Paradoxurile postcomunismului capitalist
de Catalin Sturza
Tot ce putea fi mai bun înainte de 1989 era o pâine albă, pufoasă și, eventual, caldă. Tot ceea ce putea fi mai rău era o pâine neagră, de secară/graham, de care lumea era sătulă până peste cap. Tot ceea ce poate fi mai rău, pentru sănătatea omului capitalist din anii 2000, e o franzelă pufoasă. Aceasta se transformă într-o adevărată bombă dacă, Doamne păzește!, mai e și caldă. Tot ceea ce poate fi mai bun pentru românul capitalist postrevoluționar e o pâine neagră, de secară/graham, pentru care lumea se bate la magazin.
În iepoca odioasă, oamenii erau gata să se calce în picioare pentru un litru de lapte cu grăsime, de la țărani. Laptele de la ICIL era prelucrat și nu avea deloc grăsime. Comuniștii erau înjurați pentru că scoteau totul din el. Mai cumpără cineva astăzi lapte cu mai mult de 1,5% grăsime? Nu, pentru că face rău sănătății. Românii consumă cu cea mai mare plăcere laptele cel mai slab și cel mai puțin gustos, atunci când nu preferă chiar laptele de soia.
Carnea cea mai bună (și rară) era cea de porc, pe care o obțineai pe sub mână, de la abator, sau de la o rudă cu casă și curte la țară. Lumea se bătea pe șorici și pe jumări și era, în schimb, sătulă de carnea de pui și de peștele oceanic, din alimentara. Mai nimeni nu se uită acum la carnea de porc. Puiul și peștele, însă, da! Acestea sunt alimente ușoare cu care se trăiește bine.
Unul dintre motivele pentru care Ceaușescu era înjurat cel mai tare era faptul că tăia curentul oamenilor. Acum, întraga Românie stinge, benevol, lumina de Ziua Pământului. Stăm pe întuneric și ne simțim ecologiști. Mai mult, ni se recomandă să facem, pe cât posibil, economie de energie electrică, să ținem aprinse cât mai puține becuri, să punem în funcțiune cât mai puține electrocasnice. Nimic nu ni se pare mai firesc.
Regimul comunist era odios pentru că ne limita anumite libertăți. De pildă, ne interzicea să corespondăm cu rudele sau cu prietenii din străinătate. Acum, cei care lucrează în birourile corporațiilor nu mai pot coresponda cu nimeni. Yahoo messengerul și yahoo emailul sunt interzise, cel puțin în timpul orelor de program. Iar programul nu ține, ca pe vremuri, doar opt ore, în special dacă există o concurență între departamente, cine depășește primul norma de afaceri. Mulți angajați susțin că aceste restricții sunt firești. E normal să li se interzică să întrețină corespondențe private, de ce să piardă ei prețiosul timp al marelui binefăcător corporatist? Iar dacă managementul citește corespondența de serviciu a angajaților, cu atât mai bine: conducătorii au dreptul să ia măsuri pentru a asigura bunăstarea perpetuă a firmei, pentru a depista elementele leneșe și pentru a preîntâmpina eventualele acte de sabotaj.
Omul comunist mânca, de voie, de nevoie, dietetic, însă tânjea după o mâncare gustoasă. Omul capitalist are la discreție mâncarea gustoasă și și-o interzice. De ce? Pentru că ține la siluetă și urmează indicațiile medicilor. Din proprie voință, românul postrevoluționar își bagă acum pe nas pâinea neagră, lapte degresat și pui leșinați, își oprește singur curentul, renunță benevol la propriile drepturi, își lasă corespondența la îndemâna șefilor și susține sus și tare că toate aceste lucruri sunt cât se poate de firești. Ba, mai mult, că privațiunile îi fac și o mare plăcare.