar mie!
Iata-ma in sfarsit am hotarat sa-mi fac curaj si timp pentru a-mi asterne povestea vietii mele pe hartie ,sa-mi doresc sa o fac publica . Totusi parca “poveste” n-ar fi chiar termenul potrivit deoarece tot ce-am sa va scriu eu aici e realitatea pura,e atat de frumos si de real totul, incat sunt sigura ca o sa puteti afirma pentru nu stiu a cata oara ca “viata bate filmul” si inca ce “bataie”.
M-am nascut si am crescut intr-un orasel linistit din nordul Moldovei,Botosani ,intr-o familie fericita cu multi copii,dintre care eu sunt cea mai mare.Parintii mei ,ambii profesori,s-au straduit sa ne ofere cea mai aleasa educatie si foarte multa iubire fara a face diferente intre noi.Au avut nevoie de multa rabdare calm si intelegere mai ales ca ne-au adus pe lume la doar un an diferenta unul de celalalt.Cu mine,Mihaela Olivia,a fost mai greu si au trebuit sa ma protejeze mai mult deoarece inca de la nastere eram suspecta de boala Lobstein (boala oaselor de sticla) fapt care s-a confirmat pe deplin la trei ani cand mi-am rupt piciorul doar printr-o simpla cazatura…si de atunci au urmat maini si picioare rupte pana anul trecut chiar insarcinata fiind.Sunt totusi o norocoasa pentru ca parintii mei au facut tot posibilul inca de la nastere ca boala sa ramana la stadiul incipient.Visul meu a fost inca de mica si apoi dupa ce am crescut sa am o familie asa de fericita si de frumoasa ca cea in care m-am nascut si am crescut cu un sot intelegator calm si rabdator ca si tatal meu, dar de cele mai multe ori imi era frica ca boala mea o sa ma impiedice sa-mi duc la indeplinire visul,mai ales ca mai tot timpul auzeam discutii intre medici si parintii mei in ceea ce priveste riscul de a avea copii.
Am simtit nevoia sa scriu toate acestea pentru ca dvs sa intelegeti cat mai bine situatia mea .
Aproape toate temerile mele au fost spulberate atunci cand ma asteptam mai putin in ultimul an de facultate,cand in viata mea a aparut cel mai scump barbat din lume care mi-a promis ca va fi alaturi de mine si la bine si la greu ,ca vom infrunta toate problemele legate de boala mea impreuna pentru a ne intemeia o familie fericita cu multi copii.
O bucurie imensa ne umplea sufletul atunci cand intr-o vara,intorsi din concediul petrecut la mare ,am aflat ca sunt insarcinata,dar aceasta bucurie s-a transformat intr-un soc puternic atunci cand printr-un avort spontan am pierdut sarcina la 11 saptamani,chiar inainte cu o luna de nunta.
Aceasta experienta urata m-a marcat enorm si m-a facut sa-mi fie frica sa mai raman insarcinata.Imi doream forte mult copii dar nu voiam sa mai trec vreodata prin asa ceva.Traiam cu o mare teama in suflet.
Am hotarat impreuna cu sotul meu sa lasam sa treaca o perioada mai lunga,pana ma voi simti pregatita pentru o noua sarcina…dar din fericire pentru noi planurile noastre au luat o alta intorsatura atunci cand la doar patru luni dupa avortul spontan am aflat ca sunt din nou insrcinata.Plangeam de frica, de bucurie,de fericire si chiar daca imi impuneam sa nu ma gandesc la ce-i mai rau, erau momente cand amintirile experientei anterioare ma urmareau…si nu imi explic nici acum de ce la opt saptamani de sarcina eram din nou cu hemoragie puternica la spital.Imi aduc foarte bine aminte ca in acea rezerva in care ma aflam,pe perete chiar in fata mea era icoana Fecioarei Maria cu pruncul Isus si tot timpul pana am adormit m-am rugat la Ea,ca asa cum Ea il tine pe Isus in brate sa ajung si eu sa-mi tin copilasul la piept… si ca printr-o minune a doa zi de dimineata hemoragia se oprise si la ecograf am vazut inima bebelusului cum batea si totul era bine.
Nu stiam atunci ce va fi baietel sau fetita dar se pare ca rugaciunile mele catre Fecioara Maria mi-au fost ascultate si indeplinite pana la capat pentru ca asa cum Ea tinea un baitel in brate,pe Isus,dupa 37 de saptamani de sarcina am adus pe lume un baietel minunat,Mihail Alexandru de 2,9 kg chiar de ziua mea de nastere 12 oct 2006…si culmea tot intr-o zi de joi ca si in 1978 cand m-am nascut eu. Este cel mai frumos cadou pe care o mamica il poate primi de ziua ei.Faptul ca la doar doua luni de sarcina a trebuit sa renunt sa mai merg la serviciu,penru a nu pune fatul in pericol,ca a trebuit sa stau mai mult la pat,ca ma ingrasasem cu 30 kg,ca mare parte din timp mi-l petreceam prin spital,toate astea nu mai contau cand imi tineam baietelul la piept.
Anii treceau,Mihail crestea frumos luminandu-ne viata si umplandu-ne zilele cu multa bucurie,iar faptul ca seamana extraordinar de bine cu tatal meu cu care eu am o relatie speciala si pe care il iubesc enorm imi intareste credinta ca exista minuni,lucruri minunate pe care nu mi le pot explica.Chiar daca in acele momente eram 100% sigura ca Mihail va fi unicul meu copil pot spune cu tarie ca Divinitatea a fost nespus de generoasa cu mine oferindu-mi din nou o minunatie de copil,o surioara pentru Mihail,Maria Bianca de 2,790kg ,care si ea ca si fratiorul ei a vrut sa vina pe lume de ziua mamicii ei tot dupa 37 saptamani de sarcina,cu toate ca amandoi ar fi trebuit sa se nasca la inceputul lunii noiembrie.
Sa ramai insarcinata pentru a doua oara fara sa-ti fi programat ceva dinainte exact in aceeasi perioada ca si prima data e ceva
aproape imposibil de crezut,sa fi vrut si tot nu cred ca as fi reusit asta nici prin cele mai performante proceduri…si culmea si a doua oara copilul sa vina pe lume tot de ziua ta,cu mult inainte de perioada stabilita,cine s-ar fi gandit ca mi se poate intampla chiar mie asta,ce ziceti,greu de crezut?...si totusi cat se poate de adevarat…
Acum cand astern toate aceste lucruri pe hartie sunt si eu precum cei din jurul meu foarte uimita de tot ce mi s-a intamplat ,de
parca n-ar fi vorba despre mine si mi-e greu sa realizez ca sunt chiar eu personajul principal din “poveste “.Sa stiti ca de fel sunt o persoana foarte modesta ,nu mi-a palcut sa ies vreodata in evidenta cu ceva, dar de copiii mei sunt foarte mandra si imi place sa ma mandresc cu faptul ca am niste copii speciali ,nascuti de ziua mea .De multe ori imi vine sa strig in gura mare de fericire de cat de mult ii iubesc mai ales cand ii vad jucandu-se impreuna,cand ma strang in brate si ma coplesesc cu sarutari sau dormind linistiti ca niste prunci din poveste
In momentele grele cand eram cat pe ce sa pierd sarcina cu Mihail rugaciunile catre Sf Maria m-au ajutat enorm iar in acele clipe i-am promis ca,daca va fi fetita o sa-i pun numele Maria.Nu a fost fetita iar pe baietel l-am numit Mihail ca pe tatal meu, insa viata mi-a oferit sannsa de a-mi indeplini promisiunea de atunci cad a venit pe lume cea mai scumpa si dragalasa fetita ,Maria Bianca.
Sarcina cu Mihail a fost una grea,dificila dar extraordinar de frumoasa pentru ca toti cei dragi mi-au fost alaturi.Nu am avut deloc greturi,puteam manca orice si asa s-au acumulat prea multe kilograme pentru oasele mele.Pe la sfarsitul lunii august deja nu mai puteam merge decat ajutata iar cazatura prin alunecare din baie a pus capac la toate.A fost extreme de greu pentru mine ,multe luni dupa nastere inca nu-mi revenisem,ma deplasam cu ajutorul unui cadru metalic.Cu Dumnezeu inainte am trecut si peste aceste momente dificile.Din aceasta cauza medicii mi-au interzis sa mai nasc natural pentru-ca exista riscul fisurarii oaselor bazinului.
Imi aduc aminte foarte bine de ambele zile de 12 octombrie 2006 si 2010.Pe 12 octombrie 2006 ,Sorin,sotul meu m-a sarutat
dulce dis de dimineata inainte de a pleca la serviciu intrebandu-ma ce m-ar face fericita de ziua mea,iar eu i-am raspuns ca ma
simt cam ciudat si ca s-ar putea sa-i fac eu o surpriza …se implineau exact 37 de saptamani de sarcina.Chiar daca imi era frica
sa cred ceea ce simteam erau contractii care au devenit mai dese si dureroase .La ora 12:15 amiaza l-am nascut pe Mihail si nimic nu se compara cu clipa cand i-am auzit scancetul pentru prima data.Trecusera aproape doua ore de cand Mihail venise pe lume dar eu eram pe masa de operatie cu trei doctori care se chinuiau sa-mi opreasca hemoragia sa ma poata coase.Nu prea am inteles eu multe pe atunci,mi s-a spus ca au fost pe punctul de a-mi scoate uterul si a fost nevoie ca familia sa doneze sange pentru mine.Doamna doctor mi-a spus ca nu s-a mai confruntat cu un asa caz in inreaga sa cariera ,ca as avea si o
oarecare fragilitate a tegumentelor, a muschilor ,nu numai a oaselor,cu toate ca analizele inainte de operatie erau bune inclusive cele ce tin de coagulare.Asta era inca un motiv pentru care imi era frica mie dar mai ales sotului meu de a ramane pentru a doua oara insarcinata.
Viata ne-a luat pe toti prin surprindere cand testul de sarcina arata din nou pozitiv dar mai ales cand pe 12 octombrie 2010,dis de dimineata, mi s-a rupt apa,micuta noastra fetita, Maria isi dorea mult sa vina pe lume tot de ziua mamei ei.Mi se parea ca visez ,nu-mi venea sa cred ca mi se intampla acelasi lucru pentru a doua oara chiar daca pentru ambele sarcini data probabila a nasterii era 5-9 noiembrie iar programarea la cezariana nu am reusit sa o fac cu doamna doctor pentru nici una din sarcini.Micutii mei si-au facut programare singuri si si-au ales ziua mamei lor amandoi ca sa nu se certe.Cu lacrimi in ochi l-am sarutat prin somn pe Mihail si i-am soptit “La multi ani,Printul meu,mami o sa-ti aduca cadou surioara mult dorita de tine!” micutul meu,implinea 4 ani iar eu 32.Asa l-am lasat dormind si am plecat la spital,noroc ca deja pregatisem tortul si cele necesare pentru petrecerea lui de la gradinita.
La maternitatea din Botosani nici nu s-a pus problema in cazul meu a unei nasteri normale dupa o cezariana iar noua ne era frica sa nu intervina din nou complicatii in timpul operatiei.Traiam parca un deja-vue ,complicatiile au reaparut dar de data asta mai grave.Maria a venit pe lume la ora 07:15 ,iar dupa asta operatia a mai durat inca doua ore si jumatate cu cei mai buni doctori.”Fereasca Dumnezeu de inca o operatie la doamna .De data asta a fost apocaliptic .Trebuie facute investigatii mai amanuntite.”acestea au fost primele cuvinte rostite dupa operatie catre sotul meu de doamna doctor Gina Puflea careia ii multumesc din suflet pentru efortul depus pentru mine.M-am lasat pe mana ei si a doua oara pentru ca am incredere deplina in ea si merita toata stima si respectul meu .
Viata pentru mine e extraordinar de frumoasa acum mai mult ca niciodata,inconjurata si iubita de copii,sotul si familia mea si retraiesc acum impreuna cu Maria emotiile fiecarui moment pe cat de obisnuit pe atat de important pentru mine pe care le-am trait din plin deja o data impreuna cu Mihail.Sincer imi era dor sa mai legan,sa tin la piept si sa simt mirosul pur de bebelus.Parca traiesc un deja –vue si fiecare lucru ,fiecare cuvintel rostit de Maria,mi-l adduce in minte atat de real pe Mihail.
Multumim din suflet pentru sansa oferita de a-mi scrie povestea mea si a copilasilor mei!
Cu multa dragoste si respect,
Mihaela Olivia Meghes
