Stiu...si eu am dus gluma mai departe.

Acu,fara gluma:barbatii nu inseala singuri...ci tot cu femei....ale altora,binenteles...

Nu numai ale altora, sunt si ..."profesioniste"!

E adevarat ca sunt multe femei si mai ales pustoaice care sparg case ,dar sa nu uitam ca si barbatii sunt de vina,ca pana la urma doar nu-i obliga ele.Si in plus ia ganditi-va,daca am fi noi in locul lor ,ei cum ar reactiona????!!!! Chiar daca n-ar mai avea sentimente de iubire si pasiune pt sotia lor cred ca ei ar innebuni de gelozie,de fapt mai mult pt faptul ca le-a fost calcata mandria in picioare,fapt pt care chiar daca si-ar iubi sotia putini ar mai trece peste faptul ca i-a inselat iar noi femeile am fi etichetate drept curve,insa ei au o scuza:sunt prea multe femei usoare in jurul lor;asta-i un pretext josnic,si pana la urma si noi avem un roi de barbati in jurul nostru,nu numai ei femei
Parerea mea e ca cel mai mult conteaza dragostea care-l leaga pe barbat de femeie si invers;sunt aproape sigura ca daca cei doi se iubesc trec peste orice,in special peste ispite, care, si pt unul si pt altul se gasesc la tot pasul.Foarte mult conteaza si fundatia pe care e construita o relatie;vorba ceea:<<daca fundatia nu e solida...>>Si mai e o chestie:cine iubeste iarta!dar trebuie sa se si merite sa faci chestia asta ,sa ai pt cine,daca nu degeaba o faci!
Fiecare trebuie sa-si hotarasca singur soarta,ca pana la urma Dumnezeu iti da,dar nu-ti baga si in traista!
Viata-i scurta si fiecare alege cum sa si-o traiasca!!!
In legatura cu femeile care inseala nu prea stiu ce sa spun ;cred ca au o slabiciune a lor care le face sa plece urechea la vorbe frumose spuse de barbati si imediat cad in plasa iar de cele mai multe ori se convinge ca n-a meritat nici macar o clipa sa cada prada tentatiei care in cele din urmase dovedeste ca nici macar n-a fost vorba de iubire sau nici macar pasiune,ci pur si simplu un instinct animalic sau doar o convingere pt ei insasi ca sunt virili.Mai sunt si femeile care iseala,cele care sunt tratate de barbati intr-un mod josnic,nu sunt iubite ,nu li se da atantie,sunt neglijate,iar orice altceva e mai imortant decat ele,iar asta bineinteles ca duce la vulnerabilitatea femeii ,fizica si emotionala mai ales.Altceva nu mai spun ca de fapt as avea o groaza de argumente de adus si pt femei si pt barbati dar din pacate timpul nu-mi permite acum.Pana alta data va urez sanatate,multi pupici si sa aveti parte de multa dragoste!

Draga mea,

nu iti judeca prietena, e drept eu mai mult va citesc decat va scriu insa am sa-ti spun pe scurt povestea mea si poate te ajuta sa iti intelegi prietena.
Am fost mereu o timida, o fata de moda veche as putea spune care mai avea putin si murea virgina, nu glumesc, am invata de mica ca trebuie sa ma ajut singura si ca doar cartea si ce am in cap ma sprijina, familia mea oameni simpli care nu aveau relatii si posibilitati sa imi asigure loc de munca pe pile, asa ca am invatat, eram studenta cand l-am intalnit pe primul meu sot, copila naiva si increzatoare, nu prea aveam timp de baieti si alte lucruri de genul asta asa ca am fost destul de usor de manipulat . Era dragut, simpatic, atent etc. ne-am casatorit si apoi totul s-a schimbat nu pot uita cum in dimineta nuntii mi-a spus ca nu mai am ce cauta la parintii mei si multe altele, el cu aspiratii de mare culturist inghitea tot felul de prostii care i-au afectat in final si modul de gandire, iar mamitica lui il ajuta neconditionat, evident. Eram ca o legata la ochi, mi-am vazut visul cu ochii si l-am trait profesional, insa singura , am ajun sus pe forte proprii iar el in loc sa fie mandru ma facea sa devin mediocra si idioata prin toate metodele posibile, in final am aflat ca ma si insela cu stiinta mamei lui. dupa 2 ani de chin, frustrare etc, am pus capat, eram la spital ajunsa tot din cauza lui, parintii mei nu stiau nimic desi locuiau la 2 strazi de noi, nu li se permitea sa vorbeasca cu mine. Am luat hotararea, am lasat tot in urma si am spus gata, nu mp-a intrebat macar daca am nevoie de o cana de apa la spita sau la ce spital sunt. Am venit acasa i-am spus gata si a plecat, avea bagajele facute, oricum. Am plecat inapoi la spital era vreamea sa mi se puna alta perfuzie si am uitat idioata de mine sa schim yala la usa. Cand am revenit a 2 zi nu mai aveam mai nimic prin casa, noroc ca era casa mea ca altfel eram in strada cu siguranta. Am spus atunci in mintea mea le-am facut odata le mai fac cu voia Domnului inacaodata, pentru ca mentionez el multa vreme nu a lucrat si l-am intretinut pana i-am facut rost si de loc de munca. Va spun sincer nu a mai contat am vorbit cu parintii mei le-am spus tot si sa ma condamne daca vor dar eu divortez. Au reactionat super bine. Era groaza in sufletul meu ce vor spune oamenii "o femeie divortata", ce vor spune prietenii parintii etc, O inteleg perfect, doar ea poate avea puterea si curajul sa faca pasul asta, o sa-l faca crede-ma daca la mine a fost greu mi-au trebuit 2 ani si nu aveam copiii pentru ca domnul nu dorea, dar la ea........Iar prietenii va spun sincer sunt toti si acum cu mine desi sunt fosti colegi de liceu ai lui. Il iubesc pe sotul meu iar de pitic nu mai spun, ba am ajuns sa cunun unul ditre ei cu sotul meu drag
Acum insa ii multumesc Domnului ca mi-a ascultat ruga si mi-a dat taria de merge mai departe. La scurt timp dupa divort l-am intalnit pe sotul meu, care a avut tare mult de furca cu mine eram un om terminat nu stiam decat sa muncesc sa ajut pe toata lumea sa zambesc, evident fals, inasa el a citi tristeatea din ochii mei si a avut puterea sa sparga zidul pe care-l ridicasem in jurul meu. Tarziu mi-am dat seama ca il iubesc nici nu stiu cum am ajuns sa o fac nu credeam ca voi mai face asta , iar Domnul ne-a iubit si mai mult pe amandoi ne-a binecuvantat cu un baietel, lumina ochilor nostrii, desi mai multi medici mi-au spus ca nu voi avea copii voiam chiar sa adopt un copil (astea le-am aflat dupa divort). Asta insa e alta poveste. Si iata marea mea dorinta in viata nu a fost cariera ci sa am o familie cu copiii......,ma bucur ca nu au fost copii din prima casnicie mie teama cum ar fi fost acei copii la cate medicamente steroizi lua primul meu sot in nebunia lui.
Acum insa sunt fericita am familie si cariera, dar mai intai am invata ca cei doi barbati din viata mea sunt cei mai importanti oricine si orice s-ar intampla ei sunt pe primul plan. Nu o sa am zile sa-i multumesc Domnului pentru ceea ce mi-a dat.

Dar pe cine a judecat giulia???...era raspunsul ei... la al monei30

buna scuze nu am int ai citit sau sint cuv tale?dar intr-o familie sa continui sa zici minciuni sau sa te prefaci nu stiu cit va dura cu minciunile sau pref sau mai ales casnicia scuza-ma dar eu asa gindesc vreau sa stiu si parerile voastre

Bia, nu ai inteles citatul postat de Rux, mai citeste-l odata si ai sa vezi ca e plin de adevar...

Draga mea Bia, poate ca nu ai citit cu atentie nu sunt cuvintele mele....sunt ale aurorei liiceanu, un psiholog deosebit de fin, care...nu spune un neadevar...eu pot spune ca de-a lungul casniciei mele de 16 ani, 17 anul acesta am aplicat insa fara sa stiu...multe din cele surprinse de ea, in aceasta carte(scoasa recent).....
am doi copii...insa niciodata nu m-am vaitat sotului meu ca mi-ar fi fost greu...asta stia si el, sau reusea sa vada de multe ori...cand venea acasa de la servici, indiferent cum si-n ce fel m-as fi aflat, cat de obosita sau de greu mi-ar fi fost, ma gasea spalata (dupa o zi de alergatura si gospodarie), proaspata, aranjata, imbracata frumos si zambitoare...copii erau ingrijiti, si curati...si totul era perfect...si asta in conditiile in care lunar o migrena ma chinuia si ma punea la pamant...nu zaceam in pat(desi de multe ori eram numai buna de dus la spital)...ma ridicam ma spalam ma aranjam...si-mi vedeam de viata mai departe...strangand din dinti de multe ori...am fost de multe ori in situatia de a ma vaita, caci mi-era nespus de greu...si mi-as fi dorit poate sa zac in pat intr-un trening neglijent insa nu am facut-o...sa insemne oare asta minciuna??? faptul ca nu i-am aruncat toata ziua in fata nemultumirile si greutatile mele( de mama gospdina in casa etc)?...sincer nu cred...sa luam situatia unei bune prietene de familie, care avea un sot ce si-o dorea ingrijita si cocheta asa cum fusese la inceput cand s-au casatorit...apoi ea s-a delasat enorm , nu mai avea grija de aspectul ei, manca in nestire ajunsese la 120 de kg,era toata ziua in trening prin casa, (unul larg)...desi el ii cumpara haine si o ruga insistent sa se aranjeze..aveau si posibilitati...lucrurile au evoluat intre ei din ce in ce mai prost pana au sfarsit..cand el si-a gasit fericirea in bratele unei vecine de bloc, cochete si ingrijite... pacat pentru cei doi copii ai lor...dar de multe ori aceste casnicii se destrama tocmai din motivele descrise de autoarea cartii...e purul adevar...multumesc lui Dumnezeu ca am o casnicie fericita, un sot care ma iubeste enorm, o dragoste mai apriga ca la inceput...ce mi-as putea dori mai mult?

Aceasta postare a fost editata de rux25: Apr 23 2008, 09:11 AM

Eu te felicit Rux, esti un adevarat exemplu, sper sa pot face si eu la fel si sa traiesc cu sotul meu multi ani fericiti si in liniste. Diplomatia (si nu numai) este o arta pe care putine o detin si care greu se invata...pup

Iubita Claudia, noi toate detinem aceste secrete...sa ne-o amintim pe Eva, Elena din Troia, Cleopatra... din cele mai vechi timpuri de la inceputul omenirii femeia detine interior...CHEIA...trebuie doar sa avem vointa si dorinta de a o folosi...despre casnicie spun mereu ca este o lupta...pe un camp de batalie...ma poate oare condamna cineva ...ca fac totul ca sa o castig? pup dulce o fata dulce