Versiunea printabila a topicului

Postata de: rux25 Dec 2 2007, 07:21 PM

In vitrina unui magazin de animale era un afis: “Catelusi de vanzare”
Un baietel de 10 ani intra si intreaba care-i pretul unui catelus. Vanzatorul ii raspunde ca pretul este intre 30 si 50$. Baietelul baga mana in buzunar, scoate cateva monezi. Numara 2.70 $ … si apoi intreaba: “As putea vedea catelusii?”
Vanzatorul zambeste. Fluiera, din magazin iese afara cateaua si in urma ei 5 catelusi frumosi. Al saselea catelus… ramase in urma si nu se apropia!
Baietelul intreaba: “De ce catelusul asta schioapata ?” Omul ii raspunse, ca acesta s-a nascut cu o problema la picior si va schiopata toata viata! “Acesta-i catelusul pe care-l doresc”, a spus baietelul cu bucurie in glas. “Daca asta e dorinta ta, ti-l dau gratis!”
Copilul s-a suparat si a raspuns: “Nu-l vreau gratis, pretul lui e la fel ca si al celorlalti catei, iti voi da tot ce am la mine acum, si in fiecare luna iti voi plati 50 de centi, pana voi achita pretul lui intreg !”
“Esti sigur ca vrei acest catelus? Doar niciodata nu va putea fugi sau juca sau sari precum ceilalti!”
Baietelul s-a aplecat, si-a ridicat putin pantalonul si i-a aratat vanzatorului aparatul de fier ce-i sustinea piciorusul stramb.
“Nici eu nu pot alerga, de aceea acest catelus are nevoie de cineva care sa-l inteleaga!”
Ochii vanzatorului s-au umplut de lacrimi cand i-a spus copilului: “Ma rog si sper ca fiecare catelus sa aibe pe cineva care sa-l iubeasca, asa precum tu il vei iubi pe acest catelus!”
Morala:
In viata nu conteaza cine esti, conteaza ca cineva sa te pretuiasca si sa te iubeasca neconditionat! Un prieten adevarat, este acela care soseste in timp ce ceilalti… dispar!

Postata de: shama Dec 2 2007, 10:37 PM

Asta era Prigoana cind era mic, mai fetelor!

Postata de: AdeDia Dec 2 2007, 10:42 PM

QUOTE(shama @ Dec 2 2007, 10:37 PM)

Asta era Prigoana cind era mic, mai fetelor!

Postata de: rux25 Dec 18 2007, 07:36 PM

SOCOTEALA

Intr-o seara, pe cand mama pregatea cina, fiul de unsprezece ani veni in bucatarie cu o foaie de hartie in mana.
Cu un aer ciudat de oficial, copilul inmana hartiuta mamei, care, stergandu-si mainile cu un prosop, citi ceea ce era scris acolo:
"Pentru ca am smuls buruienile din gradina: 5.000 lire.
Pentru ca am facut ordine in camera mea: 10.000 lire.
Pentru ca am fost sa cumpar lapte: 1000 lire.
Pentru ca am avut grija trei dupa-amieze de surioara mea: 15.000 lire.
Pentru ca am luat doua calificative "foarte bine" la scoala: 10.000 lire.
Pentru ca am dus in fiecare seara gunoiul: 7.000 lire.
In total: 48.000 lire".
Mama isi privi copilul in ochi, cu multa blandete. In mintea sa reveneau o multime de amintiri. Lua un creion si scrise pe dosul hartiei:
"Pentru ca te-am purtat in pantece timp de noua luni: 0 lire.
Pentru toate noptile pe care le-am petrecut veghindu-te atunci cand erai bolnav: 0 lire.
Pentru toate momentele in care te-am mangaiat atunci cand erai trist: 0 lire.
Pentru toate prilejurile in care ti-am sters lacrimile: 0 lire.
Pentru tot ceea ce te-am invatat zi de zi: 0 lire.
Pentru toate mesele de mic dejun, pranz si cina, pentru toate gustarile si sandvisurile pe care ti le-am pregatit: 0 lire.
Pentru viata pe care ti-o dau zi de zi: 0 lire.
In total: 0 lire".



" Intr-o zi calduroasa am pregatit niste pahare de inghetata si le-am spus celor patru copii ai mei ca puteau sa le cumpere cu cate un sarut. De indata, copiii se asezara la coada pentru a face targuI. Cei trei mai mici ma imbratisara in graba, inhatara paharul si fugira iar afara. Cand veni insa si randul fiului meu mai mare, de acum adolescent, din partea lui am primit doua sarutari. Mi-a spus zambind: «Pastreaza restul»"...

Postata de: rux25 Dec 22 2007, 10:26 AM

O poveste dulce...

Doi ingerasi s-au gandit sa se joace de-a oamenii.
- "Uite cum facem", a spus cel care avea mai multa experienta cu pamantenii, "ne asezam la distanta unul de celalalt. Tu ma chemi la tine, dar eu nu vin. Si din cauza asta ne certam un picut, asa, la fel ca oamenii. Vrei?"
- "Bine", a incuviintat cel de al doilea.
- "Ingerasule ...", zise rugator primul, "hai la mine".
Celalalt ingeras veni cit putu el de repede langa prietenul sau, cu fata stralucind de zambet.
- "Aaa, nu, nu asa! Eu te chem, dar tu nu vii. Ai inteles?"
- "Da" , spuse iar cel de-al doilea ingeras.
Dar cum auzi "Ingerasule, hai la mine", cum se duse tinta langa amicul sau si il imbratisa.
Acesta il mai instrui inca o data:
- "Eu te strig, dar tu te tii tare si nu vii. Bine? Ingerasule ..."
Nici un raspuns.
- "Ingerasule, vino, te rog, la mine ..."
In sfarsit, hotarat sa nu se mai lase convins, cel de-al doilea ingeras spuse: - "Nu vin" - "Bine, atunci vin eu la tine", il linisti primul ingeras pe prietenul sau, mergand intr-un suflet langa acesta si imbratisandu-l cu multa afectiune.

Postata de: rux25 Dec 31 2007, 01:03 AM

...Intr-un sat din campie, s-au intalnit la fantana trei femei. Doua dintre ele nu incetau sa-si laude baietii. Cea de-a treia, insa, nu spunea nimic, cu toate ca avea si ea un baiat de care nu s-ar fi putut plange. Au luat cele trei femei cate o galeata cu apa si au plecat impreuna inapoi, spre casa. Pe drum, s-au intalnit cu cei trei copii, care se jucau intr-o livada.
- Ia uite-l pe-al meu, a zis prima femeie. E asa de puternic.
- Dar al meu, zise si a doua, e priceput la toate.
Nici de aceasta data, cea de-a treia femeie nu a spus nimic. Insa, copilul ei, vazandu-si mama, s-a grabit sa vina si sa ia el galeata. Ceilalti doi baieti au inceput sa rada si au ramas sa se joace mai departe. Acum se vedea adevarul. Din modestie, cea de-a treia femeie nu se laudase cu feciorul sau, dar, in locul ei, vorbeau faptele ...

"Invata-te, fiule, sa fii totdeauna simplu si fara rautate! "

Postata de: rux25 Jan 14 2008, 12:50 AM

Povestea lupului celui rau


Alessio, un copilas de trei ani spuse:
- Spune-mi povestea lupului celui rau...
Liza, care avea zece ani, ii raspunse:
- Dar nu exista lupi rai, ci numai nefericiti...

Nu exista nici oameni rai...

(Bruno Ferrero)

Postata de: mallina2u Jan 14 2008, 11:59 AM

QUOTE(rux25 @ Jan 13 2008, 05:50 PM)

Postata de: rux25 Feb 16 2008, 07:38 PM

Dragostea...

Intr-o seara, un copil l-a intrebat pe parintele sau:
- Tata, spune-mi, te rog, cum se face ca unii oameni sunt buni si altii rai. De ce nu-s toti la fel ?
- E, baiatul meu, vezi tu, toti oamenii sunt fiii lui Dumnezeu. Si asa cum Dumnezeu ne iubeste pe toti, la fel trebuie si noi sa ne iubim unii pe altii, fiindca dragostea Domnului este ca si lumina soarelui. Nu ne lumineaza si ne incalzeste soarele pe noi toti, buni si rai laolalta ? Nu ?
Sufletele noastre ar trebui sa fie pline de bunatate si iubire. Dar, vezi tu, pacatele fiecaruia sunt asemenea norilor ce nu lasa razele binefacatoare ale soarelui sa treaca. Pacatele sunt norii ce ne intuneca sufletul. Cu cat ai mai multe pacate, cu atat sufletul tau este mai intunecat si lumina dragostei lui Dumnezeu nu-ti poate patrunde in inima.
Sufletul omului este bucatica de cer pe care fiecare o poarta in el. Pe acest cer trebuie sa straluceasca Soarele iubirii - Dumnezeu. Fiul meu, sa te feresti de pacate, caci acestea se aduna si iti intuneca viata, te fac rau si egoist. Cel ce-si pastreaza, insa, sufletul curat, se bucura mereu de dragostea Domnului, de liniste si fericire.

"Nimic nu este atat de firesc pentru noi ca a fi in comuniune cu altii, a avea nevoie unii de altii si a ne iubi unii pe altii."

Postata de: rux25 Mar 6 2008, 07:37 PM

Cei sapte ani de-acasa...

Intr-un sat din campie, s-au intalnit la fantana trei femei. Doua dintre ele nu incetau sa-si laude baietii. Cea de-a treia, insa, nu spunea nimic, cu toate ca avea si ea un baiat de care nu s-ar fi putut plange. Au luat cele trei femei cate o galeata cu apa si au plecat impreuna inapoi, spre casa. Pe drum, s-au intalnit cu cei trei copii, care se jucau intr-o livada.
- Ia uite-l pe-al meu, a zis prima femeie. E asa de puternic.
- Dar al meu, zise si a doua, e priceput la toate.
Nici de aceasta data, cea de-a treia femeie nu a spus nimic. Insa, copilul ei, vazandu-si mama, s-a grabit sa vina si sa ia el galeata. Ceilalti doi baieti au inceput sa rada si au ramas sa se joace mai departe. Acum se vedea adevarul. Din modestie, cea de-a treia femeie nu se laudase cu feciorul sau, dar, in locul ei, vorbeau faptele ...

"Invata-te, fiule, sa fii totdeauna simplu si fara rautate! "

Postata de: harasim Mar 13 2008, 10:25 PM

CEL CE INSEALA
Cu mult timp in urma, a trait un boier tare bun. Intr-o zi, l-a chemat la el pe un taran si i-a spus:


- Uite, omule, fiindca stiu ca familia ta o duce destul de greu, vreau sa te ajut. Iti dau de munca si te platesc foarte bine. Vrei sa lucrezi pentru mine?


- Sigur, boierule - a raspuns omul bucuros - ce trebuie sa fac ?


- Sa-mi construiesti o casa, la marginea padurii.


Taranul a plecat bucuros si, chiar din acea zi, s-a apucat de treaba. Boierul ii dadea bani pentru tot ce trebuia sa cumpere. Insa omul ce si-a spus ? "E, si asa nu ma vede, ce-ar fi sa-l insel ?!"


Si, in loc sa faca totul asa cum ar fi trebuit, a inceput sa cumpere lucruri ieftine si proaste si sa cheltuiasca banii ce ii ramaneau. Cand a terminat, casa arata tare frumos pe dinafara, dar taranul stia ca n-o facuse bine si ca, destul de repede, ea se va strica.


Cand i-a aratat casa boierului, acesta i-a spus:


- Fiindca stiu ca tu si familia ta locuiti intr-o cocioaba mica, iti fac cadou aceasta casa. De-aia te-am lasat pe tine sa o construiesti si ti-am spus acum, la sfarsit, tocmai pentru ca bucuria voastra sa fie mai mare.


Acum si-a dat seama omul de greseala sa. A vrut sa-l insele pe altul si, de fapt, singur s-a inselat. Daca ar fi fost cinstit si si-ar fi vazut de treaba, si-ar fi facut un bine lui si familiei sale. Acum, insa, parerile de rau nu mai puteau indrepta nimic.


In sinea lui, omul s-a jurat sa nu mai insele niciodata pe nimeni.



"Dupa cum ne purtam noi cu aproapele, asa se va purta Dumnezeu cu noi."

SFANTA TREIME
Un om simplu calatorea pe un drum de tara, in tovarasia unui preot. Vorbind ei de una de alta, omul si-a aratat o nedumerire:


- Cuvioase parinte, nu pot intelege cum de in Sfanta Treime sunt trei Persoane care formeaza Una singura. Cum de Tatal, Fiul si Sfantul Duh sunt trei persoane unite, nedespartite, dar fara a se amesteca una cu cealalta ?


- Fiul meu, ii raspunse cu rabdare preotul, sunt si lucruri mai presus de gandirea noastra pacatoasa. Insa, ceea ce spui nu este atat de greu de priceput. Sa privim, de exemplu, soarele! Sa zicem ca sfera de foc, ce dainuieste acolo de veacuri, este Tatal. Apoi, sa spunem ca lumina care ne vine de la soare este Fiul, Iisus Hristos, Ce a venit sa ne lumineze viata si sa ne scape de pacate. Apoi, caldura, care vine tot de la soare pentru a ne incalzi, sa zicem ca ar fi Sfantul Duh, Care, cu dragostea Sa, ne incalzeste mereu sufletele inghetate de rautate. Vezi tu, fiul meu, soarele cu lumina si cu caldura lui nu sunt unul si acelasi lucru si, cu toate acestea, cele trei raman diferite cand vorbim despre fiecare? La fel si in Sfanta Treime, Tatal, Fiul si Sfantul Duh sunt Unul si Acelasi Dumnezeu, Caruia noi, credinciosii, ne inchinam.


Omul, ca si toate celelalte vietati si lucruri, este creat de Dumnezeu din iubirea sa infinita. Dar omul este doar o creatura si intelepciunea sau puterile sale nici nu pot fi comparate cu cele ale Domnului. Insa, oamenii mandri pacatuiesc indraznind sa creada ca nimic nu este mai presus de ei si ca toate, mai devreme sau mai tarziu, le sunt accesibile. Omul credincios stie, insa, ca nu mintea si nici puterea, ci doar iubirea le poate cuprinde pe toate.



"Nadejdea mea este Tatal,

Scaparea mea este Fiul,

Acoperamantul meu este Duhul Sfant.

Treime Sfanta, marire Tie!""
Poveste cu talc. Morala excelenta.

Privind prin gaura din perete, un soricel vazu pe fermier si pe sotia sa desfacand un pachet.
"Oare ce se afla acolo?" se intreba soricelul. A fost ingrozit sa vada ca in pachet era o capcana pentru soareci.
Intorcandu-se la ferma, soricelul dadu de veste tuturor despre ceea ce vazuse.
"Este o capcana pentru soricei in casa! Este o capcana pentru soricei in casa!"
Gaina a cloncanit, si-a ridicat capul si a spus:
"Domnule soarece, iti pot spune doar atat. Inteleg ca este o problema grava pentru dumneata, dar
nu are nici o consecinta asupra mea. Nu pot fi deranjata de aceasta informatie".
Apoi soricelul se duse la porc si ii spuse: "Este o capcana pentru soricei in casa!"
Porcul a fost impresionat, dar a raspuns: "Regret domnule soarece, nu pot face nimic, poate doar sa ma rog pentru tine. Poti
sa fii sigur ca esti in rugaciunile mele viitoare"
Soricelul s-a dus apoi la vaca si i-a si ei: "Este o capcana pentru soricei in casa!"
Vaca i-a raspuns: "Wow, domnule soricel, imi pare rau pentru tine, dar in ceea ce ma priveste pe mine aceasta capcana nu ma
poate rani in nici un fel."
In cele din urma, soricelul s-a intors in casa foarte deznadajduit si s-a decis sa infrunte de unul singur capcana. In acea
noapte s-a auzit un sunet care vestea ca ceva fusese prins in capcana. Sotia fermierului se grabi sa vada despre ce este vorba, dar din cauza
intunericului nu a vazut ca in capcana era coada unui sarpe mare si veninos. Asa ca acesta o muscase.
Fermierul se grabi cu sotia sa la spital, apoi o aduse acasa cu febra mare.
Toata lumea stie ca un bun remediu impotriva febrei este supa de pui, asa ca fermierul se duse si sacrifica gaina.
Cu toate acestea, starea sotiei sale se inrautatea.
Prietenii si vecinii venisera sa stea cu ea, iar ca sa ii poata hrani fermierul taie si porcul.
Sotia fermierului nu se insanatosi si in cele din urma a murit. La inmormantare au venit atat de multe persoane incat
fermierul a sacrificat si vaca pentru a-i hrani pe toti.
Soricelul privea acum prin gaura din perete cu multa tristete...

Morala: Toti suntem intr-o calatorie numita viata. Atunci cand auzi ca cineva are o problema si crezi ca nu te priveste, adu-ti aminte ca daca unul dintre noi este amenintat, noi toti suntem in pericol
................................................................................
.............................
O alta poveste cu talc...atentie la morala...

Demult, undeva pe Pamant, s-au adunat toate calitatile si simturile omenesti.
Cand Plictiseala a cascat pentru a treia oara, Nebunia, nebunatica ca intotdeauna, a propus:
- Hai sa ne jucam de-a v-ati ascunselea!
Intriga si-a ridicat ispitita sprancenele, iar Curiozitatea, neputand sa retina, a intrebat:
-V-ati ascunselea? Ce mai este si aceasta? Este oare vreun joc?
Nebunia a explicat ca isi va acoperi ochii si va numara pana la un milion, in timp ce toti ceilalti se vor ascunde, iar cand numaratoarea va lua sfarsit, primul ce va fi gasit va lua locul si astfel jocul va continua...
Entuziasmul a luat-o la dans pe Euforie, iar Bucuria a executat intr-atat de multe tumbe, incat chiar si Indoiala s-a lasat convinsa, ba mai mult, chiar si Apatia cea mereu bosumflata si neinteresata...
Insa nu toti au acceptat sa ia parte la aceasta activitate. Adevarul a preferat sa nu se ascunda:
- De ce sa ma ascund, daca pana la urma tot voi fi descoperit?
Aroganta a considerat acest joc ridicol (ceea ce o deranja mai mult era faptul ca ideea nu ii apartinuse), iar Lasitatea a preferat sa nu indrazneasca.
Unu, doi, trei, a inceput Nebunia sa numere. Prima care s-a ascuns a fost Lenea, care, ca intotdeauna, s-a culcat in spatele celei mai apropiate pietre. Credinta s-a inaltat spre cer, iar Invidia s-a ascuns in umbra Triumfului, care, prin propriile sale forte, a ajuns in coroana celui mai inalt copac. Generozitatea aproape ca nu reusea sa se ascunda, fiecare loc pe care il cauta parand sa fie mai potrivit pentru un prieten de-al ei decat pentru sine. Un lac de cristal? Locul ideal pentru Frumusete! Scorbura unui copac? Locul perfect pentru Rusine. Zborul unui fluture? Minunat pentru Voluptuozitate! Rafala unui vant? Locul magnific pentru Libertate! In sfarsit s-a ascuns intr-o raza de soare. Egoismul, dimpotriva, si-a gasit un loc convenabil chiar de la inceput, insa numai pentru el. Minciuna s-a ascuns la fundul oceanului (adevarata Minciuna in realitate s-a ascuns dupa curcubeu!), iar Pasiunea si Dorinta in craterul unui vulcan.
Neatentia...pur si simplu a uitat unde s-a ascuns...dar aceasta nu este atat de important!
Cand Nebunia a ajuns la 999.999, Dragostea nu isi gasise inca o ascunzatoare pentru ca fusese atat de ocupata...pana cand a observat o tufa de trandafiri si, profund impresionata, s-a ascuns intre flori. "Un milon!" a numarat Nebunia si a inceput sa caute.
Prima pe care a gasit-o a fost Lenea, la numai trei pasi. Dupa aceasta Credinta a fost auzita discutand cu Dumnezeu despre teologie, iar Pasiunea si cu Dorinta au fost vazute facand vulcanul sa vibreze. Intr-o secunda, ea a gasit-o pe Invidie, deci nu a fost greu de dedus unde se ascundea Triumful. Egoismul nici nu a trebuit sa fie cautat, caci a iesit singur la iveala, dintr-un cuib de viespi. Mergand atat de mult, i s-a facut sete, si venind inspre lac, a descoperit-o pe Frumusete. Cu Indoiala a fost si mai usor caci aceasta sta cocotata pe un gard, neputand decide unde sa se ascunda. Astfel i-a gasit pe toti, Talentul - in iarba tanara, Frica - intr-o pestera intunecate, Minciuna - in spatele curcubeului (oarasi o minciuna...era totusi la fundul oceanului...), chiar si pe Neatentie, care a uitat pur si simplu de joaca.
Numai Dragostea nu putea fi gasita. Nebunia o cautase in fiecare tufaris, fiecare raulet, pe piscurile muntilor, si, cand era aproape gata sa renunte, a zarit tufa de trandafiri infloriti...Cu un tepus ea a inceput sa indeparteze crengutele ghimpoase, cand deodata auzi un strigat ascutit: spinii au impuns ochii Dragostei. Nebunia nu stia ce sa mai faca pentru a-si cere iertare, a plans, a rugat, a implorat si chiar s-a oferit sa ii fie ajutor si indrumator.
Incepand cu acea zi, DRAGOSTEA E OARBA SI NEBUNIA O INSOTESTE MEREU...
................................................................................
................................


Varianta II

Era o data o fata frumoasa foc de-ti lua ochii pe nume NEBUNIA si era un barbat chipes cu un suflet incredibil puternic la suprafatza dar avea un singur defect avea ochii extrem de sensibili, se numea AMORU. Mergeau ei o data pe strada singuri si abatuti si ingandurati si s-au ciocnit intamplator SI din momentul cand si-au intalnit privirile s-au indragostit ireversibil. Atunci Amoru a hotarat sa o cheme pe Nebunia in lacasul lui SI cand Amoru pleca la munca, Nebunia se gandi sa-i faca o surpriza iubitului ei si se gandi sa-i ofere o masa copioasa si romantica. Ajunsa la piata dupa ce cumparase tot ce avea nevoie dadu cu ochii spre un buchet de trandafiri superbi si se gandi ca e pacat sa nu cumpere si ea, macar unul. A cumparat trandafirul s-a dus acasa a gatit a aranjat masa si a venit si cand Amoru a ajuns acasa Nebunia nu a putut astepta si ia oferit trandafirul Amorului insa tepii trandafirului i-au ranit ochii Amorului si de atunci nebunia a ramas ochii amorului nu s-au mai despartit niciodata.

Postata de: rux25 Mar 15 2008, 03:20 PM

Un copil cu tenul de culoare neagra se plimba prin parc cand a zarit un vanzator de baloane viu colorate care orbeau vederea. In timp ce privea la acel vanzator un balon de culoare rosie i-a scapat si s-a inaltat catre cer, la care toti din jur s-au adunat in jurul sau pentru a urmari calea parcursa de acest balon pana ce a disparut in cer. Profitand de aglomeratie vanzatorul a vrut sa faca putina senzatie si reclama asa ca a mai dat drumul unui balon galben apoi unul albastru apoi unul alb, la care copilul cu capul plecat s-a apropiat de vanzator si l-a intrebat: Unchiule oare daca dai drumul unui balon negru se va inalta la fel de mult ca celelalte? Vanzatorul a inteles dorinta copilului asa ca a dat drumul unui balon negru si i-a spus copilului:
Fiule, nu culoarea exterioara, ci comoara interioara este cea care ne inalta...

Postata de: rux25 Apr 18 2008, 08:33 AM

Intr-o padure indepartata traia o familie formata din tata, mama si fiica. Fetita se obisnuise sa spuna “ nu “ la toate solicitarile pe care i le adresau parintii. Daca mama o ruga sa faca ceva, fetita o refuza imediat spunand ca nu-si murdareste mainile sau ca nu are chef sa se ridice din pat la ora aceea.
Si azi asa, maine asa, fetita i-a adus la exasperare pe parintii sai, incat mama s-a rugat de spiritul padurii sa o ajute. Acesta, induiosat de rugamintile repetate ale femeii lua infatisarea unui pitic simpatic si se ascunse in pletele fetitei. La ora mesei, mama o striga pe fetita spunandu-i ca i-a pregatit prajitura ei preferata. Bucuroasa, fetita vru sa raspunda chemarii mamei, dar simti ca nu mai poate scoate nici un sunet din gura cu exceptia unui “nu” ragusit.
Situatia se repeta, ori de cate ori voia sa spuna “a”, din gura sa iesea “nu “.Tocmai cand se simtea mai disperata, piticul ii aparu in fata si ii zise: “nu te speria, eu sunt piticul care te ajuta sa zici “nu”.
Pentru ca ai zis de prea multe ori “ nu”, m-am gandit ca vrei sa stau permanent cu tine.” - Ce prostie! zise fetita . Eu vreau sa pot spune si “da“ cand imi place ceva.
- Atunci trebuie sa inveti sa spui “da”. Daca vei continua sa spui “da “ numai cand iti convine, vei ramane blocata in aceasta siuatie. Este important sa tii cont si de dorintele celorlalti, mai zise piticul.
Fetita a inteles vorbele piticului si de atunci nu a mai abuzat de” nu”.

Postata de: rux25 Apr 26 2008, 12:57 PM

Povestea iepurasului de Paste

Iepurasul de Paste este asteptat de toti copiii in fiecare primavara. El aduce dulciuri si oua colorate intrun cosulet. Cand a aparut pe lume Iepurasul? Unde s-a nascut el? Stiti povestea Iepurasului de Pasti? A fost odata ca niciodata.Demult, intr-o tara nu foarte indepartata de Romania. Germania e tara in care s-a nascut Iepurasul de Pasti. Era primavara ca acum,soarele stralucea si incalzea pamantul, iarba era deja inalta, felurite floricele colorate in toate culorile curcubeului se zareau printre firele de iarba. Era asa de frumos,vantul adia usor si se auzeau pasarile ciripind. De fapt,pasarile nu ciripeau doar ca sa se afle in treaba;ele isi vorbeau si anuntau ca in poienita au aparut niste urechiati frumosi si tare veseli. Una dintre pasarele (care era mai batrana) a ciripit:

-Urechiati ?Au codita scurta si sunt tare pufosi?

-Da, i s-a raspuns.-Stiu cine sunt pufosii . Sunt iepurasii si-l aduc pe Iepurasul de Pasti.

Atunci s-a nascut Iepurasul ,prin secolul al XV-lea cand s-a si scris despre el.Mai tarziu,prin secolul al XVIII-lea,in Germania s-au facut si primii iepurasi din aluat si zahar.In America,Iepurasul a ajuns prin secolul al XVII-lea ,adus de catre colonistii germani.

Copiii l-au iubit tare mult pe Iepuras si au inceput sa-l astepte cu nerabdare in fiecare primavara pregatindu-i un cuib cu oua colorate.Baieteii faceau cuiburile din sepcutele lor,iar fetitele din bonete. Asa era atunci.Mai tarziu le-a venit ideea sa faca cosulete pentru Iepuras.

In cuiburile pentru Iepuras se aseaza oua colorate ,la inceput se colorau numai in rosu,culoarea sangelui,(sacrificiul lui Isus si renasterea naturii).Mai tarziu au inceput sa fie colorate in mai multe culori.Stiti ca ouale se pot colora cu coji de ceapa?

De atunci au trecut sute de ani ,iar copiii pregatesc si acum cuiburi pentru Iepuras.In gradina,in casa ,cosuletele sunt aranjate cu grija. Se pune iarba,chiar si floricele si oua colorate.Iepurasul vine cand copiii nu-l vad,foarte rar se intampla ca Iepurasul sa se lase vazut de prichindei.El lasa dulciurile si pleaca mai departe.In dimineata de Pasti,copiii abia asteapta sa caute prin gradina si iarba sa gaseasca oua de ciocolata, Iepurasi de ciocolata si oua frumos colorate in cosuletul pregatit. De multe ori au surprize mari cand gasesc oua si dulciuri in tufele de flori si in iarba.Iepurasul are cuiburi secrete care nu se vad decat in ziua de Pasti.

Cam atat despre povestea Iepurasului de Pasti. Va veni la toti,el nu uita pe nimeni. Toti vom gasi ceva dulce de la el si oua rosii.

Paste fericit!

Postata de: rux25 May 19 2008, 08:46 AM

Sfaturi pentru copii

"Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, pentru ca sa ti se lungeasca zilele in tara pe care ti-o da Domnul Dumnezeul tau." (Exodul 20:12)

Ajuta-ti si asculta-ti parintii. Bucura-te impreuna cu ei.
Construieste un univers al pacii in familie.
Dormi fara grija, ei iti sunt aproape.
Explica-le si cere-ti scuze cand pleci fara sa anunti.
Fii harnic!
Gandeste ce spui inainte de a spune.
Hainele nu le imprastia prin toata casa.
Iarta si invita-L pe Isus in caminul tau.
Joaca-te, asa vei da stralucire caminului.
Kg nu este o masura cu care poti cantari iubirea.
Linisteste-i cand sunt prea ingrijorati.
Mama este alinarea ta!
Nu este frumos sa spui "Nu".

Postata de: rux25 May 30 2008, 06:24 PM

Rugaciunea unui copil

1 Cor. 10,31: „Sa faceti totul pentru slava lui Dumnezeu.”

Am citit despre o renumita cantareata Jenny Lind. Pe cand avea 7 ani, Jenny privea la o pasare cafenie, de la fereastra ei. Ridicandu-si capul spre cer, micuta pasare, incepu sa cante. Atunci admiratoarea ei, dupa puterea ei de intelegere pe care o avea, gandi ca pasarea isi inaltase capul spre cer pentru ca voia sa-I cante lui Isus.
Pasarea zbura, iar in urma ei, Jenny sopti o rugaciune: Frumoasa nu sunt, dar cred ca pot canta pentru Isus. Am sa-L rog sa ma ajute. Stiu ca va face asta.
Anii au trecut iar Jenny a ajuns o mare cantareata. A strabatut Europa si America in turnee. Era cunoscuta drept privighetoarea suedeza (crescuse in Stockholm - Suedia). Flori, podoabe, haine si strazi ii purtau numele.
Multi dintre cei ce o intalneau sau auzeau despre ea, o intrebau care a fost cheia succesului, care era regula ei de viata. Jenny Lind raspundea: Cand eram copil L-am rugat pe Dumnezeu sa ma ajute sa pot canta asemenea unei pasari cafenii din copacul de la fereastra mea. El a raspuns rugaciunii mele, iar acum vreau sa-I aduc toata slava.


In aceste cateva minute de dimineata fa-ti o introspectie. La ce te pricepi? Ce ai putea face pentru a-I aduce slava lui Dumnezeu?
Ai fost inzestrat cu tot ce este mai bun. Isus a venit pe pamant si a murit pentur tine. Ceea ce trebuie sa faci tu nu poate s-o mai faca nimeni. Nu poti fi inlocuit. Roaga-te lui Dumnezeu sa-ti descopere rostul existentei tale si sa te ajute a implini.
Roaga-L pentru un talent sau mai multe.
Pune-ti o tinta foarte inalta si lupta sa o atingi. Nu existi pentru ca numarul locuitorilor planetei Pamant sa fie cu unul mai mult. Existi pentru ca este nevoie de tine. Tu trebuie sa-i ridici pe cei din jurul tau putin mai sus. Dar nu uita: pentru a-i putea ridica pe ceilalti trebuie sa te cobori pana la ei, asa cum a facut Isus.

Roaga-te lui Isus ca Jenny Lind, in sinceritatea si inocenta unui copil si doar atunci vei prmi raspuns.

Postata de: lia maria71 Jul 15 2008, 10:54 PM

QUOTE(rux25 @ Dec 2 2007, 08:21 PM)

Postata de: lia maria71 Jul 15 2008, 10:57 PM

QUOTE(rux25 @ Dec 22 2007, 11:26 AM)

Postata de: rux25 Jul 15 2008, 10:58 PM

QUOTE(lia maria71 @ Jul 15 2008, 11:57 PM)

Postata de: lia maria71 Jul 15 2008, 10:59 PM

[quote name='rux25' date='Dec 18 2007, 08:36 PM' post='93239']
SOCOTEALA

Intr-o seara, pe cand mama pregatea cina, fiul de unsprezece ani veni in bucatarie cu o foaie de hartie in mana.
Cu un aer ciudat de oficial, copilul inmana hartiuta mamei, care, stergandu-si mainile cu un prosop, citi ceea ce era scris acolo:
"Pentru ca am smuls buruienile din gradina: 5.000 lire.
Pentru ca am facut ordine in camera mea: 10.000 lire.
Pentru ca am fost sa cumpar lapte: 1000 lire.
Pentru ca am avut grija trei dupa-amieze de surioara mea: 15.000 lire.
Pentru ca am luat doua calificative "foarte bine" la scoala: 10.000 lire.
Pentru ca am dus in fiecare seara gunoiul: 7.000 lire.
In total: 48.000 lire".
Mama isi privi copilul in ochi, cu multa blandete. In mintea sa reveneau o multime de amintiri. Lua un creion si scrise pe dosul hartiei:
"Pentru ca te-am purtat in pantece timp de noua luni: 0 lire.
Pentru toate noptile pe care le-am petrecut veghindu-te atunci cand erai bolnav: 0 lire.
Pentru toate momentele in care te-am mangaiat atunci cand erai trist: 0 lire.
Pentru toate prilejurile in care ti-am sters lacrimile: 0 lire.
Pentru tot ceea ce te-am invatat zi de zi: 0 lire.
Pentru toate mesele de mic dejun, pranz si cina, pentru toate gustarile si sandvisurile pe care ti le-am pregatit: 0 lire.
Pentru viata pe care ti-o dau zi de zi: 0 lire.
In total: 0 lire". deci munca mamei nu o poate plati nimeni dar nici mama nu cere sa fie platita in bani ci in dragoste..............................

Postata de: lia maria71 Jul 15 2008, 11:31 PM

QUOTE(harasim @ Mar 13 2008, 11:25 PM)

Postata de: simira Sep 21 2008, 11:25 PM

QUOTE(rux25 @ Dec 22 2007, 10:26 AM)

Postata de: rux25 Dec 19 2008, 10:57 AM

Craciunul Mariucai

Dimineata de Craciun sosise in zvon de colindatori care cintau la ferestre, cit puteau de tare, bucuria nasterii Domnului. Si nu era cintec mai frumos decit acela despre Isus si mama sa Maria. Toti ai casei ascultau cuprinsi de o tainica emotie povestea minunatei nasteri in timp ce casa intreaga parea invaluita intr-o sfinta liniste. Mai apoi, dupa ce intreaga familie intoarsa de la biserica s-a asezat in jurul mesei de Craciun, micuta Mariuca a observat cum lucrurile din camera, ca vrajite, au inceput dintr-o data sa discute intre ele. Mirarea copilului a fost cu atit mai mare cu cit si-a dat seama ca numai ea intelege limba in care sporovaiau de zor mobilele si tacimurile, farfuriile si covorul, paharele, cartile din rafturi, canile, scaunele ba chiar si fata de masa.

De teama sa nu fie prinsa ca trage cu urechea, Mariuca isi vedea de friptura din farfurie ca si cind nu s-ar fi intimplat absolut nimic.in timp ce bunicul istorisea o intimplare vesela de pe vremea cind era copil, scaunul pe care statea protesta in gura mare: - Of, ce guraliv! Si se foieste atita de mi-a rupt spinarea! Ce-ar fi sa ma apuc si eu sa povestesc lucruri intimplate demult!??! Ce, ar fi placut sa va amintesc cum am scapat ca prin urechile acului de incendiu atunci cind fetita aia alintata s-a jucat cu chibriturile? Un cor de proteste din partea tuturor l-a oprit pe scaun sa mai scoata o vorba. Timida si abia auzita, de pe raftul de sus, cartea de bucate a soptit: - Ce spaima am tras atunci!

Eu una am lesinat chiar. La auzul acestor vorbe Mariuca s-a facut mica-mica pentru ca alintata care se jucase cu chibriturile era chiar ea. Desi intimplarea aceea ii iesise complet din minte, acum abia isi dadea cu adevarat seama ce greseala facuse. E drept ca nu s-a intimplat absolut nimic pentru ca tata intervenise la timp. Si tot adevarat era si faptul ca fusese pedepsita dar, abia acum Mariuca intelegea ca-si meritase pedeapsa. Cu ochii tinta in farfurie, copilul incerca sa mai auda cite ceva din discutia lucrurilor. Si nu mica i-a fost mirarea sa-si auda farfuria, cu glas pitigaiat, ca o tata: - Sinteti niste rai cu totii! Biata copila , ce s-o fi speriat si ea atunci! Tu scaunule sa-ti mai vezi de treaba ta ca doar nu esti buricul pamintului. Cine te crezi? Faceti prea mult zgomot pentru nimic: Mariuca e o fetita cuminte. A gresit si ea odata dar asta nu inseamna ca trebuie pedepsita la nesfirsit. Sint absolut sigura ca a inteles ca nu e bine ce-a facut si ca-i pare rau. Brusc inveselita, Mariuca era cit pe ce sa se dea de gol strigand

Da, da, asa e!!" dar s-a oprit la timp, astupindu-si gura cu mina. ?Ce draguta e!" isi spuse fetita privind cu drag farfuria din fata ei. ?Cred ca de acum incolo am s-o ajut mereu pe mama sa spele vasele. Se pare ca sint niste persoane extrem de cumsecade si bag de seama ca sint si bine educate". Bunicul terminase demult povestea despre copilaria lui si intre timp mama adusese pe masa un platou cu sarmale aburinde. Fata de masa a devenit dintr-o data foarte nelinistita: - Nu se poate!!!! Iar o sa ma pateze Mariuca! Si iar o sa fiu fiarta, pusa la albit cu tot felul de chimicale si-o sa fie vai de mine! M-am saturat! Fata de masa avea dreptate: Mariuca nu prea avea grija sa nu pateze totul in jur atunci cind minca. Stia ca mama avea ac de cojocul petelor si nici prin cap nu-i trecea sa se gindeasca la fata de masa. Dar auzind-o cum se tinguie fetitei i s-a facut mila de ea si a devenit atenta la fiecare gest. ?Poate ca daca nu voi mai face pete ma va ierta" isi facu Mariuca planul si zimbi sigura pe ea.

Masa se termina fara nici un alt incident si Mariuca, dupa ce-si ajuta mama sa stringa masa si sa spele vasele fugi iute in camera ei dornica sa auda ce-si spuneau lucrurile ei. Cum deschise usa auzi risete si larma mare cam cum era la scoala, in pauze. Papusile chicoteau in coltul lor in timp ce, de pe birou, caietele strigau cit puteau: - Ura, ura am scapat de Mariuca! Astazi si miine si poimiine e sarbatoare si n-o sa scrie nimic si-o sa fim libere!!! Mariuca s-a incruntat pentru ca nu pricepea ce vor de fapt caietele. Doar rostul lor e sa fie scrise si n-ar trebui sa se poarte asa. Eu scriu frumos si-mi place la scoala" zise cu voce tare, aproape plingind, Mariuca. - Ce folos daca nu ai grija de noi! riposta caietul de aritmetica. Mie mi-ai indoit toate colturile iar fratelui meu de citire i-ai patat foile cu cerneala. Crezi ca e suficient sa scrii frumos? Habar nu ai cit de rau ne pare cind vedem ca nu-ti pasa cum aratam! Mariuca ramase in mijlocul camerei privindu-si caietele imprastiate pe birou.

Dintr-o data intelegea ca avea multe de pus la punct in ceea ce o privea. Se intreba insa mirata de ce abia azi, in ziua de Craciun, a putut sa inteleaga limba obiectelor si sa afle astfel cit de multe greseli a facut fara sa vrea. ?Sa fie oare o vraja? O magie? Sa-mi fi adus azi noapte Mosul si darul de a intelege ce spun lucrurile Cred ca va trebui sa intreb pe cineva mai mare." Dar, pina sa-si duca gindul pina la capat, Mariuca adormi. Iar ingerul ei pazitor, cel care infaptuise minunea, isi pleca aripile peste fetita adormita si ii trimise un vis. Si copila visa o noapte friguroasa de iarna luminata de o stea cum nu se mai vazuse niciodata. Vazu in vis si staulul aprigului Craciun si ieslea cu pruncul sfint si pastorii cu fete blinde si darurile magilor. Auzi suspinul Mariei si rugaciunea blindului Iosif.

Si era visul acesta atit de minunat incit o fericire fara seaman puse stapinire pe sufletul ei micut de copilas. Cind se trezi din somn Mariuca, toate lucrurile stateau cuminti si tacute la locurile lor, dar fetita stia deja ca fiecare obiect are importanta lui. Mai stia si ca lucrurile trebuie respectate si pastrate cu grija caci si ele sint asemenea fiintelor, daruri de la Dumnezeu. Iar visul minunat o invatase ca ziua de Craciun este o zi deosebita in care se petrec multe lucruri despre care oamenii mari nu au habar. Si pentru ca bucuria zilei de Craciun sa fie deplina, din cer au inceput sa cada fulgi mari de zapada.

Postata de: rux25 Mar 11 2009, 10:32 PM

Copilul si preotul

Mergand prin parohia sa, un preot l-a auzit pe un copil vorbind urat cu prietenii sai de joaca si injurand. Oprindu-se, l-a intrebat:
- Daca cineva ar vorbi in limba engleza, ce ai crede despre el ?
- Ca este un englez, a raspuns baietelul.
- Dar daca cineva ar vorbi in limba spaniola ?
- Ar fi un spaniol, desigur.
- Nu crezi ca este la fel si cu cel care vorbeste "limba" lui Dumnezeu ? Un crestin spune doar lucruri frumoase si folositoare. De la omul rau, dimpotriva, nu auzi decat vorbe urate, injuraturi si minciuni. Cum este sufletul omului, asa sunt si vorbele sale.
Fii atent ce spui, fiindca, mai devreme sau mai tarziu, vei ajunge intre cei a caror limba o vorbesti! Poti ajunge intre pacatosi si diavoli sau intre ingeri si sfinti.

"Omul este o corabie mica, in care se afla lei si balauri, otrava si rautate, carari bolnave si prapastii fara sfarsit. Dar, tot acolo este si Dumnezeu, sunt si ingerii, viata si Imparatia Domnului, lumina si Apostolii, cetatile ceresti si comorile de har: acolo, in sufletul omului, sunt toate."

Postata de: ana80 Mar 11 2009, 10:47 PM

foarte frumoase povestile postate de tine,rux!
esti o persoana foarte deosebita si draga mie!

Postata de: rux25 Mar 11 2009, 10:48 PM

QUOTE(ana80 @ Mar 11 2009, 10:47 PM)

foarte frumoase povestile postate de tine,rux!
esti o persoana foarte deosebita si draga mie!

Postata de: radumusat2008 Mar 21 2009, 10:45 PM

o poveste dulce

Postata de: corina2009 Mar 22 2009, 06:48 PM

interesanta poveste

Postata de: rux25 Mar 24 2009, 08:20 PM

Povestea ingerasilor minunati si a Baietelului


Era odata, pe cand norii storceau litri de suc in vase de clestar, pentru copiii cuminti si mai putin cuminti, ei bine, a fost o familie... de oameni muti. Nu erau si surzi, doar muti. Si tatal, si mama, si copiii erau muti. Se intelegeau prin semne si din priviri. Mai greu le era cu alti oameni, care nu cunosteau limbajul gesturilor. Cu chiu cu vai, se descurcau si ei in lume. Printre copiii familiei era si un Baietel care si-ar fi dorit tare mult sa vorbeasca si care nu era impacat cu neputinta sa. Voia sa mearga la scoala, sa ridice si el mana la lectie, pentru a da raspunsul corect. Iar colegii lui sa nu mai aiba de chicotit din cauza mimicii lui...
Acest Baietel se ruga in gandul lui, seara de seara, la ingerul pazitor si la ceilalti ingerasi, astfel:

„Ingeras, ingeras,
Daruieste-mi mie glas,
Sa pot spune la copii,
Cuvintele, poezii!
Ingerasi, ingerasi,
Rog si pentru frati un glas,
Pentru tata, pentru mama,
Sa vorbeasca fara teama!"

In timp, Baietelul se imprietenise cu ingerasii la care se ruga. Uneori acestia ii vorbeau tainic, numai lui, in toate limbile pamantului.
- Nu fi trist, Baietel, ti-am dat de la Dumnezeu darul de a intelege orice limba, a oricarui popor. Ca sa-ti alinam suferinta. Sa te rogi mereu, sa ai credinta cu rabdare, si atunci vei vedea cum dorintele potrivite ti se implinesc! ii spuneau ei.
O perioada, dorinta Baietelului de a putea vorbi i se sterse din minte. Era incantat sa poata intelege graiurile popoarelor. Dar dupa o vreme, Baietelului ii reveni tristetea. El se resemna cu mutenia lui si a familiei. La culcare, ingerasii il asteptau, dar il vedeau cum, fara chef, se acoperea cu paturica. Era o paturica moale, cusuta de mama lui. Isi facea cruce sub paturica si adormea. Nu mai statea la „taclale" cu ingerasii. Parea ca-i uitase.
Ar fi ramas totul invaluit intr-o tristete... muta, daca Baietelul nu ar fi vazut-o pe surioara lui mai mica intr-o seara, la culcare, „vorbind" cu ingerasii.
- Nu mai fi suparata, ii spuneau acestia. Fratele tau se va linisti. Uite, indeamna-l sa picteze. Asa se va bucura si el, si cei din jurul lui. Va fi forma lui de exprimare preferata...
Nu fu nevoie ca surioara sa il roage. De a doua zi, Baietelul trecu la pictura. Primii pe care ii desena fura ingerasii, prietenii sai si ai familiei. In bucuria sa, Baietelul uita de toate, exprimandu-si sufletul prin paleta bogata de culori... Surioara i se alatura. De atunci, saptamanal, un perete al familiei fara glas se umplea de exponate ale copiilor... La fel, un panou de pe holul scolii unde invata Baietelul...
Iar rugaciunea Baietelului catre Dumnezeu si catre ingerasi se relua, numai ca acesta nu mai cerea ce dorea el, ci sa se faca voia lui Dumnezeu. „Caci Tu, Doamne, stii mai bine ce-mi trebuie si ce-mi foloseste...", incheia Baietelul, inainte de „Amin".

Postata de: USA Mar 24 2009, 08:24 PM

Rux..ce bine ai facut cu acest subiect..ca imi iau mintile razna..nu mai stiu ce sa mai inventez seara la somn.....sar-manaaaaa

Postata de: rux25 Mar 24 2009, 08:25 PM

QUOTE(USA @ Mar 24 2009, 08:24 PM)

Rux..ce bine ai facut cu acest subiect..ca imi iau mintile razna..nu mai stiu ce sa mai inventez seara la somn.....sar-manaaaaa

Postata de: rux25 Mar 25 2009, 10:35 PM

Elefantelul curios


A fost odata, demult, un elefantel foarte curios. Intr-o zi s-a trezit cu o noua intrebare: "ce maninca crocodilul seara?"

Asa ca a plecat prin padure sa intrebe animalele si s-a intilnit cu ursuletul si-l intreaba:

- Ursuletule, ce maninca crocodilul seara?

- Nu stiu, a raspuns ursuletul, dar du-te la lac si vei afla.

Si a plecat mai departe elefantelul sa caute lacul. Pe drum s-a intilnit cu o broscuta:

- Broscuto, ce maninca crocodilul seara?

- Nu stiu, a raspuns broscuta, dar du-te la lac si vei afla.

In apropiere de lac, elefantelul s-a intilnit cu sarpele boa:

- Sarpe, ce maninca crocodilul seara?

- Nu stiu, a raspuns si sarpele, dar uite lacul aici, sunt sigur ca vei afla raspunsul.

Tocmai atunci iesea din apa crocodilul. Elefantelul s-a apropiat de el, dar nu stia ca vorbeste chiar cu crocodilul:

- Scuzati-ma va rog, stii cumva ce maninca crocodilul seara? Crocodilul siret ii spune:

- Vino mai aproape sa-ti spun la ureche sa nu ne auda nimeni.

Elefantelul s-a apropiat si crocodilul -hat!, l-a apucat de nas, ca pe vremea aia elefantelul avea un nas ca toate nasurile, micut asa ca al tau.

Si cum se chinuia bietul elefantel sa scape din gura crocodilului a venit repede, repede sarpele boa, care se afla in apropiere si a inceput sa-l traga pe elefantel de coada. Si atita a tras crocodilul de nas si sarpele boa de coada , ca pina la urma sarpele a reusit sa-l salveze pe elefantel, dar nasul i se intinsese atit de tare ca aproape ii atirna pe jos. Si uite asa, de atunci are elefantelul trompa.

Postata de: rux25 Apr 1 2009, 11:01 AM

Micul print

"- Buna ziua - zise vulpea.

- Buna ziua - raspunse cuviincios micul print, care se intoarse, insa nu vazu pe nimeni.

- Sunt aici - zise glasul sub mar ...

- Cine esti tu? zise micul print. Esti tare frumoasa ...

- Sunt o vulpe - zise vulpea.

- Vino sa te joci cu mine - o pofti micul print. Sunt atat de trist.

- Nu pot sa ma joc cu tine - zise vulpea. Nu sunt imblanzita.

- A! iarta-ma - rosti micul print.

Insa, dupa un rastimp de gandire, adauga:

- Ce inseamna "a imblanzi"?

- Nu esti de prin partile locului - zise vulpea - ce cauti pe-aici?

- Caut oamenii - zise micul print. Ce inseamna "a imblanzi"?

- Oamenii - zise vulpea - au pusti si vaneaza. E foarte neplacut! Mai cresc si gaini. E sigurul folos de pe urma lor. Cauti gaini?

- Nu - zise micul print. Caut prieteni. Ce inseamna "a imblanzi"?

- E un lucru care prea e dat uitarii - zise vulpea. Inseamna "a-ti crea legaturi" ...

- A-ti crea legaturi?

- Desigur - zise vulpea. Tu nu esti inca pentru mine decat un baietas, aidoma cu o suta de mii de alti baietasi. Iar eu n-am nevoie de tine. Si nici tu n-ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decat o vulpe, aidoma cu o suta de mii de alte vulpi.

Dar daca tu ma imblanzesti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fara seaman pe lume. Eu voi fi, pentru tine, fara seaman pe lume ...

- Incep sa inteleg - zise micul print. E undeva o floare ... mi se pare ca m-a imblanzit ...

- Se prea poate - zise vulpea. Pe Pamant intalnesti tot soiul de lucruri.

- O! Dar nu e pe Pamant - zise micul print.

Vulpea se arata foarte nedumerita:

- Pe alta planeta?

- Da.

- Pe planeta aceea sunt vanatori?

- Nu.

- Interesant! Dar gaini?

- Nici.

- Nimic nu e desavarsit - suspina vulpea.

Vulpea insa se intorse la gandurile sale:

- Viata mea e vesnic aceeasi. Eu vanez gainile, pe mine ma vaneaza oamenii. Toate gainile se aseamana intre ele, si toti oamenii se aseamana intre ei. Asa ca ma cam plictisesc. Dar daca tu ma imblanzesti, viata mi se va insenina.

Voi cunoaste sunetul unor pasi deosebiti de-al tuturora. Pasii altora ma fac sa intru sub pamant. Al tau ma va chema din vizuina, ca o melodie. Si-apoi, priveste! Vezi tu, acolo, lanurile de grau? Eu nu-mi aduc aminte de nimic. Si asta-i trist! Tu ai insa parul de culoarea aurului. Va fi, de aceea, minunat, cand tu ma vei fi imblanzit! Graul, auriu si el, imi va aminti de tine. Si-mi va fi nespus de draga murmurarea vantului prin grau ...

Vulpea tacu si se uita indelung la micul print:
- Te rog ... imblanzeste-ma - zise apoi.

- Bucuros as vrea - raspunse micul print - numai ca nu prea am timp. Am de cautat prieteni si o multime de lucruri de cunoscut.

- Nu cunoastem decat ceea ce imblanzim - zise vulpea. Oamenii nu mai au timp sa cunoasca nimic. Ei cumpara lucruri de gata, de la negutatori. Cum insa nu exista negutatori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Daca vrei sa ai un prieten, imblanzeste-ma!

- Ce trebuie sa fac? zise micul print.

- Trebuie sa ai foarte multa rabdare - raspunse vulpea. La inceput, te vei aseza ceva mai departe de mine, uite-asa, in iarba. Eu te voi privi cu coada ochiului, iar tu nu vei rosti nici un cuvant. Graiul e izvor de neintelegeri. Insa vei putea, pe zi ce trece, sa te asezi din ce in ce mai aproape de mine ...

A doua zi, micul print veni din nou.

- Mult mai frumos era, daca veneai si astazi la aceeasi ora - zise vulpea. Daca de pilda, vii la ora patru dupa-amiaza, eu inca de la trei voi incepe sa fiu fericita. Pe masura ce ora va trece, si mai fericita ma voi simti. La ora patru, ma vor cuprinde un freamat si o neliniste: voi descoperi cat pretuieste fericirea! Dar daca vii la voia intamplarii, eu niciodata nu voi sti la care ceas sa-mi impodobec sufletul. Ne trebuie rituri.

- Ce-i acela rit? zise micul print.

- E si el ceva cu totul dat uitarii - zise vulpea. E ceea ce face ca o zi sa se deosebeasca de celelalte zile, o ora, de celelalte ore. Au un rit, spre pilda, vanatorii mei. Se duc sa joace, joia, cu fetele din sat. Joia, prin urmare, e o zi minunata! Ma plimb si eu, atunci, pana la vie. Daca vanatorii s-ar duce la joc la voia intamplarii, toate zilele ar fi la fel, iar eu n-as mai avea vacanta niciodata.

Astfel micul print imblanzi vulpea. Iar cand ora despartirii fu aproape:

- Vai! zise vulpea ... Am sa plang ...

- Din vina ta - zise micul print - eu nicidecum nu-ti voiam raul, ci ai vrut sa te-mblanzesc ...

- Asa e - zise vulpea.

- Dar ai sa plangi! zise micul print.

- Asa e - zise vulpea.

- Atunci nu dobandesti nimic din asta!

- Ba dobandesc - zise vulpea - datorita culorii graului. Apoi adauga:

- Du-te sa mai vezi o data trandafirii. Vei descoperi ca floarea ta nu are-n lume seaman. Intoarce-te apoi la mine, spre a-ti lua ramas bun, iar eu iti voi darui o taina.

Micul print se duse sa mai vada o data trandafirii:

- Voi nu semanati intru nimic cu floarea mea, voi inca nu sunteti nimic - le spuse el. Pe voi nimeni nu v-a imblanzit, precum nici voi n-ati imblanzit pe nimeni. Sunteti precum era si vulpea mea. Nu era decat o vulpe, aidoma cu altele, o suta de mii. Eu insa mi-am facut din ea un prieten, iar ea acum nu are-n lume seaman.

Si florile se rusinara.

- Voi sunteti frumoase, dar sunteti desarte - le mai spuse el. Nimeni n-ar avea de ce sa moara pentru voi. Floarea mea, fireste, un trecator de rand ar crede ca-i asemeni voua. ea insa, singura, e mai de pret decat voi toate la un laolalta, fiindca pe ea am udat-o eu cu stropitoarea. fiindca pe ea am ocrotit-o eu cu paravanul. Fiindca pentru ea am ucis eu omizile (in afara doar de cateva, pentru fluturi). Fiindca pe ea am ascultat-o eu cum se plangea, ori cum se lauda, ori cateodata chiar si cum tacea.

Fiindca ea e floarea mea.

Si se duse inapoi, la vulpe.

- Ramai cu bine - zise el ...

- Te du cu bine - zise vulpea. Iata care-i taina mea. E foarte simpla: limpede nu vezi decat cu inima. Ochii nu pot sa patrunda-n miezul lucrurilor.

- Ochii nu pot sa patrunda-n miezul lucrurilor - spuse dupa dansa micul print, ca sa tina minte.

- Numai timpul cheltuit cu floarea ta face ca floarea ta sa fie atat de pretioasa.

- Numai timpul cheltuit cu floarea mea ... facu micul print, ca sa tina minte.

- Oamenii au dat uitarii adevarul acesta - zise vulpea. Tu insa nu trebuie sa-l uiti. Devii raspunzator de-a pururi pentru ceea ce ai imblanzit. Tu esti raspunzator de floarea ta."




Antoine de Saint Exupery - Micul Print
__________________

Postata de: saura Apr 1 2009, 09:12 PM

frumoase povesti

Postata de: saura Apr 1 2009, 09:13 PM

chiar ramasesem in pana de idei. m-ai salvat

Postata de: rux25 Apr 2 2009, 09:45 AM

"Sandalele lui Jose"
Paulo Coelho.

Cu foarte multi ani in urma, atat de multi incat le-am pierdut sirul, traia intr-un orasel din sudul Braziliei un copil de vreo 7 anisori, pe nume Jose. Isi pierduse parintii inca de mic si fusese adoptat de o matusa zgarcita, care, desi avea o gramada de bani, nu cheltuia aproape nimic cu nepotul ei. Jose, care nu cunoscuse niciodata iubirea, credea ca asa era viata si nu se supara.

Cum locuiau intr-un cartier de oameni avuti, matusa l-a obligat pe directorul scolii sa-l accepte pe nepot cu o plata de numai o zecime din taxa obisnuita, amenintand ca daca nu-l primeste il reclama prefectului.

Directorul n-a avut incotro, dar ori de cate ori putea le cerea profesorilor sa-l umileasca pe Jose, sperand ca o sa se poarte urat si astfel ar avea un motiv sa-l dea afara. Dar Jose, care nu cunoscuse niciodata iubirea, credea ca asa era viata si nu se supara.

Jose nu cunostea iubirea

Veni noaptea de Craciun. Toti copiii au fost dusi sa asiste la slujba intr-o biserica indepartata, din afara orasului, pentru ca preotul lor era plecat. Pe drum, baietii si fetele sporovaiau despre ce aveau sa gaseasca langa pantofii lor a doua zi de dimineata: hainute la moda, jucarii scumpe, ciocolata, patine sau biciclete.

Erau frumos imbracati, cum se obisnuieste in zilele de Sarbatoare, cu exceptia lui Jose, care ramasese tot in zdrente, cu niste sandale rupte si prea mici (matusa i le daduse cand avea 4 ani si-i spusese ca are sa primeasca altele doar cand va implini 10).

Cativa copii l-au intrebat de ce era atat de neingrijit, spunand ca le era rusine ca au un coleg care se imbraca si se incalta asa. Dar cum Jose nu cunostea iubirea, nu le lua in seama intrebarile.

Cu toate astea, cand intra in biserica si auzi orga, vazu luminile aprinse, oamenii imbracati cu ce aveau ei mai frumos, familiile reunite, parintii imbratisandu- si copiii, Jose se simti cel mai oropsit de pe pamant.

Dupa impartasanie, in loc sa se intoarca acasa impreuna cu grupul, se aseza pe pragul capelei si incepu sa planga; chiar daca nu cunostea iubirea, intelegea acum ce inseamna sa fii singur, lipsit de aparare, parasit de toti.

Dar in clipa urmatoare vazu un copil langa el, descult, parand la fel de amarat ca si el. Nu-l vazuse pana atunci si se gandi ca umblase mult pe jos ca sa ajunga acolo. Isi spuse: „Pe baiatul asta trebuie ca-l dor rau picioarele. O sa-i dau una din sandalele mele, in felul acesta ii usurez macar o jumatate din suferinta”. Pentru ca, desi nu cunostea prea bine iubirea, Jose cunostea suferinta si nu voia ca altii sa simta acelasi lucru.

Puterea si sensul iubirii

Ii lasa o sanda copilului si se duse acasa cu cealalta; din cand in cand o punea in celalalt picior, ca sa nu se raneasca prea tare in pietrele de pe drum. Cum ajunse acasa, matusa vazu ca nepotul isi pierduse o sanda si-l ameninta: daca nu avea s-o gaseasca pana a doua zi, o sa fie aspru pedepsit.

Jose se duse la culcare infricosat, fiindca stia pedepsele pe care i le aplica matusa din cand in cand. Toata noaptea a tremurat, n-a putut inchide un ochi si, cand tocmai reusise sa atipeasca, auzi voci in salon.

Matusa intra ca o vijelie in camera intrebandu-l ce se intamplase. Inca buimac de somn, Jose merse in salon si descoperi ca sandaua data acelui copil se afla in mijlocul incaperii, acoperita de tot felul de jucarii, biciclete, patine si hainute. Vecinii strigau ca fusesera furati de la propriii lor copii, care nu mai gasisera nimic in pantofi cand se sculasera.

Atunci aparu, gafaind, preotul de la biserica unde fusesera copiii; pe pragul capelei aparuse statueta copilului Iisus imbracat in aur, dar incaltat numai cu o sanda. Se facu imediat liniste, comunitatea incepu sa-L slaveasca pe Dumnezeu si minunile Lui, matusa izbucni in lacrimi si isi ceru iertare. Iar inima lui Jose fu cuprinsa de puterea si sensul iubirii.

Postata de: rux25 Apr 13 2009, 10:15 PM

Care este destinatia ta?

„In casa Tatalui Meu sunt multe locasuri. Daca n-ar fi asa, v-as fi spus. Eu Ma duc sa va pregatesc un loc. si dupa ce Ma voi duce si va voi pregati un loc, Ma voi intoarce si va voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu sa fiti si voi.” (Ioan 14,2.3)

Adolescentii intreaba deseori: „Ce rau este in alcool, droguri, tutun, pornografie sau relatiile intime in afara casatoriei?” Ca raspuns, eu le spun povestea puiului de ciocarlie.

In fiecare zi, Ciocarlanul Junior iesea in gradina cu mama, cu tata, cu fratii si surorile, cu matusile, unchii, verii si bunicii, ca sa caute viermi – viermi mari, grasuti. Nu era usor sa gaseasca destui, ca sa-si umple burta, daca nu trudeau din greu si cu program prelungit. Intr-o zi, cand Junior cauta atent pe langa marginea gradinii, il auzi pe un pitic strigand:
– Doi viermi pentru o pana de ciocarlie!
Sari mai aproape si intreba:
– Imi vei da cu adevarat doi viermi daca iti dau o pana?
– Bineinteles, spuse piticul.

Oho, gandi Junior. Este usor. Asa ca smulse o pana, i-o dadu piticului si primi doi viermi grasi. A doua zi, se intoarse pentru mai multi viermi, si din nou, in zilele care au urmat... Parintii i-au spus ca nu e bine, ca va avea nevoie de pene. Dar el avea destule, ce rau facea daca dadea cateva?!

Pe masura ce zilele treceau, incepu sa simta ca ii e frig si intreba:
- Cand vom pleca spre sud?
– Cam in doua saptamani, au spus parintii. si sa nu mai dai nicio pana!

Dar el nu-i asculta. In fiecare zi, se ducea la pitic si facea schimbul.

Intr-o zi racoroasa de toamna, tatal si mama lui s-au ridicat in aer, impreuna cu fratii si cu surorile lui, cu matusile, unchii, verii si bunicii sai.
– Hai, Junior, il strigara ei. Este timpul sa zburam catre sud.
Junior incerca. Batu din aripi. Sari. Batu iar din aripi, dar nu avea destule pene ca sa ajunga sus, in inalt.

Ce este nepotrivit cu alcoolul, cu drogurile, cu tutunul si cu pornografia ? Pe de o parte, poti sa le faci rau altora. Pe de alta, pot sa te impiedice sa ajungi unde vrei.


Kay Kuzma

Postata de: Luka Apr 13 2009, 10:20 PM

QUOTE(rux25 @ Apr 1 2009, 12:01 PM)

Micul print

"- Buna ziua - zise vulpea.

- Buna ziua - raspunse cuviincios micul print, care se intoarse, insa nu vazu pe nimeni.

- Sunt aici - zise glasul sub mar ...

- Cine esti tu? zise micul print. Esti tare frumoasa ...

- Sunt o vulpe - zise vulpea.

- Vino sa te joci cu mine - o pofti micul print. Sunt atat de trist.

- Nu pot sa ma joc cu tine - zise vulpea. Nu sunt imblanzita.

- A! iarta-ma - rosti micul print.

Insa, dupa un rastimp de gandire, adauga:

- Ce inseamna "a imblanzi"?

- Nu esti de prin partile locului - zise vulpea - ce cauti pe-aici?

- Caut oamenii - zise micul print. Ce inseamna "a imblanzi"?

- Oamenii - zise vulpea - au pusti si vaneaza. E foarte neplacut! Mai cresc si gaini. E sigurul folos de pe urma lor. Cauti gaini?

- Nu - zise micul print. Caut prieteni. Ce inseamna "a imblanzi"?

- E un lucru care prea e dat uitarii - zise vulpea. Inseamna "a-ti crea legaturi" ...

- A-ti crea legaturi?

- Desigur - zise vulpea. Tu nu esti inca pentru mine decat un baietas, aidoma cu o suta de mii de alti baietasi. Iar eu n-am nevoie de tine. Si nici tu n-ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decat o vulpe, aidoma cu o suta de mii de alte vulpi.

Dar daca tu ma imblanzesti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fara seaman pe lume. Eu voi fi, pentru tine, fara seaman pe lume ...

- Incep sa inteleg - zise micul print. E undeva o floare ... mi se pare ca m-a imblanzit ...

- Se prea poate - zise vulpea. Pe Pamant intalnesti tot soiul de lucruri.

- O! Dar nu e pe Pamant - zise micul print.

Vulpea se arata foarte nedumerita:

- Pe alta planeta?

- Da.

- Pe planeta aceea sunt vanatori?

- Nu.

- Interesant! Dar gaini?

- Nici.

- Nimic nu e desavarsit - suspina vulpea.

Vulpea insa se intorse la gandurile sale:

- Viata mea e vesnic aceeasi. Eu vanez gainile, pe mine ma vaneaza oamenii. Toate gainile se aseamana intre ele, si toti oamenii se aseamana intre ei. Asa ca ma cam plictisesc. Dar daca tu ma imblanzesti, viata mi se va insenina.

Voi cunoaste sunetul unor pasi deosebiti de-al tuturora. Pasii altora ma fac sa intru sub pamant. Al tau ma va chema din vizuina, ca o melodie. Si-apoi, priveste! Vezi tu, acolo, lanurile de grau? Eu nu-mi aduc aminte de nimic. Si asta-i trist! Tu ai insa parul de culoarea aurului. Va fi, de aceea, minunat, cand tu ma vei fi imblanzit! Graul, auriu si el, imi va aminti de tine. Si-mi va fi nespus de draga murmurarea vantului prin grau ...

Vulpea tacu si se uita indelung la micul print:
- Te rog ... imblanzeste-ma - zise apoi.

- Bucuros as vrea - raspunse micul print - numai ca nu prea am timp. Am de cautat prieteni si o multime de lucruri de cunoscut.

- Nu cunoastem decat ceea ce imblanzim - zise vulpea. Oamenii nu mai au timp sa cunoasca nimic. Ei cumpara lucruri de gata, de la negutatori. Cum insa nu exista negutatori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Daca vrei sa ai un prieten, imblanzeste-ma!

- Ce trebuie sa fac? zise micul print.

- Trebuie sa ai foarte multa rabdare - raspunse vulpea. La inceput, te vei aseza ceva mai departe de mine, uite-asa, in iarba. Eu te voi privi cu coada ochiului, iar tu nu vei rosti nici un cuvant. Graiul e izvor de neintelegeri. Insa vei putea, pe zi ce trece, sa te asezi din ce in ce mai aproape de mine ...

A doua zi, micul print veni din nou.

- Mult mai frumos era, daca veneai si astazi la aceeasi ora - zise vulpea. Daca de pilda, vii la ora patru dupa-amiaza, eu inca de la trei voi incepe sa fiu fericita. Pe masura ce ora va trece, si mai fericita ma voi simti. La ora patru, ma vor cuprinde un freamat si o neliniste: voi descoperi cat pretuieste fericirea! Dar daca vii la voia intamplarii, eu niciodata nu voi sti la care ceas sa-mi impodobec sufletul. Ne trebuie rituri.

- Ce-i acela rit? zise micul print.

- E si el ceva cu totul dat uitarii - zise vulpea. E ceea ce face ca o zi sa se deosebeasca de celelalte zile, o ora, de celelalte ore. Au un rit, spre pilda, vanatorii mei. Se duc sa joace, joia, cu fetele din sat. Joia, prin urmare, e o zi minunata! Ma plimb si eu, atunci, pana la vie. Daca vanatorii s-ar duce la joc la voia intamplarii, toate zilele ar fi la fel, iar eu n-as mai avea vacanta niciodata.

Astfel micul print imblanzi vulpea. Iar cand ora despartirii fu aproape:

- Vai! zise vulpea ... Am sa plang ...

- Din vina ta - zise micul print - eu nicidecum nu-ti voiam raul, ci ai vrut sa te-mblanzesc ...

- Asa e - zise vulpea.

- Dar ai sa plangi! zise micul print.

- Asa e - zise vulpea.

- Atunci nu dobandesti nimic din asta!

- Ba dobandesc - zise vulpea - datorita culorii graului. Apoi adauga:

- Du-te sa mai vezi o data trandafirii. Vei descoperi ca floarea ta nu are-n lume seaman. Intoarce-te apoi la mine, spre a-ti lua ramas bun, iar eu iti voi darui o taina.

Micul print se duse sa mai vada o data trandafirii:

- Voi nu semanati intru nimic cu floarea mea, voi inca nu sunteti nimic - le spuse el. Pe voi nimeni nu v-a imblanzit, precum nici voi n-ati imblanzit pe nimeni. Sunteti precum era si vulpea mea. Nu era decat o vulpe, aidoma cu altele, o suta de mii. Eu insa mi-am facut din ea un prieten, iar ea acum nu are-n lume seaman.

Si florile se rusinara.

- Voi sunteti frumoase, dar sunteti desarte - le mai spuse el. Nimeni n-ar avea de ce sa moara pentru voi. Floarea mea, fireste, un trecator de rand ar crede ca-i asemeni voua. ea insa, singura, e mai de pret decat voi toate la un laolalta, fiindca pe ea am udat-o eu cu stropitoarea. fiindca pe ea am ocrotit-o eu cu paravanul. Fiindca pentru ea am ucis eu omizile (in afara doar de cateva, pentru fluturi). Fiindca pe ea am ascultat-o eu cum se plangea, ori cum se lauda, ori cateodata chiar si cum tacea.

Fiindca ea e floarea mea.

Si se duse inapoi, la vulpe.

- Ramai cu bine - zise el ...

- Te du cu bine - zise vulpea. Iata care-i taina mea. E foarte simpla: limpede nu vezi decat cu inima. Ochii nu pot sa patrunda-n miezul lucrurilor.

- Ochii nu pot sa patrunda-n miezul lucrurilor - spuse dupa dansa micul print, ca sa tina minte.

- Numai timpul cheltuit cu floarea ta face ca floarea ta sa fie atat de pretioasa.

- Numai timpul cheltuit cu floarea mea ... facu micul print, ca sa tina minte.

- Oamenii au dat uitarii adevarul acesta - zise vulpea. Tu insa nu trebuie sa-l uiti. Devii raspunzator de-a pururi pentru ceea ce ai imblanzit. Tu esti raspunzator de floarea ta."




Antoine de Saint Exupery - Micul Print
__________________

Postata de: aandaaro Apr 13 2009, 10:25 PM

QUOTE(rux25 @ Apr 13 2009, 11:15 PM)

Postata de: rux25 Apr 13 2009, 11:15 PM

QUOTE(aandaaro @ Apr 13 2009, 11:25 PM)

Perfect adevarat....si cati nu-si dau seama de asta....sau cateodata estemult prea tarziu ca sa mai poti face ceva...

Frumoase povestioare....IN FIECARE ADULT ZACE SUFLETUL UNUI COPIL...iar eu sunt un copil....

Postata de: ruxy Jun 17 2009, 10:48 AM

Iubire de sine si realitate

Un barbat i-a oferit fetitei sale in varsta de 12 ani o anumita suma de bani daca accepta sa tunda iarba. Fetita s-a apucat cu malt sarg de treaba si pana seara intreaga peluza era perfect tunsa, cu exceptia unui petic de iarba ramas intr-un colt.

Cand tatal i-a spas ca nu-i poate da banii, caci nu a respectat intelegerea, fetita i-a raspuns ca prefers sa uite de bani, dar nu este dispusa sa tunda ai iarba din acel petic.

Curios sa afle de ce, tatal s-a dus sa verifice portiunea de gazon netunsa. Chiar in mijlocul ierbii se afla o broasca raioasa mare. Fetitei i se facuse mila de ea si a refuzat sa o striveasca cu masina de tuns iarba.

Oriunde exista iubire, exista si dezordine. Ordinea perfecta ar face din aceasta lume un cimitir.

Anthony de Mello

Postata de: ruxy Nov 12 2009, 09:19 PM

Urcuşuri şi coborâşuri

Un elev s-a mutat de la o şcoală la alta. După ore, colegii săi au rămas să joace baschet. El a vrut să joace împreună cu ei, dar, pentru că era mic de înălţime, nu l-au lăsat.

Atunci s-a dus acasă, şi-a luat mingea şi s-a întors pe teren. Văzându-l cât de bine aruncă la coş, colegii l-au rugat să vină să joace într-una din echipe. Din primele minute de joc, şi-au dat seama că era cel mai bun de pe teren.
- Să nu te superi că te-am ţinut pe marginea terenului, dar nu voiam să ne strici jocul, i-a explicat un coleg.

Ajuns acasă, băiatul i-a povestit tatălui său întâmplarea. Tatăl i-a spus:
- Spune sincer, te-ai umflat în pene când şi-au dat seama că eşti mai bun decât ei?
- Nu, tată, nu aveam de ce. Dacă ar fi avut un profesor de sport la fel de bun ca acela de la şcoala mea veche, ar fi fost şi ei mai buni. Nu e mare lucru.
- Dar te-ai supărat că nu te-au primit de la început?
- M-am întristat puţin, dar m-am gândit că nu are rost să mă supăr.

- Ţine minte, întâmplarea de astăzi nu se va mai repeta: vei vedea că de acum ei te vor chema să joci cu ei. Dar un lucru se va repeta şi peste ani de zile. Viaţa te urcă şi te coboară: azi eşti căpitan de echipă, mâine eşti rezervă. Azi eşti director, mâine eşti şofer. Important este să nu te agăţi cu disperare de nimic: ce vrea Dumnezeu, aia să fii. Şi, indiferent de modul în care te tratează oamenii, tu acelaşi să fii. Că oamenii sunt schimbători: ba te scuipă, ba se pleacă în faţa ta dacă au impresia că vor câştiga ceva prin asta.

Postata de: dyanp Nov 12 2009, 09:37 PM

ruxy am citit prima pagina cat am putut si am o intrebare, referitor la povestea cu femeile ce=si laudau copiii, pai eu daca vine vorba de copii, numai daca ma gandesc la ai mei imi turuie gura...ca melita. Dar vorbesc si povestesc din dragoste, e chiar asa rau? E adevarat ca sunt si bune si rele, ca doar nu le ignor defectele, doar incerc sa le corectez, dar.....nu as putea tace din gura....decat sub amenintare , poate.

Postata de: ruxy Nov 12 2009, 09:45 PM

QUOTE(dyanp @ Nov 12 2009, 09:37 PM)

ruxy am citit prima pagina cat am putut si am o intrebare, referitor la povestea cu femeile ce=si laudau copiii, pai eu daca vine vorba de copii, numai daca ma gandesc la ai mei imi turuie gura...ca melita. Dar vorbesc si povestesc din dragoste, e chiar asa rau? E adevarat ca sunt si bune si rele, ca doar nu le ignor defectele, doar incerc sa le corectez, dar.....nu as putea tace din gura....decat sub amenintare , poate.

Postata de: dyanp Nov 12 2009, 09:51 PM

QUOTE(ruxy @ Nov 12 2009, 12:45 PM)

E doar o poveste cu talc...ideea nu era de fapt sa nu te lauzi cu puiul tau...ci sa-l educi cum trebuie, astfel incat sa ai cu ce te lauda... sigur ca toate mamele se mandresc cu puii lor, oricum ar fi ei....

Postata de: ruxy Feb 4 2010, 10:40 AM

Noaptea sfântă

Selma Lagerlof

Când eram de cinci ani am avut o mare durere. Nu-mi aduc aminte să fi avut de atunci vreo alta mai mare.

Aceasta s-a întâmplat când a murit bunica. Până atunci şezuse zilnic pe canapeaua din colţul odăii, povestind de dimineaţa până seara şi noi copiii stam în jurul ei şi o ascultam fermecaţi. Duceam o viaţă nespus de frumoasă; nu erau copii pe lume care să fi fost mai fericiţi ca noi.

Nu-mi mai aduc aşa bine aminte de bunica. Ştiu numai că avea părul alb ca zăpada, că mergea încovoiată şi că sta toată ziua pe canapea şi împletea la ciorap.

Şi-mi aduc aminte că ori de câte ori sfârşea vreo poveste obişnuia să-şi pună mâna pe capul meu şi să zică: „Şi totul este aşa de adevărat , cum te văd şi cum mă vezi”.

Mai mi-aduc aminte că bunica ne mai cânta uneori câte un cântec bătrânesc şi că unul zicea despre un crai şi o zână a apei: „Suflă vântul rece, bate vântul rece peste lac”. Şi-mi mai aduc aminte o rugăciune şi un psalm învăţate de la bunica.

Despre poveştile ei însă nu-mi mai aduc aminte decât ca prin vis; una însă mi-o aduc aminte aşa de bine, că aş putea-o chiar povesti. Este o mică poveste despre naşterea lui Isus.

Asta este tot ce-mi mai aduc aminte despre bunica, afară de durerea ce am simţit-o la moartea ei.

Îmi aduc aminte de dimineaţa în care canapeaua din colţul odăii a rămas goală şi noi nu ne puteam lămuri cum va trece ziua. De aceasta îmi aduc aminte foarte bine şi n-am să uit vreodată.

Şi-mi mai amintesc că ne+au dus şi pe noi copiii să-i sărutăm mâna moartă pentru totdeauna. Şi cum ne era frică să ne apropiem, cineva ne-a spus că aşa putem mulţumi bunicii pentru cea din urmă oară pentru toate bucuriile pe care ni le făcuse.

Şi-mi mai aduc aminte că poveştile, basmele şi cântecele au plecat de acasă închise într-un sicriu lung şi negru şi că nu s-au mai reîntors vreodată.

Simţeam că ceva se stinsese în viaţa mea. Era ca şi cum poarta fermecată a unei lumi frumoase se închisese pentru totdeauna.

Înainte intram şi ieşeam din lumea noastră când vream, acum însă nimeni nu se mai pricepe să ne deschidă porţile lumii pe veci pierdute.

Îmi amintesc că noi copiii începurăm cu încetul să ne jucăm şi să trăim ca alţi copii, aşa că s-ar fi părut că nu ne mai pare rău de pierderea bunicii noastre, ca şi cum am fi uitat-o.

Însă chiar azi, după patruzeci de ani, pe când scriu poveştile auzite despre Cristos în Răsărit, îmi vine în minte povestea lui Isus auzită de la bunica mea. Şi mi-e drag s-o povestesc şi să o adun cu celelalte legende despre Isus, în această carte.


Era în ziua de Crăciun, toţi se duseseră la biserică afară de bunica şi de mine. Pe noi două nu ne luaseră, fiindcă bunica era prea bătrână şi eu eram prea mică.

Şi amândouă erau mâhnite că nu puteam auzi slujba şi vedea lumânările aprinse din biserică.

„Era odată un om – începu bunica – care se dusese într-o noapte întunecoasă să caute foc.

El merse din uşă în uşă, bătu peste tot şi se rugă astfel: „Oameni buni, nu mă lăsaţi! Femeia mi-a născut un prunc şi trebuie să aprind focul ca să-i încălzesc”.

Noaptea însă era târzie aşa că toţi oamenii dormeau şi nimeni nu-l auzi.

Omul merse şi iar merse. În sfârşit zări în depărtare o lumină. Cum se îndreptă într-acolo văzu un foc ce ardea pe câmp şi o turmă de oi ce dormea în jurul focului, păzită de un cioban bătrân.

Când se apropie străinul ca să împrumute foc, văzu trei câini mari care dormeau la picioarele ciobanului.

Câteşitrei se ridicară la venirea lui şi-şi deschiseră boturile ca să latre, dar nu se auzi nimic. Omul văzu că li se zbârlise părul pe spinare şi că le străluceau dinţii în lumina focului şi că vroiau să se repeadă asupra lui.

Bărbatul simţi că un câine îl apucase de gât, altul de picior, altul de mână; dar fălcile şi dinţii nu-l putură muşca aşa că rămase nevătămat.

Omul încercă să se apropie de foc; oile dormeau însă aşa de îngrămădite unele peste altele încât el nu putea să se apropie de foc, decât călcând pe ele.

Atunci omul călcă peste ele şi se apropie de foc; nici o oaie însă nu se deşteptă, nici una nu se mişcă”.

Până aici ajunse bunica să povestească fără a o fi oprit, acum însă nu am mai răbdat şi am întrebat-o:
- Dar de ce nu se mişcau, bunico ?
- Ai să vezi îndată, zise ea, şi povesti mai departe.

„Când ajunse omul lângă foc, ciobanul tresări din picotirea lui.

Acesta era un om morocănos şi închis, duşmănos şi aspru cu toată lumea. Când îl zări pe străin apucă bâta ascuţită cu care păzea turma şi voi să dea în el; bâta însă trecu vâjâind pe lângă om fără să-l nimerească şi se pierdu pe câmp.”

Aici întrebai din nou:

- Bunico, dar de ce nu l-a lovit ciomagul pe străin ? Bunica însă povesti mai departe fără să-mi răspundă:

„- Acum, zise străinul către cioban: „Prietene, ajută-mă cu niţel foc; femeia mi-a născut un prunc şi trebuie să fac foc şi să-l încălzesc”. Ciobanul ar fi fost mai bucuros să nu-i dea, dar se minună că nici câinii nu l-au putut muşca, nici oile nu s-au mişcat, nici băţul nu l-a lovit şi se făcu frică; de aceea îl lăsă să ia foc.

- „Ia cât vrei!” zise el.

Focul însă era aproape stins şi nu erau nici tăciuni, nici lemne aprinse, doar jăratic, aşa că omul trebuia să se mulţumească cu atât.

Când văzu ciobanul că omul nu avea cu ce lua jăratic, se bucură de nevoia omului şi-i mai zise încă o dată: „Ia cât vrei”.

Omul se plecă liniştit, luă cu mâna cărbunii aprinşi şi îi puse într-un colţ al mantalei; focul însă nu-i arse nici mâinile, nu-i pârli nici haina şi el ducea jăraticul în poala mantalei ca şi cum ar fi fost nuci”.

Aici fu întreruptă povestioara pentru a treia oară.

- Bunico, dar de ce nu voia focul să-l ardă?

- Ai să afli îndată, zise bunica, şi povesti mai departe.

„Ciobanul era din fire un om foarte închis la inimă, dar când văzu minunea se miră şi se întrebă: „Oare ce noapte e aceasta în care câinii nu muşcă, oile nu se mişcă, bâta nu omoară şi focul nu arde?”

Plin de uimire alergă după străin şi îl întrebă:

- „Ce fel de noapte e aceasta în care nimic nu poate face rău?”

Străinul îi răspunse:

„Eu nu-ţi pot spune nimic dacă tu însuţi nu simţi” şi voi să se depărteze ca să aprindă focul şi să-şi încălzească femeia şi copilul.

Ciobanul însă se luă după el ca să afle ce minune se petrecea.

Deci se sculă şi plecă ţinându-se după străin până când acesta ajunse acasă la el.

Ciobanul văzu cu mirare că omul nu avea nici măcar o colibă şi femeia şi copilul său se aflau într-o peşteră cu pereţi goi şi reci.

Şi când văzu copilaşul gol aproape, i se făcu milă ciobanului şi ca să nu îngheţe, se hotărî să-l ajute. El îşi lăsă desagii jos şi căută în ei o piele moale şi albă de miel pe care o dărui străinului, zicând să-şi culce pruncul în ea.

Dar în clipa în care i se făcu milă de copil, i de deschiseseră ochii şi văzu ceea ce nu văzuse şi auzi ceea ce nu auzise mai înainte.

Ciobanul văzu în jurul pruncului o mulţime de îngeri cu aripi de argint, unii cântând din harpă iar alţii cântând osanale că în noaptea aceea s-a născut Mântuitorul.

Astfel află ciobanul de ce erau toate lucrurile vesele în noaptea aceea şi de ce nimic nu putea vătăma pe nimeni.

Nu numai în jurul lui erau îngeri, dar toată peştera, tot drumul şi dealul din apropiere erau pline de îngeri, iar toţi, cum se coborau din cer, se opreau şi priveau Pruncul şi apoi zburau cântând osanale.

În toată lumea era bucurie, cântec şi joc, iar ciobanul văzu în noaptea întunecoasă tot ce nu putuse vedea înainte şi de bucurie căzu în genunchi şi mulţumi lui Dumnezeu”.

Când isprăvi bunica de povestit, oftă şi zise: „Ceea ce a văzut ciobanul am putea vedea şi noi, căci îngerii zboară pe cer în fiecare noapte a Crăciunului; dar nu tuturor le este dat să vadă”.

Apoi bunica îşi puse mâna pe capul meu şi zise: „Să-ţi aduci aminte de aceasta, fiindcă este aşa de adevărat, cum te văd şi cum mă vezi. Lumina soarelui şi a lunii, lumina focului şi a zilei nu pot ajuta la nimic dacă nu avem în ochi şi în suflet lumina prin care să vedem mărirea lui Dumnezeu”.

(Selma Lagerlof – Legende despre Isus, Editura Uniunii Scriitorilor, 1996)