Deșeurile nucleare din Uniunea Europeană ar putea fi transportate în Europa de Est, una dintre posibilele locații fiind România, pentru a fi stocate în depozite subterane, conform planurilor analizate de statele membre UE, relatează The Times în ediția electronică.

Potrivit sursei citate, proiectul, realizat pe fondul reapariției interesului pentru energia nucleară, ar putea obține aprobarea Comisiei Europene la sfârșitul acestui an. Negocierile sunt în curs de desfășurare între opt țări - Organizația europeană pentru dezvoltarea capacității de stocare din care fac parte Olanda, Italia, Polonia, România, Slovacia, Lituania, Slovenia și Bulgaria- pe tema transportării și stocării deșeurilor. Oficialii acestor țări urmează să se întâlnească din nou în luna mai.

În Slovenia, un depozit pentru deșeuri nucleare cu un nivel scăzut de radioactivitate este în construcție în localitatea Vrbina, situată în estul țării. În iulie 2009, comunitatea locală a acceptat construirea acestuia în schimbul unor despăgubiri anuale de cinci milioane de euro, potrivit Asociației nucleare mondiale.

Până în prezent, foarte puține țări din lume au construit un depozit permament pentru deșeurile lor , rezultatul nedorit al procesării combustibilului nuclear în vederea obținerii energiei. Restul țărilor păstrează materialele în instalații provizorii. Alte state UE implicate în proiect, precum Slovacia, Lituania și Slovania, se confruntă cu provocări similare. Deoarece au doar unul sau două reactoare, aceste țări ar prefera să suporte împreună costurile construirii unui depozit geologic. Bulgaria și România au două reactoare, în vreme ce Slovania dispune doar de un reactor pe care-l partajează cu Croația.


Sursa : libertatea.ro