No SSO cookie

Recomanda prietenilor Utilecopii.ro

Consideri ca Din intrebarile si indoielile unui parinte despre bataia copilului poate fi de folos si prietenilor sau cunostintelor tale?

Da un share si spune-le si lor despre acesta!

Din intrebarile si indoielile unui parinte despre bataia copilului

In Familie , adaugat in
(0/ 0)
Printeaza Articol

Experiențele din copilărie ale părinților marchează relația acestora cu proprii lor copii. O fetiță crescută cu disciplină negativă, poate deveni o mamă nesigură, care la rândul ei își pedepsește copiii.

”Ca aproape orice copil din România comunistă, am crescut cu cheia de gât şi am fost învăţată să îmi respect părinţii şi profesorii cu bătaia, urechelea sau chiar cu   cureaua. Juram printre dinţi că, atunci când voi fi  mare, nu le voi face aşa ceva copiilor mei. Niciodată. Dincolo de durerea fizică, umilinţa era de nesuportat. Îmi imaginam că părinţii mei nu mă mai iubesc şi că i-am dezamăgit teribil. Mă cuprindea teama doar cand auzeam uşa de la intrare. Știam că o notă mică, o hăinuţă nearanjată, temele neterminate ar fi putut declanşa reproşurile, umilinţele verbale sau chiar bătaia.

Acum sunt un adult în toată firea, am un loc de muncă, o familie frumoasă cu doi copii, de patru si şapte ani. Sunt ambivalentă faţă de copilărie: uneori îmi spun că disciplinarea cu palma mi-a prins bine, m-a făcut să mă ţin departe de rele şi aproape de şcoală. Dar  resimt și  consecinţele negative ale  bătăii: sunt nesigură, am încă un nod în gât când dau ochii cu tata sau cu şefii (parcă am în continuare şapte ani); dacă mi se cere să spun ceva despre mine, voi spune ceea ce mă deranjează, ceea ce nu pot sau nu ştiu să fac – mi-e greu să mă laud pentru că nimeni nu m-a lăudat, mi-e greu sa accept complimente – pur şi simplu nu le cred. De ce ar spune cineva lucruri drăguţe despre mine? Oricum nu sunt reale, nu mi le-a spus nici mama ...

Când copii mei fac câte o boacănă, îi cert, ba chiar mi s-a întâmplat să le ard şi vreo două palme – eram supărată şi obosită, iar ei pur şi simplu păreau să nu înţeleagă. M-am simţiti atât de vinovată după aceea, dar nu aş fi ştiut ce să fac – aşa au procedat şi părinţii mei cu mine.

Ştiu însă ce nu vreau să se întâmple: nu vreau să îi învăţ pe copiii mei să le fie frică de mine, aşa cum îmi era mie frică de părinţii mei; nu vreau să se îndoiască de iubirea mea şi de ei înşişi, aşa cum am făcut-o eu când eram jignită şi umilită; nu vreau să mintă pentru a-şi acoperi greşelile, pentru că astfel nu vor învăţa să le corecteze; nu vreau să înveţe că doar pumnul şi tonul ridicat rezolvă un conflict; nu vreau să stea departe de rele de teamă, ci pentru că le-am arătat  oportunităţile pe care le oferă viaţa. Îmi doresc ca ei să fie suficient de puternici şi încrezători încât să se bucure de acele oportunităţi.  

” Am învăţat că doar minunea de a da viaţă nu mă transformă într-un părinte responsabil şi competent; am nevoie de sprijin şi educaţie pentru a deveni părintele de care copiii mei au nevoie.” M.T., 37 de ani, mămică a doi copii

Ce spun specialiştii?

Diana Stanculeanu, psihoterapeut, Salvați Copiii:
Violenţa este prezentă în familiile noastre prin folosirea pedepsei fizice şi a cuvintelor umilitoare la adresa copiilor.  Deși bătaia este frecvent utilizată de părinţi, fiind uneori un mod facil pentru a-și regla propriile stări emoţionale (furie, frică), ea are consecinţe negative atât în ceea ce privește comportamentele imediate, concrete, ale copiilor, cât și în ceea ce privește dezvoltarea psiho-emoţională și evoluţia lor pe termen lung.

Ce se întâmplă pe termen scurt?


Recidiva - copilul va repeta comportamentul problematic; bătaia nu îl învaţă un comportament pozitiv alternativ;  
Evitarea - copilul îşi va evita părintele, pentru a se proteja; adesea va minţi;
Imitarea comportamentului agresiv - copilul învaţă că bătaia „rezolvă”, chiar şi pe termen scurt problema, drept pentru care va prelua acest comportament;

Ce se întâmplă pe termen lung?

Stima de sine a copilului este afectată; cu cât situaţiile în care copilul este jignit sau lovit sunt mai frecvente, cu atât frica şi furia asociate conduc la scăderea stimei de sine și a încrederii copilului în adulţii din jurul său. Copilul experimentează emoţia de frică şi sentimentul de  lipsă a controlului, în locul celui de responsabilitate pentru propriile acţiuni.
Copilul mai învaţă că nu poate controla ceea ce i se întâmplă, că pedepsele se aplică nu neapărat în raport cu ceea ce face el, ci mai degrabă ele depind de adult. Un comportament pozitiv poate să apară doar atât timp cât adultul este de faţă, nu şi în absenţa lui.












btn_anunturi

Reclama
close_button

Autentificare

Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum

Adresa email
Parola
Ati uitat parola?