Sectiune a roportal.ro
Ajutor - Cautare - Membri - Calendar
Versiune completa: Paștele Ortodox și Cel Catolic, Serbate în Aceeași Zi în 2010 și în 2011
UtileCopii Forum. Utile Despre Copii > Diverse > Religie si spiritualitate
liliana2u
Paștele ortodox și cel catolic, serbate în aceeași zi în 2010 și în 2011

Ortodocșii și catolicii vor serba împreună Paștele în 2010, adică în 4 aprilie, dar și în 2011, respectiv în 24 aprilie, potrivit calendarului Pascal.

“Dacă Paștile a fost prăznuit încă de la început de toată lumea creștină, au existat, totuși, în Biserica veche, mari diferențe regionale în ceea ce privește data sărbătoririi. Aceste diferențe cu privire la data serbării Paștilor au dat naștere la serioase discuții și controverse. Din această cauză, o prima uniformizare a datei serbării Paștilor s-a încercat să se introducă în toată lumea creștină la Sinodul I ecumenic (Niceea, 325 d. Hr.)”, a explicat, pentru MEDIAFAX, părintele Bogdan Teleanu, de la Patriarhia Română.

Părinții acestui sinod au adoptat practica cea mai generală, bazată pe calculul datei Paștilor la Alexandria, care se reducea la următoarele norme, respectiv Paștile se va serba totdeauna duminica.

Această duminică va fi cea imediat următoare lunii pline de după echinocțiul de primăvară (pentru că așa calculau și iudeii data Paștelui lor, de care era legată data Paștilor creștine). A treia normă spune că, atunci când 14 Nisan (sau prima lună plină de după echinocțiul de primăvară) cade duminica, Paștile va fi serbat în duminica următoare, pentru a nu se serba odată cu Paștile iudeilor, dar nici înaintea acestuia.

Sinodul de la Niceea a mai stabilit că data Paștilor din fiecare an va fi calculată din vreme de către Patriarhia din Alexandria (unde știința astronomiei era în floare), iar aceasta o va comunica, la timp, și celorlalte Biserici creștine.

Din pricina echinocțiului de primăvară, care nu era fixat pretutindeni la aceeași dată și din pricina imperfecțiunilor legate de calculul astronomic al vechiului calendar iulian, nici după Sinodul din Niceea n-au încetat deosebirile între diferitele regiuni ale lumii creștine în ceea ce privește data serbării Paștilor.

Pe de o parte, luna plină de după echinocțiul de primăvară face ca data Paștilor să varieze în fiecare an, căci luna plină pascală apare pe cer în unii ani mai aproape de echinocțiu, în alții mai departe de el.

Din această cauză, data Paștilor poate varia într-un interval de 35 de zile, între 22 martie și 25 aprilie. Pe de altă parte, calendarul iulian, adoptat de romani, făcea ca între anul calendaristic și cel astronomic să existe o diferență (ce se cumula de la an la an) de 11 minute și 14 secunde.

Papa Grigorie al XIII-lea, la sugestia unor astronomi ai vremii, a îndreptat pe 24 februarie 1582 calendarul, suprimând cele 10 zile cu care rămăsese în urmă anul calendaristic (5-14 octombrie) și restabilind echinocțiul de primăvară la 21 martie. Calendarul gregorian a fost acceptat apoi, treptat, de toate țările occidentale, Biserica Ortodoxă Română adoptându-l în 1924 (de unde celebrarea Nașterii Domnului - Crăciunul, 25 decembrie, în aceeași zi a anului calendarisitic), după ce statul român îl adoptase deja din anul 1919.
natsandrea
eu una ma bucur ca sunt in aceeasi zi, pt ca de obicei le tin amandoua...
e cel mai bine asa
andaro
Daaa...in general e bine pt familiile mixte deoarece se cheltuiesc doar o singura data...
USA
Si yo sunt bucuroase.....mereu le tinem pe amandoua..acum avem una si frumoasa...
dyanp
daaa, ce bine, nu mai zapacim copiii...super
anku
QUOTE(liliana2u @ Jan 19 2010, 09:06 AM) *
Paștele ortodox și cel catolic, serbate în aceeași zi în 2010 și în 2011

Ortodocșii și catolicii vor serba împreună Paștele în 2010, adică în 4 aprilie, dar și în 2011, respectiv în 24 aprilie, potrivit calendarului Pascal.

“Dacă Paștile a fost prăznuit încă de la început de toată lumea creștină, au existat, totuși, în Biserica veche, mari diferențe regionale în ceea ce privește data sărbătoririi. Aceste diferențe cu privire la data serbării Paștilor au dat naștere la serioase discuții și controverse. Din această cauză, o prima uniformizare a datei serbării Paștilor s-a încercat să se introducă în toată lumea creștină la Sinodul I ecumenic (Niceea, 325 d. Hr.)”, a explicat, pentru MEDIAFAX, părintele Bogdan Teleanu, de la Patriarhia Română.

Părinții acestui sinod au adoptat practica cea mai generală, bazată pe calculul datei Paștilor la Alexandria, care se reducea la următoarele norme, respectiv Paștile se va serba totdeauna duminica.

Această duminică va fi cea imediat următoare lunii pline de după echinocțiul de primăvară (pentru că așa calculau și iudeii data Paștelui lor, de care era legată data Paștilor creștine). A treia normă spune că, atunci când 14 Nisan (sau prima lună plină de după echinocțiul de primăvară) cade duminica, Paștile va fi serbat în duminica următoare, pentru a nu se serba odată cu Paștile iudeilor, dar nici înaintea acestuia.

Sinodul de la Niceea a mai stabilit că data Paștilor din fiecare an va fi calculată din vreme de către Patriarhia din Alexandria (unde știința astronomiei era în floare), iar aceasta o va comunica, la timp, și celorlalte Biserici creștine.

Din pricina echinocțiului de primăvară, care nu era fixat pretutindeni la aceeași dată și din pricina imperfecțiunilor legate de calculul astronomic al vechiului calendar iulian, nici după Sinodul din Niceea n-au încetat deosebirile între diferitele regiuni ale lumii creștine în ceea ce privește data serbării Paștilor.

Pe de o parte, luna plină de după echinocțiul de primăvară face ca data Paștilor să varieze în fiecare an, căci luna plină pascală apare pe cer în unii ani mai aproape de echinocțiu, în alții mai departe de el.

Din această cauză, data Paștilor poate varia într-un interval de 35 de zile, între 22 martie și 25 aprilie. Pe de altă parte, calendarul iulian, adoptat de romani, făcea ca între anul calendaristic și cel astronomic să existe o diferență (ce se cumula de la an la an) de 11 minute și 14 secunde.

Papa Grigorie al XIII-lea, la sugestia unor astronomi ai vremii, a îndreptat pe 24 februarie 1582 calendarul, suprimând cele 10 zile cu care rămăsese în urmă anul calendaristic (5-14 octombrie) și restabilind echinocțiul de primăvară la 21 martie. Calendarul gregorian a fost acceptat apoi, treptat, de toate țările occidentale, Biserica Ortodoxă Română adoptându-l în 1924 (de unde celebrarea Nașterii Domnului - Crăciunul, 25 decembrie, în aceeași zi a anului calendarisitic), după ce statul român îl adoptase deja din anul 1919.

interesant...
eu calculasem dincolo de 20...
hm...
si ciudat...de ce doi ani la rand se tin impreuna!!!!
dyanp
daca m-ar intreba cineva, mie mi-ar place sa se tina tot timpul imreuna, ca doar este ovrba de acelasi lucru si asa ne-am bucura impreuna de marea sarbatoare trandafir.gif
Aceasta este o versiune "lo-fi" a continutului principal. Pentru a vizualiza versiunea completa, cu mai multe informatii, formate si imagini, va rugam sa dati clic aici.
Invision Power Board © 2001-2024 Invision Power Services, Inc.