Bine ati venit Vizitator ( Logare | Inregistrare )

> Literatura Pentru Copii, De La îndobitocire La Scânteie
ruxy
postare Oct 10 2009, 08:10 AM
Postare #1


Top Golden Member
**********

Grup: Top Golden Members
Postari: 37,319
Inscris la: 28-November 07
Membru nr.: 10,411



Literatura pentru copii, de la îndobitocire la scânteie




Literatura pentru copii a cunoscut o perioadă fenomenală în interbelic și părea că regăsise drumul cel bun spre inima
copilului român în anii '70. Dar comunismul, în ansamblu
, poate fi socotit un mare regres în acest domeniu. Momentul 1989 oferea diversitatea pe piața cărților pentru copii din România, dar adevăratele progrese s-au lăsat mult așteptate.

În ediția online a Luceafărului Românesc, Olga Morar face o analiză a literaturii autohtone pentru copii. "Cercetătorul bine intenționat și cititorul care dorește să ia contact cu perioada interbelică, va putea să constate un tărâm al culturii, realizat prin echilibrul dintre creație și traducere transpus într-o limbă curată, departe de unele schimonoseli mult prea neologice ale timpurilor actuale", spune aceasta, referindu-se la publicațiile pentru copii.

Aproape de artă, prin joc

Morar constată că revistele pentru cei mici din acea vreme reușeau să facă legătura dintre artă și joc și să aducă în fața lumii "autorii care, jucându-se, realizează scrieri ce se vor întipări în mintea și sufletul cititorului".

Cel de-al doilea război mondial nu a mai lăsat spațiu educației celor mici, iar primii ani de comunism nici atât. Totuși, ambițiile demografice ale lui Ceaușescu au dat naștere, pe lângă generațiile de decreței, și unei educații de calitate pentru copii.

Surpriza din anii '70

"Era o mai mare deschidere, pentru că a fost acel baby-boom de după 1967. Se importa cultură pentru copii din Italia, vezi cărțile lui Gianni Rodari, iar teatrul "Ion Creangă", sub conducerea lui Alecu Popovici, a avut niște demersuri lăudabile, în folosul copiilor", își amintește Eugenia Barbu, actriță a teatrului de animație "Țăndărică".

"După 1977, s-a ales praful de cele mai multe dintre lucrurile bune și a început îndobitocirea de tip chinez", își mai aduce aminte actrița. Totuși, teatrul numit și-a menținut rolul de formator și a prezentat publicului spectacole ca "Albă ca Zăpada" și "Pinocchio", cu premiere românești în 1979 și 1982.

Literatura cădea însă mult în latura pionieratului, cu scopul clar de a ajuta la formarea "oamenilor muncii" de mâine, așa cum erau socotite "tinerele vlăstare" de nomenclatura comunistă.

Diversitatea de după 1989 nu a adus calitate

Directoarea Școlii "Anastasia Popescu" și a grădiniței "Arc-en-Ciel", Mona Șerbănescu, găsește și o explicație a programului slab din ultimii ani de comunism. "Literatura rusă avea și ea valențe reale, dar, din păcate, contextul politic era de vină", spune aceasta.

"Nici după 1989 nu a fost mai bine. Într-adevăr, am avut parte de diversitate, dar aceasta nu a adus și calitate. Și asta deoarece cărțile pentru copii erau prost editate și alese neinspirat", completează Mona Șerbănescu.

Directoarea spune că, în prezent, "lucrurile s-au așezat", iar literatura pentru copii a ajuns să fie, în sfârșit, în folosul destinatarului. Chiar dacă la multă vreme după apariția unor cărți de renume, copiii români au ajuns să se bucure de lucrările lui Roald Dahl, dintre care se remarcă "Charlie și fabrica de ciocolată" sau "Matilda".


"Literatura, dacă este de calitate și copilul se apropie de ea, construiește o întreagă dimensiune spirituală. Ea este scânteia care produce focul imaginației, creează fantezie, lucruri esențiale pentru o viață plină"
Mona Șerbănescu, directoarea grădiniței Arc-en-Ciel

Literatura pentru copii în lume

Olga Morar rememorează momentele de maximă importanță ale literaturii pentru copii, în lume și în România. Aceasta identifică primele lucrări pentru copii în fabulele lui Aesop, care reliefează defecte ale naturii umane.

Pe lângă acestea și alte lucrări ale clasicilor greci și latini, se remarcă influența Bibliei. De altfel, până în secolul XVI, alte forme de literatură pentru copii apăreau sporadic și fără efect. Totuși, merită remarcată contribuția britanicului William Caxton, care tipărește, în 1477, "Cartea reverenței". Aceasta conținea un set de norme de comportament, de bune maniere, pentru formarea unui "copil bun". Tot el avea să editeze, câțiva ani mai târziu, "Moartea Regelui Arthur".

După cartea de corn a secolului al XVI-lea și pamfletarul din veacul următor, anul 1659 venea cu o mică revoluție a cărții pentru copii. Cehul John Amos Comenius scotea "Lumea văzută în imagini", un soi de enciclopedie susținută de imagini, o premieră mondială. În scurt timp, lucrarea - care conținea, printre altele, învățăminte de botanică, zoologie, religie - era tradusă, din latină în germană, engleză, franceză, cehă și maghiară.

Eliberarea de didactic

La sfârșitul secolului al XVIII-lea, sub influența principiilor impuse de libertatea religioasă și egalitarism, literatura pentru copii reușește să părăsească, poate pentru întâia oară, scopul strict didactic. Jean Jacques Rousseau venea cu o viziune complet
nouă și reușea să convingă lumea literară că mintea unui copil nu este o reprezentare în miniatură a gândirii unui adult.

Secolul XIX aducea legendele și miturile, iar basmele îmbogățesc și eliberează de rigori literatura pentru copii. Apar minunatele povești ale fraților Grimm și ale lui Hans Christian Andersen.

Fantezia acaparează lucrările, iar secolul XX începe tot cu această tendință, conturată perfect prin "Vrăjitorul din Oz". Apoi apar enciclopedii și cărți științifice ilustrate, care se impun excelent pe piață. Anii de mijloc ai secolului impun benzile desenate, care sunt primite cu mare drag de copii.


"Literatura pentru copii este simbolul libertății imaginative, a unui spirit de emulație în acest spațiu al creativității fără granițe și, mai ales, fără reguli stricte"
Olga Morar, în Luceafărul Românes

EVZ
  Daca iti place acest topic recomanda pe facebook :
Go to the top of the page
 
+Quote Post
 
Start new topic
Raspunsuri (1 - 1)
marimaria
postare Oct 10 2009, 12:29 PM
Postare #2


Top Silver Member
*******

Grup: Top Silver Members
Postari: 2,578
Inscris la: 7-January 09
Din: Torino, Italia
Membru nr.: 63,039



Da' eu in anii '80 citeam o groaza...........cartea era hrana sufletului meu, la fel si teatrul (mergeam cam de 3 ori pe luna la teatru) si cinematografia (in fiecare sambata seara sau duminica dupa amiaza ne organizam sa mergem cu famila la film.......parinti, copii, matusi, unchi..........eram mereu o gasca de vreo 8, 9 persoane).


--------------------
  Daca iti place acest topic recomanda pe facebook :
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Reclama
postare
Postare #


Reclama









Reclama
  Daca iti place acest topic recomanda pe facebook :
Go to the top of the page
 
Quote Post

Reply to this topicStart new topic

 

RSS Versiune Lo-Fi Acum este ora: 18th April 2024 - 07:31 PM