No SSO cookie

Recomanda prietenilor Utilecopii.ro

Consideri ca Prima baie, alaptarea, lauzia poate fi de folos si prietenilor sau cunostintelor tale?

Da un share si spune-le si lor despre acesta!

Prima baie, alaptarea, lauzia

In Traditii si sarbatori , adaugat in
(5/ 1)
Printeaza Articol

Exista foarte multe ritualuri privind laptele, alaptarea, prima alaptare, pierderea laptelui, care de care mai complicate, mai fanteziste si mai solicitante.

 

In majoritatea zonelor tarii, mai ales in Bucovina, Transilvania si Tara Romaneasca, exista obiceiuri ca apa de la "prima scaldatoare" sa fie rece. Se spune ca astfel copilul devine rezistent la frig, vioi, sprinten, voinic, destept, istet.

De asemenea foarte raspandit este obiceiul ca la prima baie sa se puna in apa diferite lucruri cu incarcatura simbolica si magica:

- bani de argint ca sa fie "scump si nepatat ca argintul si precum iubeste fiecare om argintul, asa sa iubeasca si pe copilul nou-nascut" si tot asa sa nu-i lipseasca bani toata viata, "sa fie curat, sa nu se prinda de dansul farmecele, vrajile si boala cum nu se prinde rugina de argint";

- busuioc, "pentru a fi iubit si atragator ca busuiocul";

- miere, "sa fie dulce la vorba ca mierea";

- ou, "sa se implineasca si sa fie sanatos si intreg ca oul... sau in alte zone precum Tara Romaneasca, doar ou de rata se pune "pentru a le placea copiilor sa se joace in apa cand se scalda";

- putin lapte dulce, "sa-i fie pielea alba si dulce ca laptele";

- agheasma "sa fie ferit de rele";

- Nuci "ca sa nu se vateme";

- o pietricica, "pentru a fi tare ca piatra" 

- flori, "pentru a fi dragalasi, frumosi si atragatori ca florile".

Toate acestea intr-un ritual solemn insotit de urmatoarele cuvinte:


"Sa fie sanatos
Si norocos
Si mintos
Si voios
Si frumos
Si dragastos
Si invatat
Si bogat
Om de treaba!"


Trebuie scaldat intotdeauna inainte de apusul soarelui "caci astfel capata plansori si nu poate defel dormi".

De asemenea, "nu e bine a se arunca apa de baie dupa ce s-a inserat sau in decursul noptii, ci intotdeauna inainte de aceasta caci capata copilul plans si suspin".

Din acelasi motiv hainutele nu trebuie lasate la uscat afara "sa le apuce asfintitul soarelui", pentru a fi ferit de tot ce este rau si intinat.

 

Lauzia

 

Un alt obicei, mult mai raspandit de data aceasta, depasind granitele spatiului nostru cultural, incarcat de credinte si superstitii, este legat de primele 40 de zile sau primele sase saptamani, perioada foarte importanta pentru lauza si nou-nascut care trebuie respectata cu sfintenie fiind plina de interdictii, datorita vulnerabilitatii amandurora.

Femeii care tocmai a nascut nu-i este permis si nici iertat sa iasa din casa in aceasta perioada, fiind considerata "o calcatoare de lege, necredincioasa si mare pacatoasa " caci fara rugaciunea de 40 de zile, este ea insasi inca intinata.

bebelus

Pe de alta parte se expune raului si isi poate pierde laptele, fie daca depaseste perimetrul ograzii sale, fie daca iese dupa apusul soarelui.

La fel, copilul nu trebuie nicidecum scos afara dupa asfintit sau vizitat de persoane straine, caci fiind vulnerabil si neavand inca imunitate la atacurile mizeriei umane, este expus raului, uratului din oameni si tuturor formelor de energie negativa concretizata in ganduri agresive, ura, invidie, egoism etc.

De asemenea, niciodata pruncul nu se lasa singur in camera, mai ales cei nebotezati. Daca totusi se intampla, i se pune alaturi o matura sau un cutit "ca sa nu se poata apropia spiritele necurate de dansul".

Alaptarea


Un alt moment important insotit de practici speciale, care noua ne par astazi total deplasate si rudimentare, il constituie alaptarea.

Copiilor nou-nascuti nu li se dadea sa suga imediat dupa nastere ci abia a treia sau a patra zi, asteptandu-se trecerea ursitorilor. Intre timp erau hraniti cu lapte de vaca diluat cu putina apa si indulcit cu zahar.

"Unele moase din Bucovina dau pruncului nou-nascut intaia oara sa suga intr-o petecuta curata, lapte acru anume ca sa fie iute, sprinten sa nu fie mofturos, dezmierdat si gingas la mancare, sa-i priasca orice fel de bucate si abia dupa aceea prind a-i da lapte dulce".

Se mai spune ca: cel mai bine este ca pruncul sa suga prima data de la mama lui si nu de la o alta, in cazul in care aceasta nu are lapte: "ca in viata lui sa nu atarne la bucatura altuia".

 

alaptarea


La prima alaptare, mama ar trebui sa-si scurga mai intai "laptele cel rau din tate", sa se spele cu agheasma si abia apoi sa-i dea sa suga.

Si tot la prima alaptare trebuie sa se fereasca de a-l tine pe mana stanga sau de a-l alapta de la sanul stang; "caci toata viata va fi apoi stangaci".

In alte zone, prima alaptare se face dupa ce au trecut 24 de ore si trebuie sa coincida neaparat cu rasaritul soarelui.

Daca totusi nu i-a venit mamei laptele nici in a treia zi, se cheama o femeie cu copil mic, dar care trebuie sa fie mai intai de toate "curata apoi harnica si cu minte".

O alta credinta este aceea ca daca unei femei incepe sa-i curga sanul, sigur copilului i s-a facut foame si trebuie sa mearga sa-i dea sa suga.

Tot legat de lapte, se crede ca lehuza nu trebuie sa dea niciodata cu mana vreun obiect sau bani, in toata aceasta perioada "ca-si da laptele".

"In Tara Romaneasca femeile ce nu au lapte iau pasat cu samanta de marar si fierbandu-l, beau zeama ce iese dintr-insele sau iau mazare cu radacini de patrunjel si rozmarin si floare de nucsoara, fac ciorba dintr-insele si in toata vremea o mananca nelipsit".

Ursitorile


Reprezinta o credinta foarte raspandita si extrem de veche.

Ursitorile sunt trei zane-surori, capricioase: cea mare, numita Ursitoarea, "tine o furca in mana, pune firul si invarte fusul; cea mijlocie, adica Soarta, toarce firul din caierul prins in furca si-l invarteste pe fus, iar cea mica, Moartea, are foarfece cu care taie firul depanat.

Ele stabilesc soarta sau ursita copilului in saptamana in care s-a nascut, dupa unii in noptile fara sot, iar dupa altii in primele trei nopti de la nastere sau abia intr-a opta.

Se spune ca "in timpurile mai vechi, pe cand oamenii erau mai buni, mai drepti, nu asa rai, invidiosi si pacatosi ca in ziua de azi", multi le vedeau cand vin si le auzeau cum ursesc.

Dar astazi nu se mai arata pentru ca dintre cei care le-au vazut si auzit, au fost care au destainuit toate secretele lor. Si apoi oamenii nici nu e bine sa-si cunoasca dinainte soarta caci:

"De-ar sti omul ce-ar pati,

De-nainte s-ar feri."

sau

"De-ar sti omul ce-ar pati,

Nici din casa n-ar iesi."


De aceea astazi, nimeni nu stie cand vin ursitorile. Se pare ca pe la miezul noptii, cand toti ai casei dorm, furisandu-se incet si vorbind soptit.

Astfel ca, dupa credinta din unele zone ale Tarii Romanesti, e bine ca atunci cand se naste copilul si in perioada imediat urmatoare, sa se tina usile si ferestrele deschise si sa se cultive o atmosfera vesela si nu trista pentru a nu predispune suparacioasele ursitoare.

Tot pe parcursul celor trei zile, se pregatesc diverse lucruri, variind de la zona la zona, spre a le fi oferite ursitoarelor pentru imbunare.

Pe o masa "frumos asternuta", se pun trei talgere de grau fiert, trei pahare cu apa, simbol al vietii si trei cu untdelemn pentru prosperitate, si niste bani... sau fructe, faina, sare etc. si trei lumanari aprinse caci se zice ca daca nu gasesc lumina in odaia copilului, se supara si ursesc o soarta rea.

O poveste frumoasa, in care cei mai multi nu mai cred desi au reflexe formulari ca "mi s-a ursit o soarta rea", "Cartea Sortii", "s-a implinit soarta", "asa i-a fost ursita", "asa i-a fost scris", "asa mi-a fost dat" sau "asta-i soarta!!!"

Citate din "Nasterea la romani" de S.Fl. Marian.





Cuvinte cheie: Nou nascut , Perioada de lauzie , Alaptarea bebelusului , Ritualuri in familie


Articole recomandate:

Lauzia

Lauzia - cu o durata de aproximativ 6-8 saptamani - este perioada fiziologica prin care trece fiecar ...

Traditii si obiceiuri la botez

Botezul este primul eveniment important din viata fiecarui om. Inca din cele mai vechi timpuri, bo ...

Obiceiurile alimentare nesanatoase incep in jurul varstei de doi ani

Copii isi imita parintii si de multe ori adopta obiceiurile alimentare proaste de la acestia. Pentru ...


Posteaza un comentariu folosind contul de Utilecopii.ro

btn_anunturi

Reclama
close_button

Autentificare

Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum

Adresa email
Parola
Ati uitat parola?