Otilia Cazimir. Cateva date despre ea si cateva din poeziile ei

S-a nascut in anul 1894, si a trait in "Dulcele targ al Iesilor", unde va debuta cu poezia "Noaptea", in 1912, in revista Viata Romaneasca. A avut o stransa colaborare precum si o poveste de dragoste cu George Toparceanu. Numele real al poetei este Alexandra Gavrilescu, Otilia Cazimir fiind pseudonim capatat datorita colaborarii literare cu Mihail Sadoveanu si Garabet Ibraileanu. Castiga premii oferite de Academia Romana si alte institutii de profil, colaboreaza cu majoritatea revistelor literare si face traduceri din Cehov si Tolstoi. Otilia moare in anul 1957, lasand pe noptierele mamicilor carti pe care multi copii le iubesc!

Cateva poezioare puteti citi mai jos:

Gospodina

O furnica duce-n spate
Un graunte jumatate.
-Incotro, fugi, surioara?
-Ia ma duc si eu la moara.

Si-s grabita, si-s grabita,
Ca mi-i casa ne-ngrijita,
Si mi-s rufele la soare
Si copiii-mi cer mancare.

Ca la noi in musuroi,
Unul drege, zece strica
Si de n-as fi eu voinica,
Ar fi vai si-amar de noi.

Ariciul

Aseara, prin gradina amortita,
Din tufe de pelin cu frunze mici
A aparut in taina un arici,
O mica vietate ghemuita.

Copiii l-au zarit de pe cerdac
Cum se misca domol pe sub gutui,
Si toti au alergat in jurul lui.
Iar el a-ncremenit pe loc, posac,
Cum il prinsese vremea pe carare,
Ca o pernita sferica in care
O fata rea ca sa se joace
A-nfipt o sumedenie de ace.

Am alungat copiii sa se culce
Si-n inserarea limpede si dulce
Ce se lasa din cer incetinel,
Am stat acolo singura cu el.

Si ma-ntrebam pe ganduri: Oare, cum
A fost faptura-i la-nceput de lume?
Din care veacuri inecate-n fum
Porni el oare, ca un scai, la drum,
Sa se opreasca-n dreptul meu anume?
Ce vant vrajmas si mohorat
Ca pe-un macies pitic l-a scuturat,
De-a mai ramas dintr-insul doar atat:
Un ghem de spini, ostil si speriat?

O fi avand el oare pui?
Ma-ntreb, desi nu pot pricepe:
Cum sug ei fara sa se-ntepe
In ghimpii lui?...

Cand a simtit ca-i singur doar cu mine
Si nici un dusman dinspre casa nu mai vine,
A scos cu frica de subt el
Un bot timid si mic, ca de catel,
Si cu instinctul lui obscur
A explorat terenul imprejur.
Si-abia ciulindu-si tepile pe spate,
Pe sub petunii grele de parfum,
Atras de noapte si singuratate
Si-a cautat incet - incet de drum...
S-a mai oprit in magheran o data
Ca sub indemnul unei tainice porunci,
Apoi a disparut pe sub poiata...
Si nu l-am mai vazut de loc, de-atunci.

Otilia Cazimir