No SSO cookie

Recomanda prietenilor Utilecopii.ro

Consideri ca Masuri antireflux (AR) pentru bebelusi poate fi de folos si prietenilor sau cunostintelor tale?

Da un share si spune-le si lor despre acesta!

Masuri antireflux (AR) pentru bebelusi

In Bebelusi , adaugat in
(0/ 0)
Printeaza Articol

Regurgitarile sunt frecvente la bebelusi. Descopera posibilele cauze ale acestora si care sunt modalitatile prin care se pot evita.

Regurgitarea reprezinta evacuarea fara efort, prin gura, a unei cantitati mici (sub 20 ml) din continutul gastric. De obicei, laptele regurgitat este nemodificat, nedigerat sau partial digerat.

Cauza cea mai frecventa este suptul lacom, cu aerofagie (inghitire de aer), eventual inghitirea unei cantitati mai mari de lapte decat capacitatea gastrica, imaturitatea sfincterului eso-gastric.

Acest sfincter este situat la jonctiunea dintre esofag si stomac si impiedica refluxul alimentar prin contractiile fibrelor musculare.

Contractiile sunt imature in primele luni de viata si nu pot sa exercite functie antireflux normala. De aceea in aceasta perioada poate aparea refluxul continutului gastric in esofag si apoi in gura.

Regurgitatiile, fara alte manifestari si repercusiuni asupra curbei de greutate a copilului pot fi considerate fiziologice, normale si nu se intervine cu nici o masura speciala.

Pe masura ce copilul creste, sfincterul eso-gastric devine mai tonic, regimul alimentar devine semisolid si solid prin diversificare si aceste probleme par sa dispara.

Daca totusi regurgitatiile devin dese, copilul incepe sa refuze alimentatia si curba ponderala este nesatisfacatoare, atunci trebuie sa faceti anumite schimbari in comportamentul alimentar si sa consultati un medic, pentru a inlatura orice suspiciune de boala.

De asemenea trebuie sa se faca distinctie intre regurgitatii si varsaturi. Varsaturile reprezinta eliminarea brusca a unui continut gastric crescut de alimente digerate si suc gastric.


Masurile igieno-dietetice care ar trebui respectate sunt urmatoarele:


- fractionati mesele: se vor face 3-4 pauze pentru a permite bebelusului sa scoata aerul inghitit in timpul suptului

- faceti bebelusul sa scoata aerul la sfarsitul fiecarei mese

- dupa masa, bebelusul trebuie asezat intr-o parte, cu capul usor ridicat

- evitati alimente care sporesc aciditatea stomacului si favorizeaza regurgitatiile (suc de citrice, compoturi)

- ingrosati laptele din biberon cu anumite substante (pectina, extras de roscove) si astfel nu va mai regurgita atat de mult si atat de frecvent.

Un lapte deja ingrosat cu faina de roscove se gaseste si in farmacii: Humana AR (anti regurgitatii). Este un lapte special, care poate servi drept hrana pentru copilul dumneavoastra, atat timp cat exista regurgitatiile.

Faina de roscove este un ingredient natural, care face laptele mai vascos si mai greu de regurgitat. Compozitia acestui lapte asigura cresterea normala a sugarilor.

Daca aceste masuri igieno-dietetice, inclusiv folosirea unui lapte special nu rezolva problema, adresati-va medicului curant al copilului.






Posteaza un comentariu folosind contul de Utilecopii.ro
Reclama
close_button

Autentificare

Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum

Adresa email
Parola
Ati uitat parola?