...dilema asta cu divortul ma roade de ceva timp...ma apasa mereu..si nu stiu ce sa fac...dk e bine sau nu...dk o sa regret sau nu...dk o sa imi fie mai bine dupa sau nu...etc..
O sa va spun povestea mea....si va rog sa nu aruncati cu pietre in mine..ca de ce am facut acest pas...
Nu dati cu pietre in mine intrebandu-ma de ce m-am maritat. Pentru ca vroiam "sa ma asez", sa am copii si-oi vedea dupa aia cum mai decurg lucrurile. Si-au decurs destul de rau: lipsa sentimentelor puternice au dus relatia in jos: jigniri, uneori comportament urat din partea mea...
Si-acum intrebarea: divortez ca mie nu-mi e bine si consider ca si copilului i-ar fi rau sa traiasca intr-un mediu cu certuri la tot pasul? sau sa raman in relatie incercand sa ma mint ca o sa mearga mai bine peste ani si ani...sa ma amagesc singura...sa rabd continuu....?
Sunt constienta si stiu foarte bine ca eu am gresit aici...am gresit foarte mult si regret....dar eram atat de tanara si speriata.....
in 2002 m-am casatorit cu un baiat pe care il iubeam nebuneste...in alt oras...departe de casa...il iubeam foarte mult.....eram asa de indragostita de el...si casnicia noastra a durat numai cateva luni....divortul a intervenit din mana soacrei....am fost f dezamagita si am suferit enorm....nici nu stiti cat de mult....
In 2004 am cunoscut un tip pe net..si...in 2005 m-am recasatorit cu acest tip fara sa il iubesc....in alt oras.....era asa de bun ca painea lui DD toti ma felicitau si ma invidiau ca am pus mana pe asa baiat bun...dar nu il iubeam deloc si imi parea rau...ma simteam vinovata....vedeam in el doar un bun prieten la care tineam atat...si apoi am vrut de 4 ori sa ma despart de el...dar el era indragostit lulea de mine...ma implora in genunghi sa nu-l parasesc...plangea....si imi era asa de mila de el...apoi am stat sa ma gandesc ce sa fac...ce ma fac cu el...si am vazut in el un tata f bun pt copiii mei.....asa ca dupa 7 luni i-am acceptat cererea in casatorie....foarte greu am zis da in fata ofiterului starii civile...martorul nostru spunea ca aratam ca si cum eram gata sa fug...si ii era teama de asta...eram atat de nesigura si atat de speriata.......desi anumite pers stiau ca nu am nici un sentiment pt el mi-au zis :"lasa,nu-i nika,cu timpul o sa ajungi sa-l iubesti mult,nu esti singura"....si gandindu-ma ca el fiind baiat bun ce ma iubea mult ,o sa ajung sa-l iubesc cu timpul....
Si uite ca au trecut aproape 5 ani...am tot incercat din rasputeri sa ma indragostesc de el,sa-l iubesc,am facut totul...i-am facut si toate poftele...am facut f multe sacrificii si eforturi ca sa fie bine...si degeaba...eu tot nu-l iubesc...nu-l doresc ca barbat...si imi e din ce in ce mai greu sa traiesc cu el....si nu e asa de bun cum il credeam ....are si el defectele lui ca orice barbat....e atat de imatur,atat de visator,atat de incapatanat,mereu bagat in datorii,pretentios...nu ne potrivim mai deloc....nu comunicam ca lumea....nu pot rade cu el....nu-i pot povesti ceva fara sa ma caute si pe mine sa ma judece si sa ma acuze...eu mereu sunt vesnica vinovata....intotdeauna....dk el si-a dat in cap cu ceva eu sunt vinovata...si dk a gresit el cauta imediat cauza si sa acuze pe altii ce l-a determinat sa faca greseala,se spala pe maini....nu ma simt deloc bine cu el....ma enerveaza asa tare prezenta lui....nu-i mai suport gesturile...nu ma simt deloc atrasa de el...de fapt niciodata nu m-a atras nici fizic nici sexual....desi nu e un barbat urat...e chiar barbat bine...doar ca eu sunt buba...ma simt rece cand ma atinge....nu imi place nimic la el....m-am gandit ca dk facem un copil o sa fie altfel,o sa se maturizeze si el.....poate o sa-l iubesc....in 2008 am dat nastere unui baietel.....pe care il iubesc f mult....doar ca acum mai rau e....nu il suport deloc pe el....nu imi place...ma sufoca faptul ca sunt sotia lui...casnicia....m-am saturat de certuri...mereu ne certam din orice...ne contrazicem des...vreau sa fiu libera...sa nu mai fiu sotie....desi de multe ori am incercat sa ma despart de el...mereu intervenea cineva ca sa ne impace...si mai era si mila...sau nu aveam eu curaj din cauza copilului ca las copilul fara tata....si nu am nici o situatie financiare buna cat s-o duc bine...intrun oras strain...dar nu mai pot....nu ma potrivesc deloc cu el...suntem atat de diferiti.....m-am saturat sa imi starneasca nervi simpla lui prezenta...dar ma gandesc la copil....nu vreau sa sufere copilul...
si in plus...am cunoscut pe cineva....cu care ma inteleg asa de bine...ne potrivim total...radem...comunicam asa de frumos...e atata pasiune intre noi...ma face sa simt ca traiesc....sa ma simt atat de fericita...sa zambesc...lucruri pe care nu le am simtit niciodata cu sotul meu...si simt ca il iubesc pe omul asta....simt ca ma pot indragosti de omul asta...imi place asa de mult de el...desi e mai mare cu 11 ani ca mine...dar suntem atat de compatibili...si la zodie...eu sagetator el leu....sotul e capricorn...si leul asta de care imi place...e divortat si el de curand...pur si simplu nu s-a mai inteles cu sotia capricorn...si tot ea l-a parasit...eu nu ma gandesc sa fiu cu el de tot...adik sa avem o relatie apropiata nu cred ca e posibil...din motive de ale mele...el nu a avut nici o legatura cu decizia mea...mereu mi-a zis sa nu divortez niciodata pt un alt barbat...ci numai si numai dk e total imposibila continuarea casatoriei...sa ma gandesc si la copil....si adevarul e ca nu pt el vreau divortul.....ci pt ca nu mai pot trai cu un om pt care nu simt nimic...si nu mi se pare corect fata de el...sa fie casatorit cu o femeie care nu simte nici iubire ,nici respect....decat doar mila!
nu stiu ce sa fac....ma apasa rau gandul asta...cand sunt cu el e ca o tortura,nu ma simt deloc bine,uneori simt ca ma sufoca....nu-l doresc deloc....vreau sa fiu libera...singura...dar imi e tare teama sa nu regret mai tarziu divortul...
Cand o sa te intrebe copilul "mami, de ce-ai divortat?" "Pai, mai copile taica-tu era un iresponsabil si nici nu l-am iubit niciodata de fapt"...copilul tau ce-o sa creada despre tine?
...
...sa crap de ciuda,nu gluma...