Eu .... In Varianta Pura...., ca sa ne cunoastem mai bine.... Optiuni

[laura_frincu]

EU


Lacrimile care cad pe umarul nimanui sunt cele mai amare…nu le sterge nimeni si dor cel mai tare. Parca s-ar face una cu obrazul, parca s-ar face una cu sufletul. E ca si cum un rau de gheata ti-ar traversa fata crispata si trista in incercarea de a mai salva ultima farama de speranta ramasa…
Vorba neauzita e cea mai neinteleasa si cea mai zadarnica…Vine, trece precum focul de paie, arde inima si lasa urme. Sterge dorul cu o carpa si pune gandul in cutie.Si…atat.
Vise, simturi incalzite,
Lumi inchise dar pazite,
Porti inalte, neclintirea unor soapte…
Vant balai in noaptea verde
Tristetea nu se mai vede
Si daca respiri iubire
Ai sa-mprastii fericire !
NU uita si nu ai teama
Fa-ti din vise o naframa
Vie,dulce, colorata
Cum erai tu alta data…
Visele neimplinite sunt cele mai reale vise…exista doar pentru tine, ca nu cumva, alaturi de fuga nesabuita a viselor celorlalti, sa se piarda…

[laura_frincu]

Ganduri



Ma gandesc adeseori ca nu vreau sa fiu una din acele persoane care isi petrec viata gandindu-se in permanenta la lucruri materiale, care vin si trec la fel de repede precum zilele…
Nu inteleg multe lucruri, poate ca si eu am fost genul care sa-si puna mult prea multe intrebari, dar totusi vreau sa cred ca, la un moment dat, in viata mea, voi gasi raspuns la majoritatea…si daca nu voi reusi lucrul acesta mi-as dori ca macar sa nu fiu nevoita sa traiesc multe experiente care sa ma faca sa-mi mai pun aceste intrebari…
Pentru mine este complicat sa nu gasesc solutii, raspunsuri, sa trebuiasca sa accept lucruri ale caror intelesuri nu le gasesc, sa traiesc fiecare zi cu luciditatea faptului ca nu eu posed controlul asupra faptelor, maruntisurilor, care ma inconjoara zilnic, chiar daca, retoric vorbind si totusi real…este viata mea…timpul meu…
Mi-a teama, oarecum, sa nu ajung sa ma las purtata intr-atat de destinul meu, incat la un moment dat sa nu mai stiu cine sunt. Mi-e teama, intr-un fel, de acele dimineti de peste 20 de ani, in care ma voi trezi, imi voi bea ceaiul si ma voi intreba, cu privirea pierduta undeva in trecut, oare care erau idealurile mele acum 20 de ani in urma ?, oare ce visam sa fiu acum ?....Si mai mult ma tem de raspunsurile la aceste intrebari…
Totusi, viata este ca un film rulat continuu. Poate ca de fapt noi nu ne pierdem niciodata, poate ca doar timpul ne face sa slefuim intr-o oarecare masura ceea ce suntem…ceea ce credem, ceea ce speram ca vom insemna intr-o oarecare zi…