Buna sunt si eu mamica unui unui ingeras pe nume Amalia,dar sa va spun cum a inceput totul.M-am casatorit in 2007 ,cu un baiat minunat ,care ma iubeste enorm si ar face orice pentru mine,in 2009 ne-am hotarat sa avem un copil,dupa ce ne-am tot gandit,intrucat noi locuim in Italia si nu avem pe nimeni aici.Zis si facut ,am ramas imediat insarcinata,o bucurie enorma pentru amandoi,insa acum urma greul,nu stiam incotro s-o iau,trebuia sa-mi aleg mai intai un medic de familie care sa-mi prescrie analizele,un ginecolog care sa-mi urmareasca sarcina,sa umblu prin spitale pentru prima ecografie si analize.Intr-un final am scos-o la capat,mi-am gasit o doctorita ginecolog foarte de treaba ,care a stiut sa ma indrume peste tot.
Inceputul sarcinii a fostul unul linistit,problemele insa or aparut pe la 4 luni,cand in urma analizelor de urina mi-a iesit glocoza in urina,semn de diabet.A trebuit sa-mi fac curba glicemica,iar rezultatul in nici un caz nu afost unul bun,diagnosticul :diabet gestational.Datorita acestui diagnostic a trebuit sa tin regim,nu aveam voie sa mananc paste,orez,de dulciuri si sucuri nici nu se punea problema,nici macar fructe nu prea aveam voie,numai mere si alea mai acre.A fost greu,insa daca nu respectam regimul riscam sa nasc un copil obez si diabetic.
Ironia sortii e alta,in urma acestui regim luam foarte putin in greutate,iar pe la 7 luni in urma ecografiei a rezultat ca fetita era un pic in urma,dar ca era sanatoas si ca sa nu-mi fac probleme, era un pic mai mica decat ar fi fost normal.A trebuit sa merg la ecograf tot din doua in doua saptamani,pentru a o tine sub observatie.La urmatoarea ecografie mai luase un pic in greutate,insa nu prea mult,problemele or aparut in saptamana 36 ,cand a trebuit din nou sa merg la ecograf,iar in urma masuratorilor, fetita stagnase,nu mai luase in greutate.Am fost trimisa direct la urgente,unde mi s-a facut un monitoraj si am fost chemat a doua zi pentru internare.Nici nu vreau sa-mi mai aduc aminte cum a trecut noaptea aceea,nu am reusit sa dorm nimic, iar sotul era distrus,desi incerca sa se ascunda de mine imi dadeam seama ca era foarte afectat,l-am auzit chiar plangand in baie.
A doua zi m-am prezentat la spital,mi s-a facut internarea si nici nu au mai stat pe ganduri,mi-au zis ca trebuie sa nasc,altfel exista riscul ca, copilul sa moara.Au incercat sa-mi provoace o nastere naturala,insa nu am reactionat prea bine,asa ca s-au hotarat sa-mi fac cezariana.Nu va pot explica ce emotii am avut ,tremuram incontinuu,de frig ,de frica nu stiu,pur si simplu nu ma puteam controla.Mi s-a facut o anestezie epidurala,asa ca am fost tot timpul constienta.La ora 11.53 s-a nascut minunea,am vazut-o pentru cateva secunde, intrucat trebuia sa o bage la incubator,era foarte mica,avea doar 2 kg.Sincera sa fiu nici nu stiu ce am simtit cand am vazut-o prima dat,eram prea speriata,un singur lucru am observat insa semana cu sotul meu.Primele doua zile nu am mai vazut-o intrucat eu nu ma puteam ridica di pat iar ea era la incubator,insa am primit vesti bune ,era sanatoasa si in curand va fi scoasa de la incubator.A treia zi m-am putut ridica din pat si am fost sa o vad,o scosesera deja de la incubator,era asa de mica si nevinovata,am izbucnit in plans,de bucurie cred.Initial mi s-a spus ca va mai trebui sa ramana in spital o perioad de timp insa cand mi s-a facut mie externarea mi-au dat vestea cea buna,ca pot sa o iau acasa,intrucat este sanatoasa si nu sunt motive sa ramana in spital.Ce sa va spun, m-am bucurat enorm,nu-mi venea sa cred ca totul s-a terminat cu bine,ca cineva acolo sus ne iubeste si ne protejeaza.
Acum fetita mea are 17 luni si e un inger de copil,nu a fost niciodata racita,desi s-a nascut prematur si a avut numai 2 kg la nastere,asa ca mamicilor nu va pierdeti speranta,ca cineva acolo sus ii iubeste pe piticii nostrii.Va pup.