Usa sufletului meu
S-a inchis in urma ta
S-ar putea in locul tau
S-o deschida altcineva
Tarziu in noapte
Se asterne linistea
Simt ca ma privesti de undeva
Te vad oriunde eu m-as uita
In orice colt din casa mea
Alunga-mi norii din viata mea
Da-mi primavara dupa iarna grea
Nu arunca in vant iubirea dintre noi
Promite-mi ca vii inapoi
Imi spuneai ca sunt un inger pentru tine
In cuvinte care inima mi-o frang
Acum stiu ca noptile senine
Uneori si ingerii mai plang
Cand mi-am dat seama ca-l iubesc, cand ochii mei au putut sa vada ce se intampla in interiorul trupului, atunci am inteles ca nu am cum sa inteleg de ce inima lui, dintre toate miile de inimi care zvacnesc in jurul sau, s-a oprit sa bata tocmai alaturi de a mea. De ce el poate sa ma iubeasca atunci cand eu nu am reusit niciodata sa descifrez sensul iubirii? De ce el imi spune ca sunt soarele de pe cer cand eu nu am nimic din stralucirea lui? De ce ma iubeste chiar si atunci cand eu ii spun ca l-am ucis in inima mea, ca l-am ratacit, ca pot trai la fel de bine si fara el? Oare pentru ca el stie atat de bine ca nu as putea sa o fac niciodata?...
Imi simt simturile ametite de trufia convingerii ca m-am nascut sub steaua norocoasa a unei grozave intuitii. Este care ma salveaza de cele mai multe ori din pacatul egoismului si a unei prea mari iubiri de sine. Prin intermediul ei, incredintarea ca nu sunt nici cea mai frumoasa, nici cea mai desteapta si nici cea mai dulce femeie din lume se apropie de certitudine. In fiecare dimineata il mint constient si in mod voit, iar el imi accepta minciunile, zambind si fara a vedea vreo latura tendentioasa in ele. Il mint ajustandu-mi naturaletea si frumusetea, pierd minute bune pe zi mascandu-mi cearcanele, facandu-mi ochii sa para mai frumosi decat sunt in realitate sau dand obrajilor culoarea pe care cu siguranta nu o au.
De ce ar putea nu ma iubeasca? Pentru ca, la fel ca toate femeile, sunt fericita detinatoare a puterii de a crea un nou suflet din propriul trup si ca, spre deosebire de multe dintre ele, imi asum dreptul de a intarzia aparitia unei noi vieti... Pentru ca i-am promis ca o fac un copil pe timp de dragoste si acum, cand ea este in toi, ma gandesc ca nu ar strica sa pastrez dragostea pentru totdeauna, lasand chinurile facerii pentru mai tarziu.
Si iata si alte motive pentru care ar putea sa nu ma iubeasca. Cateodata sunt (cu greu as putea sa recunosc ca acest lucru se intampla de cele mai multe ori) geloasa si posesiva. Pot sa ucid din priviri pe cei (mai bine zis pe cele) care au curajul de a se apropia prea mult de ceea ce consider ca este al meu. Nu ma intereseaza disperarea lipsei de pereche a altora atata timp cat eu ma lafai in confortul iubirii mele. Cu toate ca nu am nici cel mic drept sa cer protectie, sprijin sau rasfat, imi place sa ma simt cea mai razgaiata persoana in viata si cred cu toata convingerea ca merit toate acestea.
Plang la filme care lui ii provoaca un zambet pe buze, vars lacrimi amare atunci cand pierd prietenia unei persoane la care am tinut, rad si sunt puternica atunci cand el se asteapta sa am crize de sensibilitate. Imi pasa de cei carora eu le sunt indiferenta. Imi place sa creez lumi alambicate cand lumea, in existenta ei, este simpla si banala.
Cand simt ca nu mai am putere, ma prabusesc alene in abisul disperarii. Ma sufoc de dorinta de dragoste chiar si atunci cand el imi ofera suficient de multa. Iar cateodata, atunci cand trec prin crize de amnezica, uitand si ignorand ceea ce am, ma apuca un dor cumplit de ceea ce nu am si nu am avut. Si apoi... nu stiu sa iubesc cuminte. Prinsa in adevaruri neintregi si nerostite, iubesc in schimb neprefacut, intreg, rotund, pana aproape de obsesie.
Iar el... cu toate acestea... ma iubeste. O simt dimineata cand ma priveste in oglinda in timp ce imi arunc stangaci fardurile pe fata, imi dau seama de acest lucru seara cand imi sopteste ca o sa-i port copilul cand o sa ma simt eu pregatita, cand gelozia mea ii provoaca amuzament, intarindu-i convingerea ca este iubit sau cand ma strange in brate dorindu-si ca eu sa fiu... eu, si nu altcineva. Iar eu, la randul meu, il iubesc pentru toate acestea.
cand
Iubirea... este poate singurul lucru de care avem nevoie mai mult decat de aer. Nu ne plictisim niciodata sa o asteptam sau sa o aflam. Nici la 14, nici la 30 si nici la 50 de ani. Daca se intampla insa sa ne plictisim de asteptat, speranta ei tot ne ramane. Cei care au gasit-o sa o pastreze bine si sa se considere niste norocosi. Si sa-mi dea chiar in acest moment o definitie scurta, concisa si universal valabila a iubirii. Oare chiar pot? Nu au cum acum. Si nici mai tarziu. Fara aproximatii, reduceri, adaugari si scaderi, nu stim niciodata cu exactitate ce este iubirea. Cei care nu au gasit sau au gasit-o, au pierdut-o, iar acum o cauta din nou, sa ia seama cu atentie la ceea ce spun acum. Atunci cand nu o avem, devenim atat de infometati de ea, ca o confundam la greu cu ceea ce nu este. Iluzia ei ne face sa ne simtim bine.
O perioada mai indelungata de singuratate atrage dupa sine o usoara deformare a realitatii si perceptiei sentimentale. Avem nevoie de vorbe bune, de afectiune, de tandrete, de intelegere si stabilitate. Atunci cand in peisajul nostru sentimental apare o persoana care ne ofera toate acestea, devenim aproape siguri ca ne-am indragostit. Oare? Oare aceasta este cu adevarat iubirea? Iata 4 motive gresite pentru care ne indragostim si “credem” sau “suntem aproape convinsi” ca iubim. Daca recunosti iubirea ta in vreunul dintre acestea, este cazul sa-ti pui un semn de intrebare si sa iei din timp masuri.
Mana in mana, singuratatea si disperarea – Da, nevoia de a scapa de singuratate ne duce uneori la disperare si la o mai mare disponibilitate de a lua iubirea drept ceea ce nu este. Recunoastem sau nu, intr-un moment sau altul, toti am trecut prin asa ceva. Sunt persoane care traiesc alaturi de o persoana din complezenta sau pentru ca singuratatea in doi este mai usor de suportat decat de unul singur. In doi, lucrurile nu mai apasa, ci devin suportabile. In doi, noptile nu mai par atat de lungi si goale. Este placut intr-adevar sa stii ca te intorci acasa si cineva iti asteapta intoarcerea. Este reconfortant sa stii ca acelasi cineva iti ia de pe umeri o parte dintre probleme. La inceput, da,sunt toate bune si frumoase. “Decat nimic, mai bine asa cum este”. Cu timpul insa, este posibil ca aceasta pseudoiubire sa degenereze intr-o relatie platonica sau intr-una nociva.
Fuga de problemele cotidiene– Nu putini sunt cei care incep o relatie doar pentru a evita confruntarea directa cu ceea ce se intampla in viata lor. Nu putini sunt cei care cred ca iubirea este cea in numele careia uiti de ceea ce exista rau si bun in viata ta si cea care le rezolva pe toate. Multi sunt cei care se amagesc ca daca din viata lor lipseste pasiunea, entuziasmul si inflacararea, un partener le poate aduce. Daca pana acum nu ai gasit un scop si un sens vietii tale si nu esti impacata cu tine insati si cu ceea ce esti si ai in viata, chiar crezi ca iubirea va schimba radical situatia? Cand te vei trezi din nou singura, te vei intoarce din nou la viata ta si la problemele tale. Iubirea inseamna mai mult decat ingroparea problemelor si pretext de a fugi din fata lor.
Constrangerea de “a fi in randul lumii” – Nu fiti uimiti, inca se intampla si in zilele noastre. Ne lasam influentati de societate si de rolurile pe care aceasta le-a asumat pentru noi. Pe masura ce inaintam in varsta si toti cei de seama noastra se casatoresc, intemeiind o familie, se creeaza o presiune psihologica si apar anumite frustrari. Ceasul biologic al multora dintre noi ticaie in functie de cum il potrivesc ceilalti. “Oare nu este timpul sa ma asez si eu la casa mea?” "Oare este ceva in neregula cu mine daca nu fac asta?" Multi isi adreseaza aceasta intrebare si isi raspund casatorindu-se cu o persoana care isi doreste acelasi lucru de la viata. Daca nu vrei ca peste cativa ani sa sfarsesti intrebandu-te ce cauti intr-o casnicie in care nu exista iubire, mai bine mai astepti si cauti. Copiii si “asezarea in randul lumii” nu pot tine laolalta doua persoane pentru totdeauna.
Retrairea rolurilor din copilarie – Psihologic vorbind, unii dintre noi se simt confortabil si in singuranta intr-o relatie mai ales atunci cand se gasesc retraind rolurile pe care le interpretau in copilarie. Copil fiind, simteai nevoia sa fii protejat si sa lasi pe altii sa aiba grija de tine? Multi se asteapta la acest lucru si de la partener si de la actuala relatie. In copilarie, obisnuiai sa faci pe adultul si iti placea sa joci rolul mamei sau al tatalui, avand grija de ceilalti? Poate ca asta urmaresti si acum. Nevoile emotionale ale copilariei exista si la maturitate. Si la maturitate, multi se afla in cautarea unei persoane de care sa depinda sau care sa depinda de ei. Trebuie doar sa te cunosti foarte bine si sa deschizi bine ochii atunci cand iti alegi un partener pe care sa-l ai alaturi o viata intreaga.
http://www.reclama.ro/articol/relatii/6917/Iubire-din-4-motive-gresite.html
...foarte frumoase ganduri mamiralu-----
Iubirea...este o planta care trebuie mereu uda...ca sa creasca si sa nu se ofileasca....
AZI DIN IUBIRE TU SI ALIN ATI SPUS DA ............
CASA DE PIATRA MULTA BUCURIE ....
doamne...sunteti asa dulci,,,,va multumesc ....
uite unde era "poeata" mea
mama ce texte faine.......mi-am adus aminte de tineretile mele cand compuneam si eu ...
Sponsorizat de Invision Power Board (http://www.invisionboard.com)
© Invision Power Services (http://www.invisionpower.com)