Bine ati venit Vizitator ( Logare | Inregistrare )

2 Pagini V   1 2 >  
Reply to this topicStart new topic
> Dragoste
mamiralu
postare Jun 17 2009, 03:21 PM
Postare #1


Golden Member
*********

Grup: Golden Members
Postari: 6,045
Inscris la: 15-June 09
Membru nr.: 95,033



Invidios sunt...

Iubesc in tacere... O arat subtil dar nu o spun. Aparti altcuiva iar eu nu ma pot impaca cu ideea. Cu un an in urma, daca ai fi aparut in viata mea, mi-as fi sacrificat orisice lucru doar sa te am. Acum oftez si privesc cu indurerare cum ochii tai ploua frumosu-ti chip pentru prostia dusmanului. Dusmanului meu. Crezi ca ceea ce faci e normal si simplu dar pentru mine e altceva. Te-am urmarit, fiecare miscare ti-o stiu, fiece lucru marunt il observ la tine. Privesc ce faci dar gandul imi sta la parul tau. Nu pot spune ca-i precum raza soarelui... Ar fi prea putin. Dar pot spune ca-i doar din fire de croit vise dulci. Cu firele parului tau mi-as croii un covor persan, orbitor de stralucitor, care sa ma duca in largul ochilor tai. Fetito, esti ceea ce caut de cand am inteles rostul cuvantului "Dragoste". Ador cand ma privesti. Poate o faci intr-un mod cat se poate de prietenesc insa ma innebuneste. Incerc sa iti ignor privirile atat de nevinovate si copilaresti. Ma omoara fiecare clipire de-a ta. Esti un scop pentru mine. Ti-as spune ca am sa astept pentru tine atat cat viata ma va sustine, dar nu pot face asta constient fiind de simplul fapt ca dusmanul a cotropit si iubitoarea-ti inima.

Stiu ca meriti mai mult. Meriti ceea ce iti doresti. Cat mi-as dori sa consum noaptea cu tine vorbind. Doar noi doi. Priviri, strangeri de mana, nimic prea complicat, simplitate maxima. M-as putea exprima stiind ca ma vei intelege. Cum sa spun ca te ador fara sa te deranjez ? Nu il cunosc, dar imi e dusman din momentul in care am inteles cu adevarat ce inima vie de dragoste porti in piept, ce sentimente comune cu ale mele simti, iubind parca in stilul meu. Il urasc, pentru simplul fapt ca a primit ceea ce poate nu merita. Anita, da-mi un pumnal, convinge-ma sa imi strapung inima indragostita de tine. Fa-ma rece, fa-ma o stanca. Doar soarele si ploaia sa ma poata atinge. Iti spun drept, mi-e greu cand te vad, cand stiu ce sentimente port cu mine, cand stiu ce ti-as putea oferi, si mai greu mi-e gandindu-ma ca toate aceste sentimente nu pot decat sa le arunc. Dar vreau sa le arunc in inima lui. Vreau sa simta ce inseamna sa iti doresti si sa nu ai. Altul sa se bucure si el sa ofteze. Ciudata si neexplicata ura din mine ma orbeste dar usor, usor, mintea revine in lumea reala si dureroasa constatand ca visele sunt doar vise. Covorul se va evapora, eu ramanand ca un avion fara carma, fara aripi, fara capitan. Toti cei ce nu merita primesc totul si cei ce ar trebui sa aiba nu primesc ce li se cuvine. Poate multe din cele spuse mai sus sunt ireale, poate sunt dureroase. Pentru orice lucru ce nu trebuia spus, iarta-ma!


--------------------
  Daca iti place acest topic recomanda pe facebook :
Go to the top of the page
 
+Quote Post
mamiralu
postare Jun 17 2009, 03:26 PM
Postare #2


Golden Member
*********

Grup: Golden Members
Postari: 6,045
Inscris la: 15-June 09
Membru nr.: 95,033





--------------------
  Daca iti place acest topic recomanda pe facebook :
Go to the top of the page
 
+Quote Post
mamiralu
postare Jun 17 2009, 03:27 PM
Postare #3


Golden Member
*********

Grup: Golden Members
Postari: 6,045
Inscris la: 15-June 09
Membru nr.: 95,033



Sufletul pereche

"Ne cautam cu toti perechea si privim cu atentie femeile si barbatii din jurul nostru, dar putini dintre noi intelegem ca vederea nu ne este de nici un folos , ca sufletul pereche nu-l poti vedea, il poti simnti doar cu inima.
Atata vreme am ratacit orbeste cautandu-te, si as fi ratacit mereu, daca nu m-ai fi gasit tu.
Cand m-am indragostit de tine pentru prima oara, inima mea si-a deschis ochii, si am descoperit o lume pe care nici nu mi-as fi putut imagina ca exista…

Am inteles atunci ca nu-ti trebuie averi si faima ca sa te simnti implinit, am inteles ca nu mie trebuie sa-mi port de grija ca sa fiu fericit, am descoperit ca nu-mi trebuie aripi ca sa pot zbura...
Acum m-am trezit, si m-am trezit pentru totdeauna, dar nu ma lasa singur!"








--------------------
  Daca iti place acest topic recomanda pe facebook :
Go to the top of the page
 
+Quote Post
mamiralu
postare Jun 17 2009, 03:29 PM
Postare #4


Golden Member
*********

Grup: Golden Members
Postari: 6,045
Inscris la: 15-June 09
Membru nr.: 95,033




Ganduri despre nimic...

Cu cine sa vorbesc daca simt nevoia... si mai ales daca acum nu e nimeni langa mine? Asa ca nu pot decat sa ating tastele reci si sa ii dau bataie in stilul metaforic destul de patetic pe care il folosesc eu. Mi-e teama, totusi sa ma las purtata prea tare de val... totusi, poate ca o sa ajung presedinte candva si atunci or sa ma dea afara pentru ca am un trecut "dubios"... sa zicem asa... asa ca ma multumesc sa spun ca inca nu m-am maturizat, deci am scuza... si, la urma urmei, ce daca nu m-am maturizat...? "He's the perfect grown-up, because deep down, he is still a child"... exact asa e citatul din filmul acela cu Robin Williams. Asa ca, de ce nu? Cu toate ca acum mi-e tare frica sa mai visez.
De-asta e atata neconcordanta in mine. Nu ma mai intereseaza acum ca nu pot sa fac aia sau aialalta chestie, pentru ca nu ma mai intereseaza. Acum ma intereseaza doar sa ma chinui sa mai visez... macar doi ani as continua in maniera patetica... Spun ca macar atat, deoarece dup-aia poate o sa ajung la o alta maturitate in care nu o sa mai fie nevoie atat de tare sa visez.
De ce imi bat chiar atat de tare capul cu toate chestiile astea? Doar stiu ca natura mea imi spune ca sunt facuta sa fisez, asta chiar daca raman in globul meu de cristal... Si nu mi-e frica sa raman in el... sper doar ca sa mai fie cineva acolo cand eu o sa raman blocata.
El nu e aici acum si poate e mai bine, fiindca nu ii place sa ma stie atat de melancolica... o iau eu la vale in momente de-astea... dar e natura mea. Si sincer, m-am impacat cu mine... si daca imi vine sa ma mai zvarcolesc, atunci zambesc doar.... si ma gandesc: "uite-ma! ...iar!". "Nu trebuie nicicand sa te prabusesti, caci daca faci asta o data, o sa ai tendinta sa o faci din nou!". Nu vreau sa dau titlu la ce am scris. Nu e o povestioara. E mai mult un fel de analogie de gandulete... poate pentru asta ar trebui sa imi deschid un blog sau sa tac odata... dar, na. Cum eu caut povestioare pentru a ma linisti, poate ca asa fac si ceilalti. Si mi-a spus cineva ca asta e drumul catre independenta. Chiar daca nu vrei, intai trebuie sa te bazezi pe ceilalti... pana te gasesti pe tine!Articol a fost propus de: ... andrada

Articolul precentent (Ce te face fericit ) Articolul urmator (Sufletul pereche )

Powered by
(12)


Adauga la retetele sociale EN: RO:

Ganduri despre nimic...

Cu cine sa vorbesc daca simt nevoia... si mai ales daca acum nu e nimeni langa mine? Asa ca nu pot decat sa ating tastele reci si sa ii dau bataie in stilul metaforic destul de patetic pe care il folosesc eu. Mi-e teama, totusi sa ma las purtata prea tare de val... totusi, poate ca o sa ajung presedinte candva si atunci or sa ma dea afara pentru ca am un trecut "dubios"... sa zicem asa... asa ca ma multumesc sa spun ca inca nu m-am maturizat, deci am scuza... si, la urma urmei, ce daca nu m-am maturizat...? "He's the perfect grown-up, because deep down, he is still a child"... exact asa e citatul din filmul acela cu Robin Williams. Asa ca, de ce nu? Cu toate ca acum mi-e tare frica sa mai visez.
De-asta e atata neconcordanta in mine. Nu ma mai intereseaza acum ca nu pot sa fac aia sau aialalta chestie, pentru ca nu ma mai intereseaza. Acum ma intereseaza doar sa ma chinui sa mai visez... macar doi ani as continua in maniera patetica... Spun ca macar atat, deoarece dup-aia poate o sa ajung la o alta maturitate in care nu o sa mai fie nevoie atat de tare sa visez.
De ce imi bat chiar atat de tare capul cu toate chestiile astea? Doar stiu ca natura mea imi spune ca sunt facuta sa fisez, asta chiar daca raman in globul meu de cristal... Si nu mi-e frica sa raman in el... sper doar ca sa mai fie cineva acolo cand eu o sa raman blocata.
El nu e aici acum si poate e mai bine, fiindca nu ii place sa ma stie atat de melancolica... o iau eu la vale in momente de-astea... dar e natura mea. Si sincer, m-am impacat cu mine... si daca imi vine sa ma mai zvarcolesc, atunci zambesc doar.... si ma gandesc: "uite-ma! ...iar!". "Nu trebuie nicicand sa te prabusesti, caci daca faci asta o data, o sa ai tendinta sa o faci din nou!". Nu vreau sa dau titlu la ce am scris. Nu e o povestioara. E mai mult un fel de analogie de gandulete... poate pentru asta ar trebui sa imi deschid un blog sau sa tac odata... dar, na. Cum eu caut povestioare pentru a ma linisti, poate ca asa fac si ceilalti. Si mi-a spus cineva ca asta e drumul catre independenta. Chiar daca nu vrei, intai trebuie sa te bazezi pe ceilalti... pana te gasesti pe tine!


Si maine sa o iei de la capat... si sa faci din asta nu un cerc vicios, ci un drum plin cu peripetii. Fiindca, vrei, nu vrei... toate or sa se sfarseasca candva. Chiar daca credeam ca unele lucruri sunt eterne, acum incep sa am dubii. Poate ca e doar o intamplare totul... si ca nu ai cum sa te bazezi pe altceva in afara de tine. La urma urmei, doar pe tine te ai... si nici pe tine, tinand cont de faptul ca mereu te pierzi. Nimic nu e al tau pe lumea asta si nu ai ce face! Nu ai pe cine baga la inchisoare ca sa te simti tu indreptatit. Si pana nu iti dai seama ca totul e cu imprumut, o sa iti fie mult mai greu sa "mergi mai departe", indiferent de situatie. E cel mai greu lucru sa faci asta... pentru unii. Si pentru mine.
Asa ca imprumut din intelepciunea unora si din lentoarea notelor muzicale de pian pe care le ascult acum si merg mai departe catre ziua de maine cand, probabil, iar o sa ma pierd pe mine. Doar ca maine nu o sa fiu doar eu...



Aceasta postare a fost editata de mamiralu: Jun 17 2009, 03:31 PM


--------------------
  Daca iti place acest topic recomanda pe facebook :
Go to the top of the page
 
+Quote Post
mamiralu
postare Jun 17 2009, 03:57 PM
Postare #5


Golden Member
*********

Grup: Golden Members
Postari: 6,045
Inscris la: 15-June 09
Membru nr.: 95,033



Sa nu incerci sa definesti dragostea

Aveam de gand sa va spun povestea mea.M-am gandit insa ca poate va voi plictisi.Asa ca...sa vorbesc despre dragoste in general.Ce e dragostea ? Sau mai bine zis ,ce inseamna sa fi indragostit ? Pentru mine sa iubesti nu inseamna doar sa te tii de mana,sa imbratisezi persoana iubita,sa o saruti.Pentru mine astea sunt gesturi care uneori reflecta intr-adevar iubirea,insa de cele mai multe ori sunt gesturile unor baieti/fete cuprinsi de "jocul hormonilor".Sa iubesti inseamna sa simti ca persoana respectiva pentru tine inseamna totul.Ca ai putea da pe toti si toate la o parte doar pentru a ajunge la ea.Cand e departe sa simti ca chiar( scuze de cacofonie) si cea mai insorita zi pare presarata cu nori.Sa simti ca sufletul tau plange odata cu tine....

Revenind la gesturi...Sa te tii de mana sau sa te imbratisezi nu semnifica neaparat "atingerea corporala".Inseamna ca tu si persoana iubita sunteti una si aceeasi.

Ce lucru minunat..sa iubesti ..si sa fi iubit.Pentru ca daca doar tu iubesti ,suferinta se va cuibari incetul cu incetul in sufletul tau.Sa stii ca tu traiesti pentru o persoana care nici macar nu te zareste,iar la cel mai mic zambet al sau,sa simti ca plutesti...

Acum citesc ce-am scris si par randurile unei persoane triste.Nu sunt trista insa.Am vrut doar sa definesc in putine randuri iubirea.Pentru ca niciodata nu va putea fi definita pe de-a intregul...In fond,daca iubirea ar fi putut fi definita,ar fi devenit un lucru ordinar smile.gif.Asa ca e mai bine sa ramana un mister. Si sper ca fiecare din voi sa traiasca acest mister alaturi de persoana iubita..


Asa cum l-am trait si eu odata si cred ca incep sa-l traiesc din nou.De data asta,poate misterul imi va invalui viata pentru totdeauna smile.gif










--------------------
  Daca iti place acest topic recomanda pe facebook :
Go to the top of the page
 
+Quote Post
mamiralu
postare Jun 17 2009, 04:05 PM
Postare #6


Golden Member
*********

Grup: Golden Members
Postari: 6,045
Inscris la: 15-June 09
Membru nr.: 95,033



Chip de vant

De ce nu ma lasi sa iti arat ce insemni pentru mine? De ce nu-mi ceri sa fur o stea de pe cer pentru a ti-o darui? De ce nu spui ca vrei soarele doar pentru tine? Sau ca vrei ca ziua sa aiba, de acum, 25 de ore? Sau ca vrei sa primesti toate florile din lume, adunate intr-una singura? Sau ca vrei ca toti sa te iubeasca, sa te trateze asa cum meriti? Sau ca vrei ca ploaia sa nu mai curga decat atunci cand ai vrea tu? Sau ca vrei sa devii rege, print? De ce?!

Crezi ca nu ti-as oferi toate astea? Inseamna ca nu ai nici cea mai vaga idee despre cat de mult te iubesc…as fi in stare, pentru tine, sa ma cert si cu Dumnezeu, sa ma ridic pana la El, sa il iau de guler, sa I te arat, sa ii jur orice in schimbul implinirii dorintelor tale, si apoi…Apoi sa te privesc de acolo de sus, sa vad cat de fericit esti, sa imi traiesc restul vietii intr-o singura secunda de zambet pe buzele tale si apoi sa mor. Sa ajung in cel mai adanc si fierbinte abis datorita nerusinarii de a ma fi certat cu El…Dar ce ar mai conta simpla mea viata de muritore, care fara tine oricum scop n-ar avea, pe langa multumirea de a te vedea zambind?
Uneori simt ca innebunesc. Sunt obsedata de ochii tai tristi, de buzele tale lipsite de culoarea veseliei si, orice as face, nu pot sa-mi iau gandul de la ei. Te am in fata mea ca pe o icoana si chiar sa vreau n-as putea sa scap de amintirea ta care ma urmareste.

De fapt, cred ca sunt nebuna deja. Mi-a fost de ajuns doar o singura data sa te vad, pasager, pe strada, pentru a nu te mai putea uita. Cine esti tu, faptura cu obraz de vant? Ma obsedezi mai tare decat orice altceva…ma ridici si ma cobori, ma blestemi si ma binecuvantezi, ma inalti si ma arunci pana in strafundurile Pamantului…Iar eu indur toate astea tocmai pentru ca te iubesc…iar tu nu vrei sa ma crezi…

Sunt absurda, de-a dreptul penibila…sunt constienta de asta. Dar nu cunosc alt mod in care sa iti arat ca ai devenit scopul, ratiunea vietii mele, singurul motiv pentru care simt ca mai are rost sa mai traiesc… Nu cunosc tainele vietii…dar sunt convinsa ca iubirea e sigur una dintre ele, asta daca nu care cumva iubirea e insasi viata. Intregul meu corp tanjeste dupa tine…picioarele refuza sa imi mai raspunda si aleaga spre tine..zadarnic, insa. Tu nu ma privesti…iar inima mea se opreste din batai…chiar atat de respingatore iti par? Chiar atat de injositoare ti se par sentimentele mele? Daca da si tii cu tot dinadinsul sa scapi de mine, atunci te rog un singur lucru. Explica-I tu inimii mele cum sa bata pe alt ritm decat cel al inimii tale; si degetelor mele sa nu se mai crispeze in asteptarea alor tale; si ochilor mei sa nu mai lacrimeze si intreg-mie sa nu te mai iubesc. Nu exista perfectiune 100% pe pamant. Dar tu esti sigur urmatoarea treapta: 99, 999…99%. Poate ca nici n-ar trebui sa indraznesc sa te privesc…dar, in intunericul in care am trait pana acum, n-am avut parte sa vad lucruri atat de frumoase. Incat in ziua in care te-am vazut am avut impresia ca s-a deschis cerul pentru mine si mi-a trimis un inger. Nu stiu daca asta e adevarat sau nu, dar vreau sa iti multumesc pentru ceea ce esti. Sa iti multumesc si sa iti promit ca vei gasi mereu in mine orice vei voi: un sclava docil, un prietena de nadejde, un sora sau orice altceva. Respectul care ti-l port ma impiedica sa precizez si ultimele variante posibile, insa nu ma indoiesc ca nu le-ai ghicit. Esti mult prea inteligent ca sa nu ma intelegi…

Nu stiu daca te voi mai vedea. Dar daca ar fi sa mor acum as muri cu privirea ta in minte… si ar fi, cred, singura amintire frumoasa pe care o am din viata. Dar mi-ar fi suficienta ca sa pot muri fericita…sunt o norocosa: nu putini au sansa sa vada ingeri mergand pe strada, minuni zambind si vant razand. Simplul fapt ca existi ma face mai fericita decat crezusem ca pot fi vreodata…Multumesc, faptura cu chip de vant!











--------------------
  Daca iti place acest topic recomanda pe facebook :
Go to the top of the page
 
+Quote Post
mamiralu
postare Jun 28 2009, 07:26 PM
Postare #7


Golden Member
*********

Grup: Golden Members
Postari: 6,045
Inscris la: 15-June 09
Membru nr.: 95,033



http://www.trilulilu.ro/Sangre/162e11594ae83b


--------------------
  Daca iti place acest topic recomanda pe facebook :
Go to the top of the page
 
+Quote Post
mamiralu
postare Jun 28 2009, 07:28 PM
Postare #8


Golden Member
*********

Grup: Golden Members
Postari: 6,045
Inscris la: 15-June 09
Membru nr.: 95,033



http://www.trilulilu.ro/Sangre/67b90b8ff75ab1


--------------------
  Daca iti place acest topic recomanda pe facebook :
Go to the top of the page
 
+Quote Post
mamiralu
postare Aug 4 2009, 03:13 PM
Postare #9


Golden Member
*********

Grup: Golden Members
Postari: 6,045
Inscris la: 15-June 09
Membru nr.: 95,033




Cele 8 gânduri ale răutății: 3. Despre iubirea banilor
A treia luptă o avem împotriva duhului iubirii de argint. Războiul acesta este străin și ne vine din afara firii, folosind necredința monahului. De fapt ațîțările celorlalte patimi, adică a mîniei și a poftei își iau prilejurile din trup și își au oarecum începutul în răsadul firii, de la naștere.

De aceea sunt biruite abia după vreme îndelungată. Boala iubirii de argint însă, venind din afară, se poate tăia mai ușor dăca este silință și luare aminte. Dar de nu e băgată în seamă, se face mai pierzătoare decît cele­lalte patimi și mai cu anevoie de înfrînt. Căci e ,,rădăcina tutu­ror răutăților” (1 Tim. XI, 10) după Apostolul. Să băgăm numai de seamă: îmboldirile cele firești ale trupului se văd nu numai la copii, în care nu este încă cunoștința binelui și a răului, ci și la pruncii cei prea mici și sugari, care nici urmă de plăcere nu au în ei, însă îmboldirea firească arată că o au.

De asemenea, observăm la prunci și acul mîniei cînd îi vedem porniți asupra celui ce i-a necăjit. Iar acestea le zic nu ocărind firea ca pricină a păcatului (să nu fie, ci ca să arăt că mânia și pofta au fost împreunate cu firea omului de către însuși Ziditorul cu un scop bun, dar prin trândăvir alunecă din cele firești ale trupului în cele afară de fire. De fapt îmboldirea trupului a fost lăsată de Ziditorul spre nașterea de prunci și spre continuarea neamului omenesc prin coborîre unii de la alții, nu spre curvie. Aseme­nea și imboldul mîniei s-a semănat în noi spre mîntuire ca să mîniem asupra păcatului, nu ca să ne înfuriem asupra aproa­pelui. Prin urmare, nu firea în sine e păcătoasă, chiar dacă o folosim noi rău. Sau vom învinovăți pe Ziditor? Oare cel ce a dat fierul spre o întrebuințare necesară și folositoare e vinovat dacă cel ce l-a primit îl folosește pentru ucidere?

Am spus acestea vrînd să arătăm că patima iubirii de argint nu-și are pricina în cele firești, ci numai în voia liberă cea foarte rea și stricată. Boala aceasta, cînd găsește sufletul căldicel și necredincios, la începutul lepădării de lume, strecoară într-însul niscai pricini îndreptățite și la părere binecuvîntate ca să opreas­că ceva din cele ce le are. Ea îi zugrăvește monahului în cuget bătrîneți lungi și slăbiciune trupească, și-i șoptește că cele primi­te de la chinovie nu i-ar ajunge spre mîngîiere nu mai zic cînd este bolnav, dar nici măcar cînd este sănătos; apoi că nu se poar­tă acolo grijă de bolnavi, ci sînt foarte părăsiți și că, de nu va avea ceva aur pus deoparte, va muri în mizerie. Mai apoi îi stre­coară în minte gîndul că nici nu va putea rămîne multă vreme în mînăstire, din pricina greutății îndatoririlor și a supravegherii amănunțite a Părintelui.

Iar după ce cu astfel de gînduri îi amă­gește mintea ca să-și oprească măcar un bănișor, îl înduplecă vrăjmașul să învețe și vreun lucru de mînă de care să nu știe Ava, din care își va putea spori argintul pe care îl rîvnește. Pe urmă îl înșală ticălosul cu nădejdi ascunse, zugrăvindu-i în min­te cîștigul ce-l va avea din lucrul mîinilor și apoi traiul fără griji. Și așa, dîndu-se cu totul grijii cîștigului, nu mai ia aminte la ni­mic din cele potrivnice, nici chiar la întunericul deznădejdii, care îl cuprinde în caz că nu are parte de cîștig; ci precum altora li se face Dumnezeu stomacul, așa și acestuia, aurul. De aceea și fericitul Apostol, cunoscînd aceasta, a numit iubirea de argint nu numai „rădăcina tuturor răutăților”, ci și „închinare la idoli”. Să luăm seama deci la cîtă răutate tîrăște boala aceasta pe om dacă îl împinge și la slujirea la idoli. Căci după ce și-a depăr­tat iubitorul de argint mintea de la dragostea lui Dumnezeu, iubește idolii oamenilor scobiți în aur.

Întunecat de aceste gînduri și sporind la și mai mult rău, mo­nahul nu mai poate avea nici o ascultare, ci se răzvrătește, suferă, cîrtește la orice lucru, răspunde împotrivă și nemaipă-zind nici o evlavie, se duce ca un cal nesupus în prăpastie. Nu se mulțumește cu hrana cea de toate zilele și strigă pe față că nu mai poate să rabde acestea la nesfîrșit. Spune că Dumnezeu nu e numai acolo și nu și-a încuiat mîntuirea sa numai în mînă-stirea aceea; și că de nu se va duce de acolo, se va pierde.

Banii cei puși deoparte, dînd ajutor socotinței acesteia stri­cate, îl susțin ca niște aripi să cugete la ieșirea din mînăstire, să răspundă aspru și cu mîndrie la toate poruncile și să se socoată pe sine ca pe un străin din afară. Orice ar vedea în mînăstire că ar avea trebuință în îndreptare nu bagă de seamă, ci trece cu vederea dacă nu defăimează și hulește toate cîte se fac. Caută apoi pricini pentru care să se poată mînia sau întrista, ca să nu pară ușuratic ieșind fără pricină din mînăstire. Iar dacă poate scoate și pe altul din mînăstire, amăgindu-1 cu șoapte și vorbe deșarte, nu se dă îndărăt să o facă, vrînd să aibă un împreu-nă-lucrător la fapta sa cea rea. Și așa, aprinzîndu-se de focul banilor săi, iubitorul de argint nu se va putea liniști niciodată în mînăstire, nici nu va putea să trăiască sub ascultare. Iar cînd dracul îl va răpi ca un lup din staul și, despărțindu-1 de turmă, îl va lua spre mîncare, atunci lucrările rînduite pentru anumite ceasuri în chinovie, pe care îi era greu să le împlinească, îl va face vrăjmașul să le împlinească în chilie zi și noapte, cu multă rîvnă; nu-1 va slobozi însă să păzească chipul rugăciunilor, nici rînduiala posturilor; nici canonul privegherilor. Ci, după ce 1-a legat cu turbarea iubirii de argint, toată sîrguința îl înduplecă să o aibă numai spre lucrul mîinilor.

Trei sînt felurile bolii acesteia pe care le opresc, deopotrivă, atît dumnezeieștile Scripturi, cît și învățăturile Părinților. Primul e cel care face pe monahi să agonisească și să adune cele ce nu le aveau în lume; al doilea e cel care face pe cei ce s-au lepădat de avuții să se căiască, punîndu-le în minte gîndul să caute cele pe care le-au dăruit lui Dumnezeu; în sfîrșit, al treilea e cel care, legînd de la început pe monah de necredință și moleșeală, nu-1 lasă să se izbăvească desăvîrșit de lucrurile lumii, ci îi pune în minte frica de sărăcie și neîncredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, îndemnîndu-1 să calce făgăduințele pe care le-a făcut cînd s-a lepădat de lume. Pildele tuturor acestor trei feluri, precum am zis, le-am găsit osîndite în dumnezeiasca Scriptură.

Așa Ghehazi, voind să dobîndească banii pe care nu-i avea îna­inte, s-a lipsit de darul proorociei, pe care învățătorul său voia să i-1 lase drept moștenire, și în loc de binecuvîntare a moștenit lepră veșnică prin blestemul proorocului (4 Regi V, 22-27). Iuda, voind să recapete banii de care mai înainte se lepădase urmînd lui Hristos, a căzut nu numai din ceata ucenicilor, alunecînd spre vînzarea Stăpînului, ci și viața cea trupească a sa prin silni­că moarte a sfîrșit-o (Matei XXVII, 5).Iar Anania și Satira, oprind o parte din prețul vînzării, se pedepsesc cu moartea prin gura apostolească (Fapte V, 5,10).

Marele Moise poruncește și el în A doua lege, în chip tainic, celor ce făgăduiesc să se lepede de lume, dar de frica necredinței se țin iarăși de lucrurile pămîn-tești: „De este cineva fricos și-i tremură inima de teamă, să nu iasă la război, ci să se întoarcă acasă, ca nu cumva cu frica lui să sperie și inimile fraților săi” (Deut. XX, 8). Poate fi ceva mai întemeiat și mai lămurit decît această mărturie? Oare nu învă­țăm din aceasta cei ce ne lepădăm de lume să ne lepădăm desă-vîrșit și așa să ieșim la război, ca nu cumva, punînd început slăbănog și stricat, să întoarcem și pe ceilalți de la desăvîrșirea evanghelică semănînd temere într-înșii? Chiar și cuvîntul bine zis în Scripturi, „că mai bine este a da decît a lua” (Fapte XX, 35), îl tîlcuiesc rău aceștia, forțîndu-1 și schimbîndu-i înțelesul, ca să se potrivească cu rătăcirea și cu pofta lor de argint.

De aseme­nea învățătura Domnului, care zice: „Dacă vrei să fii desăvîrșit vinde-ți averile tale și le dă săracilor, și vei avea comoară în ceruri; și venind, urmează-mi Mie” (Matei XIX, 21). Ei chibzu-iesc că, decît să fii sărac, mai fericit lucru este a stăpîni peste o bogăție proprie și din prisosul ei a da și celor ce au lipsă. Să știe însă că unii ca aceștia încă nu s-au lepădat de lume, nici n-au ajuns la desăvîrșirea monahicească cîtă vreme se rușinea­ză de Hristos și nu iau asupra lor sărăcia Apostolului, ca prin lucrul mîinilor să-și slujească lor și celor ce au trebuință, spre a împlini făgăduința călugărească și a fi încununați cu Apos­tolul, ca unii care, după ce și-au risipit vechea bogăție, luptă ca Pavel lupta cea bună în foame și în sete, în ger și fără haine (2 Tim. IV, 7).

Căci dacă Apostolul ar fi știut că pentru desăvîrșire mai de trebuință este vechea bogăție, nu și-ar fi disprețuit starea sa de cinste, căci zice despre sine că a fost om de vază și cetățean roman (Fapte XXII, 25). Asemenea și cei din Ierusalim, care își vindeau casele și țarinile, și puneau prețul la picioarele aposto¬lilor (Fapte IV, 35), n-ar fi făcut aceasta dacă ar fi știut că apos¬tolii țin de lucru mai fericit și mai chibzuit ca fiecare să se hrănească din banii săi, și nu din osteneala proprie și din ceea ce aduc neamurile. încă mai lămurit învață despre acestea ace¬lași Apostol în cele ce scrie romanilor, cînd zice: „Iar acum merg la Ierusalim ca să slujesc sfinților, că a binevoit Macedonia și Ahaia să facă o strîngere de ajutoare pentru cei lipsiți dintre sfinții din Ierusalim. Că au binevoit, dar le sînt și datori” (Rom. XV, 25).

Dar și el însuși, fiind adesea pus în lanțuri și în închisori, și ostenit de călătorii sau împiedicat de acestea să-și cîștige hrana din lucrul mîinilor sale, precum obișnuia, spune că a primit-o de la frații din Macedonia, care au venit la el: „Și lipsa mea au împlinit-o frații cei ce au venit din Macedonia” (2 Cor. XI, 9). Iar filipenilor le scrie: „Și voi, filipenilor, știți că ieșind eu din Macedonia nici o Biserică nu s-a unit cu mine cînd a fost vorba de dat și luat, decît voi singuri. Că și în Tesalonic o dată și a doua oară mi-ați trimis cele de trebuință” (Filip. IV, 15-16).

Așadar, după părerea iubitorilor de argint sînt mai fericiți decît Apostolul și aceștia, fiindcă i-au dat din averile lor și lui cele de trebuință. Dar nu va cuteza nimeni să zică aceasta, dacă nu cumva a ajuns la cea mai de pe urmă nebunie a minții.

Deci dacă vrem să urmăm poruncii evanghelice și întregii Biserici celei dintru început, întemeiate pe temelia apostolilor, să nu ne luăm după socotințele noastre, nici să înțelegem rău cele zise bine. Ci, lepădînd părerea noastră cea moleșită și ne-credincioasă, să primim înțelesul cel adevărat al Evangheliei. Căci numai așa vom putea urma Părinților și nu ne vom des-părți niciodată de știința vieții de obște, ci ne vom lepăda cu adevărat de lumea aceasta. Bine este deci să ne amintim și aci de cuvîntul unui sfînt, care spune că Sfîntul Vasile cel Mare ar fi zis unui senator care se lepădase fără hotărîre de lume și mai ținea ceva din banii săi, un cuvînt ca acesta: „Și pe senator l-ai pierdut, și nici pe monah nu l-ai făcut!”

Trebuie, așadar, să tăiem cu toată sîrguința din sufletul nostru „rădăcina tuturor răutăților”, care este iubirea de argint, știind sigur că de rămîne rădăcina, lesne cresc ramurile. Iar virtutea aceasta anevoie se dobîndește nepetrecînd în viața de obște, căci numai în ea nu avem să pur¬tăm de grijă nici măcar de trebuințele cele mai necesare. Deci avînd înaintea ochilor osînda lui Anania și a Safirei, să ne înfri¬coșăm a ne lăsa ceva nouă din averea noastră veche. Asemenea, temîndu-ne de pilda lui Ghehazi, a celui ce pentru iubirea de argint a fost dat leprei veșnice, să ne ferim de-a aduna pentru noi banii pe care nici în lume nu i-am avut. Gîndindu-ne apoi la sfîrșitul lui Iuda cel ce s-a spînzurat, să ne temem a lua ceva din cele de care ne-am lepădat, disprețuindu-le. Iar peste aces¬tea toate să avem de-a pururi înaintea ochilor moartea fără de veste, ca nu cumva, în ceasul în care nu așteptăm, să vie Dom¬nul nostru și să afle conștiința noastră întinată cu iubirea de argint. Căci ne va zice atunci cele ce în Evanghelie au fost spuse bogatului aceluia: „Nebune, într-această noapte voi cere sufle¬tul tău, iar cele ce ai adunat ale cui vor fi”? (Luca XII, 20).




--------------------
  Daca iti place acest topic recomanda pe facebook :
Go to the top of the page
 
+Quote Post
mamiralu
postare Aug 4 2009, 03:15 PM
Postare #10


Golden Member
*********

Grup: Golden Members
Postari: 6,045
Inscris la: 15-June 09
Membru nr.: 95,033




Ce faci dacă n-ai prieten(ă) ?
De câte ori nu i-am cerut lui Dumnezeu câte și mai câte. De câte ori n-am cerut același lucru la rugăciune de zeci de ori. De câte ori n-am așteptat ca Domnul să mă ajute, și apoi văzând că întârzie iar L-am rugat.

Acum vreo câțiva ani, când eram prin liceu îmi doream și eu să am o prietenă, pentru că-i vedeam pe mulți că au și mi se părea așa frumos. Am avut câteva prietene de o lună-două dar nimic mai mult și apoi am intrat într-o perioadă în care n-am întâlnit pe nimeni. Și tot trecea timpul și trecea și eu tot credeam că o să apară cineva. Seara când mergeam la culcare, deși nu știam aproape nimic despre Dumnezeu totuși mă-ntorceam cu fața la icoana Sfintei Paraschiva și mă rugam ei ca și lui Dumnezeu, și-i ceream Domnului să-mi dea și mie o prietenă.

Și-i spuneam: “Dă-mi Doamne și mie o prietenă pe care s-o iubesc și care să mă iubească”. Și timpul trecea…

A trecut o lună, două, trei, jumătatea de an, un an. Și totuși puțin dezamăgit seara la rugăciune numai asta spuneam și nimic mai mult:”Dă-mi Doamne și mie o prietenă pe care s-o iubesc și care să mă iubească” Atât vroiam, asta era relația mea cu Dumnezeu.

Au trecut doi ani, și deși ieșeam aproape în fiecare seară în oraș, chiar și când eram în clasa a XII, deși mergeam și ne întâlneam cu fel de fel de prieteni și amici, n-am întâlnit pe nimeni. Deși aveam fete cu care mă-nțelegeam foarte bine totuși nu aveam o prietenă. Am intrat la facultate și mă gândeam că poate aici o să-ntâlnesc pe cineva, doar eram la ASE, erau atâtea fete, în anul meu pe specializarea mea erau doar 5-6 băieți.

Aveam câteva fete de care-mi plăcea, dar într-o zi am cunoscut o fată, de la altă specializare, care atât rețin - că mi se părea foarte frumoasă și cuminte. Era simplă și frumoasă și mi-era tare dragă, dar credeam că n-o să-i placă de mine. Am invitat-o în oraș în a doua zi de Crăciun. Ea era acasă cu părinții și surprinzător a acceptat să iasă.

Am ieșit cu ea și-mi plăcea mult. Apoi ne-am întâlnit iar și iar, și de atunci am rămas împreună. Mi se-ntâmpla ceva ce nu mi se-ntâmplase niciodată; era pentru prima dată când mă comportam natural cu o fată, fără să mă chinui să fiu interesant, deștept, frumos sau altfel, eram doar eu - Claudiu. Vorbeam sincer, îi spuneam ce gândesc și parcă eram liber lângă ea, cineva mă iubea exact așa cum sunt. Îi placea mult de mine și mie îmi placea mult de ea.

Vremea a trecut, ne-am căsătorit, acum avem o fetiță de 3 luni, o minune de copilaș, și suntem tare fericiți.

Mi-a ascultat Dumnezeu rugăciunea, mă auzea Dumnezeu când strigam…

Eu i-am cerut ceva dar El mi-a dat mult…….mult mai mult.

Am câțiva prieteni care erau supărați la fel ca și mine că n-au o prietenă deși atunci aveau vreo douăzeci și ceva de ani. Erau deznădăjduiți și amărâți și ziceau că ei n-o să aibă niciodată o prietenă, că deja au trecut 3-4 sau chiar 5 ani de când n-au întâlnit pe nimeni, și lucrurile sunt cam evidente. Dar se rugau și ei seara la Dumnezeu cum puteau și-i cereau o fată. Doar atât vroiau și ei, o prietenă, cineva care să-i iubească, cineva cu care să-mpartă fiecare zi.

Tare surprins am fost când am văzut că le-a scos Dumnezeu în cale o fată când se așteptau mai puțin. Am patru prieteni foarte buni care acum un an nu aveau pe nimeni, deși terminaseră facultatea și erau foarte dezamăgiți și acum toți patru au fiecare câte o prietenă. Toți patru sunt fericiți și sunt coștienți că Dumnezeu i-a ajutat, și că ei nu mai aveau nici o speranță.

Ce faci dacă n-ai prieten(ă) ? Eu m-aș ruga lui Dumnezeu în fiecare seară, în fiecare dimineață, l-aș sâcâi în continuu până o să mă ajute. Dumnezeu nu rămâne dator nimănui, ci întotdeauna ne dă mult mai mult decât cerem. Trebuie doar să credem și să avem puțină răbdare și dacă se poate să fim mai buni.

Ce frumos ne încurajează Domnul în biblie:

“Și Eu zic vouă: Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia; și cel ce caută găsește, și celui ce bate i se va deschide. Și care tată dintre voi, dacă îi va cere fiul pâine, oare, îi va da piatră? Sau dacă îi va cere pește, oare îi va da, în loc de pește, șarpe? Sau dacă-i va cere un ou, îi va da scorpie? Deci dacă voi, răi fiind, știți să dați fiilor voștri daruri bune, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da Duh Sfânt celor care îl cer de la El!” (Lc.11, 9-13)

(Balan



--------------------
  Daca iti place acest topic recomanda pe facebook :
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Reclama
postare
Postare #


Reclama









Reclama
  Daca iti place acest topic recomanda pe facebook :
Go to the top of the page
 
Quote Post

2 Pagini V   1 2 >
Reply to this topicStart new topic

 

RSS Versiune Lo-Fi Acum este ora: 28th March 2024 - 11:15 PM