Separare Urata Cu Depresie Teribila. Oare Mai E Vreo Sansa?, Oare ce e in capul ei ? Optiuni

[ursudepadure]

Am o poveste de viata din care am ramas singur. Sau sunt pe cale sa raman. Si simt ca e vina mea.
Suntem in Canada de cinci ani si avem o relatie de 11 ani.
La inceput am lucrat intr-o fabrica unde eram bine platit si aveam mult timp liber. Atata ca lucram pe schimburi. Atunci au inceput intre noi mici tensiuni dar nu a fost mare problema. Ele se datorau faptului ca era ramanea uneori singura noaptea.

Cu timpul ne-am gasit joburi mai bune dar la un moment dat eu mi-am pierdut jobul. Si apoi am invatat ceva la o scoala, am aplicat pe alte joburi dar am avut esecuri. Disperat, am ales un job oarecare (instalat panouri solare).
Pentru ca respectivii nu aveau nevoie de noi decat pe caldura, cand a venit frigul ne-au dat drumul acasa.
Ei bine, toate peripetiile astea au creat tensiune intre noi, pentru ca e un stress imens sa iti gasesti un loc de munca si sa il mentii. Ca si in Ro iti cam trebuie relatii chiar mai mult decat talent.

Problema e ca eu am decis in noiembrie sa plec: "iti dau ragaz cateva luni sa vezi daca vrei sa mai stai cu mine". A fost vorba mea, nu imi vine sa cred !!! Si ea a plans, a zis sa nu plec, etc. Dar si ea avea drum in Ro si bilet luat in perioada aceea inaintea mea. Asa ca ne-am intalnit in Romania. Totul a fost ok, ne-am despartit in pace si in ideea ca ma intorc si eu curand in timp ce aplic pentru joburi din Romania.

Ei bine, cand i-am zis ca ma intorc a zis "pentru ce?". Dar eu luasem biletul...A zis ca ea a incercat sa se rupa de mine, ca sa nu ma intorc. Nu e vorba sa fi gasit pe cineva. Intors aici in Canada am simtit o raceala din partea ei...mi-a explicat ca asa cum m-am purtat eu nu poate sa creada ca mai merge, desi chiar ea parea "distrusa". Zicea ca orice simte pentru mine o sa nege, ca eu nu mi-am asumat responsabilitati, nu am avut initiativa, etc....ceea ce e partial adevarat, pentru ca eram numai cu problema jobului in cap. Am avut intradevar, o atitudine negativa, acum cand ma gandesc ii dau perfecta dreptate; nu am facut tot ce puteam face ca sa imi gasesc mai repede un job bun si ce e mai rau am avut putina initiativa in treburile casnice. Inafara de asta suntem un cuplu cu probleme in privinta copiilor. Eu sunt ok conform analizelor dar ea trebuie sa ia medicamente care sporesc sansele de fertilitate. Eu, fiind tot cu joburile in cap am cam neglijat problema asta, la modul ca am parut mai putin interesat.

Ei bine, acum suntem prieteni, inca stau la mine dar curand ma mut. Sunt absolut disperat. Oare mai exista o sansa in viitor sa ii castig increderea? Acum simt ca as fi mai matur, as sti mai bine care imi sunt prioritatile. Vom ramane prieteni, nu ne-am certat cu strigaturi, dar raceala ei imi ingheata sulfetul. Ce parere aveti, faptul ca am stat 11 ani, am avut o relatie foarte apropiata, foarte tandra...Ce pot sa zic eu e ca se simte neimplinita ca femeie, ca nu am luat inca o casa (cu morgage cum e obiceiul aici) si nu avem copii. Asta o transforma uneori in "fiara". Imi reprosa ca numai noi nu avem...
Deci cam asta e situatia.

[giulia_0319]

trista poveste...