QUOTE(andra2000 @ Apr 7 2011, 10:46 PM) 
Iata si povestea noastra:
Am citit multe povesti despre nastere,fete care au trecut prin aceasta minunata experienta,dar niciodata nu m-am gandit ca,la randul meu,voi simti acelasi emotie ca si a lor.
Sambata,2 aprilie,dupa o noapte alba,ma pregatesc sa merg la maternitate.Trista,abatuta si fricoasa intru in holul spitalului.Nu e nimeni,doar e sambata dimineata.E 7:30 fix.Intru sa-mi fac internarea,iar imediat dupa mine intra si doctorul care ma zoreste ca ne asteapta anestezistul.Plec de langa sot si mama cu inima indoita.Nu am curaj nici macar sa ma uit inapoi...Mergem in salon.Vine o tanti draguta care imi pune o perfuzie,iar alta ma intreaba de sanatate.Apare si anestezistul,vorbim si ma ia in sala de nasteri impreuna cu tanti cu perfuzia.Ma intind pe masa de tortura unde imi leaga mainile si picioarele.Tremur din toate incheieturile atat de tare incat se misca si masa cu mine.Mi se pune masca pe fata si respirrrr adddaaannnccccc.......Ma trezesc din cauza unor tipete,visam atat de frumos,oare d c tipa toata lumea la mine sa respir???
"Gata.S-a terminat.Ai un baitel de 3800g".Cineva ma apasa atat de tare pe burta incat urlu cat ma tine gura de durere.Nu vor sa inceteze cu apasatul asa ca bag unglile cu toata puterea mea in asistenta atat de adanc incat acum tipa ea.Ma duc la terapie mi se face repede o doza de morfina apoi sotul si mama intra sa vb.Am avut multi vizitatori,dar imi aduc aminte numai de jumatate dintre ei
Am stat 24 ore la terapie dupa care m-au mutat in salon,iar la 3 ore am mers sa-l vad pe bebe.
Urc la sala de nou-nascuti,intru si vad multe mamici care alapteaza,fiecare tinandu-si puiul la piept.Intr-un patut vad o galusca care nu zice nimic si cauta tzitzi cu gurita.Ma uit si plang in hohote.Pur si simplu mi se rupe ceva din suflet.Nu imi vine a crede ca este copilul meu.Plang din tot sufletul.O asistenta ciufuta vine si ma ia la zor ca nu mi-am dat halatul jos(ca su cum eram la al 10-lea copil).Il iau pe bebe in brate si ne uitam unul la altul.Vine asistenta ciufuta si ma intreaba ca ce astept.Ii raspund ca nu stiu ce sa-i fac.Ma dezbraca si mi-l pune la piept.Este cel mai mununta moment.
V-am povestit cam ce era mai imoprtant,nu pot sa mai continui din cauza emotiilor.De cate iori imi aduc aminte de acel moment mi se rupe sufletul de "ciudate sentimente".
Am fost externati marti dimineata(puteam pleca si de luni,dar au fost probl.ca nu am avut scaun) si de atunci traiesc doar pentru puiul meu.
Regret ca nu am dat prea multa crezare mamicilor care imi spuneau ca voi uita de toate durerile din lume cand il voi tine in brate.
Imi cer scuze daca m-am intins prea mult cu povestea mea,sau daca am mai "mancat" vreo litera.
Am citit multe povesti despre nastere,fete care au trecut prin aceasta minunata experienta,dar niciodata nu m-am gandit ca,la randul meu,voi simti acelasi emotie ca si a lor.
Sambata,2 aprilie,dupa o noapte alba,ma pregatesc sa merg la maternitate.Trista,abatuta si fricoasa intru in holul spitalului.Nu e nimeni,doar e sambata dimineata.E 7:30 fix.Intru sa-mi fac internarea,iar imediat dupa mine intra si doctorul care ma zoreste ca ne asteapta anestezistul.Plec de langa sot si mama cu inima indoita.Nu am curaj nici macar sa ma uit inapoi...Mergem in salon.Vine o tanti draguta care imi pune o perfuzie,iar alta ma intreaba de sanatate.Apare si anestezistul,vorbim si ma ia in sala de nasteri impreuna cu tanti cu perfuzia.Ma intind pe masa de tortura unde imi leaga mainile si picioarele.Tremur din toate incheieturile atat de tare incat se misca si masa cu mine.Mi se pune masca pe fata si respirrrr adddaaannnccccc.......Ma trezesc din cauza unor tipete,visam atat de frumos,oare d c tipa toata lumea la mine sa respir???
"Gata.S-a terminat.Ai un baitel de 3800g".Cineva ma apasa atat de tare pe burta incat urlu cat ma tine gura de durere.Nu vor sa inceteze cu apasatul asa ca bag unglile cu toata puterea mea in asistenta atat de adanc incat acum tipa ea.Ma duc la terapie mi se face repede o doza de morfina apoi sotul si mama intra sa vb.Am avut multi vizitatori,dar imi aduc aminte numai de jumatate dintre ei
Am stat 24 ore la terapie dupa care m-au mutat in salon,iar la 3 ore am mers sa-l vad pe bebe.Urc la sala de nou-nascuti,intru si vad multe mamici care alapteaza,fiecare tinandu-si puiul la piept.Intr-un patut vad o galusca care nu zice nimic si cauta tzitzi cu gurita.Ma uit si plang in hohote.Pur si simplu mi se rupe ceva din suflet.Nu imi vine a crede ca este copilul meu.Plang din tot sufletul.O asistenta ciufuta vine si ma ia la zor ca nu mi-am dat halatul jos(ca su cum eram la al 10-lea copil).Il iau pe bebe in brate si ne uitam unul la altul.Vine asistenta ciufuta si ma intreaba ca ce astept.Ii raspund ca nu stiu ce sa-i fac.Ma dezbraca si mi-l pune la piept.Este cel mai mununta moment.
V-am povestit cam ce era mai imoprtant,nu pot sa mai continui din cauza emotiilor.De cate iori imi aduc aminte de acel moment mi se rupe sufletul de "ciudate sentimente".
Am fost externati marti dimineata(puteam pleca si de luni,dar au fost probl.ca nu am avut scaun) si de atunci traiesc doar pentru puiul meu.
Regret ca nu am dat prea multa crezare mamicilor care imi spuneau ca voi uita de toate durerile din lume cand il voi tine in brate.
Imi cer scuze daca m-am intins prea mult cu povestea mea,sau daca am mai "mancat" vreo litera.
ce frumos...atat de emotionant...si mie imi vine sa plang cand ma gandesc in urma. sper sa am timp sa scriu si eu povestea nasterii Mariucai
iti tinem pumnii.
.jpg)
