Bine ati venit Vizitator ( Logare | Inregistrare )

5 Pagini V  « < 3 4 5  
Reply to this topicStart new topic
> Povesti Pentru Copii...
ruxy
postare Jun 17 2009, 10:48 AM
Postare #41


Top Golden Member
**********

Grup: Top Golden Members
Postari: 37,319
Inscris la: 28-November 07
Membru nr.: 10,411





Iubire de sine si realitate

Un barbat i-a oferit fetitei sale in varsta de 12 ani o anumita suma de bani daca accepta sa tunda iarba. Fetita s-a apucat cu malt sarg de treaba si pana seara intreaga peluza era perfect tunsa, cu exceptia unui petic de iarba ramas intr-un colt.

Cand tatal i-a spas ca nu-i poate da banii, caci nu a respectat intelegerea, fetita i-a raspuns ca prefers sa uite de bani, dar nu este dispusa sa tunda ai iarba din acel petic.

Curios sa afle de ce, tatal s-a dus sa verifice portiunea de gazon netunsa. Chiar in mijlocul ierbii se afla o broasca raioasa mare. Fetitei i se facuse mila de ea si a refuzat sa o striveasca cu masina de tuns iarba.

Oriunde exista iubire, exista si dezordine. Ordinea perfecta ar face din aceasta lume un cimitir.

Anthony de Mello
  Daca iti place acest topic recomanda pe facebook :
Go to the top of the page
 
+Quote Post
ruxy
postare Nov 12 2009, 09:19 PM
Postare #42


Top Golden Member
**********

Grup: Top Golden Members
Postari: 37,319
Inscris la: 28-November 07
Membru nr.: 10,411



Urcușuri și coborâșuri

Un elev s-a mutat de la o școală la alta. După ore, colegii săi au rămas să joace baschet. El a vrut să joace împreună cu ei, dar, pentru că era mic de înălțime, nu l-au lăsat.

Atunci s-a dus acasă, și-a luat mingea și s-a întors pe teren. Văzându-l cât de bine aruncă la coș, colegii l-au rugat să vină să joace într-una din echipe. Din primele minute de joc, și-au dat seama că era cel mai bun de pe teren.
- Să nu te superi că te-am ținut pe marginea terenului, dar nu voiam să ne strici jocul, i-a explicat un coleg.

Ajuns acasă, băiatul i-a povestit tatălui său întâmplarea. Tatăl i-a spus:
- Spune sincer, te-ai umflat în pene când și-au dat seama că ești mai bun decât ei?
- Nu, tată, nu aveam de ce. Dacă ar fi avut un profesor de sport la fel de bun ca acela de la școala mea veche, ar fi fost și ei mai buni. Nu e mare lucru.
- Dar te-ai supărat că nu te-au primit de la început?
- M-am întristat puțin, dar m-am gândit că nu are rost să mă supăr.

- Ține minte, întâmplarea de astăzi nu se va mai repeta: vei vedea că de acum ei te vor chema să joci cu ei. Dar un lucru se va repeta și peste ani de zile. Viața te urcă și te coboară: azi ești căpitan de echipă, mâine ești rezervă. Azi ești director, mâine ești șofer. Important este să nu te agăți cu disperare de nimic: ce vrea Dumnezeu, aia să fii. Și, indiferent de modul în care te tratează oamenii, tu același să fii. Că oamenii sunt schimbători: ba te scuipă, ba se pleacă în fața ta dacă au impresia că vor câștiga ceva prin asta.
  Daca iti place acest topic recomanda pe facebook :
Go to the top of the page
 
+Quote Post
dyanp
postare Nov 12 2009, 09:37 PM
Postare #43


Golden Member
*********

Grup: Golden Members
Postari: 4,173
Inscris la: 24-December 08
Din: ontario
Membru nr.: 59,818



ruxy am citit prima pagina cat am putut si am o intrebare, referitor la povestea cu femeile ce=si laudau copiii, pai eu daca vine vorba de copii, numai daca ma gandesc la ai mei imi turuie gura...ca melita. Dar vorbesc si povestesc din dragoste, e chiar asa rau? E adevarat ca sunt si bune si rele, ca doar nu le ignor defectele, doar incerc sa le corectez, dar.....nu as putea tace din gura....decat sub amenintare blush.gif , poate.
  Daca iti place acest topic recomanda pe facebook :
Go to the top of the page
 
+Quote Post
ruxy
postare Nov 12 2009, 09:45 PM
Postare #44


Top Golden Member
**********

Grup: Top Golden Members
Postari: 37,319
Inscris la: 28-November 07
Membru nr.: 10,411




QUOTE(dyanp @ Nov 12 2009, 09:37 PM) *
ruxy am citit prima pagina cat am putut si am o intrebare, referitor la povestea cu femeile ce=si laudau copiii, pai eu daca vine vorba de copii, numai daca ma gandesc la ai mei imi turuie gura...ca melita. Dar vorbesc si povestesc din dragoste, e chiar asa rau? E adevarat ca sunt si bune si rele, ca doar nu le ignor defectele, doar incerc sa le corectez, dar.....nu as putea tace din gura....decat sub amenintare blush.gif , poate.

E doar o poveste cu talc...ideea nu era de fapt sa nu te lauzi cu puiul tau...ci sa-l educi cum trebuie, astfel incat sa ai cu ce te lauda... tzuc.gif sigur ca toate mamele se mandresc cu puii lor, oricum ar fi ei.... tzuc.gif
  Daca iti place acest topic recomanda pe facebook :
Go to the top of the page
 
+Quote Post
dyanp
postare Nov 12 2009, 09:51 PM
Postare #45


Golden Member
*********

Grup: Golden Members
Postari: 4,173
Inscris la: 24-December 08
Din: ontario
Membru nr.: 59,818



>
QUOTE(ruxy @ Nov 12 2009, 12:45 PM) *
E doar o poveste cu talc...ideea nu era de fapt sa nu te lauzi cu puiul tau...ci sa-l educi cum trebuie, astfel incat sa ai cu ce te lauda... tzuc.gif sigur ca toate mamele se mandresc cu puii lor, oricum ar fi ei.... tzuc.gif



asta incerc si eu blush.gif numai ca sunt tare guraliva tzuc.gif
  Daca iti place acest topic recomanda pe facebook :
Go to the top of the page
 
+Quote Post
ruxy
postare Feb 4 2010, 10:40 AM
Postare #46


Top Golden Member
**********

Grup: Top Golden Members
Postari: 37,319
Inscris la: 28-November 07
Membru nr.: 10,411



Noaptea sfântă

Selma Lagerlof

Când eram de cinci ani am avut o mare durere. Nu-mi aduc aminte să fi avut de atunci vreo alta mai mare.

Aceasta s-a întâmplat când a murit bunica. Până atunci șezuse zilnic pe canapeaua din colțul odăii, povestind de dimineața până seara și noi copiii stam în jurul ei și o ascultam fermecați. Duceam o viață nespus de frumoasă; nu erau copii pe lume care să fi fost mai fericiți ca noi.

Nu-mi mai aduc așa bine aminte de bunica. Știu numai că avea părul alb ca zăpada, că mergea încovoiată și că sta toată ziua pe canapea și împletea la ciorap.

Și-mi aduc aminte că ori de câte ori sfârșea vreo poveste obișnuia să-și pună mâna pe capul meu și să zică: „Și totul este așa de adevărat , cum te văd și cum mă vezi”.

Mai mi-aduc aminte că bunica ne mai cânta uneori câte un cântec bătrânesc și că unul zicea despre un crai și o zână a apei: „Suflă vântul rece, bate vântul rece peste lac”. Și-mi mai aduc aminte o rugăciune și un psalm învățate de la bunica.

Despre poveștile ei însă nu-mi mai aduc aminte decât ca prin vis; una însă mi-o aduc aminte așa de bine, că aș putea-o chiar povesti. Este o mică poveste despre nașterea lui Isus.

Asta este tot ce-mi mai aduc aminte despre bunica, afară de durerea ce am simțit-o la moartea ei.

Îmi aduc aminte de dimineața în care canapeaua din colțul odăii a rămas goală și noi nu ne puteam lămuri cum va trece ziua. De aceasta îmi aduc aminte foarte bine și n-am să uit vreodată.

Și-mi mai amintesc că ne+au dus și pe noi copiii să-i sărutăm mâna moartă pentru totdeauna. Și cum ne era frică să ne apropiem, cineva ne-a spus că așa putem mulțumi bunicii pentru cea din urmă oară pentru toate bucuriile pe care ni le făcuse.

Și-mi mai aduc aminte că poveștile, basmele și cântecele au plecat de acasă închise într-un sicriu lung și negru și că nu s-au mai reîntors vreodată.

Simțeam că ceva se stinsese în viața mea. Era ca și cum poarta fermecată a unei lumi frumoase se închisese pentru totdeauna.

Înainte intram și ieșeam din lumea noastră când vream, acum însă nimeni nu se mai pricepe să ne deschidă porțile lumii pe veci pierdute.

Îmi amintesc că noi copiii începurăm cu încetul să ne jucăm și să trăim ca alți copii, așa că s-ar fi părut că nu ne mai pare rău de pierderea bunicii noastre, ca și cum am fi uitat-o.

Însă chiar azi, după patruzeci de ani, pe când scriu poveștile auzite despre Cristos în Răsărit, îmi vine în minte povestea lui Isus auzită de la bunica mea. Și mi-e drag s-o povestesc și să o adun cu celelalte legende despre Isus, în această carte.


Era în ziua de Crăciun, toți se duseseră la biserică afară de bunica și de mine. Pe noi două nu ne luaseră, fiindcă bunica era prea bătrână și eu eram prea mică.

Și amândouă erau mâhnite că nu puteam auzi slujba și vedea lumânările aprinse din biserică.

„Era odată un om – începu bunica – care se dusese într-o noapte întunecoasă să caute foc.

El merse din ușă în ușă, bătu peste tot și se rugă astfel: „Oameni buni, nu mă lăsați! Femeia mi-a născut un prunc și trebuie să aprind focul ca să-i încălzesc”.

Noaptea însă era târzie așa că toți oamenii dormeau și nimeni nu-l auzi.

Omul merse și iar merse. În sfârșit zări în depărtare o lumină. Cum se îndreptă într-acolo văzu un foc ce ardea pe câmp și o turmă de oi ce dormea în jurul focului, păzită de un cioban bătrân.

Când se apropie străinul ca să împrumute foc, văzu trei câini mari care dormeau la picioarele ciobanului.

Câteșitrei se ridicară la venirea lui și-și deschiseră boturile ca să latre, dar nu se auzi nimic. Omul văzu că li se zbârlise părul pe spinare și că le străluceau dinții în lumina focului și că vroiau să se repeadă asupra lui.

Bărbatul simți că un câine îl apucase de gât, altul de picior, altul de mână; dar fălcile și dinții nu-l putură mușca așa că rămase nevătămat.

Omul încercă să se apropie de foc; oile dormeau însă așa de îngrămădite unele peste altele încât el nu putea să se apropie de foc, decât călcând pe ele.

Atunci omul călcă peste ele și se apropie de foc; nici o oaie însă nu se deșteptă, nici una nu se mișcă”.

Până aici ajunse bunica să povestească fără a o fi oprit, acum însă nu am mai răbdat și am întrebat-o:
- Dar de ce nu se mișcau, bunico ?
- Ai să vezi îndată, zise ea, și povesti mai departe.

„Când ajunse omul lângă foc, ciobanul tresări din picotirea lui.

Acesta era un om morocănos și închis, dușmănos și aspru cu toată lumea. Când îl zări pe străin apucă bâta ascuțită cu care păzea turma și voi să dea în el; bâta însă trecu vâjâind pe lângă om fără să-l nimerească și se pierdu pe câmp.”

Aici întrebai din nou:

- Bunico, dar de ce nu l-a lovit ciomagul pe străin ? Bunica însă povesti mai departe fără să-mi răspundă:

„- Acum, zise străinul către cioban: „Prietene, ajută-mă cu nițel foc; femeia mi-a născut un prunc și trebuie să fac foc și să-l încălzesc”. Ciobanul ar fi fost mai bucuros să nu-i dea, dar se minună că nici câinii nu l-au putut mușca, nici oile nu s-au mișcat, nici bățul nu l-a lovit și se făcu frică; de aceea îl lăsă să ia foc.

- „Ia cât vrei!” zise el.

Focul însă era aproape stins și nu erau nici tăciuni, nici lemne aprinse, doar jăratic, așa că omul trebuia să se mulțumească cu atât.

Când văzu ciobanul că omul nu avea cu ce lua jăratic, se bucură de nevoia omului și-i mai zise încă o dată: „Ia cât vrei”.

Omul se plecă liniștit, luă cu mâna cărbunii aprinși și îi puse într-un colț al mantalei; focul însă nu-i arse nici mâinile, nu-i pârli nici haina și el ducea jăraticul în poala mantalei ca și cum ar fi fost nuci”.

Aici fu întreruptă povestioara pentru a treia oară.

- Bunico, dar de ce nu voia focul să-l ardă?

- Ai să afli îndată, zise bunica, și povesti mai departe.

„Ciobanul era din fire un om foarte închis la inimă, dar când văzu minunea se miră și se întrebă: „Oare ce noapte e aceasta în care câinii nu mușcă, oile nu se mișcă, bâta nu omoară și focul nu arde?”

Plin de uimire alergă după străin și îl întrebă:

- „Ce fel de noapte e aceasta în care nimic nu poate face rău?”

Străinul îi răspunse:

„Eu nu-ți pot spune nimic dacă tu însuți nu simți” și voi să se depărteze ca să aprindă focul și să-și încălzească femeia și copilul.

Ciobanul însă se luă după el ca să afle ce minune se petrecea.

Deci se sculă și plecă ținându-se după străin până când acesta ajunse acasă la el.

Ciobanul văzu cu mirare că omul nu avea nici măcar o colibă și femeia și copilul său se aflau într-o peșteră cu pereți goi și reci.

Și când văzu copilașul gol aproape, i se făcu milă ciobanului și ca să nu înghețe, se hotărî să-l ajute. El își lăsă desagii jos și căută în ei o piele moale și albă de miel pe care o dărui străinului, zicând să-și culce pruncul în ea.

Dar în clipa în care i se făcu milă de copil, i de deschiseseră ochii și văzu ceea ce nu văzuse și auzi ceea ce nu auzise mai înainte.

Ciobanul văzu în jurul pruncului o mulțime de îngeri cu aripi de argint, unii cântând din harpă iar alții cântând osanale că în noaptea aceea s-a născut Mântuitorul.

Astfel află ciobanul de ce erau toate lucrurile vesele în noaptea aceea și de ce nimic nu putea vătăma pe nimeni.

Nu numai în jurul lui erau îngeri, dar toată peștera, tot drumul și dealul din apropiere erau pline de îngeri, iar toți, cum se coborau din cer, se opreau și priveau Pruncul și apoi zburau cântând osanale.

În toată lumea era bucurie, cântec și joc, iar ciobanul văzu în noaptea întunecoasă tot ce nu putuse vedea înainte și de bucurie căzu în genunchi și mulțumi lui Dumnezeu”.

Când isprăvi bunica de povestit, oftă și zise: „Ceea ce a văzut ciobanul am putea vedea și noi, căci îngerii zboară pe cer în fiecare noapte a Crăciunului; dar nu tuturor le este dat să vadă”.

Apoi bunica își puse mâna pe capul meu și zise: „Să-ți aduci aminte de aceasta, fiindcă este așa de adevărat, cum te văd și cum mă vezi. Lumina soarelui și a lunii, lumina focului și a zilei nu pot ajuta la nimic dacă nu avem în ochi și în suflet lumina prin care să vedem mărirea lui Dumnezeu”.

(Selma Lagerlof – Legende despre Isus, Editura Uniunii Scriitorilor, 1996)
  Daca iti place acest topic recomanda pe facebook :
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Reclama
postare
Postare #


Reclama









Reclama
  Daca iti place acest topic recomanda pe facebook :
Go to the top of the page
 
Quote Post

5 Pagini V  « < 3 4 5
Reply to this topicStart new topic

 

RSS Versiune Lo-Fi Acum este ora: 25th June 2019 - 10:35 PM