Fetelor...vreau sa va cer o parere, sunteti de acor cu acest vaccin. El se efectueaza la nivel de clasele 6 si 7. Nustiu ce sa fac, vreau sa ma sfatuiesc cu voi, fata mea s-al faca sau nu?
Unii se tem de vaccin, alții doar de ace… iar alții spun “da” la orice li se spune că-i “sănătos”. Despre vaccinarea împotriva cancerului de col uterin s-au auzit multe în ultimul timp în România… și asta pentru că Ministerul Sănătății a început vaccinarea anti-HPV împotriva cancerului de col uterin.
Eu unul nu știam foarte multe despre cancerul de col uterin, dar vă pot spune că este al doilea ca frecvență între toate tipurile de cancer din întreaga lume după cancerul la sân. La fiecare 2 minute o femeie din lume moare din cauza cancerului de col uterin. În România situația nu-i deloc strălucită. Suntem, din Europa, printre cei cu cele mai multe cazuri de cancer de col uterin.
Ministerul Sănătății a făcut un sondaj de opinie înainte să înceapă vaccinarea micuțelor – și părerea mea este că populația încă nu știe despre ce-i vorba.
Conform sondajului de opinie:
- 52% dintre cei care și-au exprimat o decizie de acțiune, sunt de acord ca fiica lor să primească acest vaccin.
Din punctul meu de vedere 52% este mult prea puțin. În țara noastră mor anual 2000 de femei din cauza cancerului de col uterin – suntem pe primul loc în Europa! Există 40 de mii de cazuri de cancer de col uterin depistate în momentul de față…
- 90% dintre părinții intervievați consideră că acest vaccin trebuie să fie oferit gratuit în cadrul programului național de imunizare.
Ministerul Sănătății spune că un pacient cu cancer de col uterin are cheltuieli directe de aproximativ 11800 RON! Este enorm. Dar totul se poate preveni cu un vaccin.
- 24% dintre părinții intervievați au răspuns că au nevoie de mai multe informații pentru a lua o decizie.
Puțin peste jumătate din părinții elevelor acceptă vaccinul. Cealaltă jumătate ar trebui să vadă totuși următoarele statistici:În fiecare an, peste 40.000 de românce au diagnosticul cancer de col uterin. La peste 3.000 de cazuri noi diagnosticate anual, se înregistrează peste 2.000 de decese din cauza acestui tip de cancer.” – dr. Cristian-Anton Irimie, Secretar de Stat în Ministerul Sănătății.De reținut ar fi că anual mor 2000 de femei în România din cauza cancerului de col uterin… dar generațiile actuale vor fi salvate de vaccinul anti-HPV. Și ăsta-i un semn că suntem pe drumul cel bun, chiar dacă suntem puțin “mai în urmă”.
Sper, în ciudat rezultatelor dezamăgitoare ale sondajului, să fie vaccinate cât mai multe persoane, să înțeleagă toții părinții/tutorii legali într-un final că e spre binele odraslelor. Presupun că-i destul de greu să explici unor părinți din mediul rural (care toată viața s-au tratat de boli cu leacuri băbești) de ce e bine să le injectezi fiica… Dar doar așa o să facem progrese.
Eu vă sfătuiesc să vă informați și să aveți grijă de sănătatea voastră.