Bine ati venit Vizitator ( Logare | Inregistrare )

 
Reply to this topicStart new topic
> Cavalerii Templieri, Acest fragment a fost copiat din cartea: "Misterele Catedralei din
VALERIA OANA
postare Sep 19 2009, 08:45 PM
Postare #1


Golden Member
*********

Grup: Golden Members
Postari: 9,834
Inscris la: 17-January 07
Din: Bucuresti
Membru nr.: 1,563



Despre Templieri - partea I

Misiunea celor noua cavaleri.
Povestea spune ca in anul 1118 noua cavaleri francezi, piosi, religiosi si cu teama de Dumnezeu, s-au prezentat in fata regelui Ierusalimului, Baudoin al II-lea. I-au adus acestuia la cunostinta ca se hotarisera sa faca parte din comunitate si sa-i protejeze pe pelerini de hoti si de criminali; si sa pazeasca drumurile publice.
Regele Baudoin i-a primit curtenitor si a acceptat propunerea lor. Le-a dat, pentru locuit, o casa pe care o avea intr-una din aripile palatului, pe locul unde se aflase fostul Templu al lui Solomon, in Masjid-el-Aksa.
Cei noua cavaleri l-au vizitat apoi pe Patriarh, pentru a-l informa si pe acesta despre misiunea pe care si-o asumasera, cit si despre dorinta de a fi considerati "Soldati ai lui Hristos" si de a trai conform regulilor calugaresti - sau semicalugaresti, caci au ramas laici pina in 1128. Primind aprobarea patriarhului, au rostit in fata acestuia cele trei legaminte, de castitate, de supunere si de lipsire de avutii personale. (Termenul lui Guillaume din Tyr este sine proprio, si a fost tradus, putin cam pripit, prin: saracie).
In sfirsit, canonicii Sfintului Mormint le-au cedat templierilor, stipulind anumite conditii, un loc pe care-l detineau in jurul casei pe care le-o imprumutase regele.
Povestea mai spune si ca, prin situarea pe locul fostului templu al lui Solomon, li s-a dat numele de Cavalerii Templului sau Templieri ... Si aici era vorba despre o premonitie cu totul speciala.
Astfel incepe frumoasa legenda a Ordinului Templului care avea sa-si puna amprenta asupra intregii crestinatati si care s-a sfirsit odata cu acel rug din 1314 pe care a murit, din ordinul lui Filip cel Frumos, ultimul Mare Maestru, Jacques de Molay.
Ei sunt, se spune, cavaleri saraci ...
Il au drept conducator pe Hugues de Payns care va deveni primul mare maestru al ordinului, cind acesta se va fi constituit.
Hugues de Payns iai are fieful la nord-vest de Troyes, in locul care va deveni primul domeniu templier si care va functiona ca un fel de comanderie. El este inrudit cu contii de Champagne.
Adjunctul sau este Godefroy de Saint-Omer, flamand si, fapt sigur, unei rude a acestuia Baudoin I ii incredintase Tiberiada si principatul Galileii.
Un altul este Andre de Montbard, unchiul sfintului Bernard, abate de Clairvaux. Stim ca este inrudit cu contii de Bourgogne
Payen de Montdidier si Archambaud de Saint-Amand sunt si ei flamanzi.
Deja saracia cavalerilor pare foarte relativa. Sa admitem totusi ca erau saraci, ca scutierii lor erau saraci, ca armurierii lor erau saraci si ca servitorii lor erau saraci ... Fiindca in mod obligatoriu au servitori. In aceste vremuri un cavaler nu-si poate imbraca singur armura si de asemenea nu poate lupta singur.
La fel de putin probabil este ca isi vor respecta legamintul privind lipsa oricarui bun personal; si acest legamint va ramine in vigoare de-a lungul intregii istorii a Templului, in pofida bogatiei la care a ajuns Ordinul.
Merita sa ne oprim de asemenea si asupra legamintului de castitate.
Se poate ca starea de castitate sa corespunda ideii care exista in acele vremuri cu privire la un grup de cavaleri dornici sa-si asigure salvarea sufletului, dar acest sacrificiu insemna putin in raport cu misiunea de jandarmi ai drumurilor de pelerinaj pe care si-o asumasera. Fata de o asemenea sarcina, un soldat oarecare, chiar si destrabalat, este la fel de valoros ca orice cavaler lipsit de pata.
Exista, bineinteles, o nevoie certa in acest sens. Lasind la o parte incursiunile armatelor musulmane, partea de margine a tarii, intre Jaffa si Ierusalim, era intesata de beduini pusi pe jaf si pe care "cinstitii" crestini indigeni ii ajutau cu draga inima sa-i tilhareasca pe pelerini.
Totodata, oare aceasta activitate de pazire a drumurilor si de protejare a pelerinilor nu se suprapunea activitatii in esenta identice pe care si-o asumase un alt ordin, si anume Ordinul Cavalerilor Ospitalieri ai Sfintului Ioan din Ierusalim ?
Logica, si o organizare normala ar fi presupus ca acesti noua cavaleri care voiau sa-i apere pe pelerini sa se adreseze in acest sens Ordinului Ospitalierilor.
Dar nu au facut-o.
Din povestire, trebuie s-o spunem, nu reiese clar cum si de ce au ajuns acesti noua cavaleri la Ierusalim. Ei nu sunt cruciati, altfel ar face parte dintr-o armata, dintr-o trupa. Nu sunt pelerini; cavalerii venind in pelerinaj avea sarcina, fiind oameni de arme, in a ridica spada "in numele Domnului", si nu de a trage de urechi niste hoti la drumul mare. Ori ei nu participa la nici o actiune cu caracter razboinic. Nu sunt nici locuitori ai Pamintului Sfint, caci in acest caz regele nu ar fi fost obligat sa le gaseasca adapost.
Ei se prezinta ca independenti si au parte de o bunavointa speciala din partea regelui care le da o parte din castelul sau si ii muta pe canonicii de la sfintul Mormint. Nu peste mult timp, dupa ce regii franci au emigrat in citadela turnului lui David, intregul Templum Solomonis ramine la dispozitia celor noua cavaleri.
Totul se petrece ca si cum ar fi existat o dorinta expresa in a le darui acel loc, lor si numai lor; fiindca doar ei ramin aici. Istoricul Guillaume din Tyr este categoric in acest sens: timp de noua ani au refuzat orice companie, si orice primire in rindurile lor a altcuiva, exceptia reprezentind-o, lucru ce trebuie consemnat, catre 1225, un nou cavaler, Hugues, conte de Champagne, care, pentru a li se alatura, renuntase la avere, sotie si copil.
Unul din cei mai puternici nobili ai Frantei venind sa apere caile de comunicatie !
Evident, fapt care sare si in ochii celor mai putin avizati, cei noua si mai apoi zece cavaleri nu se afla aici pentru a pazi drumurile.
Aceasta misiune ascunde o alta.
Cealalta misiune se desfasoara in Templul lui Solomon din care toata lumea s-a retras pentru a le lasa lor intreaga libertate de actiune.
Cei noua cavaleri formeaza ceea ce in zilele noastre am numi un "comando" in misiune.

Personajele.

[ ......... ]

Hugues de Payns, fondatorul oficial si primul Mare Maestru al Ordinului Templierilor, s-a nacut la Payns la o data necunoscuta dar care se situeaza in jurul anului 1080. Era unul din ofiterii Casei de Champagne si nu unul dintre cei neinsemnati, deoarece gasim semnatura sa pe doua acte importante ale contelui de Troyes.
Se admite in general ca a participat la prima cruciada si ca atunci afost in tabara contelui Blois si de Champagne. Se poate sa-i fi cunoscut personal pe Godefroy de Bouillon, pe cei doi frati ai sai, Baudoin du Bourg, conte de Edesse, cel care va deveni Baudoin al II-lea, rege al Ierusalimului, lucru care nu este lipsit de importanta cind te gindesti la sprijinul si bunavointa de care se va bucura mai tirziu.
Se pare ca s-a intors in Orient in 1104 sau 1105, insotind-ul pe Hugues de Champagne.
Dar comportamentul contelui de Champagne devine din ce in ce mai ciudat. El emite dorinta de a se intoarce pe Pamintul Sfint, nu ca luptator, nici ca pelerin, ci pentru a intra in ordiunul Sfintului Ioan-de-la-Ierusalim care, in Palestina, proteja pelerinii, ii ajuta si ii ingrijea.
Contele de Champagne, care avea rangul de mare suzeran si care era unul dintre primii seniori ai regatului, al carui domeniu era mai intins decit domeniul regal, e putin probabil sa fi simtit o dorinta de nestapinit de a ingriji pelerinii bolnavi ... Chiar si pentru izbavirea sufletului sau, pentru care manastirea Clairvaux ar fi fost de ajuns ...
De asemenea, daca soarele Jaffei l-ar fi atras intr-atit, ar fi putut sa lupte impotriva necredinciosilor in fruntea oastei sale pina ce moartea l-ar fi ajuns, la nevoie ...
Daca ar fi fost ispitit de dragostea vreunei frumoase necredincioase, n-ar fi dorit totusi sa intre intr-un ordin calugaresc dintre cele mai severe.
Dar el nu se gindeste nici la lupta, nici la dragoste. Daca nu se gindeste la izbavirea sufletului - normal - nu gaseste oportun sa paraseasca ce-l atrage in Levant si ceea ce trebuie sa fi fost un lucru cu totul neobisnuit ...
Fiind casatorit, si conte de Champagne, nu putu sa intre in ordinul Sf. Ion. Ar fi trebuit ca sotia sa sa accepte sa se calugareasca, ceea ce ea refuza in mod hotarit.
Atunci cel care pleca fu Hugues de Payns. Insa, in 1125, Hugues de Champagne isi repudiaza sotia, isi reneaga copilul, renunta la comitat si merge sa se alature celor noua cavaleri in casa de pe amplasamentul Templului lui Solomon. Pentru a pazi drumurile, la ordinul unuia dintre ofiterii sai ? Sa nu fim naivi ...
Cel de-al treilea personaj este Bernard de Clairvaux, fara indoiala cel mai extraordinar om pe care l-a avut occidentul vreodata. In el exista un mister al "supraomului" dumnezeiesc care scapa intelegerii umane.
Bernard de Clairvaux s-a nascut in 1090 linga Dijon, la castelul Fontaine si era din familia ducilor de Burgundia. A avut el oare, deja o initiere cind se prezinta la Citeaux pentru a deveni calugar ? Nimeni nu poate sti, dar puterea sa asupra oamenilor este deja mare. La 21 de ani se prezinta insotit de 30 de tovarasi, din care cinci sunt fratiii si unchiul lui, fratele mamei sale.
Astfel, Bernard intra la Citeaux, sub abatiatul lui Etienne Harding. In 1115 pleaca sa intemeieze Clairvaux in padurea BAR-sur-Aube si ia, imediat, conducerea Occidentului, si aceasta nu este o simpla "imagine". El dojeneste, si inca raspicat, regi, papi, episcopi, mari vasali si toti se supun acestui calugar cu sanatatea fragila, umil dar cumplit. Papi, regi, episcopi si mari abati, de la Cluny la Saint Denis, se pleaca in fata lui si il cinstesc ...
"Treburile Domnului sunt si ale mele, spune el, si nimic din ceea ce-l priveste nu-mi este strain", caci el este aici pentru a se ocupa de ele. Si lucrul cel mai extraordinar este ca toata lumea este de acord.
In doctrina sa nu gasim nimic meschin, iar crestinismul sau nu are nimic intortochiat. Emul fervent al cultului fecioarei, el este cel care a inventat termenul de Notre-Dame. Magician ? Desigur, dar in cel mai inalt sens al cuvintului.
Se pare ca este atotcunoscator. Acest omulet, mereu pe drumuri, a dat pentru exploatarea paminturilor de la Clairvaux, instructiuni admirabile. In 1148, a murit in bratele sale Meal O'Morgair, arhiepiscop de Malachie, autorul prezumtiv al faimoasei profetii spuse de papi, un alt purtator al Cuvintului, caruia Bernard, care i-a scris biografia, ii recunostea uimitoare daruri de vizionar.
Acest om este cel care urma sa intemeieze Templul, incredintindu-i misiunea si invatatura, dupa cum o recunostea, in procesul care a urmat, Fratele Aymery, in apararea sa, sub forma de rugaciune.
Printre cei noua cavaleri care se vor prezenta regelui Ierusalimului sunt cel putin doi care sunt legati foarte strins de sfintul Bernard: unul este Hugues de Payns, conducatorul misiunii, celalalt este propriul sau unchi, fratele mamei sale, poate tot cistercian, Andre de Montbard.
[ ........... ]

3.- Conciliul de la Troyes.
In 1128, cavalerii revin in Champagne. La Conciliul de la Troyes vor participa cel putin cinci, caci, in acelasi timp, fratele Andre de Montbard insotit de un alt cavaler, ducea un mesaj al regelui baudoin al II-le. Ramin deci, cel mult, trei cavaleri pe Pamintul Sfint, inclusiv Hugues de Champagne. Erau putini pentru a veghea asupra drumului pelerinilor, afara numai daca n-ar mai fi recrutat intre timp pe altii, misiunea fiind indeplinita.
Exista aceasta evolutie fulgeratoare, aceasta putere extraordinara a ordinului Templului pe care traditia o atribuia tocmai posesiei Tablelor Legii.
Nu exista un alt exemplu ca fondarea unui ordin calugaresc ar fi necesitat vreodata reunirea unui conciliu. Or, exact pentru aceasta a fost convocat Conciliul de la Troyes in 1128 de catre Nernard de Clairvaux, la Troyes, linga Payns, pe paminturile contelui de Champagne. Aceasta inseamna, de altfel, mai mult decit o ratificare, este o proclamatie solemna, si inca mai mult, inseamna angajarea Bisericii in intregime, cu toti membrii ei. Inseamna ca, printre ordinele calugaresti, acestuia i se da, in mod precis un fundament universal, aplicindu-i-se marea pecete, care nu va fi niciodata rupt fara pedeapsa.
Conciliul are loc la resedinta contelui Thibault, nepot si mostenitor al contelui de Champagne, caruia Bernard i-l anunta in acesti termeni: "Binevoiti a va arata plin de curtenie si de supunere fata de Legat (trimisul papal), in semn de recunostinta ca a ales capitala voastra pentru a tine un asa mare Conciliu si dati sprijinul si asentimentul dumneavoastra masurilor si hotaririlor pe care acesta va considera convenabil sa le ia in interesul binelui". (Tonul de comanda pe care-l foloseste Bernard ii este propriu, chiar in fata papei).
A cere sprijinul si asentimentul contelui de Champagne indica, de altfel, ca "masurile si hotaririle" pe care le va lua Sinodul privesc direct regiunea Champagne. Este de asemenea un mod indirect de a plasa noul ordin care va fi creat sub protectia temporara a contelui, iar bunavointa acestuia cit si cea a succesorilor sai nu va lipsi niciodata. Bunurile donate in aceasta provincie Templierilor vor fi imense, dar in special monopolul padurilor pe intreg teritoriul cuprins intre Sena si riul Aube care- va face stapinii adsoluti ai codrilor, inclusiv a Padurii Orient.
La acest conciliu, Hugues de Payns isi exprima dorinta de a crea un ordin de calugari-soldati, al carui prim nucleu va fi format din tovarasii sai din Templu. Conciliul aproba si-l insarcineaza pe Bernard sa-i stabileasca regulamentul, iar Bernard dicteaza clericului Michel un regulament de ordine interioara.
Se pare ca este vorba, in spiritul regulamentului sfintului Bernard, de un ordin care are o misiune laica, adica sa lucreze in lume; abia din acest moment vor fi considerati calugari; la Ierusalim insa, in ciuda legamintelor facute sub mainile patriarhului, Hugues de Payns semna tot ca un laic si nu ca un calugar.
Regulamentul nu se multumeste doar cu aspectul strict monahal caci, sa nu uitam, va fi vorba de o "cavalerie" militara. In aceasta situatie, s-ar putea crede ca Bernard de Clairvaux se amuza sa reinvie vechile traditii celtice si tabuurile lor, ca si cum ar fi dorit sa lege aceasta cavalerie religioasa de fostele ordine celtice.
- vor accepta intotdeauna lupta impotriva ereticilor chiar in situatia de trei contra unu.
- daca lupta pentru viata lor impotriva unora care nu sunt eretici, ni vor riposta decit dupa ce au fost atacati de trei ori.
- daca nu-si indeplinesc datoriile vor fi flagelati (biciuiti) de trei ori pe zi.

Faptul istoric este reprezentat de cruciade care au scapat tara de o buna parte din jefuitori, nobili sau nu. Referitor la aceasta, sfintul Bernard afirma cu cinism: "Avantajul este unul de natura dubla: am scapat tara de ei si pot sa aduca servicii in Orient ".

In felul acesta profitul a crescut si, logic, banii s-au inmultit.

Totusi, faptul ar fi insuficient fara aparitia unui organism bancar, in masura sa gestioneze banii in asa fel incit muncitorii sa poata fi platiti indiferent de dificultatile survenite, si care totodata sa furnizeze eventualele mijloace de transport si lucru.

Marile ordine religioase dispuneau din plin de averi suficiente, dar le rezervau propriilor abatii.

In aceste conditii, o singura organizatie era capabila sa-si asume acest rol de bancher-trezorier, de a furniza un ajutor eficace si continuu si de a organiza munca: Ordinul Templierilor.

Evident ca ei, Cavalerii Templieri, nu isi puteau asuma sarcina construirii; bogatiile lor, oricit de mari ar fi fost, nu ajungeau. Ei nu puteau decit imprumuta. Banii necesari trebuiau sa vina de la populatie. Trebuia deci ca populatia sa se imbogateasca caci degeaba incerci sa tunzi o oaie care nu are lina.

Atunci, fara a apela la regi, la episcopi, la nobili sau la organisme constituite, au creat un intreg sistem de economie politica cu care, daca ar fi reusit sa mearga pina la capat cu el, ar fi putut aduce Occidentul la un grad extrem de civilizatie si bunastare.

Surprinzator la regulamentul redactat de sfintul Bernard este ca desi pretinzind saracia personala a fiecarui cavaler in parte, el era conceput in mod intentionat, astfel incit noul ordin sa poata deveni deveni bogat si puternic.

Modalitatea era foarte simpla: Ordinul primea, dar nu dadea niciodata, in afara de pomana obligatorie. Ordinul putea primi orice; toate achizitiile ii erau permise, dar nu putea sub nici o forma sa cedeze ceva, "nici macar o caramida, nici macar o palma de pamint".

Singurele cadouri care puteau fi facute unui cavaler, in nume personal, erau un vestmint uzat sau un caine. Daca Templierilor li se intimpla sa fie facuti prizonieri in cursul luptei, Ordinului ii era interzis sa plateasca rascumpararea lui. Drept rascumparare, cavalerul nu putea oferi decit pumnalul sau centura sa (consimtind astfel sa nu mai poarte arme). Iara de ce, cu rare exceptii, templierii facuti prizonieri au fost intotdeauna condamnati la moarte.

In citiva ani, averea Templului a devenit impresionanta; in paminturi, in beneficii, in numerar, in credite.

Si aceasta bogatie a fost organizata in asa fel incit sa profite toti.

Mantia alba, Crucea Rosie, marile fapte de arme, ispravile din Orient, Misterele, au facut sa se uite ca templierii au fost mari agricultori.

Cam in vremea procesului, la inceputul secolului al XIII-lea, ei posedau in Franta aproape o mie de sedii, fiecare dispunind si ocupindu-se de mai multe hambare sau ferme, cultivate de "Oamenii Templieri": arendasi, valeti si serbi.

Nu era vorba de fortarete, ci de simple ferme protejate de ziduri care erau deseori numite "Asezarile Templului". Citeva inventare efectuate de oamenii lui Filip cel Frumos, cu ocazia arestarii templierilor, arata ca aceste sedii si depozite erau remarcabil organizate si dotate cu material de lucru din abundenta.

Cum templierii erau redutabili ca oameni de arme, se intelege ca bunurile lor nu puteau fi atinse de jafuri, atit de frecvente in acea epoca.

Sa adaugam la aceasta ca papii le conferisera un mare numar de privilegii importante, printre care si acela de a nu se supune jurisdictiei ecleziastice - in afara de cea a papalitatii - si ca, apartinind bisericii, nu se supuneau jurisdictiei regelui. Astfel, ei constituiau un stat in stat, sau macar un "corp" complet independent, scutit de orice impozite, inclusiv de dijma catre cler.

Datorita acestor ferme, folosite in afara oricarui pericol, trebuie sa fi facut fata foametei in secolele XI si XII, fenomen care atunci facea ravagii in rindul crestinatatii. Totodata, acestea constituiau insesi bazele de actiune ale templierilor in Occident.

Prima misiune oficiala care le fusese data celor noua cavaleri fusese de a proteja pelerinii pe drumul Ierusalimului.

Insa, oricit de periculoase erau drumurile Palestinei, nici cele din Franta nu erau cu nimic mai sigure. In vremea sfintului Bernard, Regele Frantei era obligat sa conduca personal razboaiele impotriva nobililor-tilhari care jefuiau calatorii la mai putin de zece leghe de Paris.

A fi negustor, a transporta marfuri, constituia atunci unul dintre cele mai periculoase lucruri. De altfel, nu doar negustorii si carausii erau in pericol de drumurile feudale ale Evulu Mediu. Orice om, daca nu era nobil, sau serb, era "om de rind" si, asa stind lucrurile, daca nu avea ceva in genul "permis de trecere", putea fi luat in captivitate si pus la munca de seniorul ale carui paminturi le traversa, devenind un fel de bun al acestuia.


De asemenea, calatorul trebuia sa se gindeasca si la fiarele salbatice, in special la lupii care misunau in haite chiar pina la marginea oraselor, mai ales in timpul iernilor aspre. Nu se deplasa deci decit cine nu avea de ales.

Dar o tara fara cai de comunicatie vegeteaza.

Drumul este baza oricarei civilizatii, si de fapt, chiar a vietii, nu doar pur si simplu in calitate de drum, ci in calitate de drum pe care te afli in siguranta. Si drumul trebuie sa fie "suportabil" si din punct de vedere economic, intrucit multa vreme, pentru traversarea anumitor poduri si pentru deplasarea prin anumite locuri de trecere au fost percepute plati, si calatoriile indepartate au sporit costul marfurilor facindu-le prea scumpe, chiar si atunci cind era vorba de unelte de stricta necesitate.

Si se intimpla - daca intr-adevar putem vorbi de intimplare - ca, in general, comanderiile sa se afle plasate la distante scurte unele de altele. Si fiecare comanderie era un loc intarit si aparat, un pamint al bisericii, cu drept de azil si in general, cu un adapost numit Hopitot.

Astfel se creeaza "drumurile templiere", pe care trec ostasii Templului si care se bucura, deci, de o anumita siguranta. Templierii se comportau ca o adevarata politie a marilor cai comerciale. Supravegherea acestor cai pare a fi fost scopul pentru care templierii strabat locurile ce le imprejmuiesc tinutul. Asigurau securitatea trecatorilor atit impotriva banditilor cit si impotriva perceperii de taxe ... Templierii erau impotriva taxelor de trecere si de fapt, a oricarui lucru care putea jena libera circulatie si destul de des gasim, in locurile de traversare reprezentate de foste vaduri, ramasitele unei foste comanderii care trebuia sa supravegheze un anume vad.

Comanderiile adaposteau nu numai negustorii ci si marfurile pentru care se creeasera depozite speciale. Templierii acceptau depozitarea de marfuri in spatiile lor (pentru care pretindeau, fara indoiala, un pret). Si este de inteles ca taranii din imprejurimi trebuie sa fi considerat o binefacere faptul de a-si fi putut pune recoltele, sau o parte din recolte, la adapost de jefuitori. Si de impozitele clericale sau senioriale.

Templierii au facut deci totul pentru a favoriza comertul, mergind chiar pina la a crea piete aflate sub supravegherea lor; si pentru a dezvolta mestesugurile, asa cum s-a intimplat la Provins, unde au facut avere.

Este sigur ca sistemul lor economic, ale carui virtuti nu le-am redescoperit decit de putin timp, se baza pe o circulatie cit mai lesnicioasa si rapida a banilor, fiind creata o banca pentru facilitarea acestei circulatii.

Se provoca imbogatirea tuturor claselor societatii si prin aceasta, sporea aportul direct reprezentat de taxele si chetele autorizate pentru constructii, in special de catedrale.

Bogatia templierilor a devenit considerabila. La aceasta a contribuit faptul ca au economisit in mod constant. Intr-adevar, acesti indivizi primind, incasind fara intrerupere bani, dar necheltuind decit strictul necesar cerut de intretinerea membrilor militiilor lor, sfirsisera prin a acumula sume exorbitante; si numerarul, deja rar in epoca, ajunsese sa se afle in intregime in pivnitele templierilor - si nefolosit, deci inutil.

Neputindu-l da, au instituit un sistem de imprumut, fara indoiala cu o dobinda rezonabila fiindca nu a fost facuta nici o plingere impotriva lor in acest sens, nici macar la proces.


Proprietatile lor adapostesc multi oameni specializati in diferite meserii: tesatori, fierari, rotari, zidari, etc.

Ei sunt cei care obtin, de la Ludovic cel Sfint, scutiri de impozite pentru constructorii de biserici si confreeriile acestora.

Nu exista nimic in actiunile lor care sa nu fie axat pe ridicarea demnitatii umane, pe protejarea celor slabi, pe eliberarea de sclavie si de nedreptate (Vei domni atita vreme cit vei fi drept, ii spunea un staret templier din Anglia regelui Henric).



--------------------
  Daca iti place acest topic recomanda pe facebook :
Go to the top of the page
 
+Quote Post
VALERIA OANA
postare Sep 20 2009, 06:37 PM
Postare #2


Golden Member
*********

Grup: Golden Members
Postari: 9,834
Inscris la: 17-January 07
Din: Bucuresti
Membru nr.: 1,563



Marii Maeștri ai Ordinului Templierilor

Fiecare om ce deținea poziția de Mare Maestru al Cavalerilor Templieri era comandantul suprem al Sărmanilor soldați ai lui Cristos și ai Templului lui Solomon (cunoscuți și drept Cavaleri Templieri), începând cu fondatorul Hugues de Payens în 1118. Deși mulți Mari Maeștri alegeau să fie desemnați pe viață, abdicarea nu era necunoscută. Unii maeștri au decis să plece pentru a trăi în mănăstiri sau pentru o carieră diplomatică. Marii Maeștri își conduceau deseori cavalerii din prima linie a bătăliei, iar natura militară a Ordinului făcea ca unele mandate să fie foarte scurte.

Fiecare țară își avea propriul Maestru, aceștia răspunzând în fața Marelui Maestru. El supraveghea toate operațiunile Ordinului, atât cele militare din Țara Sfântă și Europa de Est, cât și afacerile financiare și infrastructura Ordinului din Europa Occidentală. Marele Maestru controla acțiunile Ordinului, însă trebuia să se comporte în același fel precum restul cavalerilor. După ce a fost emisă o Bulă Papală în numele Templierilor, Marele Maestru devenea supus numai în fața papei.


--------------------
  Daca iti place acest topic recomanda pe facebook :
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Reclama
postare
Postare #


Reclama









Reclama
  Daca iti place acest topic recomanda pe facebook :
Go to the top of the page
 
Quote Post

Reply to this topicStart new topic

 

RSS Versiune Lo-Fi Acum este ora: 28th March 2024 - 02:10 PM