Avem Un Ingeras Ce Ne Vegheaza De Sus, Este Fetita Noastra Gabriela Catalina Plecata Dintre Noi Mult Prea Devreme Optiuni

[VALERIA OANA]

Oana...cam dur mesajul tau

Dur? Pentru ca am reusit sa gasesc un raspuns? Pentru ca eu am fost atat de fericita incat eram sigura ca totul mi se datoreaza doar mie si ca eu sunt singura care merit ca toate lucrurile frumoase sa mi se intample?
Sunt dura pentru ca am reusit sa raspund unor intrebari pe care nimeni nu are curajul sa le puna?
De ce trebuie sa consideram ca Doar altora trebie sa li se intample lucruri urate? Cine suntem noi pentru a ne considera superiori? De ce sa nu ni se intample chiar noua?

[VALERIA OANA]

Buna.... am citit cu greu post-ul tau mi-au curs lacrimi si m-a durut tare... Cunosc povestea ta, citesc mereu la topicul ingerasului tau care a plecat mult prea devreme si trist din familia voastra.... chiar daca va exista intotdeauna in inimile si sufletele, in mintea si viata voastra, nu exista cuvinte cu care sa exprimi sentimentele prin care treci in astfel de momente... probabil ca e ca si cum cerul s-ar rupe in doua... pamantul ar deveni un imens vid iar gandurile ratacesc aiurea... probabil ca din momentul acela mai poti doar sa existi... nu sa fi! Atatea lacrimi... atatea intrebari si iluzii desarte care nu isi gasesc raspunsul... atatea "de ce-uri?" fara sens....
Paula, imi pare rau pt ceea ce traiti, imi pare rau ca se intampla lucruri atat de grele si dureroase in viata asta.... Dumnezeu sa fie alaturi de voi.... de toti cei care trec prin asa ceva....
In urma cu un an am stat alaturi de o mama in momentul in care a alergat intr-un suflet la o distanta de 800 de metri de casa pentru a-si urla suferinta in fata unu trup rece si nemiscat.... trupul fara de suflet al fiului ei in varsta de 19 ani... mort intr-un fatal accident de scuter.... iar tipatul ei in momentul in care l-a vazut a fost de nedescris... nu il voi uita niciodata, acel vuiet al inimii rupte in mii de cioburi ireparabile, in durere surda , acei 19 ani plini de viata, de vise, de planuri, de iubire, de fericire, de sperante, acei 19 ani din viata unei mame petrecute pentru fiul sau.... strigatul ei a fost scurt si acut, adanc si rece.... a mai zis atat... "Baiatul meu.... e baiatul meu...." ma uit acum la Matei, bebeul meu mic si iubit si inchid ochii si imi pot inchipui durerea, o pot simti atat de reala si cruda, si e coplesitor.... nu pot sa ma gandesc insa ca totul depinde de mine.... ca sunt o persoana asa de importanta in fata lui Dumnezeu incat El imi poate demonstra ca nu sunt atat de umila pe cat ar trebui sau ca puiul meu e o fericire mult prea mare pentru mine ... luandu-mi-l.... nu vreau sa cred ca El este atat de crud incat mi-ar da mie o lectie prin moartea unui ingeras mic si nevinovat....
Imi cer scuze ca mi-am permis sa imi dau cu parerea si va pup din suflet si sunt alaturi de voi prin gandurile mele1

De cand ne nastem suntem datori cu o moarte. Legea firii spune ca parintii mor inaintea copiilor atunci cand cei din urma sunt suficient de maturi si de intelepti incat sa poata intelege ce au insemnat parintii in viata lor si ce datorie au acestia fata de copii. Copiii fata parinti, se numesc orfani, parintii fara copiii se numesc.....pacatosi....pentru ca din cauza lor si a pacatelor lor le-au murit copiii.
Cel putin asa m-a consolat pe mine o cunostinta de-a mea. Habar n-am de ce. Nu sunt mai credincioasa si nici mai pacatoasa ca alte femei, nu am dorit nimanui sa fie pedepsit astfel si totusi.....s-a intamplat. Si atunci? Ce pot sa fac? Sa intorc timpul? Nu am cum.
Sa acuz pe cineva? Nu am de ce.
Sa cer explicatii? Nu am cui.
Si atunci? Cu ce sunt eu mai buna ca altii? De ce sa nu mi se intample si mie? Poate ca asa a trebuit sa fie pentru ca eu sa pot respecta mai mut viata si moartea, sa plec privirea si sa nu mai cred ca detin adevarul suprem.
Dumnezeu nu m-a pedepsit, mi-a aratat ca fac parte din planurile lui

[VALERIA OANA]

pentru ca e singura modalitate de a merge mai departe....nu Oana a fost dura in mesaj, ci viata in sine....Oana si-a impartasit experienta de dupa....cea de a merge mai departe...partea cea mai grea o consider eu.....

Cel mai greu nu este sa mergi inainte. Asta o poate face oricine. Cel mai greu este sa iti refaci DIN NOU planurile pentru viitor, planuri din care sa excluzi copilul pe care nu l-ai putut pastra alaturi de tine

[dyanp]

---

Cel mai greu nu este sa mergi inainte. Asta o poate face oricine. Cel mai greu este sa iti refaci DIN NOU planurile pentru viitor, planuri din care sa excluzi copilul pe care nu l-ai putut pastra alaturi de tine

vezi, mie mi se pare greu si sa merg mai departe, si stii bine, nu se compara situatiile....cat despre planuri....nici nu am curaj sa ma gandesc la asa ceva.....cu ce ai scris in postul de mai sus...hmmm, am niste probleme pe acolo.....poti face parte din planurile lui si fara asemenea ...duritati, ca nu stiu cum sa le numesc....ma uit in jurul meu si vad ca se poate....dar de ce nu la toata lumea? eternul "de ce?", legat de una sau de alta....

[VALERIA OANA]

vezi, mie mi se pare greu si sa merg mai departe, si stii bine, nu se compara situatiile....cat despre planuri....nici nu am curaj sa ma gandesc la asa ceva.....cu ce ai scris in postul de mai sus...hmmm, am niste probleme pe acolo.....poti face parte din planurile lui si fara asemenea ...duritati, ca nu stiu cum sa le numesc....ma uit in jurul meu si vad ca se poate....dar de ce nu la toata lumea? eternul "de ce?", legat de una sau de alta....

Si de ce nu?

[dyanp]

Si de ce nu?

si de ce da?
eu vad altfel problema, eu nu vad ca mi s-a intamplat mie, desi ma afecteaza in mod direct, eu vad ca i s-a intamplat copilului meu si de asta nu inteleg DE CE?

[danna68]

Multumesc tuturor pentru cuvintele voastre.
Durerea e foarte mare si parca se adanceste cu trecerea timpului pana cand probabil rana se va cicatriza.
Am avut cele mai frumoase zile din viata mea.

e bine ca macar poti spera asta, insa eu nu cred ca poate trece vreodata, imi pare rau pentru micutul ingeras si pentru voi, sa va de-a DD putere sa puteti merge inainte demn, noi nu putem decat sa ne rugam pentru voi si pentru ea... DD sa o aiba in grija LUI.

Cel mai greu nu este sa mergi inainte. Asta o poate face oricine. Cel mai greu este sa iti refaci DIN NOU planurile pentru viitor, planuri din care sa excluzi copilul pe care nu l-ai putut pastra alaturi de tine

asa crezi tu... offf soarta a facut ca noi sa putem merge inainte, insa nu toti au acelasi "noroc" ... crede-ma ca nu toti pot merge mai departe, este un efort urias numai sa poti privi spre ziua de maine, si sa o poti face stiind ca el nu mai este ... ai mai multa forta decat iti poti imagina si mai mult curaj decat ai visat vreodata, esti ceea ce se numeste "un luptator" ... eu sunt mandra ca imi esti prietena,

[paulapor]

Poate ca ati fost prea fericiti si ati uitat sa ridicati privirea spre cer sa multumiti pentru aceasta fericire. Poate ca ati crezut ca totul vi se cuvine si ca meritati tot ceea ce se intampla frumos in viata voastra. Poate ca ati uitat lectia umilintei si vi s-a reamintit......si poate ca fetita voastra nu era inca pregatita sa vina la voi atunci cand ati vrut voi. Poate ca voi nu ati fost inca suficient de pregatiti sa fiti parintii ei....

off... ce bine ar fi fost sa fie asa. macar as fi avut un raspuns. Am avut o sarcina f grea, stiam ca imi risc viata pt minunea din mine, stiam ca va fi o lupta grea dar nu-mi pasa... speram ... asa cum sper si acum ca peste ani imi voi reintalni fetita.
Da poate nu m-am rugat mai mult in sarcina decat inainte, dar cu siguranta nici intr-o zi nu am uitat sa spun multumesc. Sti m-am gandit ca poate am un sot prea bun si altele nu au norocul meu si de aceea ne-a dat Dzeu probleme in sarcina, dar nicidecum nu ma gandeam ca imi va lua fetita inainte macar sa o tin in brate sau sa o pup. Poate am fost prea obsedata ca totul sa fie perfect, am trait ca la carte in perioada de sarcina ca totul sa fie bine. Poate pt ca pana acum ne-am ferit sa avem copii si asta ne-a fost pedeapsa... cand ne-am dorit si am fost pregatiti... Dzeu nu a vrut sa ne dea. Esti dura, cu siguranta pt ca incercarea primita de la viata te-a schimbat asa... esti plina de amaraciune, dar eu nu vreau sa traiesc asa... vreau sa ajut si o voi face... asa ma voi simti implinita...oarecum... pt ca eu niciodata nu ma voi simti implinita pe deplin... da nu mai imi doresc copiii mei, dar stiu ca cel putin un copil imi este rezervat mie...am prea multa dragoste de mama de oferit...eu sunt MAMA si nu FEMEIE CU COPII asa cum sunt altele (asta fara sa ma refer la cineva anume). Experienta asta neplacuta m-a facut sa imi dau seama ca fetita mea era prea pura prea buna prea frumoasa pt a trai intr-o lume atat de rea si cred, desi doare, ca Dzeu a luat-o la ea tocmai pt a o feri de o viata grea...
"Copiii fata parinti, se numesc orfani, parintii fara copiii se numesc.....pacatosi....pentru ca din cauza lor si a pacatelor lor le-au murit copiii" eu nu cred asta... nu am nici o vina pt problema de coagularea sangelui care am mostenit-o si care este indirect radacina tuturor problemelor... a ca nu pot schimba nimic... stiu... stiam si inainte... dar pot fi mai buna si sunt linistita ca fetita mea nu mai sufera.
"Dur? Pentru ca am reusit sa gasesc un raspuns? Pentru ca eu am fost atat de fericita incat eram sigura ca totul mi se datoreaza doar mie si ca eu sunt singura care merit ca toate lucrurile frumoase sa mi se intample?
Sunt dura pentru ca am reusit sa raspund unor intrebari pe care nimeni nu are curajul sa le puna?
De ce trebuie sa consideram ca Doar altora trebie sa li se intample lucruri urate? Cine suntem noi pentru a ne considera superiori? De ce sa nu ni se intample chiar noua?"
Oana, pt mine personal nu ai gasit nici pe departe un raspuns. Nu am considerant niciodata ca merit doar lucruri frumoase, de fapt nici nu le-am avut, alta sa fi avut viata mea ... din copilarie si pana acuma... s-ar fi plans zi de zi de ea... eu chiar daca nu ma rugam mereu, am multumit Domnului pt fiecare lucru oricat de lipsit de importanta. Iar eu sincer nu as mai vrea sa existe alte mamici care isi pierd copiii... as fi preferat sa fiu ultima...sunt fericita ca am avut-o pe micuta mea si trece din nou prin tot chiar zi inzecit pt a retrai cele 12 zile din viata ei.
Chiar daca viata nu mi-a dat-o pe micuta mea langa mine am puterea si dorinta ca sa ma bucur pt ceilalti... ceea ce mi se pare ca tu nu poti, dar sa sti ca sincer imi pare rau. Eu sunt mandrade fetita mea luptatoare si am sa spun tuturor AM AVUT O FETITA MINUNATA, PERFECTA, SANATOASA SI PT MINE CEA MAI FUMOASA DE PE PAMANT, ACUM A DEVENIT CEL MAI FRUMOS INGERAS.

Aceasta postare a fost editata de paulapor: Jun 30 2010, 02:25 AM

[paulapor]

Buna.... am citit cu greu post-ul tau mi-au curs lacrimi si m-a durut tare... Cunosc povestea ta, citesc mereu la topicul ingerasului tau care a plecat mult prea devreme si trist din familia voastra.... chiar daca va exista intotdeauna in inimile si sufletele, in mintea si viata voastra, nu exista cuvinte cu care sa exprimi sentimentele prin care treci in astfel de momente... probabil ca e ca si cum cerul s-ar rupe in doua... pamantul ar deveni un imens vid iar gandurile ratacesc aiurea... probabil ca din momentul acela mai poti doar sa existi... nu sa fi! Atatea lacrimi... atatea intrebari si iluzii desarte care nu isi gasesc raspunsul... atatea "de ce-uri?" fara sens....
Paula, imi pare rau pt ceea ce traiti, imi pare rau ca se intampla lucruri atat de grele si dureroase in viata asta.... Dumnezeu sa fie alaturi de voi.... de toti cei care trec prin asa ceva....
In urma cu un an am stat alaturi de o mama in momentul in care a alergat intr-un suflet la o distanta de 800 de metri de casa pentru a-si urla suferinta in fata unu trup rece si nemiscat.... trupul fara de suflet al fiului ei in varsta de 19 ani... mort intr-un fatal accident de scuter.... iar tipatul ei in momentul in care l-a vazut a fost de nedescris... nu il voi uita niciodata, acel vuiet al inimii rupte in mii de cioburi ireparabile, in durere surda , acei 19 ani plini de viata, de vise, de planuri, de iubire, de fericire, de sperante, acei 19 ani din viata unei mame petrecute pentru fiul sau.... strigatul ei a fost scurt si acut, adanc si rece.... a mai zis atat... "Baiatul meu.... e baiatul meu...." ma uit acum la Matei, bebeul meu mic si iubit si inchid ochii si imi pot inchipui durerea, o pot simti atat de reala si cruda, si e coplesitor.... nu pot sa ma gandesc insa ca totul depinde de mine.... ca sunt o persoana asa de importanta in fata lui Dumnezeu incat El imi poate demonstra ca nu sunt atat de umila pe cat ar trebui sau ca puiul meu e o fericire mult prea mare pentru mine ... luandu-mi-l.... nu vreau sa cred ca El este atat de crud incat mi-ar da mie o lectie prin moartea unui ingeras mic si nevinovat....
Imi cer scuze ca mi-am permis sa imi dau cu parerea si va pup din suflet si sunt alaturi de voi prin gandurile mele1

Off... ce durere in sufletul acelei mame... e greu ... oricand ca e in burtica sau imediat dupa nastere sau la ani buni durerea e la fel de sfasietoare. Eu am fsot langa fetita mea in ultimele ei clipe (a fost alegerea mea) o incurajam sa lupte dar nu a putut... m-a durut, dar sunt fericita ca am avut-o chiar si pt asa scurt timp... si asa cum am zis in interviul de la Kanal D ea a fost cel mai frumos dar primit de la viata, a fost minunea noastra. Clipele cu ea le voi purta mereu in suflet si stiu ca intr-o zi o voi reintalni si asta ma tine in viata si imi da puterea de a merge mai departe.
Si nu ... Dzeu nu este asa crud... daca el ii ia pe copii la ei nu este pt ca "mama/parintii este/sunt pacatoasa/pacatosi" ci pt ca acel copil nu merita sa sufere pe acest pamant si de cele mai multe ori curma suferinta copiilor si uneori si a parintilor. Nu pleca urechea la vorbe rautacioase. Cu siguranta am invatat ceva din experienta asta prietenii adevarati sunt f putin si oamenii rautaciosi sunt foarte multi. A fi om inseamana sa aceepti palmele primite de la viata chiar daca de multe ori, din durere, te intrebi de ce?

[paulapor]

Cel mai greu nu este sa mergi inainte. Asta o poate face oricine. Cel mai greu este sa iti refaci DIN NOU planurile pentru viitor, planuri din care sa excluzi copilul pe care nu l-ai putut pastra alaturi de tine

Chiar daca ar fi sa imi fac planuri noi nu am sa o exclud pe micuta mea din ele pt ca ea face parte din mine, din sufletul meu si din trupul meu. Ea imi da puterea de a merge mai departe cu fruntea sus.

Aceasta postare a fost editata de paulapor: Jun 30 2010, 03:02 AM