In primii 2 ani de viata evolutia copilului este surprinzatoare. Perioada aceasta - speciala si pentru parinti - este foarte importanta, fiind bogata in acumulari si progrese. Micutul incepe sa se comporte altfel cu cei din jurul lui, apar problemele cu mersul la somn si trebuie introdusa disciplina.
Cum se comporta cu cei din jur?
La aceasta varsta, cel mic nu se poate atasa profund de alti copii. Alterneaza reactiile prietenoase cu reactiile negative. Acum poate fi dragut, in clipa urmatoare il poate lovi pe partenerul lui de joaca. Intotdeauna i se va parea jucaria altui copil mai interesanta decat a lui, dar numai pana in momentul in care o cucereste. Inca este pe primul loc persoana lui, nu conteaza dorintele sau nevoile altor copii. Ar lua totul, nu ar da nimic, rareori renunta la ceva, dar si atunci pentru scurt timp.
Prefera relatiile cu adultii, in special cu cei apropiati, din familie. Chiar cere prezenta si atentia lor. Ii trage de maneca, le intrerupe discutiile, plange, tipa, nu vrea sa fie lasat singur, el trebuie sa fie mereu in centrul atentiei. Adultii sunt pentru el modele de comportament, ii imita si astfel invata.
De la aceasta varsta copilul incepe sa caute tot mai des prezenta tatalui, e fascinat de glasul lui, de puterea bratelor lui. Mangaierile trec acum pe planul doi si de multe ori, le refuza. Acum apare si gelozia, semn ca la copil incep sa apara sentimente complexe. Il supara daca parintii se imbratiseaza, il supara semnele de afectiune ale mamei fata de sot, frate sau sora. Unii copii isi exprima violent dezacordul, intervin sa-i desparta pe cei in cauza, protesteaza prin plans, tipete, vor sa fie luati in brate, pe cand altii se retrag, se izoleaza. Copilul considera a treia persoana un obstacol, se crede dat deoparte, el nu intelege inca, faptul ca mama il poate iubi si pe sot, si pe el.
Cum doarme noaptea?
Nevoia de somn difera si ea de la copil la copil. In general 12-14 ore de somn sunt necesare pentru copilul de 1-2 ani. Si orele de culcare pot fi diferite, in functie de programul familiei. Este ideal pentru copil sa doarma in patutul lui, in camera lui, usa se poate lasa intredeschisa. Nu trebuie sa fie liniste perfecta, se va speria la orice zgomot, va fi mai linistit daca va auzi glasurile celor apropiati.
Copilul se va opune mai tot timpul sa fie culcat. Culcarea inseamna pentru el intreruperea jocului, separarea de parinti. De aceea este bine ca in fiecare seara sa il obisnuim cu un ritual al pregatirilor, la care si el poate lua parte: pregatirea patului, isi poate aduce 1-2 jucarii pe care le va culca in patutul lui. Acum este momentul potrivit sa-i citim o poveste, sa-i cantam un cantecel de leagan. El va cauta sa prelungeasca aceste pregatiri, va gasi pentru asta destule tertipuri, sete, mers la toaleta.
Il vom intelege, dar nu vom exagera cu indeplinirea a fel de fel de dorinte. Stim ca sunt pretexte. 20-30 minute sunt suficiente pentru pregatirea somnului de noapte. Chiar daca ne preseaza timpul si avem alte treburi, e bine sa ne rezervam o jumatate de ora seara, pentru a linisti copilul inainte de culcare. Si el a avut o zi grea si plina de lucruri noi. Nu trebuie sa-i transmitem tensiunile noastre inainte de culcare, sau sa-i dam impresia ca-l abandonam pur si simplu in camera lui.
Cum obisnuim copilul cu olita?
De aici provin multe conflicte. Noi trebuie sa intelegem ca nu putem dresa copilul si ca el nu este un robot. Nu-l putem aseza copilul pe olita la ore fixate de noi, nu este normal. Acest lucru se va produce natural, in functie de ritmul fiecarui copil, pana spre varsta de 3 ani. Copilul trebuie sa ajunga la maturitate neuro-musculara, intelectuala si afectiva.
In timp el va fi tentat sa faca precum adultii. Va simti el insusi nevoia sa fie curat, sa se simta confortabil, fara scutece si va dori sa-si multumeasca parintii, sa fie laudat si apreciat. Totul vine simplu si natural, la timpul sau. Daca insistam prea devreme copilul va avea esecuri care il vor afecta negativ pe plan psihologic. De aceea nu trebuie sa-i cerem mai mult decat poate face. Daca il vom obliga sa stea minute in sir pe olita, vom starni in el reactii adverse. Dupa incercari nereusite e bine sa-i lasam o pauza de 2-3 luni. Nu trebuie sa-l certam sau sa tipam. In general nu e bine sa facem prea mult caz, situatia se rezolva in timp de la sine.
 |
Cum introducem disciplina?
Prin disciplinare invatam copilul sa fie responsabil fata de el si fata de faptele lui. El se va opune tot timpul, deoarece la aceasta varsta asa isi construieste personalitatea. Cuvantul lui preferat este "nu". Odata cu mersul are nevoie de spatiu de miscare. Trebuie sa-i asiguram conditii, dar cu limitele impuse de securitate. Interdictiile nu trebuie sa fie numeroase, dar in momentul in care le impunem trebuie sa ramanem fermi.
Copilul nu cunoaste lumea inconjuratoare, iar necunoasterea ii da un sentiment de cadere in gol. Se va simti mai linistit daca va simti puterea si fermitatea parintilor. Parintii fermi, puternici vor transmite siguranta copiilor, iar acestia vor fi mai linistiti. Parintii slabi, care nu-si mentin regulile da la o zi la alta, vor avea copii anxiosi. Excesul de interdictii poate duce la formarea unui copil agresiv.
Cand ii interzicem sa faca ceva, e preferabil sa-i oferim o alternative, caci explicatiile nu le intelege. In general copiii sunt dificili la aceasta varsta. Au nenumarate furii, au nenumarate dorinte, pe care le vor indeplinite pe loc. Ei nu inteleg interdictiile, nu au rabdare, nu suporta amanarile, pe care nici nu le inteleg. "Mai tarziu" nu inseamna nimic pentru un copil de 1-2 ani.
Daca prin furie obtine ceea ce vrea, va apela la plansete, tipete, tranteli pe jos, de fiecare data cand va dori ceva. Copilul este un mic speculant, ne va simti imediat punctele slabe si va profita din plin. De aceea nu trebuie sa cedam. In momentul crizei nu vom putea comunica, ii putem distrage insa atentia. Dar daca nu reusim, il lasam sa se linisteasca singur in camera lui. Nu trebuie sa tipam si noi sau sa-l pedepsim, fiindca astfel scandalul se va amplifica. Noi suntem modelele lui!
El trebuie sa vada la noi fermitate si calm, iar cu timpul se va comporta similar. Agresivitatea copilului de 1-2 ani este normala pana la un punct. El exprima ceea ce simte, in felul in care poate. Astfel, el ne poate anunta ca este obosit, iritat, nemultumit, bolnav. O poate face fie direct, manifestandu-se in raport cu alti copii sau cu animalele din jurul sau, fie indirect, prin cerinte nesfarsite. Agresiviatea copilului poate fi si o reactie la mediul in care traieste. De aceea este necesar si important sa procedam cu multa rabdare. Vorba sa ne fie blanda si sa nu uitam sa le aratam copiilor tot timpul ca ii pretuim si ii iubim.
Citeste in continuare: Dezvoltarea copilului de la 1 la 2 ani - partea 1
