Tatiana Stepa Optiuni

[Dora82]

Abia acum un an am descoperit muzica ei, dar am sa o iubesc toata viata...

[Matei]

S-a stins o mare cântăreaţă. Una dintre cele mai mari. La ora când scriu aceste rânduri, ea îşi trăieşte ultima tăcere sub cupola Ateneului Român. Când vremurile se vor mai linişti şi ceaţa se va mai risipi, când oameni care am fost se vor întoarce în oamenii care suntem şi această nefericită ţară îşi va regăsi nu numai valorile, ci şi încrederea în stabilitatea valorilor, vom recurge la cântecele Tatianei Stepa ca la nişte medicamente miraculoase. Şi o vom ierta pentru paradoxul cu care ne-a sfidat, trăind în suferinţă şi producând bucurie.


Mor actorii
Ce se-ntâmplă seamănă teribil
Unui zbor cu foarte multe goluri:
În această ţară mor actorii
Regretaţi de propriile roluri.

Tineri şi bătrâni, la garderobă
Vin să-şi lase cea din urmă haină,
Programaţi să intre în spitale
Ca să poată să se stingă-n taină.

Nu mai vor aplauze şi bisuri,
Nu mai vor sufleori, lumini şi farduri,
Ar mai zăbovi doar ca să-şi rupă
Propriile afişe de pe garduri.

Mor actorii părăsiţi de public,
Teatrul însuşi este o fantomă
Şi la catafalc le stau de gardă
Rolurile care intră-n comă.

Ne-au făcut să plângem şi să râdem,
În momente bune sau mizere,
Astăzi, cu privirea zăvorâtă,
Ei îşi joacă ultima tăcere.

Ce ciudat, acum, când mor actorii,
Tragedia ce-au jucat-o moare,
Pentru a afla că fără dânşii
Tragedia noastră e mai mare.

Câinii morţii reîncep să latre,
Cinici, pofticioşi, nerăbdători,
Se tot sting luminile în teatre,
Noapte bună, domnilor actori!

Adrian Paunescu

[Andrei]

Am primit pe mess acum. Versurile spun totul

Tatiana Stepa - Cantec pentru prieteni


Vă las toate ce-au fost bune,
Dar şi cele ce n-au fost,
Vă las tot ce nu pot spune
Nu mai are nici un rost.

Vă las dragostea pierdută
Şi tot chinul de apoi,
Gura mea nu mai sărută,
Vă las dorul meu de voi.

Dar vă las şi bucuria
Şi tot cerul meu de stele
Vă las singura avere,
Vă las cântecele mele.

Vă las drumul către lună
Şi copacii mei stingheri,
Vă las lupta mea nebună
Pentru viaţa până ieri.

Vă las lacrima cu care
Am dormit la căpătâi,
Vă las nopţile amare
Şi lumina mea dintâi.

Dar vă las şi bucuria
Şi tot cerul meu de stele,
Vă las singura avere,
Vă las cântecele mele.

Vă las gândul de pe urmă
Să vă apere mereu,
Vă las iarba, cerul, marea,
Vă las tot ce am fost eu.

Vă las sufletul în palme,
Azvârliţi-l printre fragi
Şi iertaţi-mi voi povara,
Toţi cei care mi-aţi fost dragi.

Căci vă las şi bucuria
Şi tot cerul meu de stele,
Vă las singura avere,
Vă las cântecele mele.