In special in primul an de viata, bebelusii se folosesc de simturi pentru a comunica cu cei din jurul lor, in special cu mama lor.
Copilul este o fiinta in continua formare de la momentul in care a fost conceput. Relatia sa cu lumea este una dinamica, de invatare si de perceptie.
Descopera mai multe despre simturile bebelusului in cele ce urmeaza.
Vederea
Nou-nascutul vede clar ceea ce se afla la treizeci de centimetri de ochii lui. Un bebelus la care scoatem limba face la fel. Bebelusul fixeaza cu privirea.
El este atras mai ales de figuri, de ceea ce misca si de culorile contrastante. Poate ca acesta este motivul pentru care fixeaza cu placere ochii. Bebelusii care sug isi privesc mama in ochi.
Privirea este un mod de comunicare precoce, esential intre mama si copil. Cand bebelusul priveste un obraz care se apropie de el, este stimulat pe plan vizual, dar in acelasi timp de modificarea caldurii, mirosului si de intonatia vocii.
Vederea nu este indispensabila unei dezvoltari normale, dupa cum o dovedesc bebelusii orbi.
Auzul
Nou-nascutul aude toate zgomotele. Unii sunt de parere ca el cunoaste vocea mamei sale inca din timpul sarcinii.
Zgomotele il calmeaza pe bebelus, vocile in mod special, mai ales daca este vorba despre vocea unei femei, sau, si mai bine, despre vocea mamei.
Bebelusii se orienteaza de preferinta spre sunetul unei voci dulci. Depistarea surditatii este realizata sistematic in timpul primei saptamani de viata.
Mirosul
Nou-nascutul simte mirosurile. in cursul anumitor experiente, plasat in mijlocul unor tampoane imbibate cu mirosuri difeite, el se indreapta prin tarare, spre tampoanele impregnate cu lapte sau cu mirosul mamei sale.
Mamele sunt chiar sfatuite sa nu-si schimbe parfumul ca sa nu deruteze copilul.
Gustul
Bebelusul se obisnuieste cu un anumit tip de lapte. Trecerea de la laptele matern la un altul, sau de la laptele matern la lapte artificial este uneori imposibila.
Nou-nascutul cunoaste gusturile: dulce, sarat, acru, amar. El are in general o anumita preferinta pentru alimentele indulcite si se stramba daca i se pune sare pe limba.
Pipaitul
Sensibil la mangaieri care il calmeaza si il linistesc, copilul recunoaste modul in care este purtat de mama sa. Alaturi de ea se calmeaza imediat.
Cand i se scot hainele si este in pielea goala, incepe sa planga. Mult timp s-a crezut ca este din cauza ca-i este frig. Dar el plange si in camere supraincalzite.
Acest gen de plans se datoreaza sentimentului de nesiguranta pe care il resimte cand, dezbracat, nu mai simte hainutele sau scutecele.
Zambetul
La inceput este spontan si reflex. Si bebelusii orbi surad. Nou nascutul zambeste in somn. Surasul „relational" apare spre sfarsitul primei luni. El este declansat de voci, de figuri, de mangaieri.
La inceput nu este selectiv: bebelusul zambeste oricui ii vorbeste dragut. In schimb, mai tarziu, in perioada „angoasei lunii a opta", bebelusul surade numai figurilor cunoscute si in special mamei sale.
Bebelusii surad mai mult cand se raspunde surasului lor si sunt luati in brate, mangaiati, li se vorbeste sau li se zambeste. Tendinta lor de a surade se diminueaza daca nu li se raspunde.
Surasul este, pana la zece luni, unui dintre principalele semne ale satisfactiei bebelusului.
Ganguritul
Apare in jurul celei de-a cincea saptamani. Aceasta forma de comunicare orala este cu siguranta mai apreciata decat strigatele.
La fel ca si surasul, ganguritul este mai intens cand i se raspunde. Se poate, inca din luna a doua, sa se discute cu bebelusul prin
imitarea reciproca a sunetelor.
Pentru aceasta, vocea mamei este mult mai eficace decat celelalte. Cu cat cei din jur converseaza mai mult cu bebelusul, cu atat mai mult acesta imita sunetele si isi mareste repertoriul vocal.
Se considera ca bebelusul de trei luni dispune de 75 de sunete pe care le produce in diferite momente, cand se joaca sau cand este singur in patul, cand doarme, cand este scos la plimbare.
Plansul
Exista aceasta tendinta de a stii ca bebelusul a plans inca de la nastere. „A plans copilul imediat?" Daca da, este semn bun. Mai tarziu, ne-am lipsi bucuros de tipete.
Copilul care plange nu are un „rau innascut", ci numai o necesitate care nu a fost satisfacuta: se poate sa-i fie foame, frig, sa-l doara burtica, sa-i fie frica.
Copii pot sa planga pentru ca sunt fie plictisiti, fie obositi sau au nevoie sa fie mangaiati sau sa-si descarce tensiunea. Bebelusilor le place sa aiba companie si plang cand sunt pusi in pat.
Dupa unele observatii, bebelusii care sunt repede consolati atunci cand plang si care inca din primele zile sunt inconjurati cu tandrete, in dezvoltare vor fi mult mai calmi decat ceilalti.
Prin urmare, cu cat bebelusul este lasat sa planga mai putin in primele sale luni, cu atat mai repede nvata sa se exprime prin alte mijloace, cum sunt privirea, mimica.
Pana si tipatul are o functie de apel. De exemplu, cand un bebelus care doarme este trezit de un zgomot, el incepe sa planga, ca sa-si
previna mama de un eventual pericol.
Plansetul nu trebuie interpretat ca „Vrea din nou sa-l luam in brate!", caci el are intotdeauna o semnificatie si nu vizeaza tiranizarea celor din jur.
Este inutil sa lasati copilul „sa faca plamani" sau sa refuzati sa cedati la capriciilelui. A mustra sau a pedepsi un bebelus care plange este aberant.
Tipetele bebelusului au intotdeauna un sens diferit, in functie de intensltatea si de frecventa lor. Mamele reusesc sa le traduca prin foame, durere sau plictiseala.
Tipetele se pot calma, vorbind bebelusului (vocile de femeie sunt mai eficace), facandu-l sa asculte unele sunete (cel emis de o cutie muzicala), mangaindu-l, dandu-i de baut, dandu-i I sa suga o tetina, leganandu-l.
Puteti calma mai usor un copil daca mergeti cu el in brate, iar unele teorii arata ca mersul lent se face cu aproximativ saizeci de pasi pe minut, ceea ce aminteste copilului de bataile de inima pe care le auzea cand era in burtica mamei sale.
Sa fie tinut in brate si plimbat este o nevoie reala pentru copil. Aceasta functe a fost descrisa de Winnicott prin termenul de "holding". Sugarii au nevoie sa fie tinuti, sa simta un anumit contact.
Ei cauta in mod constant o prezenta: in leaganul sau, bebelusul nu ramane in mijlocul saltelutei. El isi lipeste si uneori isi loveste capul
de marginea patului.
Un bebelus nu se va obisnui niciodata sa stea singur in patul sau, daca este lasat acolo, sa planga singur.
Din contra, daca este luat in brate, plimbat si linistit, el isi va forma un sprijin interior, astfel incat mai tarziu va fi capabil sa suporte mai usor singuratatea.
Mama din zilele noastre este adesea singura care se ocupa de bebelus. Nu este inlocuita, ca in alte culturi in care modul de viata
este mai familial, de altcineva care sa se ocupe de bebelusul sau.
Posibiltatlle materiale sunt reduse sl apropierea dintre mama si copill nu este intotdeauna favorizata: alaptarea este departe de a fi regulata, mama nu se deplaseaza cu micutul sau in spate.
Pe scurt, contactul fizic este redus. In plus, se crede ca este bine daca este limitat de bunavoie si daca copilul nu este luat prea des in brate ca sa se evite aparitia obicelurilor proaste si frustrarea lui, la sfarsitul concediului de maternitate.
Sugarii au nevoie sa fie luati in brate, de preferinta intr-un mod in care sa se simta confortabil. Ei se simt mai in siguranta daca sunt sustinuti de sub fese.
Daca sunt tinuti de subsuori, cutia lor toracica este presata, iar deplasarea lor rapida, atunci cand ii scoatem, spre exemplu, dintr-un pat adanc, le provoaca un „efect de ascensor" foarte dezagreabil.
