Maria se trezise cam târziu luni dimineață, sărise peste câteva etape premergătoare mersului la lucru, chiar și peste fardat, lucru neobișnuit pentru ea - de obicei stătea câte douăzeci de minute în fața oglinzii.
"Mă fardez în mașină, nu mai am timp să stau acum să mă aranjez", iși spuse.
Acest lucru, plus excesul de viteză exact în dreptul unui radar amplasat între două intersecții de pe Splaiul Unirii fusese motivul pentru care o oprise agentul de circulație. Avea trusa de farduri în poală, pensula într-o mână și oglinda retrovizoare îndreptată nefiresc în jos, într-o poziție care o trăda. Nu a mai avut nici un argument care să-i susțină nevinovăția în fața agentului de circulație, era evident cu ce se ocupa ea în timp ce conducea.
- Bună dimineața, doamnă. Agent Popescu de la Poliția Rutieră (...) Permisul și talonul la control, vă rog.
- Domnișoară! Avocat Maria B.
- Mă scuzați, actele, vă rog.
- Știți, mă grăbeam tare, am o ședință la ora 9 și nu-mi pot permite să întârzii.
- Înseamnă că aveți mașina timpului, pentru că este deja 9:25.
- Vedeți! Este foarte important să...
- Îmi pare rău, mă simt nevoit să vă rețin permisul, sunteți un pericol pentru trafic.
- Dar...
- Îmi pare rău.
A doua zi se trezi și mai târziu decât în dimineața precedentă.
Își aminti instant de povestea de luni dimineață și rememorarea faptelor o plesni aproape la fel de tare ca gândul că a uitat să cumpere cafea pentru dimineața asta și că, peste toate astea mai presus decât orice - va trebui să meargă la birou cu troleibuzul. Ea cu troleibuzul?! Să-și frece deux-piece-ul de toți nespălații, să respire acelasi aer cu pulimea într-un spațiu închis de câtiva metri pătrați?
- Fu__-l în gură de neșcolarizat, mi-a oprit carnetul! Țăranul dracului!
își spuse cu voce tare. Da, să creadă el că-mi frec eu coatele de toată pleava în transportul în comun. Să le-o trag, iau mașina!
Plecă cu gândul că ceea ce se întâmplase în ziua precedendă fusese decât un accident, pe ea nu o oprise niciodată vreun polițist, sau dacă o oprise zâmbise frumos și plecase în secunda urmatoare fără nici un fel de problemă. Fusese doar o întamplare nefericită faptul că ieri o oprise un impertinent. Asta nu o să se mai repete niciodată. Nu în viața asta. Cel puțin cât o să fie tânara și atrăgătoare... Dacă Doamne ferește se întamplă din nou să mă oprească vreun imbecil, am să ma folosesc de datele Cristinei, ea are carnet dar nu-l folosește niciodată pentu pentru că n-are mașină. Seems fair to me, își zise în timp ce băga cheia în contact.
Hotărî, ca măsura de precauție, să nu meargă totuși cu viteză foarte mare și să nu vorbească la mobil în timp ce conducea.
După nici o mie de metri un agent îi făcu semn să tragă pe dreapta.
- Fu__-vă!!!
Imposibil! Acum ce-am mai făcut?! Formă un număr de telefon la repezeală:
- Andrei, o să te sune un polițist, fii foarte atent: o să te întrebe de mine. Atenție! NU SUNT CINE ȘTII TU CĂ SUNT!!!
Apucă să închidă în grabă și să arunce telefonul pe scaunul din dreapta înainte ca polițistul să se aplece către ea.
- Bună dimineața, doamnă. Agent Ionescu de la Poliția Rutieră a (...) Permisul și talonul dvs, vă rog.
-> Domnișoara... făcu Maria gâtuită de emoții.
- Mă scuzați, actele, vă rog.
- Știți, nu le am la mine, mă grăbeam când am plecat și...
- Cum vă numiți, va trebui să facem o verificare.
- Cristina F.
La doua minute după ce dădu prin stație polițistul primi un răspuns de la colegi.> - Domnișoara Cristina F, unde aveți domiciliul?
- Strada Sibiu 12!
Yes, își spuse satisfacută, în gând.
- Și cum se numesc pe părinții dvs?
Maria amuți. De unde dracu' să știe ea cum îi chema pe părinții țoapei de Cristina, nu mai știa mare lucru despre Cristina măcar, nici dacă mai trăiește, de unde să știe de mă-sa și de tac-su, dacă nu cumva și aceștia erau deja la 2 metri sub pământ de mult timp, pentru că nici Cristina nu mai era tocmai tânără, cugeta pentru sine Maria. Își putu aduce aminte adresa pentru că nu putea uita placuțete cu numele străzii și numarul, le văzuse de atâtea ori când erau prietene și mergeau una pe la alta în vizită, nu le-ar fi putut uita.
Dar numele părintilor Cristinei?
Dumnezeule, poate fi mai rău de atat? De ce mi se întamplă MIE? își spuse înca odată.
Trase aer în piept și reveni cu jumatate de gura:
- Nnnu știu... eu le spun "mami" și "tati"... Liniște. Polițistului nu-i venea să creadă. Din acest motiv nu mai scoase nici un cuvânt timp de câteva momente bune.
- Domnișoară, nu abuzați de bunătatea mea. Trebuie să...
- Nu, pe cuvânt domnule, uitați, îl sunăm acum pe prietenul meu să vă confirme că SUNT Cristina!
Lua precipitată telefonul fără măcar să aștepte să i se confirme că acest lucru era necesar, formă numărul lui Andrei și i-l înmână agentului.
- Bună ziua, Agent Ionescu de la Poliția Rutieră a (...). Puteți să-mi confirmați, vă rog, ce spune prietena dvs?
- Ce anume?
- Prietena dvs... Cum o cheamă pe prietena dvs, domnule, în primul rând... ?
întrebă agentul deja nervos.
Liniște...
Cum o cheamă?! De unde mama dracului să știe el drept cine se dăduse Maria?! Aceasta din grabă omisese să-i dea acest mic detaliu.
- Nnnu știu domnule, știți... eu când o f-- îi zic "iubi"!
Versiune completa: Iubi,
QUOTE(liliana2u @ Oct 19 2009, 11:01 AM) 
Maria se trezise cam târziu luni dimineață, sărise peste câteva etape premergătoare mersului la lucru, chiar și peste fardat, lucru neobișnuit pentru ea - de obicei stătea câte douăzeci de minute în fața oglinzii.
"Mă fardez în mașină, nu mai am timp să stau acum să mă aranjez", iși spuse.
Acest lucru, plus excesul de viteză exact în dreptul unui radar amplasat între două intersecții de pe Splaiul Unirii fusese motivul pentru care o oprise agentul de circulație. Avea trusa de farduri în poală, pensula într-o mână și oglinda retrovizoare îndreptată nefiresc în jos, într-o poziție care o trăda. Nu a mai avut nici un argument care să-i susțină nevinovăția în fața agentului de circulație, era evident cu ce se ocupa ea în timp ce conducea.
- Bună dimineața, doamnă. Agent Popescu de la Poliția Rutieră (...) Permisul și talonul la control, vă rog.
- Domnișoară! Avocat Maria B.
- Mă scuzați, actele, vă rog.
- Știți, mă grăbeam tare, am o ședință la ora 9 și nu-mi pot permite să întârzii.
- Înseamnă că aveți mașina timpului, pentru că este deja 9:25.
- Vedeți! Este foarte important să...
- Îmi pare rău, mă simt nevoit să vă rețin permisul, sunteți un pericol pentru trafic.
- Dar...
- Îmi pare rău.
A doua zi se trezi și mai târziu decât în dimineața precedentă.
Își aminti instant de povestea de luni dimineață și rememorarea faptelor o plesni aproape la fel de tare ca gândul că a uitat să cumpere cafea pentru dimineața asta și că, peste toate astea mai presus decât orice - va trebui să meargă la birou cu troleibuzul. Ea cu troleibuzul?! Să-și frece deux-piece-ul de toți nespălații, să respire acelasi aer cu pulimea într-un spațiu închis de câtiva metri pătrați?
- Fu__-l în gură de neșcolarizat, mi-a oprit carnetul! Țăranul dracului!
își spuse cu voce tare. Da, să creadă el că-mi frec eu coatele de toată pleava în transportul în comun. Să le-o trag, iau mașina!
Plecă cu gândul că ceea ce se întâmplase în ziua precedendă fusese decât un accident, pe ea nu o oprise niciodată vreun polițist, sau dacă o oprise zâmbise frumos și plecase în secunda urmatoare fără nici un fel de problemă. Fusese doar o întamplare nefericită faptul că ieri o oprise un impertinent. Asta nu o să se mai repete niciodată. Nu în viața asta. Cel puțin cât o să fie tânara și atrăgătoare... Dacă Doamne ferește se întamplă din nou să mă oprească vreun imbecil, am să ma folosesc de datele Cristinei, ea are carnet dar nu-l folosește niciodată pentu pentru că n-are mașină. Seems fair to me, își zise în timp ce băga cheia în contact.
Hotărî, ca măsura de precauție, să nu meargă totuși cu viteză foarte mare și să nu vorbească la mobil în timp ce conducea.
După nici o mie de metri un agent îi făcu semn să tragă pe dreapta.
- Fu__-vă!!!
Imposibil! Acum ce-am mai făcut?! Formă un număr de telefon la repezeală:
- Andrei, o să te sune un polițist, fii foarte atent: o să te întrebe de mine. Atenție! NU SUNT CINE ȘTII TU CĂ SUNT!!!
Apucă să închidă în grabă și să arunce telefonul pe scaunul din dreapta înainte ca polițistul să se aplece către ea.
- Bună dimineața, doamnă. Agent Ionescu de la Poliția Rutieră a (...) Permisul și talonul dvs, vă rog.
-> Domnișoara... făcu Maria gâtuită de emoții.
- Mă scuzați, actele, vă rog.
- Știți, nu le am la mine, mă grăbeam când am plecat și...
- Cum vă numiți, va trebui să facem o verificare.
- Cristina F.
La doua minute după ce dădu prin stație polițistul primi un răspuns de la colegi.> - Domnișoara Cristina F, unde aveți domiciliul?
- Strada Sibiu 12!
Yes, își spuse satisfacută, în gând.
- Și cum se numesc pe părinții dvs?
Maria amuți. De unde dracu' să știe ea cum îi chema pe părinții țoapei de Cristina, nu mai știa mare lucru despre Cristina măcar, nici dacă mai trăiește, de unde să știe de mă-sa și de tac-su, dacă nu cumva și aceștia erau deja la 2 metri sub pământ de mult timp, pentru că nici Cristina nu mai era tocmai tânără, cugeta pentru sine Maria. Își putu aduce aminte adresa pentru că nu putea uita placuțete cu numele străzii și numarul, le văzuse de atâtea ori când erau prietene și mergeau una pe la alta în vizită, nu le-ar fi putut uita.
Dar numele părintilor Cristinei?
Dumnezeule, poate fi mai rău de atat? De ce mi se întamplă MIE? își spuse înca odată.
Trase aer în piept și reveni cu jumatate de gura:
- Nnnu știu... eu le spun "mami" și "tati"... Liniște. Polițistului nu-i venea să creadă. Din acest motiv nu mai scoase nici un cuvânt timp de câteva momente bune.
- Domnișoară, nu abuzați de bunătatea mea. Trebuie să...
- Nu, pe cuvânt domnule, uitați, îl sunăm acum pe prietenul meu să vă confirme că SUNT Cristina!
Lua precipitată telefonul fără măcar să aștepte să i se confirme că acest lucru era necesar, formă numărul lui Andrei și i-l înmână agentului.
- Bună ziua, Agent Ionescu de la Poliția Rutieră a (...). Puteți să-mi confirmați, vă rog, ce spune prietena dvs?
- Ce anume?
- Prietena dvs... Cum o cheamă pe prietena dvs, domnule, în primul rând... ?
întrebă agentul deja nervos.
Liniște...
Cum o cheamă?! De unde mama dracului să știe el drept cine se dăduse Maria?! Aceasta din grabă omisese să-i dea acest mic detaliu.
- Nnnu știu domnule, știți... eu când o f-- îi zic "iubi"!
"Mă fardez în mașină, nu mai am timp să stau acum să mă aranjez", iși spuse.
Acest lucru, plus excesul de viteză exact în dreptul unui radar amplasat între două intersecții de pe Splaiul Unirii fusese motivul pentru care o oprise agentul de circulație. Avea trusa de farduri în poală, pensula într-o mână și oglinda retrovizoare îndreptată nefiresc în jos, într-o poziție care o trăda. Nu a mai avut nici un argument care să-i susțină nevinovăția în fața agentului de circulație, era evident cu ce se ocupa ea în timp ce conducea.
- Bună dimineața, doamnă. Agent Popescu de la Poliția Rutieră (...) Permisul și talonul la control, vă rog.
- Domnișoară! Avocat Maria B.
- Mă scuzați, actele, vă rog.
- Știți, mă grăbeam tare, am o ședință la ora 9 și nu-mi pot permite să întârzii.
- Înseamnă că aveți mașina timpului, pentru că este deja 9:25.
- Vedeți! Este foarte important să...
- Îmi pare rău, mă simt nevoit să vă rețin permisul, sunteți un pericol pentru trafic.
- Dar...
- Îmi pare rău.
A doua zi se trezi și mai târziu decât în dimineața precedentă.
Își aminti instant de povestea de luni dimineață și rememorarea faptelor o plesni aproape la fel de tare ca gândul că a uitat să cumpere cafea pentru dimineața asta și că, peste toate astea mai presus decât orice - va trebui să meargă la birou cu troleibuzul. Ea cu troleibuzul?! Să-și frece deux-piece-ul de toți nespălații, să respire acelasi aer cu pulimea într-un spațiu închis de câtiva metri pătrați?
- Fu__-l în gură de neșcolarizat, mi-a oprit carnetul! Țăranul dracului!
își spuse cu voce tare. Da, să creadă el că-mi frec eu coatele de toată pleava în transportul în comun. Să le-o trag, iau mașina!
Plecă cu gândul că ceea ce se întâmplase în ziua precedendă fusese decât un accident, pe ea nu o oprise niciodată vreun polițist, sau dacă o oprise zâmbise frumos și plecase în secunda urmatoare fără nici un fel de problemă. Fusese doar o întamplare nefericită faptul că ieri o oprise un impertinent. Asta nu o să se mai repete niciodată. Nu în viața asta. Cel puțin cât o să fie tânara și atrăgătoare... Dacă Doamne ferește se întamplă din nou să mă oprească vreun imbecil, am să ma folosesc de datele Cristinei, ea are carnet dar nu-l folosește niciodată pentu pentru că n-are mașină. Seems fair to me, își zise în timp ce băga cheia în contact.
Hotărî, ca măsura de precauție, să nu meargă totuși cu viteză foarte mare și să nu vorbească la mobil în timp ce conducea.
După nici o mie de metri un agent îi făcu semn să tragă pe dreapta.
- Fu__-vă!!!
Imposibil! Acum ce-am mai făcut?! Formă un număr de telefon la repezeală:
- Andrei, o să te sune un polițist, fii foarte atent: o să te întrebe de mine. Atenție! NU SUNT CINE ȘTII TU CĂ SUNT!!!
Apucă să închidă în grabă și să arunce telefonul pe scaunul din dreapta înainte ca polițistul să se aplece către ea.
- Bună dimineața, doamnă. Agent Ionescu de la Poliția Rutieră a (...) Permisul și talonul dvs, vă rog.
-> Domnișoara... făcu Maria gâtuită de emoții.
- Mă scuzați, actele, vă rog.
- Știți, nu le am la mine, mă grăbeam când am plecat și...
- Cum vă numiți, va trebui să facem o verificare.
- Cristina F.
La doua minute după ce dădu prin stație polițistul primi un răspuns de la colegi.> - Domnișoara Cristina F, unde aveți domiciliul?
- Strada Sibiu 12!
Yes, își spuse satisfacută, în gând.
- Și cum se numesc pe părinții dvs?
Maria amuți. De unde dracu' să știe ea cum îi chema pe părinții țoapei de Cristina, nu mai știa mare lucru despre Cristina măcar, nici dacă mai trăiește, de unde să știe de mă-sa și de tac-su, dacă nu cumva și aceștia erau deja la 2 metri sub pământ de mult timp, pentru că nici Cristina nu mai era tocmai tânără, cugeta pentru sine Maria. Își putu aduce aminte adresa pentru că nu putea uita placuțete cu numele străzii și numarul, le văzuse de atâtea ori când erau prietene și mergeau una pe la alta în vizită, nu le-ar fi putut uita.
Dar numele părintilor Cristinei?
Dumnezeule, poate fi mai rău de atat? De ce mi se întamplă MIE? își spuse înca odată.
Trase aer în piept și reveni cu jumatate de gura:
- Nnnu știu... eu le spun "mami" și "tati"... Liniște. Polițistului nu-i venea să creadă. Din acest motiv nu mai scoase nici un cuvânt timp de câteva momente bune.
- Domnișoară, nu abuzați de bunătatea mea. Trebuie să...
- Nu, pe cuvânt domnule, uitați, îl sunăm acum pe prietenul meu să vă confirme că SUNT Cristina!
Lua precipitată telefonul fără măcar să aștepte să i se confirme că acest lucru era necesar, formă numărul lui Andrei și i-l înmână agentului.
- Bună ziua, Agent Ionescu de la Poliția Rutieră a (...). Puteți să-mi confirmați, vă rog, ce spune prietena dvs?
- Ce anume?
- Prietena dvs... Cum o cheamă pe prietena dvs, domnule, în primul rând... ?
întrebă agentul deja nervos.
Liniște...
Cum o cheamă?! De unde mama dracului să știe el drept cine se dăduse Maria?! Aceasta din grabă omisese să-i dea acest mic detaliu.
- Nnnu știu domnule, știți... eu când o f-- îi zic "iubi"!
Foarte amuzanta povestioara..
heheihihea )
QUOTE(liliana2u @ Oct 19 2009, 12:01 PM)
Maria se trezise cam târziu luni dimineață, sărise peste câteva etape premergătoare mersului la lucru, chiar și peste fardat, lucru neobișnuit pentru ea - de obicei stătea câte douăzeci de minute în fața oglinzii.
"Mă fardez în mașină, nu mai am timp să stau acum să mă aranjez", iși spuse.
Acest lucru, plus excesul de viteză exact în dreptul unui radar amplasat între două intersecții de pe Splaiul Unirii fusese motivul pentru care o oprise agentul de circulație. Avea trusa de farduri în poală, pensula într-o mână și oglinda retrovizoare îndreptată nefiresc în jos, într-o poziție care o trăda. Nu a mai avut nici un argument care să-i susțină nevinovăția în fața agentului de circulație, era evident cu ce se ocupa ea în timp ce conducea.
- Bună dimineața, doamnă. Agent Popescu de la Poliția Rutieră (...) Permisul și talonul la control, vă rog.
- Domnișoară! Avocat Maria B.
- Mă scuzați, actele, vă rog.
- Știți, mă grăbeam tare, am o ședință la ora 9 și nu-mi pot permite să întârzii.
- Înseamnă că aveți mașina timpului, pentru că este deja 9:25.
- Vedeți! Este foarte important să...
- Îmi pare rău, mă simt nevoit să vă rețin permisul, sunteți un pericol pentru trafic.
- Dar...
- Îmi pare rău.
A doua zi se trezi și mai târziu decât în dimineața precedentă.
Își aminti instant de povestea de luni dimineață și rememorarea faptelor o plesni aproape la fel de tare ca gândul că a uitat să cumpere cafea pentru dimineața asta și că, peste toate astea mai presus decât orice - va trebui să meargă la birou cu troleibuzul. Ea cu troleibuzul?! Să-și frece deux-piece-ul de toți nespălații, să respire acelasi aer cu pulimea într-un spațiu închis de câtiva metri pătrați?
- Fu__-l în gură de neșcolarizat, mi-a oprit carnetul! Țăranul dracului!
își spuse cu voce tare. Da, să creadă el că-mi frec eu coatele de toată pleava în transportul în comun. Să le-o trag, iau mașina!
Plecă cu gândul că ceea ce se întâmplase în ziua precedendă fusese decât un accident, pe ea nu o oprise niciodată vreun polițist, sau dacă o oprise zâmbise frumos și plecase în secunda urmatoare fără nici un fel de problemă. Fusese doar o întamplare nefericită faptul că ieri o oprise un impertinent. Asta nu o să se mai repete niciodată. Nu în viața asta. Cel puțin cât o să fie tânara și atrăgătoare... Dacă Doamne ferește se întamplă din nou să mă oprească vreun imbecil, am să ma folosesc de datele Cristinei, ea are carnet dar nu-l folosește niciodată pentu pentru că n-are mașină. Seems fair to me, își zise în timp ce băga cheia în contact.
Hotărî, ca măsura de precauție, să nu meargă totuși cu viteză foarte mare și să nu vorbească la mobil în timp ce conducea.
După nici o mie de metri un agent îi făcu semn să tragă pe dreapta.
- Fu__-vă!!!
Imposibil! Acum ce-am mai făcut?! Formă un număr de telefon la repezeală:
- Andrei, o să te sune un polițist, fii foarte atent: o să te întrebe de mine. Atenție! NU SUNT CINE ȘTII TU CĂ SUNT!!!
Apucă să închidă în grabă și să arunce telefonul pe scaunul din dreapta înainte ca polițistul să se aplece către ea.
- Bună dimineața, doamnă. Agent Ionescu de la Poliția Rutieră a (...) Permisul și talonul dvs, vă rog.
-> Domnișoara... făcu Maria gâtuită de emoții.
- Mă scuzați, actele, vă rog.
- Știți, nu le am la mine, mă grăbeam când am plecat și...
- Cum vă numiți, va trebui să facem o verificare.
- Cristina F.
La doua minute după ce dădu prin stație polițistul primi un răspuns de la colegi.> - Domnișoara Cristina F, unde aveți domiciliul?
- Strada Sibiu 12!
Yes, își spuse satisfacută, în gând.
- Și cum se numesc pe părinții dvs?
Maria amuți. De unde dracu' să știe ea cum îi chema pe părinții țoapei de Cristina, nu mai știa mare lucru despre Cristina măcar, nici dacă mai trăiește, de unde să știe de mă-sa și de tac-su, dacă nu cumva și aceștia erau deja la 2 metri sub pământ de mult timp, pentru că nici Cristina nu mai era tocmai tânără, cugeta pentru sine Maria. Își putu aduce aminte adresa pentru că nu putea uita placuțete cu numele străzii și numarul, le văzuse de atâtea ori când erau prietene și mergeau una pe la alta în vizită, nu le-ar fi putut uita.
Dar numele părintilor Cristinei?
Dumnezeule, poate fi mai rău de atat? De ce mi se întamplă MIE? își spuse înca odată.
Trase aer în piept și reveni cu jumatate de gura:
- Nnnu știu... eu le spun "mami" și "tati"... Liniște. Polițistului nu-i venea să creadă. Din acest motiv nu mai scoase nici un cuvânt timp de câteva momente bune.
- Domnișoară, nu abuzați de bunătatea mea. Trebuie să...
- Nu, pe cuvânt domnule, uitați, îl sunăm acum pe prietenul meu să vă confirme că SUNT Cristina!
Lua precipitată telefonul fără măcar să aștepte să i se confirme că acest lucru era necesar, formă numărul lui Andrei și i-l înmână agentului.
- Bună ziua, Agent Ionescu de la Poliția Rutieră a (...). Puteți să-mi confirmați, vă rog, ce spune prietena dvs?
- Ce anume?
- Prietena dvs... Cum o cheamă pe prietena dvs, domnule, în primul rând... ?
întrebă agentul deja nervos.
Liniște...
Cum o cheamă?! De unde mama dracului să știe el drept cine se dăduse Maria?! Aceasta din grabă omisese să-i dea acest mic detaliu.
- Nnnu știu domnule, știți... eu când o f-- îi zic "iubi"!
"Mă fardez în mașină, nu mai am timp să stau acum să mă aranjez", iși spuse.
Acest lucru, plus excesul de viteză exact în dreptul unui radar amplasat între două intersecții de pe Splaiul Unirii fusese motivul pentru care o oprise agentul de circulație. Avea trusa de farduri în poală, pensula într-o mână și oglinda retrovizoare îndreptată nefiresc în jos, într-o poziție care o trăda. Nu a mai avut nici un argument care să-i susțină nevinovăția în fața agentului de circulație, era evident cu ce se ocupa ea în timp ce conducea.
- Bună dimineața, doamnă. Agent Popescu de la Poliția Rutieră (...) Permisul și talonul la control, vă rog.
- Domnișoară! Avocat Maria B.
- Mă scuzați, actele, vă rog.
- Știți, mă grăbeam tare, am o ședință la ora 9 și nu-mi pot permite să întârzii.
- Înseamnă că aveți mașina timpului, pentru că este deja 9:25.
- Vedeți! Este foarte important să...
- Îmi pare rău, mă simt nevoit să vă rețin permisul, sunteți un pericol pentru trafic.
- Dar...
- Îmi pare rău.
A doua zi se trezi și mai târziu decât în dimineața precedentă.
Își aminti instant de povestea de luni dimineață și rememorarea faptelor o plesni aproape la fel de tare ca gândul că a uitat să cumpere cafea pentru dimineața asta și că, peste toate astea mai presus decât orice - va trebui să meargă la birou cu troleibuzul. Ea cu troleibuzul?! Să-și frece deux-piece-ul de toți nespălații, să respire acelasi aer cu pulimea într-un spațiu închis de câtiva metri pătrați?
- Fu__-l în gură de neșcolarizat, mi-a oprit carnetul! Țăranul dracului!
își spuse cu voce tare. Da, să creadă el că-mi frec eu coatele de toată pleava în transportul în comun. Să le-o trag, iau mașina!
Plecă cu gândul că ceea ce se întâmplase în ziua precedendă fusese decât un accident, pe ea nu o oprise niciodată vreun polițist, sau dacă o oprise zâmbise frumos și plecase în secunda urmatoare fără nici un fel de problemă. Fusese doar o întamplare nefericită faptul că ieri o oprise un impertinent. Asta nu o să se mai repete niciodată. Nu în viața asta. Cel puțin cât o să fie tânara și atrăgătoare... Dacă Doamne ferește se întamplă din nou să mă oprească vreun imbecil, am să ma folosesc de datele Cristinei, ea are carnet dar nu-l folosește niciodată pentu pentru că n-are mașină. Seems fair to me, își zise în timp ce băga cheia în contact.
Hotărî, ca măsura de precauție, să nu meargă totuși cu viteză foarte mare și să nu vorbească la mobil în timp ce conducea.
După nici o mie de metri un agent îi făcu semn să tragă pe dreapta.
- Fu__-vă!!!
Imposibil! Acum ce-am mai făcut?! Formă un număr de telefon la repezeală:
- Andrei, o să te sune un polițist, fii foarte atent: o să te întrebe de mine. Atenție! NU SUNT CINE ȘTII TU CĂ SUNT!!!
Apucă să închidă în grabă și să arunce telefonul pe scaunul din dreapta înainte ca polițistul să se aplece către ea.
- Bună dimineața, doamnă. Agent Ionescu de la Poliția Rutieră a (...) Permisul și talonul dvs, vă rog.
-> Domnișoara... făcu Maria gâtuită de emoții.
- Mă scuzați, actele, vă rog.
- Știți, nu le am la mine, mă grăbeam când am plecat și...
- Cum vă numiți, va trebui să facem o verificare.
- Cristina F.
La doua minute după ce dădu prin stație polițistul primi un răspuns de la colegi.> - Domnișoara Cristina F, unde aveți domiciliul?
- Strada Sibiu 12!
Yes, își spuse satisfacută, în gând.
- Și cum se numesc pe părinții dvs?
Maria amuți. De unde dracu' să știe ea cum îi chema pe părinții țoapei de Cristina, nu mai știa mare lucru despre Cristina măcar, nici dacă mai trăiește, de unde să știe de mă-sa și de tac-su, dacă nu cumva și aceștia erau deja la 2 metri sub pământ de mult timp, pentru că nici Cristina nu mai era tocmai tânără, cugeta pentru sine Maria. Își putu aduce aminte adresa pentru că nu putea uita placuțete cu numele străzii și numarul, le văzuse de atâtea ori când erau prietene și mergeau una pe la alta în vizită, nu le-ar fi putut uita.
Dar numele părintilor Cristinei?
Dumnezeule, poate fi mai rău de atat? De ce mi se întamplă MIE? își spuse înca odată.
Trase aer în piept și reveni cu jumatate de gura:
- Nnnu știu... eu le spun "mami" și "tati"... Liniște. Polițistului nu-i venea să creadă. Din acest motiv nu mai scoase nici un cuvânt timp de câteva momente bune.
- Domnișoară, nu abuzați de bunătatea mea. Trebuie să...
- Nu, pe cuvânt domnule, uitați, îl sunăm acum pe prietenul meu să vă confirme că SUNT Cristina!
Lua precipitată telefonul fără măcar să aștepte să i se confirme că acest lucru era necesar, formă numărul lui Andrei și i-l înmână agentului.
- Bună ziua, Agent Ionescu de la Poliția Rutieră a (...). Puteți să-mi confirmați, vă rog, ce spune prietena dvs?
- Ce anume?
- Prietena dvs... Cum o cheamă pe prietena dvs, domnule, în primul rând... ?
întrebă agentul deja nervos.
Liniște...
Cum o cheamă?! De unde mama dracului să știe el drept cine se dăduse Maria?! Aceasta din grabă omisese să-i dea acest mic detaliu.
- Nnnu știu domnule, știți... eu când o f-- îi zic "iubi"!
...destept baiatu....
QUOTE(liliana2u @ Oct 19 2009, 12:01 PM)
Maria se trezise cam târziu luni dimineață, sărise peste câteva etape premergătoare mersului la lucru, chiar și peste fardat, lucru neobișnuit pentru ea - de obicei stătea câte douăzeci de minute în fața oglinzii.
"Mă fardez în mașină, nu mai am timp să stau acum să mă aranjez", iși spuse.
Acest lucru, plus excesul de viteză exact în dreptul unui radar amplasat între două intersecții de pe Splaiul Unirii fusese motivul pentru care o oprise agentul de circulație. Avea trusa de farduri în poală, pensula într-o mână și oglinda retrovizoare îndreptată nefiresc în jos, într-o poziție care o trăda. Nu a mai avut nici un argument care să-i susțină nevinovăția în fața agentului de circulație, era evident cu ce se ocupa ea în timp ce conducea.
- Bună dimineața, doamnă. Agent Popescu de la Poliția Rutieră (...) Permisul și talonul la control, vă rog.
- Domnișoară! Avocat Maria B.
- Mă scuzați, actele, vă rog.
- Știți, mă grăbeam tare, am o ședință la ora 9 și nu-mi pot permite să întârzii.
- Înseamnă că aveți mașina timpului, pentru că este deja 9:25.
- Vedeți! Este foarte important să...
- Îmi pare rău, mă simt nevoit să vă rețin permisul, sunteți un pericol pentru trafic.
- Dar...
- Îmi pare rău.
A doua zi se trezi și mai târziu decât în dimineața precedentă.
Își aminti instant de povestea de luni dimineață și rememorarea faptelor o plesni aproape la fel de tare ca gândul că a uitat să cumpere cafea pentru dimineața asta și că, peste toate astea mai presus decât orice - va trebui să meargă la birou cu troleibuzul. Ea cu troleibuzul?! Să-și frece deux-piece-ul de toți nespălații, să respire acelasi aer cu pulimea într-un spațiu închis de câtiva metri pătrați?
- Fu__-l în gură de neșcolarizat, mi-a oprit carnetul! Țăranul dracului!
își spuse cu voce tare. Da, să creadă el că-mi frec eu coatele de toată pleava în transportul în comun. Să le-o trag, iau mașina!
Plecă cu gândul că ceea ce se întâmplase în ziua precedendă fusese decât un accident, pe ea nu o oprise niciodată vreun polițist, sau dacă o oprise zâmbise frumos și plecase în secunda urmatoare fără nici un fel de problemă. Fusese doar o întamplare nefericită faptul că ieri o oprise un impertinent. Asta nu o să se mai repete niciodată. Nu în viața asta. Cel puțin cât o să fie tânara și atrăgătoare... Dacă Doamne ferește se întamplă din nou să mă oprească vreun imbecil, am să ma folosesc de datele Cristinei, ea are carnet dar nu-l folosește niciodată pentu pentru că n-are mașină. Seems fair to me, își zise în timp ce băga cheia în contact.
Hotărî, ca măsura de precauție, să nu meargă totuși cu viteză foarte mare și să nu vorbească la mobil în timp ce conducea.
După nici o mie de metri un agent îi făcu semn să tragă pe dreapta.
- Fu__-vă!!!
Imposibil! Acum ce-am mai făcut?! Formă un număr de telefon la repezeală:
- Andrei, o să te sune un polițist, fii foarte atent: o să te întrebe de mine. Atenție! NU SUNT CINE ȘTII TU CĂ SUNT!!!
Apucă să închidă în grabă și să arunce telefonul pe scaunul din dreapta înainte ca polițistul să se aplece către ea.
- Bună dimineața, doamnă. Agent Ionescu de la Poliția Rutieră a (...) Permisul și talonul dvs, vă rog.
-> Domnișoara... făcu Maria gâtuită de emoții.
- Mă scuzați, actele, vă rog.
- Știți, nu le am la mine, mă grăbeam când am plecat și...
- Cum vă numiți, va trebui să facem o verificare.
- Cristina F.
La doua minute după ce dădu prin stație polițistul primi un răspuns de la colegi.> - Domnișoara Cristina F, unde aveți domiciliul?
- Strada Sibiu 12!
Yes, își spuse satisfacută, în gând.
- Și cum se numesc pe părinții dvs?
Maria amuți. De unde dracu' să știe ea cum îi chema pe părinții țoapei de Cristina, nu mai știa mare lucru despre Cristina măcar, nici dacă mai trăiește, de unde să știe de mă-sa și de tac-su, dacă nu cumva și aceștia erau deja la 2 metri sub pământ de mult timp, pentru că nici Cristina nu mai era tocmai tânără, cugeta pentru sine Maria. Își putu aduce aminte adresa pentru că nu putea uita placuțete cu numele străzii și numarul, le văzuse de atâtea ori când erau prietene și mergeau una pe la alta în vizită, nu le-ar fi putut uita.
Dar numele părintilor Cristinei?
Dumnezeule, poate fi mai rău de atat? De ce mi se întamplă MIE? își spuse înca odată.
Trase aer în piept și reveni cu jumatate de gura:
- Nnnu știu... eu le spun "mami" și "tati"... Liniște. Polițistului nu-i venea să creadă. Din acest motiv nu mai scoase nici un cuvânt timp de câteva momente bune.
- Domnișoară, nu abuzați de bunătatea mea. Trebuie să...
- Nu, pe cuvânt domnule, uitați, îl sunăm acum pe prietenul meu să vă confirme că SUNT Cristina!
Lua precipitată telefonul fără măcar să aștepte să i se confirme că acest lucru era necesar, formă numărul lui Andrei și i-l înmână agentului.
- Bună ziua, Agent Ionescu de la Poliția Rutieră a (...). Puteți să-mi confirmați, vă rog, ce spune prietena dvs?
- Ce anume?
- Prietena dvs... Cum o cheamă pe prietena dvs, domnule, în primul rând... ?
întrebă agentul deja nervos.
Liniște...
Cum o cheamă?! De unde mama dracului să știe el drept cine se dăduse Maria?! Aceasta din grabă omisese să-i dea acest mic detaliu.
- Nnnu știu domnule, știți... eu când o f-- îi zic "iubi"!
"Mă fardez în mașină, nu mai am timp să stau acum să mă aranjez", iși spuse.
Acest lucru, plus excesul de viteză exact în dreptul unui radar amplasat între două intersecții de pe Splaiul Unirii fusese motivul pentru care o oprise agentul de circulație. Avea trusa de farduri în poală, pensula într-o mână și oglinda retrovizoare îndreptată nefiresc în jos, într-o poziție care o trăda. Nu a mai avut nici un argument care să-i susțină nevinovăția în fața agentului de circulație, era evident cu ce se ocupa ea în timp ce conducea.
- Bună dimineața, doamnă. Agent Popescu de la Poliția Rutieră (...) Permisul și talonul la control, vă rog.
- Domnișoară! Avocat Maria B.
- Mă scuzați, actele, vă rog.
- Știți, mă grăbeam tare, am o ședință la ora 9 și nu-mi pot permite să întârzii.
- Înseamnă că aveți mașina timpului, pentru că este deja 9:25.
- Vedeți! Este foarte important să...
- Îmi pare rău, mă simt nevoit să vă rețin permisul, sunteți un pericol pentru trafic.
- Dar...
- Îmi pare rău.
A doua zi se trezi și mai târziu decât în dimineața precedentă.
Își aminti instant de povestea de luni dimineață și rememorarea faptelor o plesni aproape la fel de tare ca gândul că a uitat să cumpere cafea pentru dimineața asta și că, peste toate astea mai presus decât orice - va trebui să meargă la birou cu troleibuzul. Ea cu troleibuzul?! Să-și frece deux-piece-ul de toți nespălații, să respire acelasi aer cu pulimea într-un spațiu închis de câtiva metri pătrați?
- Fu__-l în gură de neșcolarizat, mi-a oprit carnetul! Țăranul dracului!
își spuse cu voce tare. Da, să creadă el că-mi frec eu coatele de toată pleava în transportul în comun. Să le-o trag, iau mașina!
Plecă cu gândul că ceea ce se întâmplase în ziua precedendă fusese decât un accident, pe ea nu o oprise niciodată vreun polițist, sau dacă o oprise zâmbise frumos și plecase în secunda urmatoare fără nici un fel de problemă. Fusese doar o întamplare nefericită faptul că ieri o oprise un impertinent. Asta nu o să se mai repete niciodată. Nu în viața asta. Cel puțin cât o să fie tânara și atrăgătoare... Dacă Doamne ferește se întamplă din nou să mă oprească vreun imbecil, am să ma folosesc de datele Cristinei, ea are carnet dar nu-l folosește niciodată pentu pentru că n-are mașină. Seems fair to me, își zise în timp ce băga cheia în contact.
Hotărî, ca măsura de precauție, să nu meargă totuși cu viteză foarte mare și să nu vorbească la mobil în timp ce conducea.
După nici o mie de metri un agent îi făcu semn să tragă pe dreapta.
- Fu__-vă!!!
Imposibil! Acum ce-am mai făcut?! Formă un număr de telefon la repezeală:
- Andrei, o să te sune un polițist, fii foarte atent: o să te întrebe de mine. Atenție! NU SUNT CINE ȘTII TU CĂ SUNT!!!
Apucă să închidă în grabă și să arunce telefonul pe scaunul din dreapta înainte ca polițistul să se aplece către ea.
- Bună dimineața, doamnă. Agent Ionescu de la Poliția Rutieră a (...) Permisul și talonul dvs, vă rog.
-> Domnișoara... făcu Maria gâtuită de emoții.
- Mă scuzați, actele, vă rog.
- Știți, nu le am la mine, mă grăbeam când am plecat și...
- Cum vă numiți, va trebui să facem o verificare.
- Cristina F.
La doua minute după ce dădu prin stație polițistul primi un răspuns de la colegi.> - Domnișoara Cristina F, unde aveți domiciliul?
- Strada Sibiu 12!
Yes, își spuse satisfacută, în gând.
- Și cum se numesc pe părinții dvs?
Maria amuți. De unde dracu' să știe ea cum îi chema pe părinții țoapei de Cristina, nu mai știa mare lucru despre Cristina măcar, nici dacă mai trăiește, de unde să știe de mă-sa și de tac-su, dacă nu cumva și aceștia erau deja la 2 metri sub pământ de mult timp, pentru că nici Cristina nu mai era tocmai tânără, cugeta pentru sine Maria. Își putu aduce aminte adresa pentru că nu putea uita placuțete cu numele străzii și numarul, le văzuse de atâtea ori când erau prietene și mergeau una pe la alta în vizită, nu le-ar fi putut uita.
Dar numele părintilor Cristinei?
Dumnezeule, poate fi mai rău de atat? De ce mi se întamplă MIE? își spuse înca odată.
Trase aer în piept și reveni cu jumatate de gura:
- Nnnu știu... eu le spun "mami" și "tati"... Liniște. Polițistului nu-i venea să creadă. Din acest motiv nu mai scoase nici un cuvânt timp de câteva momente bune.
- Domnișoară, nu abuzați de bunătatea mea. Trebuie să...
- Nu, pe cuvânt domnule, uitați, îl sunăm acum pe prietenul meu să vă confirme că SUNT Cristina!
Lua precipitată telefonul fără măcar să aștepte să i se confirme că acest lucru era necesar, formă numărul lui Andrei și i-l înmână agentului.
- Bună ziua, Agent Ionescu de la Poliția Rutieră a (...). Puteți să-mi confirmați, vă rog, ce spune prietena dvs?
- Ce anume?
- Prietena dvs... Cum o cheamă pe prietena dvs, domnule, în primul rând... ?
întrebă agentul deja nervos.
Liniște...
Cum o cheamă?! De unde mama dracului să știe el drept cine se dăduse Maria?! Aceasta din grabă omisese să-i dea acest mic detaliu.
- Nnnu știu domnule, știți... eu când o f-- îi zic "iubi"!
Am ras de m-am imprastiat!!!!
Aceasta este o versiune "lo-fi" a continutului principal. Pentru a vizualiza versiunea completa, cu mai multe informatii, formate si imagini, va rugam sa dati clic aici.