Bine ati venit Vizitator ( Logare | Inregistrare )

15 Pagini V   1 2 3 > »   
Reply to this topicStart new topic
> Femeia De Cariera, Un text interesant
tibi
postare Oct 18 2006, 10:50 AM
Postare #1


Junior
*

Grup: Members
Postari: 14
Inscris la: 15-September 06
Membru nr.: 104



Odată, la serviciu, am dat de o colegă nervoasă la toaletă. Iesise din cabină, îsi netezea fusta si bombănea: "Stii bancu-ăla cu Itic?". N-am stiut dacă vorbeste cu mine, asa că am mormăit incert, în asa fel încît, la o adică, să reiasă că eu de fapt cîntam. A continuat si m-a scăpat astfel de propria-mi mutră buimacă: "Cică se ruga Itic toată ziua la Dumnezeu: dă, Doamne, să cîstig la loterie! Ajută-mă, Doamne, să cîstig la loterie, hai, Doamne, zău, de ce nu mă ajuti si pe mine să cîstig la loterie?! La un moment dat, Dumnezeu, agasat de atîta văicăreală, se repede la el: mă, Itic, pe cuvînt că te-am auzit si m-am străduit din răsputeri, dar te rog frumos, ajută-mă si tu putin: joacă la loterie!"
Am hăhăit cu ea un pic, dar asteptam legătura dintre banc si motivul reuniunii noastre private. A continuat: "Asa si eu, dragă: tocmai am făcut acum un test de sarcină care, normal, mi-a iesit negativ. Am plîns ca proasta, cu fundul pe colac, fiindcă mă screm de vreo patru ani să rămîn gravidă si degeaba! După aia însă, brusc, mi-a bubuit mintea că de la ciclul trecut n-am mai făcut sex, de fapt! Că eu cu bărbată-miu nu ne întîlnim decît 8 minute pe zi, dimineata. Si, desi el n-are nevoie decît de patru minute pentru un act sexual, eu tocmai atunci nu pot, fiindcă îmi fac părul cu drotul, pantofii cu cremă si botul cu ruj."
Verifică-ti agenda, am putea să ne vedem azi la 1.45 să luăm lunch-ul si să facem un copil?
Mă uitam la ea cu ceva ce fusese pînă de curînd admiratie, dar deja nu mai eram sigură: femeie de carieră, obsedată de promovare, leafă, autoritate si performantă. Vorbea jumate-n engleză, jumate-n română, cum se poartă acum, era toată numai taioare, promousăn, targhet, ăuernes, marchet, pablic-rileisăns, plening, risărci, fidbec. Damă spirt, cu părul prins ca madam Ecaterina Andronescu-Abramburica, era deci colega-cea-fără-de cusur, carierista care se temea doar de bomba atomică si de bărbatii care cred că femeile sînt inferioare. Avea un sot manager, care-si făcea al doilea doctorat si chelise prematur din cauza studiului năpraznic si ambitiei de a fi sef. Aveau bani, lucrau în multinationale, umblau numai cu nara pe sus, trosnea mîndria-n ei. Dar n-aveau copii… Asta lipsea din tabloul perfect. Cînd au împlinit 30 de ani, au făcut consiliu de familie, cu părinti si cu socri, cu tot, si au decis să aibă un băiat si o fată, neapărat în ordinea asta. Cînd au împlinit 34, s-ar fi bucurat să aibă si-un pechinez, numai că progamul lor de lucru era deja un pact cu diavolul. Ea se scula la 7 si pleca la 7.42 cu Renault-ul, el se scula la 7.34 si pleca la 8.02, cu Volkswagen-ul. Seara, ea venea la 9.10, comanda pizza, îi lăsa si lui o felie rece, se culca, la 10.45 venea si el, mînca uscătura. Apoi se strecura în pat lîngă ea, dar n-o trezea niciodată pentru sex, fiindcă el trisa, seara nu făcea dus, nu mai avea timp. Făcea doar dimineata.
Ea văzuse-n filme cum femeile de carieră îsi făceau test de sarcină la WC-ul firmei, deoarece acasă nu mai aveau timp. Ceea ce uita ea de fiecare dată era că numai din ovulul ei nu se putea isca nici un făt, mai trebuia si ceva de le el, parcă. Dar el avea de învătat ca s-ajungă docent, ea avea de ajuns cea mai sefă si de cîstigat bani. Copiii nu apăreau, iar cuscrii făceau deja consilii numai între ei, hotărau ceva, însă rezolutia rămînea nerostită, telefonul tinerilor suna degeaba, iar la celulare nu răspundeau, erau în miting.
Pe ea, ovulatia o prindea numai în brainstormingul pentru campania de relansare a brandului. Iar el tot nu stia ce e aceea ovulatie, desi pe vremuri, cînd erau studenti si obisnuiau să mai si trăiască, ea îi desenase două ovare si niste puncte pe care le înghesuiau alte puncte, cu coadă.
Femeile s-au opintit cîteva secole să ajungă egale cu bărbatii, iar acum nu mai stiu cum să scape de acest groaznic privilegiu. Muncim ca niste tîmpite, îi multumim patronului că ne dă sansa extraordinară de a lucra si-n weekend, ca să ne afirmăm si să ne tinem de deadline. Sefii pleacă de vineri la prînz si-i mai vezi luni după-masă, cînd se desteaptă din mahmutreli de cinci stele.
Timp în care ai deosebita onoare de a le tine locul, că de-aia ai dat atît din coate si-ai făcut ulcer de cînd mănînci numai kebab în chiflă, la serviciu, ca să ajungi femeie de nădejde. Firma te-a răsplătit cu două dioptrii suplimentare, dar miopia asta e semnul triumfului tău personal.
Noaptea visezi color Acrobat Reader, Outlook si Power Point, cosmarul ti-e împicătit de guguloaie de foldere galbene pe care scrie "urgent", "campanie", "scheme", "rapoarte". În somn, butonul Delete nu merge, nu scapi de pătrătici si te trezesti tipînd. Nu pentru că te înnebunesc folderele, ci pentru că e deja 7.30 si la 8 trebuie să fii la firmă si-ai dormit strîmb si-ti stă bretonul ca o bidinea.
Scuză-mă, te las putin pe fir, că mă cere unul de nevastă...
Munca e bună numai cînd ti-aduce un franc cinstit în buzunar si, mai ales, îti dă si răgazul să-l cheltuiesti. Sistemul suedez prevede că trebuie să ametesti muncind cinci zile pe săptămînă si să ametesti în bar două zile pe săptămînă. Ăsta e raportul minim rezonabil.
Carierismul e plăsmuirea bolnavă a unor filme imbecile de la Hollywood, care insinuează că o femeie poate face orice, dacă vrea ea: ajunge imediat director executiv, naste trei pui vii pe care îi hrăneste cu lapte praf, sotul o iubeste lesinant, desi o vede cam sase ore pe săptămînă (sau poate tocmai de-aia), iar el, desi e neurochirurg, sef la Memorial Hospital, nu e stresat deloc, face mîncare la copii, spală vase si-o asteaptă pe ea cu masina la firmă, seara. Pardon, noaptea. Nu se stie cînd operează el pe creier si mai face si lectii cu aia micii, dar ea, nevasta, are de predat patru rapoarte zilnic, de zbierat la trei brokeri si de convins opt clienti să investească.
Femeile care au văzut-o pe Diane Keaton în "Baby Boom" se lasă drogate de gîndul inept al unui perpetuum mobile. Au senzatia că se poate orice. Că sotul, copilul, ciobănescul german si siameza asteaptă oricît, ei latră la unison de mîndrie că au o directoare în familie.
Cînd ambii soti muncesc deopotrivă, ajungi să le întelegi masochismul, pînă la urmă. Pericolul dospeste abia cînd femeia de carieră are acasă un inginer care scapă la 4.00 de la uzină, apoi vrea mîncare cu sos, maiouri cît de cît curate si putin sex. Muncind ca o disperată ca să nu cumva să fie promovată alta în locul ei, la o adică, femeia se înscrie deja la divortul part-time si facilitează hîrjoana extraconjugală a bărbatului constrîns de hormoni.
Cînd constati că fetita ta îi spune "mamă" soacră-tii (care nici nu te-a vrut de noră, fiindcă nu păreai gospodină si uite că stia ea ce stia) si bîzîie că pe bonă o iubeste cel mai mult de pe lume, e cam tîrziu să-ti dai demisia. Copilul nu întelege că tu crăpi muncind ca să aibă el garsonieră-n Bucuresti cînd termină liceul (dacă l-o termina, că tu n-ai timp să-i verifici lectiile). Copilul vrea să stai lîngă el, caldă, pufoasă, atentă, să simtă dragostea ca pe o pernă de plus. Dar tu, care-ai răspuns la celular si-n clipa cînd te cerea ăla de nevastă, si i-ai spus lui "da", acoperind o secundă telefonul cu palma, apoi te-ai scuzat din gene si ai continuat să vorbesti cu seful de sectie la telefon, nu prea întelegi cum vine chestia asta cu renuntatul la carieră de dragul familiei.
Mircea, fă-te că trăiesti!
Apropo, cînd ti-ai închis ultima dată telefonul, ca să vezi un film fără să te deranjeze nimeni? Nu e cazul, că pe vremea cînd ai văzut tu ultimul film încă nu se inventaseră telefoanele cu On si Off, erau numai fixe cu roată si fir cîrliontat. Vasăzică: ultimul film văzut a fost un documentar despre bursa din Tokyo, ultima carte citită a fost "Notiuni de introducere în cibernetică", ultima iesire în natură a fost pe ierbuta de la Romexpo, cînd ti-a venit delegatia din Danemarca, ultima dată cînd ai găsit alimentara deschisă în drum spre casă încă se găsea nechezol, la taclale cu prietenele stai numai prin mesaje pe robot si odată i-ai făcut uneia o confesiune prin fax, încă îi cumperi copilului haine cu două măsuri mai mici, fiindcă atît purta cînd te-ai angajat, ultima dată cînd ai fi vrut să faci sex aveai ciclu, iar ultima dată cînd ai făcut sex te-ai inhibat, fiindcă uitasesi să-i spui ceva contabilei.
Nu i-ai mai spus bărbatului din viata ta "te iubesc" de-o vesnicie, nici n-ai avea cum, ar suna ca dracu, ar trebui să i-o suieri în timp ce-ti tai pielita de la unghii, imediat după ce-l ameninti să nu cumva să uite să-ti cumpere tampoane cu aripioare si adeziv, că-ti vine sigur deseară sau mîine.
Am chiulit si-am să chiulesc cu voluptate de la muncă, întotdeauna. Chiuleste si tu, salvează-ti viata, femeie! Atît cît se poate. Ia bunul simt, în doze homeopatice. Să stii numai tu.
Cele mai frumoase petice de viată le-am căpătat fugind de răspundere. Cea mai bună bere pe care am băut-o în viata mea n-a fost la Praga, ca lumea bună, ci în Herăstrău, cînd o tăiasem de la sedinta de redactie, lăsînd vorbă că mi s-a spart teava de calorifer si m-au chemat vecinii să strîng apa. Mi-a rămas în cap (si mie, ca atîtor altora) gafa de la TVR, de la Revolutie, cînd habar n-aveau că intraseră deja în direct, si cineva i-a zis lui Dinescu: "Mircea, fă-te că lucrezi!". Si Mircea a ascultat. Si-a ajuns departe. Pînă cînd vom pricepe omeneste tîlcul acestui îndemn vital, vom continua să ne prefacem că trăim.


Din pacate nu stiu cine a scris textul asta. Daca cineva stie sa spuna sa scriem sursa. Mi se pare foarte bine scris. L-am primit pe mail si am zis sa il vedeti si voi:)
  Daca iti place acest topic recomanda pe facebook :
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Dalia3
postare Oct 18 2006, 10:59 AM
Postare #2


Junior
*

Grup: Members
Postari: 24
Inscris la: 14-September 06
Membru nr.: 97



Foarte frumos scris. Chiar mi-a placut. Si sunt f curioasa cine a scris textul. E o femeie smile.gif
  Daca iti place acest topic recomanda pe facebook :
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Roxanici
postare Oct 18 2006, 11:50 AM
Postare #3


Member
***

Grup: Members
Postari: 120
Inscris la: 22-July 06
Membru nr.: 5



Foarte bine scris articolul. Nici eu nu stiu cine l-a scris, dar a ajuns de doua ori la mine in mail. Ieri o data, azi o data, de la prietene:)
  Daca iti place acest topic recomanda pe facebook :
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Adrian
postare Oct 18 2006, 12:21 PM
Postare #4


Junior
*

Grup: Members
Postari: 36
Inscris la: 23-July 06
Din: Bucuresti
Membru nr.: 14




QUOTE(tibi @ Oct 18 2006, 10:50 AM) *
Femeile s-au opintit cîteva secole să ajungă egale cu bărbatii, iar acum nu mai stiu cum să scape de acest groaznic privilegiu.


Ai grija ce-ti doresti, ca s-ar putea sa ti se indeplineasca. biggrin.gif
  Daca iti place acest topic recomanda pe facebook :
Go to the top of the page
 
+Quote Post
tibi
postare Oct 18 2006, 12:38 PM
Postare #5


Junior
*

Grup: Members
Postari: 14
Inscris la: 15-September 06
Membru nr.: 104



QUOTE(Adrian @ Oct 18 2006, 01:21 PM) *
Ai grija ce-ti doresti, ca s-ar putea sa ti se indeplineasca. biggrin.gif


Adrian. Nu eu am scris textul asta. Am zis ca mi-a placut cum a fost scris. Ca stil de scriere:)
Nu am zis ca sunt de acord sau nu cu ce scrie acolo:)
  Daca iti place acest topic recomanda pe facebook :
Go to the top of the page
 
+Quote Post
simina
postare Oct 18 2006, 01:51 PM
Postare #6


Golden Member
*********

Grup: Golden Members
Postari: 5,708
Inscris la: 12-October 06
Membru nr.: 186



Eu zic nu numai ca e bine scris,ci ,si ca e foarte actual.Si eu era sa patesc cam ca ''dinsa''dar,m-am apucat de facut copii si mi-a trecut la timp. Pacat ca cele care ar trebui sa citeasca asa ceva nu au timp...........


--------------------
,,Sa te trezesti in zori, cu inima mereu inaripata si sa inalti,
plin de recunostinta, multumire pentru inca o zi de iubire;
Sa te odihnesti, coplesit de beatituine,
la ceasul amiezii si sa cugeti la extazul iubirii''...Kahlil Gibran


  Daca iti place acest topic recomanda pe facebook :
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Lara
postare Oct 18 2006, 01:56 PM
Postare #7


Top Junior
**

Grup: Members
Postari: 95
Inscris la: 24-September 06
Membru nr.: 122



Corect simina. Si eu cred ca e un mare adevar in ceea ce e scris acolo
  Daca iti place acest topic recomanda pe facebook :
Go to the top of the page
 
+Quote Post
tibi
postare Oct 18 2006, 01:59 PM
Postare #8


Junior
*

Grup: Members
Postari: 14
Inscris la: 15-September 06
Membru nr.: 104



QUOTE(simina @ Oct 18 2006, 02:51 PM) *
Eu zic nu numai ca e bine scris,ci ,si ca e foarte actual.


As fi zis acelasi lucru doar ca mi-a fost teama ca voi fi considerat vreun soi de misogin. In plus stiu ce i s-a intamplat lui adrian aici: femeile dupa nastere si n-as fi vrut sa fiu prin la mijloc de catre voi laugh.gif
  Daca iti place acest topic recomanda pe facebook :
Go to the top of the page
 
+Quote Post
georgeta_nanu
postare Oct 18 2006, 08:33 PM
Postare #9


Junior
*

Grup: Members
Postari: 12
Inscris la: 18-October 06
Membru nr.: 221



biggrin.gif asta parca-i sefa mea,disperata sa le aiba pe toate


--------------------
sa fiti iubite sau iubiti.
  Daca iti place acest topic recomanda pe facebook :
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Miha
postare Oct 18 2006, 08:49 PM
Postare #10


Junior
*

Grup: Members
Postari: 10
Inscris la: 22-July 06
Membru nr.: 4



QUOTE(georgeta_nanu @ Oct 18 2006, 09:33 PM) *
biggrin.gif asta parca-i sefa mea,disperata sa le aiba pe toate


poate intra si citeste aici. Sa vezi atunci ce te pune la treaba. Ca pe barbati in armata laugh.gif laugh.gif
  Daca iti place acest topic recomanda pe facebook :
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Reclama
postare
Postare #


Reclama









Reclama
  Daca iti place acest topic recomanda pe facebook :
Go to the top of the page
 
Quote Post

15 Pagini V   1 2 3 > » 
Reply to this topicStart new topic

 

RSS Versiune Lo-Fi Acum este ora: 24th February 2020 - 01:50 AM