Vechituri Din Copilarie Optiuni

[dyana]

Desi nu puteam sa o sufar cand eram mica, imi amintesc cu drag de copilarie. Iar cand o visez mi se pare ca o pot atinge chiar cu mana. Cand ma visez jucandu-ma pe ulita de la tara, in praf, parca il simt cum imi gadila taplile vesnic desculte si murdare. Parca simt pietrele colturoase peste care calcam intentionat sa le "simt" mai bine. Ma gandesc uneocri ca, daca as fi stiut atunci cat dor imi va fi de ele, poate nici nu le mai atingeam vreodata sa am dupa ce sa regret acum.

Imi amintesc de curtea bunicilor, de scaldatul in garla, de podul cu fan, de gradina de zarzavat, de gradina mare, unde era semanat doar porumb si unde fugeam mereu sa ma ascund imaginandu-mi ca este absolut imposibil sa ma gaseasca cineva acolo, mai ales daca dadeam si de un tufis urias de hrean, sub care ma piteam si ma jucam cu furnici.

Dupa o vreme m-am mutat la oras; eram tot un copil si am fost destul de mirata sa descopar ca pe aici, copiii nu stiau sa se catere pe garduri, in copaci, sa faca roata, ca fugeau in casa cand venea ploaia; in schimb, stiau sa joace 'leapsa', 'tara, tara, vrem ostasi', 'flori, fete si baieti', 'elasticul'... Asa ca am hotarat sa ma fac general: m-am inarmat cu o nuia si ii punam pe toti picii sa se catere pe niste schele(?- nu imi mai amintesc exact ce era acolo, dar acum este o cladire de birouri). Bine, ca pana la urma am ramas fara niciun soldat, dar cauzele pot fi multiple

Imi amintesc de o gramada de lucruri care nu mai sunt...De unele imi pare rau, de altele mai putin, insa in general, recunosc ca evit sa mai gandesc la ele, din cauza asta...

Acum m-am facut mare si nu mai alerg copiii cu nuiaua, nu ma mai joc 'flori, fete si baieti' sau 'elasticul' si cred ca nici roata nu mi-ar mai iesi . In schimb, umblu cu tocuri subtiri si cu rochita, cu posta si cu ochelari de soare (sa ma pot uita linistita la ce si la cine imi place mie, pe strada ).
Si ce mai stiu sa fac, este sa rascolesc internetul dupa vechituri. Ce am gasit pana acum: