Pomul Craciunului

de George Cosbuc

Tu n-ai vazut padurea, copile drag al meu,
Padurea iarna doarme, c’asa vrea Dumnezeu.

Si numai cate-un viscol o bate uneori,
Va plange atunci cu hohot, cuprinsa de fiori.

Si tace-apoi si-adoarme, cand viscolele pier,
In noaptea asta insa, vin ingerii din cer.

Si zboara’ncet de-alungul padurilor de brad,
Si canta’ncet; si mere si flori din san le cad.

Iar florile s’anina de ramuri pana jos
Si-i cantec si lumina si-asa e de frumos!

Iar brazii se desteapta, se mira asta ce-i,
Se bucura si canta ca ingerii si ei.

Tu n-ai vazut padurea, copile drag al meu,
Dar uite ce-ti trimite dintr’insa Dumnezeu.

Un inger rupse-o creanga din brazii cu faclii,
Asa cum au gasit-o, cu flori si jucarii.

Departe intr-un staul e’n fata-acum isus,
Si ingerii, o, cate si cate i-au adus.

Dar el e bun si’mparte la toti cati il iubesc,
Tu vino, si te’nchina, zi: “Doamne-ti multumesc”.