Povestea Unui Inger ..., o poveste trista ,dar adevarata...in amintirea baietelului meu Optiuni

[danna68]

Cand vei privi cerul, noaptea, pentru ca eu voi locui pe una din ele, pentru ca eu voi rade acolo, atunci pentru tine va fi ca si cum toate stelele ar rade. Tu vei avea stele care vor sti sa rada!
Antoine de Saint-Exupery - Micul Print

Povestea unui inger….

Niciodata nu m-am considerat o persoana puternica, eram din contra retrasa si timida in relatiile cu cei din jur, in casa eram rebela si neinteleasa … aveam 20 de ani si nimeni nu ma intelegea, asa incepe povestea mea …
Eram foarte tineri amandoi, eu 21 de ani el 22 de ani . Am ramas insarcinata intamplator, dar a fost o mare bucurie, am asteptat cu nerabdare sa vedem minunea care isi facea simtita prezenta, eu speram sa fie o fetita…si in 24 iunie am ajuns la spital la ora 23.30 , unde am fost preluata de medicul de garda, rezident strain, nu-i retin numele, dar imi amintesc ca a fost de treaba, a incercat sa ma ajute sa nasc dar totul a fost inutil, sarcina era pelviana si nu aveam dilatatie deloc asa ca a trebuit sa astept decizia profesorului Poiana . Dimineata m-a consultat si m-a programat ptr. Cezariana , eram ultima in ziua aia ,dar ceva nu a fost in regula cred, la ora 12.00 tot ieseam la baie fara rost si atunci am fost chemata la control … de unde am zburat direct in sala de operatii , cred ca eram speriata si nu ma mai puteam controla ce fac…tot imi ziceau sa nu ma misc , eu eram sigura ca nu m-am clintit…apoi …m-am trezit era intuneric, mi-am amintit doctorul acela a zis ca murim amamdoi …eu eram acolo dar unde era copilul?... pe cine sa intreb?...nu era nimeni…si plangeam …nu stiu cat am asteptat ca nu aveam notiunea timpului, mie mi s-a parut o vesnicie…si a aparut un chip prietenos, o asistenta draguta si de treaba care s-a oferit sa afle informatii despre copil….asa am aflat ca am nascut la ora 12.30 un baietel de 3.100 gr. Si 51 cm. , plangeam dar nu stiu de ce, poate de emotie…amintirea legata de medicul care m-a operat, este ca nu l-am vazut deloc, decat cateva minute inainte de anestezie, apoi nu l-am mai vazut si nu l-a mai interesat persoana mea, desi operatia a fost o porcarie, cum am aflat ulterior la a doua operatie…aveam uterul cusut de spate...
Asa a aparut in viata mea , ingerasul meu Robert Costin in ziua de 25 iunie 1988 , a fost exact ca o raza de soare …si era al meu…. Cineva avea nevoie de mine ca persoana matura si ma intelegea, ma iubea asa cum eram si nu trebuia sa fac nimic pentru asta .
La 3 luni si jumatate am avut prima surpriza, atunci a zis prima data mama, a fost tare grabit a vorbit foarte repede, poate era un semn, dar nu mi-am dat seama…oricum la 3 ani vorbea corect si pronunta inclusive litera r … si era cuminte ca o fetita…si ma iubea. Asta o simt inca si acum, iubirea lui, era ceva deosebit, dar era prea mamos , astepta mereu sa-i fac dreptate, era baiatul mamei… cine a gresit?
Sincer privind in urma am impresia ca nu i-am oferit toata atentia mea si nu i-am indeplinit toate dorintele, am crezut ca voi avea o viata intreaga la dispozitie sa fac asta…dar ce tare m-am inselat…abea acum realizez ca trebuie sa te bucuri de viata atunci cand poti…mai tarziu nu se stie daca mai exista ”mai tarziu”… as vrea sa fi lasat balta activitatile casnice pentru mai mult timp cu el...acum insa e prea tarziu.
Stiu ca era un copil rasfatat asa cum sunt toti copii unici la parinti…dar niciodata nu depasea limita bunului simt, e greu de povestit o viata … atata cat a fost ea…pot sa spun ca era centrul universului meu…pentru el traiam, pentru el respiram…pentru el faceam planuri…el… era totul … deja baietelul meu se pregatea de scoala…eram tare mandra aveam baiat mare … iar el era incantat de toate rechizitele… anul acela i-am serbat ziua de nastere mai devreme…pleca fratele meu in armata si puiutul meu a vrut sa fie toata lumea prezenta ” oare de ce?” … ne-a lasat o amintire dulce- amara de ramas bun…ne amintim si acum de ziua aceea in care el s-a dat in spectacol pentru toti…a dansat si a cantat … ne-a amuzat pe toti cu veselia lui…era un copil teribil de amuzant… expresia lui favorita era cand vedea ceva bun… si punea manutele la ochi si imita exact ca in desenele animate ca ii ies ochii… sau isi facea cerculete deasupra capului…nu a fost bolnavicios si nici probleme cu dormitul sau cu mancatul nu am avut… apoi intr-o zi a inceput totul… mami s-a dus la munca , a trebuit sa plece…era deja maricel si isi purta singur de grija dar…nu mi-am inchipuit ca lumea poate fi rea, insensibila, nemiloasa si…fara cuvinte…
Intr-o seara i-am pus sa manance…cumnata mea a luat sa guste din farfuria lui, iar el s-a suparat si a refuzat sa mai manance, niciodata nu a mai facut asa ceva, dar atunci asa a fost… m-am dus dupa el sa-l impact si ne-am jucat in camera, apoi mi-a zis ca nu ii este foame si am inteles care era motivul supararii… era destul de tarziu si l-am invelit de culcare dar el mi-a zis…”mami mai pupa-ma odata si gata”… a doua zi am plecat la serviciu si pe drum am realizat ca el nu s-a trezit ca de obicei cand plecam … nu stiu ce simteam, dar ziua aia era prea lunga, eram nelinistita si abea asteptam sa ajung acasa…cand am plecat de la lucru inca mai picura…plouase zdravan … dar cerul era tare intunecat…am ajuns acasa si am vazut o multime de oameni in fata blocului…cand m-am apropiat toata lumea se uita la mine … am intrat in panica…simteam ca nu poate fi ceva bun, am intrebat o fata si mi-a zis…” eu nu iti spun, intreaba pe altcineva”… am aflat intr-un tarziu ca micutul meu este la spital, dar nimeni nu stia unde, cazuse in putul liftului de la etajul 5, atat mi-a comunicat cea care stia de fapt ce se intamplase… am aflat dupa cateva zile ca de fapt era o minciuna, ca el nu a fost singur in lift, dar prea tarziu ptr. Probe… politia nu a putut sa rezolve cazul… inca unul nerezolvat ce mare lucru nu?...
Partea trista este ca eu l-am invatat esenta…sa nu se urce singur in lift … si sa aiba incredere in oamenii pe care ii cunoaste… acum sigur nu mai fac aceeasi greseala…”fereste-ma doamne de prieteni, de dusmani ma feresc singura”… asta este parerea mea din acea zi…. As vrea sa zic ca a fost cea mai groaznica zi din viata mea… dar…atunci socul si medicamentele m-au naucit prea tare era groaznic, insa nu mi-am inchipuit ca putea fi si mai rau…mult mai rau… si a fost…era ca un cosmar in fiecare zi…si era din ce in ce mai rau…dorul te macina si durerea te ingenuncheaza…oricat ai vrea sa te ridici, cobori tot mai mult si mai mult nu stiu pe cine am urat mai tare …dar cred ca aveam atata ura in suflet ca puteam otravi si un zambet daca cineva imi zambea…
Este un cosmar sa vi acasa si sa nu-ti mai iasa copilul in intampinare ,sa vrei sa-l iei in brate si sa ai bratele pustii… este un cosmar sa te culci in lacrimi si sa nu se usuce pana dimineata…este un cosmar sa vrei sa mori si totusi sa traiesti … este un cosmar sa eviti privirile altor copii ptr. Ca doua fete l-au omorat pe al tau… cred ca aceste este motivul ptr. Care DD s-a hotarat sa-mi daruiasca o fetita… dupa 12 ani… o putem numi miracol…exact asa cum au numit-o medicii din maternitate…acum sunt mamica “ din nou ”… si este sufletul meu, dar jumatate din inima mea a plecat odata cu primul meu copil…am supravietuit, nu stiu din ce motiv, asa a fost sa fie, dar eu inca ma rog la DD sa nu mai treaca nici o mama prin ce am trecut eu… si sa aiba grija de ingerasul pe care I l-am incredintat.. Amin
Aceasta a fost povestea baietelului meu …care anul acesta ar fi implinit 19 ani…
Acum realizez insa ca sunt o femeie puternica, ca sa supravietuiesti acestui cosmar trebuie sa treci prin iad inainte de a fi un pic mai bine...si eu am trecut.

Aceasta postare a fost editata de danna68: Sep 24 2007, 12:43 AM

[mumu74]

Lacrimi de neputinta... pentru ca nu te pot ajuta nicicum, pentru ca nu pot fi acolo, cu o strangere de mana macar! Sper ca dragostea celor din jur sa-ti acopere inima ranita si sa poti zambi in continuare! Te iubesc!!!

[max]

Danna, desi povestea o stiam, emotia citirii acestor randuri m-a coplesit si mi-au dat lacrimile. sunt lacrimi de emotie si lacrimi pentru ingerasul care este sus si se uita la voi.nu pot sa-ti spun ce simt si cum te simt pe tine. nu vad decat ca esti un om puternic si cu iubire in suflet. ai trecut print-o poveste foarte trista si nu pot decat sa ma bucur ca Dumnezeu v-a luminat viata cu o papusica frumoasa si vesela.
viata-ntreaga sa va fie o sarbatoare si o bucurie.

[danna68]

---

multumesc mumu si max stiu deja ca sunteti alaturi de mine, aici am gasit ceea ce am cautat ani... iubire neconditionata...multa sanatate va doresc si o viata numai cu bucurii alaturi de cei dragi ... pupam tare Cathy si Patrick

[Miha79]

Dana esti o femeie puternica,ai trecut printr-o poveste foarte trista,dar viata merge inainte si DD a avut grija de tine si te-a inarmat cu multa putere si ti-a luminat viata cu o fetita frumoasa,sa va dea bunul Dumnezeu multa sanatate si fericire sa traiti ani multi si fericiti alaturi de frumoasa Denissa sa creasca mare sanatoasa sa va aduca numai bucurii

[danna68]

Dana esti o femeie puternica,ai trecut printr-o poveste foarte trista,dar viata merge inainte si DD a avut grija de tine si te-a inarmat cu multa putere si ti-a luminat viata cu o fetita frumoasa,sa va dea bunul Dumnezeu multa sanatate si fericire sa traiti ani multi si fericiti alaturi de frumoasa Denissa sa creasca mare sanatoasa sa va aduca numai bucurii

multumesc miha...ai mare dreptate , DD are grija de fiecare, nu uita pe nimeni... sanatate multa si voua si multi pupici gemenutilor...

[Miha79]

multi tie si Denissei

[liliana2u]

Cuvintele sunt de prisos, dar realizez ca ai fost suficient de puternica sa poti merge mai departe. E drept ca nimeni nu poate inlocui acel ingeras care a fost si ramane in viata ta, alinandu-te de acolo, de Sus .. el a plecat prea devreme, dar cum imi spunea bunica mea (cand am pierdut si eu un fratior, la nastere), Dumnezeu ii ia pe cei buni la El!
Bucura-te de Dennisa si vei vedea ca ingerasul tau mic va va proteja si va va astepta, cand va fi venit vremea fiecaruia, sa reintregiti familia fericita!
Multa putere si credinta, in continuare!

[danna68]

Cuvintele sunt de prisos, dar realizez ca ai fost suficient de puternica sa poti merge mai departe. E drept ca nimeni nu poate inlocui acel ingeras care a fost si ramane in viata ta, alinandu-te de acolo, de Sus .. el a plecat prea devreme, dar cum imi spunea bunica mea (cand am pierdut si eu un fratior, la nastere), Dumnezeu ii ia pe cei buni la El!
Bucura-te de Dennisa si vei vedea ca ingerasul tau mic va va proteja si va va astepta, cand va fi venit vremea fiecaruia, sa reintregiti familia fericita!
Multa putere si credinta, in continuare!

multumesc Mallina , ai dreptate, fara DD nu as fi reusit nimic...EL mi-a dat puterea sa merg inainte si tot EL mi-a daruit o alta minune...am stiut asta din clipa in care am vazut-o in maternitate...are exact acelasi semn in frunte...si aceeasi privire... pentru o secunda atunci am simtit ca ma privesc amandoi ... acum am motive puternice sa imi doresc sa fiu sanatoasa si puternica, pentru fetita mea...la fel ca tine de altfel ... si tu esti o femeie puternica ... va pupam pe amandoua ...

[miruna_bucuresti]

Doamnne, ce tragedie ! Cata suferinta si, totodata, putere de a merge mai departe intr-o situatie de neinteles intr-o logica pamanteana si cu rostul ei in logica Celui de Sus !