Cum Sa Trec Peste Un Divort Dureros Optiuni

[luchiana]

De cand ne-am casatorit , eu si sotul meu aveam probleme cu familia lui...de la care au plecat toate problemele. Mai intai am stat cu ai lui in curte. Tot timpul soacra-mea venea si inspecta si daca ceva nu-i convenea ( ca ma viziteaza prietenele mele, ca ma duc la mama, ca nu am facut nu stiu ce de mancare...) ii baga numai prostii in cap...pana am ajuns sa ne despartim. Apoi ne-am impacat, am stat in chirie 6 luni si ne-a fost f bine. Peste astea 6 luni ne-am mutat in casa pe care mi-o lasasera parintii mei, o casa in care numai prostii nu-si doresc sa stea...Totul bine si frumos, stateam singuri, faceam ce vroiam, eram linistiti. Intr-o zi, ne-am ciondanit ca un cuplu normal de la nimicuri si el a ales sa plece...unde? la ma-sa acasa. Apoi peste 3 luni s-a intors si iar ne-am impacat si intre timp , cum ne era bine si era momentul am decis IMPREUNA sa avem un copil.Am renuntat la pastile si ...D-zeu a vrut sa raman la 8 luni, cu toate ca doctorul ne spusese ca sunt putine sanse sa raman in primul an.In fine. Totul bine si frumos pana intr-o zi cand ne-am certat iar prosteste. Ce credeti ca a facut? A hotarat sa plece, dar nu oricum, ci reprosandu-mi ca am facut copilul sa-l tin langa mine, ca el nu-l vrea, ca pot sa fac avort... apoi a plecat. Am crezut ca pica cerul pe mine!!! Si am analizat situatia, chiar daca cu regret in suflet recunosc ca-l mai iubesc, pe omul care era inainte!!!Am hotarat sa renunt la copil, cu chinuri si riscuri mari...eram in 3 luni si ceva. Am renuntat pentru binele lui si pentru al nostru. Stiti ce mi-a zis dupa ce a aflat? Ca el ma iubeste, ca-i pare rau si ca trebuia sa pastrez copilul si sa-l astept ca s-ar fi intors...cand? cand nasteam?si cat ar fi stat? cateva luni si pleca iar? Nu pot sa zic ca ma simt mai bine, ma doare pierderea copilului... mi-l doream mult, dar pentru ca stiam ca nu o sa fie niciodata fericit si nici mamica lui atunci ce sens avea sa fac suferinta mai mare?! Acum divortam.E si el de acord. Chiar credeti ca ma iubeste si ca orgoliul lui il face sa fie asa indiferent? eu nu cred... Ma doare! De uitat nu am sa-l uit dupa o relatie de 8 ani...O sa fie greu... dar nici asa nu puteam sa traiesc...cu frica... oare azi va pleca sau nu?

[ninina]

OFFFFFFFFF prin cate ai trecut...normal nu mi se pare ca un barbat sa plece sa vina cand vrea...si mai mult cand ti.a cerut sa faci avort...trebuia sa se gandeasca bine, pentru ca nu este copil..si situatia nu era un joc de copii...iti Doresc numai bine...si situatia ta sa se rezolve cum vede Dumnezeu mai bine...

Aceasta postare a fost editata de Andrei: Nov 11 2008, 10:58 PM

[luchiana]

OFFFFFFFFF prin cate ai trecut...normal nu mi se pare ca un barbat sa plece sa vina cand vrea...si mai mult cand ti.a cerut sa faci avort...trebuia sa se gandeasca bine, pentru ca nu este copil..si situatia nu era un joc de copii...iti Doresc numai bine...si situatia ta sa se rezolve cum vede Dumnezeu mai bine...

Iti multumesc mult de tot ca mi-ai raspuns...sunt derutata...ca totul se intampla asa repede... e greu... stiu, cum zice toata lumea, ca durerea va trece....dar pt mine e acum aici si doare al naibii de rau!

[giulia_0319]

---

luchiana, imi pare rau! insa din cate pove tu imi dau seama ca sotul tau inca nu s-a dezlipit de fusta maicasii daca la prima cearta isi stringe jucariile si pleaca la mami...nu mi se pare o atitudine de om matur...incearca sa vb cu el calm, fara reprosuri, vezi incotro se indreapta relatia voatra, poate se mai poate salva ceva...desi nu stiu daca eu l-as putea ierta pt faza cu avortul...ffff urat din partea lui...eu nu cred ca e vb de orgoliu...eu cred ca el nu stie ce vrea...ori are capul plin de ideile lui maica-sa, de ex faza cu "ai facut copilulsa il tii langa tine"
insa daca nu puteti sa ajungeti la un numitor comun, atunci lasa-l si cauta-ti fericirea in alta parte!
sa dea Dzeu sa luati cea mai buna decizie pt voi!

[marylena]

De cand ne-am casatorit , eu si sotul meu aveam probleme cu familia lui...de la care au plecat toate problemele. Mai intai am stat cu ai lui in curte. Tot timpul soacra-mea venea si inspecta si daca ceva nu-i convenea ( ca ma viziteaza prietenele mele, ca ma duc la mama, ca nu am facut nu stiu ce de mancare...) ii baga numai prostii in cap...pana am ajuns sa ne despartim. Apoi ne-am impacat, am stat in chirie 6 luni si ne-a fost f bine. Peste astea 6 luni ne-am mutat in casa pe care mi-o lasasera parintii mei, o casa in care numai prostii nu-si doresc sa stea...Totul bine si frumos, stateam singuri, faceam ce vroiam, eram linistiti. Intr-o zi, ne-am ciondanit ca un cuplu normal de la nimicuri si el a ales sa plece...unde? la ma-sa acasa. Apoi peste 3 luni s-a intors si iar ne-am impacat si intre timp , cum ne era bine si era momentul am decis IMPREUNA sa avem un copil.Am renuntat la pastile si ...D-zeu a vrut sa raman la 8 luni, cu toate ca doctorul ne spusese ca sunt putine sanse sa raman in primul an.In fine. Totul bine si frumos pana intr-o zi cand ne-am certat iar prosteste. Ce credeti ca a facut? A hotarat sa plece, dar nu oricum, ci reprosandu-mi ca am facut copilul sa-l tin langa mine, ca el nu-l vrea, ca pot sa fac avort... apoi a plecat. Am crezut ca pica cerul pe mine!!! Si am analizat situatia, chiar daca cu regret in suflet recunosc ca-l mai iubesc, pe omul care era inainte!!!Am hotarat sa renunt la copil, cu chinuri si riscuri mari...eram in 3 luni si ceva. Am renuntat pentru binele lui si pentru al nostru. Stiti ce mi-a zis dupa ce a aflat? Ca el ma iubeste, ca-i pare rau si ca trebuia sa pastrez copilul si sa-l astept ca s-ar fi intors...cand? cand nasteam?si cat ar fi stat? cateva luni si pleca iar? Nu pot sa zic ca ma simt mai bine, ma doare pierderea copilului... mi-l doream mult, dar pentru ca stiam ca nu o sa fie niciodata fericit si nici mamica lui atunci ce sens avea sa fac suferinta mai mare?! Acum divortam.E si el de acord. Chiar credeti ca ma iubeste si ca orgoliul lui il face sa fie asa indiferent? eu nu cred... Ma doare! De uitat nu am sa-l uit dupa o relatie de 8 ani...O sa fie greu... dar nici asa nu puteam sa traiesc...cu frica... oare azi va pleca sau nu?

Poate ca eu te inteleg cel mai bine in momentul de fata...am scris si eu pe forum in urma cu cateva zile incercand sa inteleg de ce sotul meu ma trateaza cu indiferenta si ma inseala...inca nu am inteles asta...am priceput doar ca nu mai pot forma o familie cu el...Daca tu stii, esti sigura de tine ca asta vrei sa faci, daca crezi ca poti trai fara el, nu te uita in urma, eu stiu cat de greu se ia o decizie de genul asta, e obisnuita, e dragostea pe care tu inteleg ca o mai ai pentru el, e copilul, sunt multe...important e sa fii tu sigura de tine, de el nu poti fi sigura inteleg...stiu ca nu ai incredere daca s-ar intoarce ca nu va pleca iar si nu poate nimeni sa te asigure de asta, gandeste-te bine insa...poti trai fara el?atata tot!
eu te imbratisez si ma rog pentru tine sa stii sa iei decizia corecta

[Ancussa]

Ce a fost facut nu poate fi desfacut, dar tu esti un om si meriti sa ai alaturi de tine un seaman.
Daca el nu poate sa isi asume nici macar relatia voastra, cu bune si rele, ca orice relatie, cum ar fi reusit oare sa isi asume paternitatea?
Patreaza-ti calmul, mergi mai departe cu divortul, da-ti sansa de a trai fericita, pentru ca meriti!
Iar el, nu te teme, isi va gasi acea persoana pe care sa o inghita mama lui, in asa fel incat sa fie toata lumea fericita.
Tu ai dreptul la viata ta, pe care sa ti-o poti organiza cum poti mai bine, in care sa ai repere fixe, si oameni pe care sa te poti baza.
Iti doresc succes!

[luchiana]

luchiana, imi pare rau! insa din cate pove tu imi dau seama ca sotul tau inca nu s-a dezlipit de fusta maicasii daca la prima cearta isi stringe jucariile si pleaca la mami...nu mi se pare o atitudine de om matur...incearca sa vb cu el calm, fara reprosuri, vezi incotro se indreapta relatia voatra, poate se mai poate salva ceva...desi nu stiu daca eu l-as putea ierta pt faza cu avortul...ffff urat din partea lui...eu nu cred ca e vb de orgoliu...eu cred ca el nu stie ce vrea...ori are capul plin de ideile lui maica-sa, de ex faza cu "ai facut copilulsa il tii langa tine"
insa daca nu puteti sa ajungeti la un numitor comun, atunci lasa-l si cauta-ti fericirea in alta parte!
sa dea Dzeu sa luati cea mai buna decizie pt voi!

Giulia, iti multumesc din suflet ca mi-ai raspuns. Iti spun ca toate rautatile vin de la a lui, mai ales de la maica-sa... pt mine cel mai important era sa fie BARBAT, sa-si asume responsabiliatile unui om insurat, dar cel mai important ale unui om care pretinde ca IUBESTE... As fifacut orie pt el, dar cand am auzit cuvinte pe care nu credeam ca mi le va adresa tocmai el....m-am simtit groanic. Si stii ceva? Soacra-mea e atat de perversa incat cand ne-am impacat ultima oara, stiind ca vreau o familie cu el, mi-a zis ca ce mai bine "crede ea" e sa avem un copil. Stia ca asta vreau, avem 2 ani de la nunta....Daca vroiam sa-l tin langa mine il faceam mai devreme, chiar inainte de nunta, nu? Doamne, tot nu-mi vine sa cred... Si cel mai urat e ca atunci cand a plecat am sunat-o!!! Si ce crezi? Nu mi-a raspuns...Si gandeste-te Giulia ca si cumnata mea, sora lui e gravida, ceva mai inaintata in sarcina. Nu s-a gandit la fiica ei? Ca poate patea asta? Cum reactiona? O sa divortam ca stie acum ca ai mei sunt impotriva acum, ei care nu au zis niciodata nimic, nu s-au bagat...si zice ca-i pare rau, ca ma mai iubeste , dar ca mai bine asa. Am aflat de la cumnatul meu, sotul surorii lui ca i-au zis ai lui ca daca se mai impaca cu mine il dezmosteneste...

[malex]

Draga Luchiana,eu n-as fi renuntat la bebe in ruptul capului,indiferent de cat de idiot ar fi fost tatal lui.Mai ales ca spui ca ti-l doreai mult.Il cresteai ajutata de parintii tai,eventual.Vorbesc in cunostiinta de cauza...

[luchiana]

Poate ca eu te inteleg cel mai bine in momentul de fata...am scris si eu pe forum in urma cu cateva zile incercand sa inteleg de ce sotul meu ma trateaza cu indiferenta si ma inseala...inca nu am inteles asta...am priceput doar ca nu mai pot forma o familie cu el...Daca tu stii, esti sigura de tine ca asta vrei sa faci, daca crezi ca poti trai fara el, nu te uita in urma, eu stiu cat de greu se ia o decizie de genul asta, e obisnuita, e dragostea pe care tu inteleg ca o mai ai pentru el, e copilul, sunt multe...important e sa fii tu sigura de tine, de el nu poti fi sigura inteleg...stiu ca nu ai incredere daca s-ar intoarce ca nu va pleca iar si nu poate nimeni sa te asigure de asta, gandeste-te bine insa...poti trai fara el?atata tot!
eu te imbratisez si ma rog pentru tine sa stii sa iei decizia corecta

Mi-e foarte greu sa stii, nu pot sa mint ca-l mai iubesc si ca-mi lipseste...dar nu mai pot sa trec peste atatea umilinte...M-a facut sa ma simt ultimul om si in momentele alea cand mi-a zis multe, aveam senzatia ca am trait langa un om pe care nu-l cunosc... ma ingrozeste gandul asta!!! Nu mai am incredere in el, asta cantareste cel mai mult in decizia mea, cat si familia lui pe care nu o mai suport...mi-au facut mult rau! Si mie si lui, dar cel mai mult NOUA!!! Mersi mult pt incurajari!!!

[luchiana]

Draga Luchiana,eu n-as fi renuntat la bebe in ruptul capului,indiferent de cat de idiot ar fi fost tatal lui.Mai ales ca spui ca ti-l doreai mult.Il cresteai ajutata de parintii tai,eventual.Vorbesc in cunostiinta de cauza...

Malex, crede-ma ca am cantarit mult decizia mea...Nu a fost o decizie de moment. In primul rand, daca pastram copilul, el ar fi venit mereu si mereu si ar fi insistat sa ne impacam... apoi ar fi plecat din nou...si tot asa...asta ar fi fost viata mea...Sunt convinsa ca la un moment dat ceva s-ar fi rupt si soacra-mea avea pretentii sa vada copilul, nu ca l-ar fi iubit asa mult, doar sa-mi faca mie rau...Si influentele ar fi continuat si am fi ajuns sa ne uram. Apoi problema cea mai mare a fost ca atunci cand a plecat , mie mi s-a facut rau,am avut niste pete de sange...am ajuns la spital, unde mi s-a spus ca se poate ca ceva sa se fi intamplat...dr mi-a spus ca e posibil ca din cauza socului mai tarziu, peste o saptamana, doua sa pierd sarcina...nu i-a placut ce a vazut...aveam si dureri mari de burta, care nu se mai opreau...M-am gandit, speriata fiind, dar totusi constienta, ca nu vreau sa risc sa am un copil cu probleme, sa-l chinui. recunosc ca ultimul lucru la care m-a gandit a fost si acela in care viitoarul meu se oprea la copil.Si tot pentru copil urma sa fac compromisuri mari sa-l accept pe sotul meu, care probabil nu intelegea durerea mea pe care mi-a provocat-o si ar fi continuat sa ma faca sa ma simt de 10 ori mai rau data viitoare. Nu vreau sa ma justific, doar iti explic decizia mea. Ma doare...dar mai bine sa sufar doar eu...nu si copilul meu...pt care imi doream o familie fericita si unita.Si-mi doresc ca copilul meu sa fie dorit si de taticul lui la fel de mult ca mamica lui.